11 May 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

BILANȚ DUPĂ INTERVIURILE PENTRU ȘEFIA MARILOR PARCHETE – Faza pe CSM a procedurii de numire a procurorilor în funcțiile de conducere de la PICCJ, DNA și DIICOT s-a încheiat. După interviurile de la Secția pentru procurori a CSM, doar trei dintre cei opt candidați au primit aviz pozitiv. Alți trei au luat aviz negativ, iar în două cazuri nu a fost emis niciun aviz (Lista)

Scris de: George TĂRÂȚĂ | pdf | print

17 March 2026 16:15
Vizualizari: 2837

A luat sfârșit faza pe CSM a procedurii de numire în funcțiile de conducere de la marile parchete. Este vorba despre interviurile susținute în fața Secției pentru procurori a CSM (foto) de procurorii propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu pentru funcțiile de șefi și adjuncți ai PICCJ, DNA și DIICOT.


 

Pe parcursul unei săptămâni (în perioada 10 martie – 17 martie 2026) Secția pentru procurori i-a intervievat pe Codrin-Horatiu Miron (propus pentru șefia DIICOT), Alex Florența (propus ca adjunct DIICOT), Gill-Julien Grigore Iacobici (propus ca adjunct DIICOT), Cristina Chiriac (propusă ca Procuror General al României), Marius Voineag (propus ca adjunct PICCJ), Ioan-Viorel Cerbu (propus ca șef DNA), Marinela Mincă (propusă ca adjunctă DNA) și Marius-Ionel Ștefan (propus ca adjunct DNA).


În final, dintre cei opt candidați, doar trei au primit avize pozitive, alți trei au fost avizați negativ, iar față de doi dintre ei nu s-a dat niciun aviz, în condițiile în care votul în Secția pentru procurori a CSM a fost de 3 la 3.


Situația arată în felul următor:


Avize pozitive

-procurorul Codrin-Horațiu Miron, propus pentru funcția de procuror șef DIICOT;

-procurorul Viorel Cerbu, propus pentru funcția de procuror șef DNA;

-procurorul Marius-Ionel Ștefan, propus pentru una dintre cele două funcții de procuror șef adjunct al DNA.


Avize negative

-procurorul Gill-Julien Grigore-Iacobici, propus pentru una dintre cele două funcții de procuror șef adjunct al DIICOT;

-procuroarea Cristina Chiriac, propusă pentru funcția de Procuror General al României;

-procuroarea Marinela Mincă, propusă pentru una dintre cele două funcții de procuror șef adjunct al DNA.

 

Fără avize (votul în Secția pentru procurori a CSM a fost 3 la 3)

-procurorul Alex Florența, propus pentru una dintre cele două funcții de procuror șef adjunct al DIICOT;

-procurorul Marius Voineag, propus pentru funcția de adjunct al PICCJ.

 

Așa cum se cunoaște, avizul Secției pentru procurori a CSM este consultativ. Potrivit art. 148 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în cazul procurorilor care au primit aviz pozitiv din partea Secției pentru procurori a CSM, ministrul Justiției va transmite propunerile președintelui României în vederea semnării decretelor de numire în funcție.

În schimb, conform aceluiași art. 148 din Legea 303/2022, în cazul procurorilor care au primit aviz negativ, urmează ca ministrul Justiției să organizeze un nou interviu, în urma căruia să stabilească dacă merge mai departe cu propunerile sau le retrage și reia procedura. Dacă își menține propunerile de numire în funcții a celor cu avize negative, respectivele propuneri vor fi trimise către președintele României, fără a mai fi organizat interviul în fața Secției pentru procurori a CSM.

În fine, în ceea ce privește procurorii fără aviz, în cazul în care în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea ministrului Justiției de organizare a interviului Secția pentru procurori a CSM nu emite avizul, potrivit art. 147 din Legea 303/2022 ministrul Justiției poate continua procedura, trimițând propunerile de numire a procurorilor fără aviz către președintele României.


Dispozițiile din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la numirea în funcții de conducere la marile parchete:


„Articolul 147

(1) Ministrul justiției realizează selecția candidaților și formulează o propunere motivată pentru fiecare dintre funcțiile de conducere.

(2) Ministrul justiției înaintează de îndată propunerile motivate de numire pentru fiecare funcție de conducere vacantă, însoțite de toate documentele depuse de către candidații propuși, Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea emiterii avizului. Concomitent cu transmiterea propunerilor către Secția pentru procurori, acestea se aduc și la cunoștința publicului, prin publicarea pe pagina de internet a Ministerului Justiției.

(3) În procedura de emitere a avizului de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 168 se aplică în mod corespunzător. Avizul motivat al Consiliului Superior al Magistraturii se emite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării ministrului justiției. Avizul negativ poate fi motivat doar pe baza aspectelor privind cariera procurorului sau a celor privind modul de susținere a interviului în fața Secției pentru procurori.

(4) Neemiterea avizului în termenul prevăzut la alin. (3) nu împiedică continuarea procedurii”.


”Articolul 148

(1) După emiterea avizului pozitiv al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ori la expirarea termenului prevăzut la art. 147 alin. (3), ministrul justiției continuă procedura prin transmiterea către Președintele României a propunerii de numire în funcția de conducere, însoțită de toate documentele relevante.

(2) În cazul emiterii unui aviz negativ al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiției organizează un nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ, în condițiile art. 146 care se aplică în mod corespunzător, în cadrul căruia sunt avute în vedere și aspectele reținute în avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Data și locul interviului se anunță public cu cel puțin 5 zile înainte de susținerea acestuia.

(3) În urma interviului prevăzut la alin. (2), ministrul justiției poate continua procedura prin transmiterea către Președintele României a propunerii de numire în funcția de conducere, însoțită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând a declanșa o nouă procedură de selecție în maximum 60 de zile de la retragerea propunerii.

(4) Președintele României poate refuza, motivat, numirea în funcțiile de conducere prevăzute la art. 144 alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului. Decretul Președintelui României de numire în funcție sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul justiției”.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 10.06.2026 – Kovesi a speriat AI-ul și a lăsat baltă Ucraina (Galerie video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva