Foarte bună analiza făcută de judecătoul Claudiu Drăgusin (foto) din CSM, după decizia de miercuri, 18 februarie 2026, prin care CCR a declarat constituțională legea care diminuează cuantumul pensiilor de serviciu ale magistraților, crește vârsta de pensionare a acestora la 65 și majorează vechimea în muncă necesară pensionării la 35 de ani, dintre care 25 de ani doar în magistratură.

Claudiu Dragușin precizează, într-un text postat pe pagina sa de Facebook, joi dimineață, 19 februarie 2026, că decizia CCR a venit după opt luni de minciună și retorică negativă față de puterea judecătorească, opt luni în care a existat o agresiune continua a Executivului asupra justitiței, după ce în prealabil Parlamentul fusese pus în genunchi.

De altfel, întreaga operațiune nu a vizat în realitate pensiile sau sumele din PNRR, care sunt infime raportat la PIB-ul României, ci disciplinarea puterii judecătorești.

Pe de altă parte, judecătorul Drăgușin le transmite celor care se bucură de răul magistraților și aplaudă slăbirea unei puteri în stat, că de fapt aplaudă slăbirea protejării propriilor drepturi.

Iată analiza judecătorului CSM Claudiu Drăgușin:

„Pentru judecători

Am ajuns la capătul a 8 luni de minciuni și retorica negativă față de puterea judecătorească, față de o categorie esențiala pentru orice stat democratic.

8 luni de agresiune a Executivului asupra justiției, după ce în prealabil Executivul a pus în genunchi Parlamentul.

Nu a fost niciodată despre pensii sau PNRR. Sumele respective sunt infime raportat la PIB-ul unei țări ca România.

Totul a fost simbolic și a vizat disciplinarea puterii judecătorești de către constelația politică.

Totul a fost făcut sub acoperirea echității și, pe partea de final, cu invocarea corupției sistemice. Sistemic înseamnă ca toți judecătorii fură sau 'fug cu televizorul', vorbă a unui cunoscut vag, transmisă în jos în propria profesie și în societate, ca o undă a lacului după căderea pietrei.

Sistemică înseamnă toti. Nu unii, nu câțiva, ci toți, ca de aceea i se spune sistemică, de la Constanța la Arad, de la Iași la Giurgiu. Iar acest mesaj e extrem de jignitor și fals pentru colegii noștri care își fac treaba zi de zi cu onestitate și demnitate.

Societatea a aplaudat și încă mai aplauda.

Cei care acum aplaudă, și sunt mulți, cetățeni și politicieni, aplaudă șubrezirea unei puteri în stat, aplaudă într-un mod auto-mutilant șubrezirea propriei protecții a propriilor drepturi. Dar e mai fascinant să vezi moartea caprei altuia.

1 din 5 romani e implicat anual într-o procedură judiciară. Aproape toți însă aplaudă umilirea și disciplinarea judecătorilor și aproape toți se vor întoarce la anul cu o nouă acțiune în fața aceluiași corp de judecători, sperând să îi găsească umiliți, disciplinați, dar independenți.

Poate e o strategie de reconstruire astfel a societății, cine știe?! Poate nu văd eu strategia arhitecților societății românești, fără de care n-ar fi fost posibilă agresiunea.

Din păcate, totul a fost posibil și a devenit mai ușor cu ajutorul unor personaje cu intenții îndoielnice, îmbrăcate în mantia albă a falsei moralități, vânători de funcții și preamărire, pensionari îngrijorați, pensionabili fără griji, lepădatori si schimbători de profesii sau moraliști ai detașărilor - critici însă doar după ce le-au cerut și nu li s-a confirmat, nu înainte.

Aceștia au slăbit poziția noastră și au confirmat societății necesitatea agresiunilor.

Toate acestea sunt lucruri care vor rămâne, sper, în memoria noastră colectivă.

Memoria e necesară pentru viitor, pentru reconstrucție și pentru reașezarea pe alta baze a puterii judecătorești și a independenței sale.

Memoria e necesară pentru a discerne între cei care sunt interesați de profesie, în ansamblul ei, cu riscul distrugerii imaginii personale, și cei care sunt interesați de ei înșiși, sub masca moralității, echității și a falsei griji față de democrație și justiție.

Memoria e necesară pentru ca viitorul profesiei rămâne deschis și necesar a fi construit pe baze corecte, în care a fi judecător înseamnă a fi cineva care judecă, nu cineva care muncește ca un robot într-o fabrică și nu cineva care e umilit și desconsiderat constant și nemeritat.

Nu e aici sfârșitul. Aici e abia începutul”.