19 May 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

AVOCATII STRANG RANDURILE IN JURUL ICCJ – Baroul Bucuresti denunta campania de denigrare a Inaltei Curti: “Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sprijinita, pentru ca apararea sa inseamna apararea drepturilor si libertatilor fiecarui cetatean, inseamna mentinerea statului in matca democratiei... Baroul Bucuresti isi exprima public sprijinul fata de Inalta Curte in contextul atacurilor si presiunilor fara precedent, exercitate in spatiul public”

Scris de: George TARATA | pdf | print

12 November 2025 18:07
Vizualizari: 4353

Baroul Bucuresti – condus de decanul Aurel Ciobanu (foto) – isi exprima sprijinul fata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si fata de judecatorii instantei supreme. Baroul Bucuresti a reactionat miercuri, 11 noiembrie 2025, in contextul uriasei campanii de denigrare declansate impotriva ICCJ, pentru solutiile prin care judecatorii Inaltei Curti au respectat deciziile CCR si ICCJ pe prescriptie.


 

Astfel, Baroul Bucuresti transmite ca Inalta Curte trebuie sustinuta, caci apararea ICCJ inseamna apararea drepturilor si libertatilor fiecarui cetatean, dar si mentinerea statului in matca democratiei.

De asemenea, avocatii din Baroul Bucuresti subliniaza ca este datoria fiecarui profesionist al Dreptului sa ia pozitie atunci cand statul de drept este pus in pericol prin actiuni precum cele indreptate impotriva ICCJ, iar asta pentru ca statul de drept isi da examenul suveranitatii sale prin independenta justitiei.

Amintim ca o reactie similara, de sprijin a ICCJ, a venit si din partea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (click aici pentru a citi).

 

Redam comunicatul Baroului Bucuresti:

 

Campania de denigrare a Instantei supreme si a judecatorilor, fara precedent din aceste zile, reprezinta actiuni concertate de destabilizare a ordinii de drept, in care sunt implicati oameni politici, grupuri de presiune si formatori de opinie afiliati acestora.

Potrivit art. 126 din Constitutia Romaniei, justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Consideram ca ceea ce se intampla in aceste zile cu Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este doar o atingere adusa conducerii instantei supreme, ci o slabire a justitiei in ansamblu.

Instanta suprema este o institutie fundamentala a Statutului Roman, iar hotararile judecatoresti reprezinta acte oficiale ale statului, formatorii de opinie trebuie sa respecte rigorile legislatiei europene si nationale in privinta combaterii dezinformarii pentru protejarea interesului public, precum limitele impuse de Conventia Europeana a Drepturilor Omului pentru respectarea drepturilor altor persoane si a familiilor acestora, fiind aplicabile si prevederile art. 57 din Constitutia Romaniei.

Autoritatile statului trebuie sa isi indeplineasca atributiile si rolul in prevenirea si combaterea dezinformarii si atacurilor hibride la adresa puterii judecatoresti.

Reprezentantii puterilor legislative si executive, cat si toata clasa politica, trebuie sa opreasca atacurile la adresa puterii judecatoresti.

Avocatii, aparatori ai drepturilor si libertatilor constitutionale, isi arata sustinerea pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca institutie fundamentala a statului, impotriva dezinformarilor si atacurilor din aceste zile, concretizate prin campanii publice fara precedent de coalizare a opiniei publice impotriva judecatorilor, un atac direct la adresa democratiei constitutionale, dat fiind rolul fundamental pe care aceasta instanta il are in ierarhia instantelor judecatoresti.

Faptul declansator a fost sesizarea Curtii Constitutionale de catre Sectiile Unite ale I.C.C.J. referitoare la pensiile magistratilor, demers cu privire la care s-a orchestrat o campanie de incitare la ura a populatiei impotriva judecatorilor, prin vehicularea unor informatii false, de natura sa distorsioneze dezbaterea, denaturand cadrul legitim al sesizarii privind controlul de constitutionalitate.

Campania de incitare la ura impotriva Inaltei Curti de Casatie si Justitie echivaleaza cu vulnerabilizarea intregului sistem — de la curtile de apel, la tribunale si judecatorii — cu afectarea increderii societatii in capacitatea judecatorilor de a-si indeplini rolul constitutional.

Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sprijinita, pentru ca apararea sa inseamna apararea drepturilor si libertatilor fiecarui cetatean, inseamna mentinerea statului in matca democratiei.

Inalta Curte de Casatie a avut, de-a lungul istoriei, si trebuie sa aiba si in viitor, un rol fundamental in arhitectura statului roman, fara de care nu exista stat de drept si democratie constitutionala. Atacurile directe si vehemente la adresa instantei supreme depasesc cu mult limitele rezonabile si acceptabile ale criticilor argumentate ale unor hotarari judecatoresti si submineaza increderea cetatenilor in intregul sistem judiciar.

La data de 22 august, Reteaua europeana a Consiliilor Judiciare a facut apel 'a politicienii si institutiile media din Romania sa sprijine sistemul judiciar. Cel putin, atacurile nefondate asupra sistemului judiciar si raspandirea dezinformarii despre anumiti judecatori trebuie sa inceteze.'

In democratie, nicio putere in stat nu incalca principiul separatiei prevazut de dispozitiile constitutionale ale art.4 alin.(1).

Ne raliem curtilor de apel, tribunalelor, judecatoriilor, UNJR, AMR, AJADO si APR si solicitam celorlalte puteri, executiva si legislativa, sa opreasca atacurile la adresa puterii judecatoresti si sa isi indeplineasca atributiile constitutionale.

Necunoasterea sau ignorarea Constitutiei si a legilor statului, a principiilor organizarii si functionarii statului de drept, discreditarea continua si agresiva a instantei supreme si a presedintelui acesteia duc la decredibilizarea puterii judecatoresti, scopul final al acesteia fiind slabirea magistraturii pana in punctul in care puterea judecatoreasca nu va mai avea independenta si forta necesara pentru a-si indeplini rolul constitutional, acela de a garanta egalitatea in fata legii si dreptul la un proces echitabil al fiecarui cetatean, pentru apararea drepturilor si libertatilor sale fundamentale.

Justitia nu se negociaza si nu trebuie sa cedeze niciunei forme de presiune, toate puterile in stat trebuie sa respecte standardele de colaborare loiala interinstitutionala si de manifestare in acord cu statutul si prerogativele puterilor in stat.

Baroul Bucuresti isi exprima public sprijinul fata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in contextul atacurilor si presiunilor fara precedent, exercitate in spatiul public.

Este datoria noastra in calitate de profesionisti ai dreptului sa intervenim atunci cand statul de drept este pus in pericol de astfel de demersuri. Statul de drept isi da examenul suveranitatii sale prin independenta justitiei”.

Comentarii

# morarescu date 12 November 2025 18:27 +19

Bravo ! Felicitari !

# Livia Cătană date 12 November 2025 18:45 +50

Felicitări!Doamne ajută! Oameni buni nu stați cu mâinile încrucișate la voi e puterea,ca peste puțin timp nu vom mai putea face nimic! Vom vrea și nu vom mai putea!

# mda date 12 November 2025 19:46 +3

interesul este ca un caine, te linge azi, te musca maine

# aproapele date 12 November 2025 19:54 0

Era un film „ÎN PAT CU DUȘMANUL”. Cam așa sunt acești avocați la bine și la greu cu magistrații suflete pereche.

# da' ce dom'le, e supt asediu? date 12 November 2025 20:14 -140

e luata cu asalt? o putere, ii arata altei "puteri" unde sa stea, dincolo de linia rosie, pe care a intrecut-o de mult ...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.05.2026 – Normarea muncii în instanțe, discutată în CSM. Măsură nouă dispusă față de procurorii arestați

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva