24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 25.06.2021 – Aghiotantul lui Kovesi s-a facut avocat. „Sobolanii” Iuliei Motoc

Scris de: L.J. | pdf | print

25 June 2021 16:48
Vizualizari: 7868

* Florin Citu – premierul pe care ni l-a pus Dumnezeu in carca – a fost luat din nou la suturi. Si nu de catre vreun protestatar de pe strada, ci de presedintele unei institutii prevazute explicit in Constitutie, fara de care Parlamentul nu ar putea functiona. Cum a reusit guvernul Citu sa-l enerveze pe seful acestei institutii aflati cu un click aici.


* S-a nascut talent si moare speranta: un proiect de infrastructura cu care regimul Iohannis s-a falit nevoie mare a inceput sa se fasaie din ce in ce mai rasunator. Iar situatia este cu atat mai jenanta, cu cat si presedintele Klaus Iohannis, si prim-ministrul anului trecut, Ludovic Orban, s-au repezit sa taie panglica. Click aici ca sa va luati si dumneavoastra cu mainile de cap!


* Vai, dar ce avem noi aici?! Pensionarul Horia Valentin Selaru – care pana mai alaltaieri arunca in stanga si-n dreapta cu ani de puscarie, ca judecator ICCJ – a intrat in avocatura. Fost aghiotant al Laurei Kovesi la PICCJ si apoi procuror DNA inainte sa fie numit peste noapte judecator la Inalta Curte de catre presedintele Traian Basescu, Horia Selaru a devenit avocat in luna mai 2021, in Baroul Brasov. Cel putin asa apare pe profilul lui de LinkedIn, unde si-a pus ca motto sintagma „consilium et auxilium” („sfat si ajutor”).


Ia sa citim cum se descrie Selaru insusi pe reteaua sociala (vezi facsimil):


Activez intr-un domeniu limitat de expertiza, cel al dreptului penal, in care sunt extrem de bine pregatit avand si cunostintele intelligence-lui judiciar. Profesia de avocat este o onoare pentru mine, dar in acelasi timp o provocare, provocarea ... apararii”.

Daca am fi oameni rai, v-am invita sa va imaginati cati clienti isi va trimite la puscarie proaspatul avocat Horia Selaru (dupa ce ii va fi usurat de niste onorarii consistente). Dar nu suntem, asa ca ii uram lui Selaru succese nebanuite si netarmurite in materie de achitari, clasari si restituiri – mai ales in dosare DNA, ca sa fie distractia completa.

 



* Incheiem editia cu alta celebritate a instantelor – dar nu romanesti, ci europene. Ne referim la judecatoarea CEDO Iulia Motoc, care ea in sine este un personaj, nemaiavand nevoie de nicio prezentare. Ei bine, zilele trecute Motoc si-a varsat naduful pe Facebook impotriva „sobolanilor relativ tineri si care vor sa para cool”, dar care „vor aduce in curand inapoi Ciuma”. In acelasi timp, Iulia Motoc isi deplange propria conditie, de judecator CEDO care – zice ea – si-a creat antipatii prin hotararile pronuntate. De exemplu, prin opinia separata in dosarul Tokes vs Romania, unde a considerat ca autoritatile romane nu i-au incalcat pastorului Laszlo Tokes libertatea de exprimare cand i-au aplicat un avertisment pentru ca a arborat steagul asa-zisului „Tinut Secuiesc”. Nu scapa de atacurile mai mult sau mai putin voalate ale judecatoarei nici ministrul Justitiei Stelian Ion, despre care Motoc aminteste ca i-a fost avocat lui Radu Mazare. De asemenea, Antoanella Motoc afirma ca printre oamenii pe care ii critica se numara „unul din guvern si altul a fost votat pentru o demnitate importanta chiar azi. Cel mai probabil, judecatoarea CEDO se refera la DJ Stelica si la fostul procuror Gyula Fabian, pe care zilele trecute comisiile juridice reunite ale Parlamentului l-au avizat pozitiv pentru postul de Avocat al Poporului.

Inainte de a va lasa sa cititi spumegarile Iuliei Motoc, va spunem doar ceea ce vorbesc gurile rele: cica supararea ei ar fi cauzata de faptul ca Guvernul a refuzat s-o numeasca in postul de judecator al Romaniei la Tribunalul Uniunii Europene, comisia (din care au facut parte si Stelian Ion, si ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu) preferandu-l in schimb pe profesorul Ion Galea, prieten cu Aurescu. In fine: noi va zicem doar ce vorbeste targul.


Ia sa vedem cum s-a produs Iulia Motoc pe Facebook (vezi facsimile; am facut noi corecturile necesare):


Iulia Motoc: „Era sobolanilor din nou, a abjectilor lor si a Ciumei, pe care o vor aduce in curand inapoi. Sobolanii de azi sunt relativ tineri si vor sa para cool”.

Iulia Motoc: „Cand esti judecator CEDO, spunea o fosta colega a mea, si te intorci in tara ta, nu conteaza cine esti tu, conteaza numai cazurile in care ai judecat si opinile separate pe care le-ai formulat si ele te fac indezirabil pentru multi ani, daca nu pentru toata viata. De aceea poti glisa spre o moarte civila. Este adevarat: am fost in unanimitatea care i-a dat dreptate avocatei Feri Predescu in fata lui Mazare, am facut opinie separata in cauza Tokes v Romania si multe altele. Mentionez aceste doua cauze pentru ca de curand m-am intalnit intr-un context profesional cu doua persoane publice care au fost implicate direct sau indirect in aceste cauze si am vazut profunda lor animozitate fata de mine si dorinta de razbunare”.

Cristian Preda (fost europarlamentar): „Iulia, udemeristii si pesedistii nu uita si nu iarta. Nici cu Iohannis nu mi-e rusine...”

Iulia Motoc: „Buna, Cristi, avocatul lui Mazare este in Guvern si nu este PSD”.

Daniela Jinga (sotia fostului ambasador Ion Jinga): „Tu ramai un model de judecator”.

Daniel Pletosu (avocat in Baroul Bucuresti): „Daca sunt doar 'persoane publice', nu cred ca ar trebui sa va afecteze prea mult. Ar constitui o problema, din punctul meu de vedere, doar in masura in care persoanele respective ar face parte din una dintre cele trei puteri, judecatoreasca, legislativa ori executiva, care au obligatia de a recunoaste si respecta independenta judecatorului”.

Iulia Motoc: „Fac parte, unul din guvern si altul a fost votat pentru o demnitate importanta chiar azi”.

Daniel Pletosu: „Dati-le sa citeasca Principiile de la Bangalore”.

 



Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

# Gilu date 25 June 2021 20:27 +5

Draga Iulia,iti dai prea multa importanță...Nu- si prea mai aduce aminte de tine, nimeni.Intrebare : cine n- are de moara ? (E cu talc).

# CARCOTAS date 25 June 2021 20:46 +10

selaru avocat este cea mai buna gluma a deceniului!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva