19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DEPUTATUL IOAN OLTEAN, PARADIT FARA PROBE – Iata ordonanta DNA de clasare a dosarului in care Ioan Oltean a fost acuzat ca ar fi primit 600.000 euro in curtea unei biserici. Dupa ce in 2015 DNA a pretins ca “din probele administrate a rezultat ca cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan 600.000 euro”, tot DNA constatat ca “nu au rezultat elemente suficiente, din care sa rezulte primirea vreunei sume de bani de catre Oltean Ioan” si ca “nu rezulta existenta faptelor” (Document)

Scris de: George TARATA | pdf | print

26 July 2020 13:14
Vizualizari: 5815

Iata cum a fost distrusa de catre DNA-ul condus de inculpata Laura Kovesi imaginea unui om politic. DNA a cerut arestarea preventiva a fostului deputat PNL Ioan Oltean (foto) pentru un pretins trafic de influenta, fara ca impotriva acestuia sa existe vreo proba. S-a intamplat in 2015, cand DNA a dat publicitatii informatia ca Ioan Oltean ar fi primit 600.000 euro in curtea unei biserici, intreaga propaganda a parchetului anticoruptie imprastiind apoi alegatiile si punandu-l la stalpul infamiei pe fostul deputat. Acuzatia a avut la baza un denunt formulat de preotul Ion Adrian Alexandrescu de la o biserica din localitatea Chitila, care a sustinut ca Ioan Oltean ar fi primit de la omul de afaceri Mihai Rotaru 600.000 euro pentru a interveni pe langa functionari ANRP in vederea acordarii unor despagubiri. Cinci ani mai tarziu s-a dovedit ca nu a fost vorba decat despre niste crunte bazaconii. Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate ordonanta prin care procuroarea DNA Carmen Fota a dispus clasarea dosarului de trafic de influenta, in care Oltean era acuzat ca ar fi luat 600.000 euro.


 

In 26 noiembrie 2015, DNA emitea un comunicat de presa in care anunta declansarea urmaririi penale fata de Ioan Oltean intr-un dosar ANRP, pentru abuz in serviciu si trafic de influenta, sustinand in legatura cu ultima acuzatie ca: Din probele administrate in cauza a rezultat ca deputatul Oltean Ioan, care avea relatii cointeresate cu cesionarul si cu presedinta ANRP, si-a exercitat influenta la aceasta din urma pentru urgentarea si aprobarea despagubirii in favoarea cesionarului. In schimb numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind in incinta unei parohii (vezi facsimil 1).

 

 

Peste o zi, in 27 noiembrie 2015, DNA revenea cu un nou comunicat in care anunta ca a cerut Camerei Deputatilor aviz pentru arestarea lui Ioan Oltean, pentru abuz in serviciu si trafic de influenta, reluand alegatiile privind pretinsa primire de catre acesta a sumei de 600.000 euro:Din probele administrate in cauza a rezultat ca deputatul Oltean Ioan, care avea relatii cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai si cu presedinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuta, si-a exercitat influenta la aceasta din urma pentru urgentarea si aprobarea despagubirii in favoarea cesionarului. In schimb cesionarul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii (vezi facsimil 2).

 

 

Solicitarea DNA de incuviintare a arestarii lui Ioan Oltean a fost avizata de Camera Deputatilor, insa Inalta Curte a respins in doua randuri cererea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventiva. Si bine a facut caci atat acuzatia de abuz in serviciu, cat si cea de trafic de influenta s-au dovedit a fi niste inventii si abuzuri. Asta desi DNA vorba in comunicatele de mai sus despre existenta unor probe.


Abuzul in serviciu a picat la ICCJ, traficul de influenta aruncat in aer chiar de catre DNA


Dupa momentul din noiembrie 2015, cand DNA a cerut fara succes arestarea lui Oltean, dosarul a fost instrumentat in aceasta forma pana in 20 iulie 2016, cand s-a dispus disjungerea cauzei fata de pretinsa fata de trafic de influenta. In ceea ce priveste dosarul de abuz in serviciucel in care Crinuta Dumitrean a fost arestata de judecatoarea ICCJ Mariana Ghena, in prezent membru CSM, desi era insarcinata in 8 luni se stie ce soarta a avut, fiind trimis in judecata si apoi returnat la DNA, unde zace si acum. Cat despre dosarul de trafic de influenta, disjuns din dosarul ANRP, a fost nu a mai ajuns in instanta intrucat a fost clasat chiar de catre DNA.

In 6 iulie 2020, deci la aproape cinci ani de la punerea sub acuzare a lui Oltean pentru trafic de influenta, procuroarea Carmen Fota de la Sectia de combatere a coruptiei din cadrul DNA a dipsus clasarea cauzei fata de fostul deputat PNL Ioan Oltean (pentru fapta de trafic de influenta) si omul de afaceri Mihai Rotaru (pentru fapta de cumparare de influenta), in temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala - “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”.

Concret, prin ordonanta din 6 iulie 2020, din dosarul 408/P/2016, procuroarea Carmen Fota a constatat ca in pofida acuzatiei spectaculoase si plina de culoare, nu exista nicio proba ca Iona Oltean ar fi primit cei 600.000 euro in curtea bisericii din Chitila, asa cum preotul Alexandrescu a sustinut, dar si ca nu rezulta existenta faptelor, cu certitudinea necesara fundamentarii unei concluzii care sa rastoarne prezumtia de nevinovatie.

Concluzia procuroarei Fota este sustinuta inclusiv de marturiile luate in timpul anchetei de la angajati ai parohiei sau de la soferul lui Ioan Oltean, care nu au putut confirma delatiunile preotului. De asemenea, nici ingristrarile video puse la dispozitie de catre denuntator nu au avut relevanta in probarea pretinsei primiri a celor 600.000 euro.

In ceea ce-l priveste pe Ioan Oltean, acesta a declarat la DNA ca nu a fost niciodata in Chitila, implicit la biserica din aceasta localitate.

 

Iata un fragment din ordonanta prin care procuroarea Carmen Fota a dispus clasare fata de Ioan Oltean, documentul integral regasindu-se la finalul articolului:


“Dosarul cu nr. 408/P/2016 al Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei s-a constituit prin ordonanta din data de 20.07.2016 a Sectiei de combatere a coruptiei, prin care, pe parcursul cercetarilor care se efectuau in dosarul nr. 660/P/2014 s-a dispus, in temeiul art. 63 din Cod pr. pen. raportat la art. 46 alin. 1 din Cod pr.pen., disjungerea cauzei privind pe inculpatii Rotaru Mihai, cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de cumparare de influenta, fapta prevazuta de art. 292, alin. 1 din Cod pen. Raportat la art. 6 din Legea 78/2000 modificata si Oltean Ioan, cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de trafic de influenta, fapta prevazuta de art. 291, alin. 1 din Cod pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea 78/2000.

Cu privire la aceste fapte a fost audiat martorul denuntator Alexandrescu Ion Adrian, la data de 28.04.2015, care a declarat ca, in perioada 2007-2012, a ocupat functia de preot paroh al parohiei Chitila, judetul Ilfov, aflata in cadrul protoieriei Ilfov Sud, iar in anul 2009, cu cateva zile inainte sarbatorilor de Pasti, l-a cunoscut pe numitul Baciu Remus Virgil care a venit insotit de fiul sau la biroul pe care il avea in curtea bisericii, solicitandu-i sa oficieze o impartasanie copilului. Ulterior acestei date, a aratat ca martorul Baciu Remus Virgil a inceput sa vina mai des la biserica, iar in anul 2010, prin intermediul acestuia, Alexandrescu Ion Adrian l-a cunoscut pe numitul Diacomatu Sergiu Ionut, afland ca are calitatea de secretar de stat in cadrul ANRP. Conform sustinerilor martorului, in decursul timpului, Diacomatu Sergiu Ionut a venit in nenumarate randuri la biroul sau din Chitila, impreuna cu Baciu Remus Virgil, ocazii in care discutau despre activitatea lor din cadrul ANRP, mai exact despre cei care aveau dosare pe rolul ANRP si cand se intalneau comisiile. Tot in cadrul acelor discutii, sustine martorul, Baciu Remus Virgil si Diacomatu Sergiu Ionut vorbeau despre ce persoane trebuiau sa ajute pentru a primi despagubiri, martorul auzind pronuntandu-se numele lui Mihai Rotaru, un influent om de afaceri care initial avusese o firma care daduse faliment, apoi se profilase pe cumpararea de drepturi litigioase de la diferite persoane care depusesera dosare de despagubire la ANRP.

(…)

Martiorul Alexandrescu Ion Adrian a mai declarat ca, spre sfarsitul anului 2010, numitul Ioan Oltean a venit o singura data in curtea bisericii, cu autoturismul de serviciu, si martorul a observat ca acesta avea sofer, iar cu aceasta ocazie Mihai Rotaru i-a inmanat o suma de bani, din cate isi amintea martorul aproximativ 600.000 euro. Martorul a precizat in declaratia data si unele detalii cu privire la acele circumstante de fapt, si anume ca, intr-o seara, Mihai Rotaru a intrat la el in birou unde se mai afla si Baciu Remus Virgil, avand asupra sa o borseta si un sac menajer de culoare neagra, legat cu un snur galben, a trantit langa birou sacul menajer si borseta, si i-a spus lui Baciu Remus Virgil 'ne-a marit comisionul Ioan Oltean, datorita faptului ca Stelian Gheorghe si Alin Cocos platesc mai bine si mai rapid ca ei', martorul intelegand din contextul discutiei ca Mihai Rotaru era suparat ca, in loc de 400.000 euro, i se cerusera 600.000 euro, si pe deaspura intr-un timp cat mai scurt.

Dupa aceasta discutie, declara martorul, in curtea bisericii a venit Ioan Oltean, iar Mihai Rotaru a iesit din birou avand asupra sa sacul menajer, in care martorul a dedus ca se afla suma de 600.000 euro, i l-a inmanat lui Ioan Oltean, acesta din urma a plecat, iar Mihai Rotaru s-a intors in birou suparat ca i se cerusera in plus 200.000 euro, dar in acelasi timp era bucuros deoarece a doua zi se intrunea comisia in cadrul ANRP si urma sa i se aprobe despagubirile.

(…)

Prin procesul verbal de predare-primire incheiat la data de 17.06.2015, martorul denuntator Alexandrescu Ion Adrian a depus la dosarul cauzei mai multe inregistrari video din incinta Parohiei Chitila Ilfov, care au fost stocate pe un suport tip hard-disk. In urma analizarii inregistrarilor video puse la dispozitie de catre Alexandrescu Ion Adrian nu au fost identificate aspecte care sa prezinte relevanta in cauza.

(…)

Fiind audiat, inculpatul Oltean Ioan a declarat, referitor la infractiunea de trafic de influenta, ca nu a calcat nicioadata in localitatea Chitila, prin urmare nu a calcat niciodata in curtea bisericii din Chitila, nu l-a cunoscut si nu il cunoaste pe denuntatorul Alexandrescu, nu a solicitat si nu a primit niciodata bani de la numitul Rotaru Mihai.

Inculpatul Rotaru Mihai si-a rezervat dreptul de a nu da declaratii in cauza.

Avand in vedere cele aratate mai sus, se poate concluziona ca din cercetarile efectuate in prezenta cauza nu au rezultat elemente suficiente din punct de vedere probator, din care sa rezulte primirea vreunei sume de bani de catre inc. Oltean Ioan de la inc. Rotaru Mihai sau de la alta persoana, in scopul exercitarii influentei la nivelul presedintei Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, respectiv asupra numitei Dumitrean Crinuta Nicoleta sau asupra unor alti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, pentru aprobarea despagubirilor din dosarul nr. 46076/CC aflat pe rolul ANRP sau din alt dosar ANRP.

In concluzie, avand in vedere ca din materialul probator care s-a putut administra in cauza nu rezulta existenta faptelor, cu certitudinea necesara fundamentarii unei concluzii care sa rastoarne prezumtia de nevinovatie, in ceea ce priveste savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta, fapta prevazuta de art. 291, alin. 1 din Cod pen. raportat la art. 7, lit. a) din Legea 78/2000, de catre inculpatii Oltean Ioan si Rotaru Mihai, urmeaza a se dispune o solutie de clasare”.


Prezentam integral ordonanta DNA prin care procuroarea Carmen Fota a dispus clasarea cauzei fata de fostul deputat PNL Ioan Oltean si omul de afaceri Mihai Rotaru:

 


Comentarii

# Ion date 26 July 2020 13:31 +12

Inculpata Kovesi Laura Codruta ,A ajuns procuror european ca recompensa pentru toate dosarele false facute la comandă lui cineva! Cine este acel cineva???? Din UE ,Sau din SUA???? CODRUTA ,MAIOR,COLDEA ,cand o sa-i vedem lângă Negulescu portocală????

# Viky8 date 26 July 2020 15:55 +1

Niciodată!

# ionete date 26 July 2020 16:50 +1

Eheee, numai Dumnezeu stie adevarul! In tara in care politicienii fura de 30 de ani tot ce le cade in mana, o astfel de solutie mi se pare ... normala. Hora fratiei pe ... pamantul Romaniei!

# M date 26 July 2020 17:10 +1

Dacă este adevărat ca nu este vinovat atunci foarte bine ca au clasat dosarul. Daaaa ar nu uitați de acest câine în gașca cu ceilalți câini din PD în frunte cu alt câine buldoc au atâta avere, au furat atât de mult și au lătrat, aparat pe Kovesi și sistemul de forță ca nici nu merita sa ii mai vad

# DODI date 26 July 2020 19:14 +9

Slujirea i-a îndeplinit rolul: oameni politici, oameni de afaceri, medici, somități, (numai români) etc. au fost terfeliți de această netrebnică, împreună cu nașul ei bețivul național și cu lichelele din SRI. Să nu uităm nici pe actualul netrebnic național, pandemia galbenă nemțească, zis și ciolaniSS 6 case furate. Cele două lichele (bețivul național și cleptomanul imobiliar) pentru rolul jucat în menținerea slujirii la DNA s-au văzut spălați de fărădelegile comise (flota, case în București la primul, respectiv patrimoniul SS și cele 60 de dosare penale la actuala lichea de la Cotroceni). Și când te gândești că acesști netrebnici ne dau zilnic lecții la televizor cum să purtăm masca. Ei au experiență: poartă mască în permenență, din sculare în culcare.

# sever date 26 July 2020 19:26 +3

Sau probele au disparut

# Marin TULUS Olt date 26 July 2020 21:00 +1

ralaxarea totală! Nimeni nu este bolnav de covid coruptie!S/a invartit roata in favoarea celor care sunt.....fete mari!Vedeti/va de treabă! nimeni nu recunoaste că lupta anticoruptie numai există!!!!

# Ioana M. date 27 July 2020 12:01 +1

Evident ca la PDL se solutioneaza numai cu clasare...Toti din jurul lui Petrov numai sfintisori....Studiati dosarul lui Trasculescu e de manualul anticoruptiei...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva