5 April 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

VICTORIE DE REFERINȚĂ ÎN DOMENIUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE – Curtea de Apel Bnucurești a admis acțiunea formulată de Cliza Law Office în asociere cu Cabinetul de Avocat dr. „Ana-Roxana Tudose” și a anulat procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț. Instanța a obligat CNIR să reevalueze oferta Asocierii Precon. Avocata Marta-Claudia Cliza: „Restabilirea echilibrului unei proceduri de atribuire de mare anvergură”

Scris de: L.J. | pdf | print

5 April 2026 15:26
Vizualizari: 520

O victorie de referință în domeniul achizițiilor puiblice a fost obținută de cabinetul de avocatură „Cliza Law Office” – fondat de avocat dr. Marta-Claudia Cliza (foto 1 dreapta și foto 2), în asociere cu Cabinetul de Avocat dr. „Ana-Roxana Tudose” – fondat de fosta judecătoare ICCJ Roxana Tudose (foto 1 stânga și foto 3). Este vorba despre un dosar în materia achizițiilor publice privind anularea rezultatului procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă pentru contractul având ca obiect Proiectarea și Execuția Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț.


 

Concret, Curtea de Apel București a admis la 1 aprilie 2026, plângerea formulată de Precon Transilvania SRL – reprezentată de „Cliza Law Office” și cabinetul de avocat dr. „Ana-Roxana Tudose” – desființând raportul prin care Comisia Națională de Investiții Rutiere (CNIR) desemnase drept cîștigătoare Asocierea având ca lider DANLIN XXL SRL, respingând oferta Asocierii având ca lider PRECON TRANSILVANIA SRL.

Drept urmare, instanța a obligat CNIR la reevaluarea ofertei Asocierii PRECON în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

 

Redăm comunicatul dat publicității de Cliza Law Office și Cabinetul de Avocat dr. Ana-Roxana Tudose:

 

Victorie de referință în domeniul achizițiilor publice

Cliza Law Office în asociere cu Cabinetul de Avocat dr. „Ana-Roxana Tudose” anunță cu satisfacție obținerea unei soluții favorabile într-un dosar de referință în materia achizițiilor publice, ce privește anularea rezultatului procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă pentru contractul având ca obiect Proiectarea și Execuția Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț.

Prin raportul final al procedurii, comisia de evaluare din cadrul Companiei Naționale de Investiții Rutiere desemnase drept câștigătoare Asocierea având ca lider DANLIN XXL S.R.L., respingând oferta Asocierii având ca lider PRECON TRANSILVANIA S.R.L., pentru o pretinsă necorelare între propunerea financiară și elementele propunerii tehnice. PRECON TRANSILVANIA S.R.L. a formulat contestație împotriva acestui rezultat, însă contestația a fost respinsă prin Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Prin Decizia civilă nr. 294 din data 01.04.2026, Curtea de Apel București a admis plângerea PRECON TRANSILVANIA S.R.L., a admis contestația în ceea ce privește evaluarea ofertei Asocierii PRECON, a anulat în parte actele CNIR în ceea ce privește evaluarea ofertei Asocierii PRECON și a obligat CNIR la reevaluarea ofertei Asocierii PRECON în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în conformitate cu considerentele reținute.

Decizia pronunțată de către Curtea de Apel București confirmă temeinicia argumentelor juridice formulate de echipa noastră și reprezintă un reper important pentru practica în domeniul achizițiilor publice, în special în ceea ce privește evaluarea ofertelor concurente și respectarea principiilor transparenței, proporționalității și tratamentului egal.

„Acest rezultat reflectă nu doar complexitatea dosarului, ci și efortul susținut al unei echipe dedicate, care a gestionat cu rigoare fiecare aspect procedural. Suntem onorați să fi contribuit la clarificarea unor aspecte esențiale în acest domeniu și la restabilirea echilibrului unei proceduri de atribuire de mare anvergură” a declarat dna. avocat dr. Marta-Claudia Cliza, Fondatoare a Cliza Law Office.

Dosarul a fost coordonat de către dna. av. dr. Marta-Claudia Cliza și dna. av. dr. Ana-Roxana Tudose, în calitate de fondatoare ale cabinetelor și de către dna. av. Ana-Maria Jantea, în calitate de coordonatoare a practicii de Litigii și Achiziții Publice din cadrul Cliza Law Office, care au asigurat împreună strategia juridică, managementul general al cauzei și reprezentarea clientului în fața instanței de judecată. Din echipă au mai făcut parte și av. Mălina Clopotaru și av. Andrei Zhu, ambii având un rol esențial în analiza documentației tehnice și elaborarea argumentației.

Echipa a colaborat îndeaproape cu clientul pentru a construi o strategie solidă, adaptată specificului procedurii și contextului juridic aplicabil, contribuind astfel la obținerea unui rezultat favorabil într-un litigiu cu implicații semnificative.

Acest succes reconfirmă expertiza Cliza Law Office în domeniul achizițiilor publice și angajamentul nostru de a oferi servicii juridice de înaltă calitate în proiecte complexe.

Despre Cliza Law Office:

Fondat în 2006, Cliza Law Office s-a impus ca un cabinet de avocatură boutique specializat în litigii și consultanță juridică în domenii în care dreptul se întâlnește cu reglementarea, investițiile și deciziile administrative.

Ne-am consolidat expertiza în arii strategice precum achiziții publice, contencios administrativ și fiscal, dreptul mediului, urbanism, drept imobiliar, drept societar, drept comercial și dreptul muncii.

Am gestionat peste 10.000 de mandate pentru clienți privați și instituții publice, în dosare care implică investiții majore, proceduri reglementate sau litigii cu miză ridicată, inclusiv în fața CNSC și în fața instanțelor de judecată sub toate gradele de jurisdicție, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională a României.

În calitate de fondator al Cliza Law Office, dna. av. dr. Marta-Claudia Cliza a transformat cabinetul într-una dintre cele mai respectate case de avocatură din România. Renumele său se bazează pe calitatea excepțională a consultanței oferite și pe abordările inovatoare în gestionarea mandatelor încredințate.

Dna. av. dr. Marta-Claudia Cliza este considerată unul dintre avocații eminent practitioner din România, fiind recunoscută atât la nivel național, cât și internațional pentru expertiza sa în domeniul achizițiilor publice și al contenciosului administrativ și fiscal.

În paralel cu exercitarea profesiei de avocat, dna. av. dr. Marta-Claudia Cliza și-a construit o prestigioasă carieră universitară, fiind în prezent Conferențiar la Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu”, având specializare în drept administrativ si drept procesual civil, atât pentru cursuri universitare, cât și postuniversitare (Master în „Drept Internațional și Comunitar European”), precum și Director al Departamentului de Drept Public.

Colaborarea dintre Cliza Law Office și Cabinetul de Avocat „Ana-Roxana Tudose” a presupus cooptarea în echipă a dnei. av. dr. Ana-Roxana Tudose, cu o experiență semnificativă de peste două decenii în funcția de magistrat, ce îi oferă o înțelegere profundă a mecanismelor judiciare, o abordare echilibrată și o capacitate remarcabilă de analiză juridică.

Înainte de a se dedica activității de avocat, dna. av. dr. Ana-Roxana Tudose a avut o carieră îndelungată în magistratură, desfășurată la cel mai înalt nivel al sistemului judiciar românesc, respectiv judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

În paralel cu exercitarea profesiei de avocat, dna. av. dr. Ana-Roxana Tudose este cadru didactic asociat la Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu”, contribuind de asemenea la formarea profesională a tinerilor juriști”.

 

 

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 3.04.2026 – Patru dosare disciplinare în Săptămâna Patimilor. Două delegări interesante la IJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva