19 May 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

EȘALONAREA RESTANȚELOR: BOALĂ LUNGĂ, MOARTE SIGURĂ – Sindicatul Dicasterial prezintă statisticile alarmante ale drepturilor salariale pentru procurori și grefierii de parchete. Restanțele neachitate până la 31 decembrie 2025 sar de 30 milioane euro. Dobânda și actualizarea cu rata inflației mai au puțin și depășesc debitul principal. Citiți cifrele oficiale furnizate de Parchetul General

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

22 March 2026 13:26
Vizualizari: 5029

Amânând la nesfârșit plata drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive, Guvernul nu face altceva decât să-şi înrăutăţească propria situaţie bugetară, a avertizat vineri, 20 martie 2026, Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, condus de grefierul Cătălin Trăistaru (foto). 



SNGJ Dicasterial a publicat cifrele primite în 2 februarie 2026 de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit acestor statistici, restanţele salariale ale procurorilor și grefierilor de parchete de la momentul 31 decembrie 2025 depășeau 30 de milioane de euro. Dintre acestea, dobânda penalizatoare și actualizarea cu rata inflației însumează mai mult de 12 milioane euro, în timp ce debitul principal se situează la nivelul de 15,2 milioane euro. Altfel spus: dobânda și inflația mai au un pic și depășesc debitul principal. Ba chiar îl vor depăși cu siguranță dacă statul insistă cu amânările, atrage atenția sindicatul grefierilor.

 

Redăm postarea SNGJ Dicasterial de pe Facebook (vezi tabele):

 

„Statul refuză să plătească și produce zeci de milioane de euro penalități din bani publici

 

Guvernul României vorbește despre prioritizarea zonei sociale’. Realitatea: banii sunt consumați pe penalități generate de neplata unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești.

Situația reală – doar la PICCJ (fără ÎCCJ):

1. Restanțe neachitate până la 31.12.2025:

- Debit: 15.207.080 €

- Inflație: 7.922.137 €

- Dobândă: 4.166.413 €

- Contribuții: 3.115.671 €

- Alte contribuții: 294.156 €

- TOTAL: 30.705.457 €

---

2. Tranșa scadentă în 2026:

- Debit: 2.408.007 €

- Inflație: 1.404.367 €

- Dobândă: 569.841 €

- Contribuții: 434.805 €

- Alte contribuții: 37.994 €

- TOTAL: 4.855.014 €

---

3. PENALITĂȚILE REALE acumulate în 3 ani:

- Inflație totală: 7.922.137 € + 1.404.367 € = 9.326.504 €

- Dobândă totală: 4.166.413 € + 569.841 € = 4.736.254 €

- TOTAL PENALITĂȚI: 14.062.758 €

---

Statul a generat deja peste 14 milioane € penalități. Și continuă să le crească prin neplată. Asta înseamnă aproape jumătate din debitul principal pierdut pe dobânzi și inflație.

Ce s-ar putea face REAL în zona socială cu 14 MILIOANE €:

- 14.000 de familii vulnerabile – sprijin direct de 1.000 €

- zeci de mii de copii sprijiniți prin programe educaționale

- dotarea completă a mai multor spitale județene

- centre sociale, servicii pentru persoane vulnerabile, programe reale de sprijin.

În schimb, acești bani merg către penalități generate de statul român pentru că NU își respectă propriile obligații.

Nu există lipsă de bani pentru social’. Există bani pierduți pe penalități. Nu există criză bugetară inevitabilă’. Există o politică deliberată de neplată care costă enorm.

Dacă Guvernul vrea bani pentru zona socială, să înceteze să mai producă penalități de 14 milioane € din neplată. Pentru că altfel nu vorbim despre protecție socială, ci despre o risipă sistemică și deliberată de bani publici”.

Comentarii

# Csaba D date 22 March 2026 15:06 -171

Și uite așa se intră într-un cerc vicios. Dobândă la dobândă la dobândă... Și statul, din păcate, nu are bani. Un fel de nod gardian pe care nimeni nu are curajul să-l taie. Și plătește tot bietul cetățean....

# Mihai date 22 March 2026 22:38 -13

Nu plateste bietul cetatean, se vor amana de multe ori si in final nu vor mai primi nimic...

# Io date 23 March 2026 16:47 +2

Statul incalca legea de baza. Dupa vreo 4 ani, instantele iti dau dreptate. Vine din nou statul, incalcand legea de baza si iti esaloneaza datoriile pe vreo 5 ani. In 9 ani daca mai traiesti, primesti o suma care nu mai reflecta realitatea.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.05.2026 – Normarea muncii în instanțe, discutată în CSM. Măsură nouă dispusă față de procurorii arestați

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva