CONFLICT JURIDIC PE BLOCAREA PENSIONARII MAGISTRATILOR – Avocatul Adrian Toni Neacsu comenteaza refuzul presedintelui Nicusor Dan de a semna decretele de pensionare a magistratilor: “Interfereaza deja cu justitia, cum a promis, dar o face cu mentalitatea unui procesoman patologic plin de resentimente si ura fata de justitie si cei care o fac. Pasul urmator va fi o sesizare la CCR pe existenta unui conflict juridic de natura constitutionala. CCR va da dreptate usor justitiei”
Avocatul Adrian Toni Neacsu (foto) catalogheaza drept iresponsabil refuzul presedintelui Nicusor Dan de a semna decretele de pensionare a magistratilor. Este vorba despre zeci de propuneri de eliberare din functie prin pensionare care au fost trimise de CSM la Administratia Prezidentiala si care sunt tinute la sertar, carora li se adauga si zeci de propuneri de numire in functii de judecator care, la fel, sunt blocate de Nicusor Dan (click aici pentru a citi).
Toni Neacsu (fost judecator si fost membru CSM) precizeaza intr-o postare pe pagina sa de Facebook, de luni, 7 iulie 2025, ca prin refuzul de a semna decretele de pensionare Nicusor “interfereaza” deja cu justitia, asa cum a promis in campania electorala. O face insa cu mentalitatea unui procesoman patologic, plin de resentimente si ura fata de justitie si magistrati.
Avocatul Adrian Toni Neacsu nu exclude nici posibilitatea sesizarii CCR cu un conflict juridic de natura constitutionala, CSM urmand sa aiba castig de cauza fara probleme, iar presedintele urmand sa fie obligat sa semneze decretele de pensionare. Asta daca nu cumva Nicusor Dan va fi obligat de o instanta sa respecte legea si sa semneze decretele de pensionare a magistratilor.
Prezentam comentariul avocatului Adrian Toni Neacsu:
“Destul de mult curaj pe CSM, dar si o mica inabilitate.
Eu personal nu am scris pana acum pe tema asta, desi m-au mancat degetele, pentru ca e evident ca Nicusor Dan exact aici a vrut sa ajunga, la un scandal public.
Tergiversarea semnarii decretelor de pensionare, care e o procedura oricum formala si obligatorie pentru el, se face pentru ca presedintele sa isi arate pozitia fata de pensionarea magistratilor la varste juvenile pentru un pensionar (49-50 de ani).
E un gest politicianist si iresponsabil pentru ca in realitate nu se poate opune pensionarii decise potrivit legii actuale de CSM, iar tinerea cu forta in sistem a unor oameni care in fapt sunt pensionati (au decizii administrative de pensionare de la casa de pensii si de la CSM) nu face altceva decat sa creasca cheltuielile (li se plateste salariu in continuare) si sa blocheze activitatea instantelor si parchetelor (cei in aceasta situatie nu mai primesc dosare noi, nu mai intra in sedinta si nu mai fac anchete penale si tin locurile blocate).
Presedintele Romaniei 'interfereaza' deja cu justitia, cum a promis, dar o face cu mentalitatea unui procesoman patologic plin de resentimente si ura fata de justitie si cei care o fac.
Pasul urmator va fi o sesizare la CCR pe existenta unui conflict juridic de natura constitutionala. De cand a ajuns presedinte Nicusor Dan a semnat un singur decret de pensionare (din 29 plus alte 22 de numire ca judecator), acum 3 zile, al unei doamne judecator care tocmai implinise varsta de 70 ani, varsta maxima pana la care poti ramane in sistem. CCR va da dreptate usor justitiei, daca nu cumva pana atunci presedintele nu va fi obligat chiar prin justitie sa emita acele decrete, asa cum legea oricum il obliga.
Insa i se da posibilitatea sa iasa la atac, iar in contextul discutiilor despre reducerea pensiilor si cresterea varstei de pensionare asta ii pica manusa populista. Nu ma indoiesc ca publicul larg va fi de partea lui, desigur fara sa fie atent la detalii”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Dap
7 July 2025 14:06
+19
# Cetateanul
7 July 2025 14:13
-25
# propaganda rusa
7 July 2025 14:27
-9
# Întârzieri la redactare
7 July 2025 14:52
-10