Judecatoarea Madalina Elena Vladu-Crevon (foto), de la Sectia a II-a Civila a Tribunalului Gorj, face o radiografie de exceptie a problemelor cu care se confrunta, astazi, Justitia din Romania. Candidata la demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Madalina Elena Vladu-Crevon vorbeste, intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro, despre abandonarea judecatorilor de catre CSM, despre problema implicarii serviciilor secrete in actul de justitie, despre transformarea instantelor in „camp tactic”, despre declaratiile ministresei Raluca Pruna, pline de dispret in opinia noastra, la adresa judecatorilor si despre ultimul scandal izbucnit in sistem cauzat de inechitatile salariale dintre judecatori si procurori.

In acelasi interviu, judecatoarea Madalina Elena Vladu-Crevon arata ca judecatorii au fost ignorati, iar cuvantul lor nu a contat decat in mica masura si in probleme care nu sunt esentiale. Vladu-Crevon dezvaluie ca a simitit lipsa de respect a institutiilor statului fata de judecatori si atrage atentia ca nimeni nu este interesat de volumul enorm de munca al magistratilor sau de faptul ca judecatorii au atins limita suportabilitatii fizice si psihice, astfel incat au ajuns la propriu sa cada pe capete alaturi de grefieri, care, la randul lor, sunt incarcati de sarcini administrative si indisponibilizati de la activitati specifice. „Unde este reforma cea mult clamata si mai ales pentru cine este ea facuta pentru ca sistemul scartaie din toate incheieturile si observ ca nici increderea populatiei nu spune mai multe?”, se intreaba judecatoarea Madalina Elena Vladu-Crevon.

Iata interviul acordat Lumeajustitiei.ro de judecatoarea Madalina Elena Vladu-Crevon de la Tribunalul Gorj:

Candidati la CSM cu un proiect extrem de interesant, care, din cate stim noi, a fost bine primit in randul colegilor dumneavoastra. Afirmati in proiect ca este nevoie de un CSM “care sa fie un organism reprezentativ al corpului de magistrati, care sa asigure cu adevarat independenta justitiei, sa inspire autoritate, seriozitate, competenta si rigoare, sa fie un factor de echilibru si un reper pentru societate”. Sa intelegem ca actualul CSM nu este nici un organism reprezentativ, nici nu asigura cu adevarat independenta Justitiei, nici nu inspira seriozitate, competenta si rigoare, si nici nu este un factor de echilibru si reper pentru societate?

Am considerat ca reprezentativitatea trebuie sa se refere la contopirea cu interesele magistraturii si sa rezolve problemele sistemului judiciar, atat cat le este permis de competentele acordate prin lege.

Atata timp cat au existat probleme de integritate, de ingerinte ale factorului politic, cata vreme s-a ajuns la reinventarea dreptului pentru a da o forma si motiva anumite compromisuri, cat timp s-a judecat cu dubla masura, s-au perpetuat inechitatile si discriminarile din sistem, nu a existat o comunicare eficienta si s-au detasat de masa de judecatori de unde au plecat si catre care au uitat sa se mai intoarca, nu au fost capabili sa stopeze cu argumente convingatoare decizii politice nefavorabile, DA, nu am considerat ca poate fi calificat ca un organism reprezentativ pentru magistrati si un reper pentru societate.

Poate ca de multe ori era vorba de persoane izolate de acolo, si nu de intregul CSM, totusi, perceptia noastra, a magistratilor a fost aceea ca anumite atitudini sau arogante s-au repercutat asupra intregului CSM. Sa ne aducem aminte de evenimentele care s-au succedat in vara anului 2012 si vom avea o imagine mai clara, care s-a completat pe parcurs cu diferite alte probleme, iesiri publice scandaloase, strangerea randurilor in jurul membrilor cu probleme de credibilitate, si lista poate continua in acelasi ritm.

Toate aceste lucruri au macinat la temelia intregului Consiliu si l-au derobat de autoritatea si seriozitatea in care am crezut, cu toate eforturile depuse pe ultima suta de metri de a-si asocia numele cu evenimente devenite virale pe un fond de simpatie populara, petrecute la noi, in justitie.

Dupa parerea mea, la ora actuala CSM este unul din principalii vinovati de gradul de perceptie publica a imaginii justitiei de azi, si cum acesta a scazut, si se afla in relatie de proportionalitate cu activitatea CSM, avem si dovada calitatii activitatii sale.

Mai afirmati urmatoarele: „Asa mi-as fi dorit eu sa se intample in Consiliile anterioare! Sa fim luati in seama, ascultati, consultati, noi, marea masa de judecatori, dar nu de pe o zi pe alta, formal, pentru ca avem foarte multe de spus! Si, mai ales, cuvantul nostru trebuie sa conteze!”. Va pun aceeasi intrebare: sa intelegem ca judecatorii nu au fost luati pana acum in seama, ascultati si consultati cu adevarat, iar cuvantul magistratilor nu a contat?

Desigur, atunci cand este vorba de decizii imporante, sau orice aspecte care intereseaza justitia, este necesara consultarea corpului de magistrati, pentru ca sunt lucruri la care acestia trebuie sa isi spuna punctul de vedere. Insa atata timp cat se cere un raspuns care de multe ori necesita ore de documentare si analiza, iar materialul transmis este extrem de stufos, intr-un termen scurt, este clar ca nu se doreste o reala consultare a magistratilor, ci doar bifarea acestui aspect, adica doar forma fara fond. Cu o astfel de problema m-am intalnit in special in perioada in care am exercitat functia de presedinte la sectia a II-a civila, 2009-2015, cand eram nevoita sa fac eforturi pentru a ma incadra in termenele stabilite si sa realizez analize ample ale problemelor in discutie. Pentru ca nu mi-am permis niciodata sa nu tratez cu maxima responsabilitate solicitarile respective. Nu am avut niciodata vreun feedback in legatura cu punctul meu de vedere, sau sa existe o analiza transparenta a modului in care ceilalti magistrati au apreciat problema respectiva, pentru a vedea care este ponderea reala a cuvantului nostru. Observam doar decizia finala. Noi, doar trebuia sa ne conformam.

In ultima vreme am observat ca se afiseaza si punctul de vedere al uneia din asociatiile de magistrati, care au dreptul sa participe la sedintele de plen si sa isi spuna cuvantul, referitor la diverse proiecte de acte normative, insa de multe ori acestea nu se mai regasesc in textul final.

A tinut cont cineva de efortul urias pus pe umerii judecatorilor odata cu implementarea noilor coduri? De faptul ca am spus ca sistemul nu este suficient pregatit sa faca fata valului cerintelor procesuale aduse de acestea? Sau volumului enorm de munca si complexitatii deosebite a acesteia in conditiile mentinerii numarului de judecatori? De lipsa grefierilor? De strigatul nostru de disperare sub mormanele de dosare sau sub amenintarea celor ce se prefigureaza acum, cu noile modificari legislative referitoare la insolventa persoanei fizice, legea darii in plata, clauzele abuzive si altele asemenea? A interesat pe cineva sa dea atentie analizelor pertinente facute de asociatiile de magistrati sau de judecatori in ansamblu cand s-a pus problema volumului optim de activitate? Ca nu exista o strategie clara si pertinenta de cuantificare a volumului de munca al fiecarui judecator, iar solutiile oferite pana in prezent, cu punctele de complexitate, cu cosurile de dosare sunt irelevante si incapabile sa defineasca in mod real munca unui judecator? Ca nu s-a reusit nici pana acum ca un judecator din Romania, de la Satu-Mare si pana la Iasi, Medgidia sau Arad sa aiba acelasi numar maxim de dosare intr-un singur an, rezonabil, ci diferentele de volum de munca dintre noi sa fie in continuare semnificative? Ca nu s-a reglementat nici pana acum statutul vacantei judecatoresti din punctul de vedere al dosarelor care sunt urgente si trebuie judecate, stabilindu-se ca avand un astfel de caracter un numar foarte mare de cauze ce nu presupun acest calificativ, ceea ce inseamna prelungirea activitatii judecatorilor si in timpul vacantei judecatoresti? Ca nu s-a reusit nici pana acum crearea tuturor premiselor pentru imbunatatirea calitatii actului de justitie si tot ceea ce a interesat CSM, in ciuda pozitiei noastre a fost cantitatea si redactarea in termenul infernal de 10, 15 sau 30 de zile pentru o situatie statistica favorabila? Ca nu au reusit sa inteleaga faptul ca judecatorul nu lucreaza la norma pentru statistica, (oamenii au nevoie de solutii corecte si bine gandite, temeinic motivate), ci activitatea lui este un act de creatie intelectuala care trebuie sa fie de inalta performanta, ca trebuie sa studieze si sa se informeze in legatura cu o legislatie efervescenta, practica europeana si ca are nevoie de timp pentru redactarea unei hotarari de amploare? Toate aceste lucruri au fost repetate si sustinute cu frenezie de ani de zile de judecatori. Desi s-au mai facut pe ici pe colo unele cosmetizari, pentru ca stiu foarte bine si de unde s-a plecat, noi nu am simtit nicio imbunatatire in ceea ce priveste volumul de munca, infrastructura de personal, dimpotriva, lucrurile sunt in continuare coplesitoare si numai buna credinta, perseverenta, stoicismul, responsabilitatea si extraordinara capacitate de mobilizare a colegilor judecatori a facut posibila punerea in practica a deciziilor luate in aceste conditii.

A interesat pe cineva cu adevarat ca judecatorii au atins limita suportabilitatii fizice si psihice incat au ajuns la propriu sa cada pe capete alaturi de grefierii care la randul lor sunt incarcati de sarcini administrative care-i indisponibilizeaza de la activitati specifice importante si ca raman in instante pana la ore tarzii din noapte ca sa isi termine lucrarile, si nu ma refer aici la cei care activeaza in materie penala, unde se cunoaste regimul de lucru? Unde este reforma cea mult clamata si mai ales pentru cine este ea facuta pentru ca sistemul scartaie din toate incheieturile si observ ca nici increderea populatiei nu spune mai multe?

E bine insa ca pentru mecanisme complicate din afara ale caror conditionalitati au fost completate pe parcurs, exista progrese fara ca noi sa stim exact cui foloseste munca noastra extenuanta, pentru ca societatii in niciun caz. Si mai ales a incercat CSM sa ne explice care sunt standardele europene la care se raporteaza aceasta evaluare a procesului de reforma, ca sa incercam sa intelegem pe unde ne aflam, unde se doreste sa ajungem si cam ce ar mai trebui sa mai facem ca sa ne prabusim de tot?

Nu, eu nu consider ca am fost ascultati, cuvantul nostru nu a contat decat in mica masura si nu in lucruri esentiale, altele au fost optiunile CSM, si aici ma refer strict la atributiile care le reveneau direct, nu la cele care depindeau de alte institutii ale statului.

Bun, si atunci cum veti schimba toate aceste lucruri, daca veti ajunge in CSM. Spuneti-ne concret, cum veti face din CSM un adevarat organism reprezentativ, serios, competent? De ce sa creada colegii dumneavoastra judecatori ca daca veti ajunge in CSM va veti lupta ca ei sa fie luati in seama, ascultati si consultati? La fel au spus si actualii membri ai CSM cand au candidat si uitati unde s-a ajuns. Temerile unor magistrati ca sunt doar promisiuni si nimic altceva, ca veti uita de obiectivele din proiectul dumneavoastra pot fi indreptatite.

Eu stiu care sunt resursele mele personale legate de obiectivele pe care mi le-am propus, am trait ani de zile alaturi de colegii mei facand eforturi foarte mari pentru ca lucrurile sa mearga bine, stiu care sunt vulnerabilitatile sistemului, stiu si de unde s-a plecat dar si cum ar trebui sa fie lucrurile ca si judecatorii sa aiba posibilitatea sa mai respire si sa faca o munca intr-devar de calitate, pentru ca avem resurse nebanuite.

M-am decis sa merg pe drumul acesta nu pentru satisfacerea vreunui orgoliu personal, nu am nevoie de nicio punte de acces sau de vreo forma de lansare in cariera, personal am obtinut pana acum tot ce mi-am dorit din punct de vedere profesional, nu ma intereseaza vreun post prin capitala sau in exteriorul tarii, pentru ca din punct de vedere al linistii mele personale si al familiei mele, apreciez foarte mult orasul in care locuiesc, ci doar pentru ca am simtit ca pot sa contribui si mai mult decat de pe scaunul de magistrat, pentru ca lucrurile sa-si imbunatateasca imaginea, ca am determinarea necesara sa lupt alaturi de cei ce isi doresc acelasi lucru, fiindca stiu ce inseamna sa nu fi luat in seama si sa contezi doar din punct de vedere statistic, sa fii doar un numar, fara viata, fara orizont.

Desigur ca in primul rand este nevoie sa cunosc si pe celelalte persoane care vor face parte din Consiliu, pentru ca acesta este un organism colectiv, iar deciziile se iau cu votul majoritatii, de aceea este foarte important sa stiu foarte bine cu cine ma asez la masa de lucru, cum gandesc si actioneaza ceilalti membri. Va trebui gandita in comun o strategie clara de actiune care sa se fundamenteze pe o analiza profunda a realitatii urmand a se stabili si ordinea prioritatilor. Vor trebui stabilite vulnerabilitatile sistemului, pentru a se cunoaste unde trebuie actionat si in ce ordine si ce anume este bun si merita pastrat, pentru ca as fi ipocrita daca as nega totul si as spune ca eu sunt detinatoarea adevarului absolut. Desigur ca este nevoie si de continuitate pe anumite paliere.

Trebuie de asemenea utilizate pentru inceput parghiile care permit la acest moment o interventie asupra regulamentelor sau pe propuneri de modificare legislativa, pentru ca apoi sa se ajunga si la lucruri mai ample, de genul initiativa legislativa pe probleme ce intereseaza sistemul judiciar, ce trebuie avuta in vedere ori la o viitoare revizuire a Constitutiei, ori la modificarea legii organice nr.317/2004, extinderea sferei de acte normative pentru care sa fie necesar avizul conform al CSM, sau includerea in Legea nr.317/2004 a obligativitatii plenului CSM de a sesiza Ministrul Justitiei cu privire la necesitatea initierii sau modificarii unor acte normative in domeniul justitiei, in cazul in care 2/3 din numarul de judecatori solicita in adunarile generale acest lucru.

Totul trebuie organizat pas cu pas si cu multa buna credinta, vointa, responsabilitate si rabdare, pentru ca exista si destule aspecte care intra in sfera de raspundere a altor puteri ale statului, cu care nu se poate interfera, insa cu care se poate coopera prin prezentarea cu tact si diplomatie a importantei luarii anumitor decizii care pana la urma nu sunt pentru noi personal sau familiile noastre, ci pentru intreaga societate.

Si stim foarte bine ca un grad ridicat de satisfactie a societatii creste increderea acesteia in justitie si implicit in CSM.

Dar de la CSM trebuie sa vina insa tonul, pe un val de echilibru si inalta competenta profesionala si autoritate morala.

Ati enumerat in proiectul dumneavoastra idei foarte interesante si foarte corecte, din punctul nostru de vedere. Una dintre ele este eliminarea ministrului de Justitie din procedura de numire a sefilor marilor parchete. Considerati ca astfel se vor evita trocuri politice pentru numirea sefilor PICCJ, DNA si DIICOT?

Sigur ca am pornit de la idea necesitatii unei similitudini intre numirea sefilor instantei supreme si numirile din parchetele centrale. Daca in cazul presedintelui UCCJ, videpresedintilor si a presedintilor de sectii de la instanta suprema, numirea se face de presedintele statului, la propunerea CSM, de ce sa fie altfel in cazul parchetelor? Si de ce sa intervina pe aceasta traiectorie ministrul justitiei, care este reprezentantul puterii executive la nivel judiciar? Mai ales ca propunerea ministrului justitiei ajunge sa fie de fapt cea mai importanta piesa, pentru ca am vazut ca avizul CSM in aceasta privinta este doar consultativ, iar presedintele nu poate refuza decat o singura data si motivat o astfel de numire. Ceea ce iarasi mi se pare o ingerinta nepermisa asupra independentei justitiei, dar acesta este un alt subiect.

Prin urmare, concluzia logica la care poate ajunge oricine este ca ministrul justitiei, sub autoritatea caruia isi desfasoara activitatea procurorii, numeste de fapt pe sefii acestora, pe care de altfel ii si poate revoca. Cum procurorii functioneaza pe principiul subordonarii ierarhice, se poate deduce simplu ca este foarte posibil ca procurorii sa poata actiona si la comada politica. Mai ales ca si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca procurorii romani, actionand in calitate de magistrati in cadrul Ministerului Public, nu indeplinesc cerinta de independenta fata de executiv. Astfel de suspiciuni imi doresc sa fie inlaturate pentru cresterea gradului de incredere al populatiei. De aceea eu sustin ca trebuie eliminata aceasta veriga din procedeul de numire al sefilor parchetelor centrale, urmand a se da o larga posibilitate celor interesati sa isi depuna candidatura, baza din care sa poata fi selectata cea care sa fie propusa presedintelui statului.

In opinia dumneavoastra, numirile de pana acum au fost rezultatul unor negocieri politice?

Eu nu pot sa afirm concret acest lucru, insa dupa modul in care au decurs evenimentele din vara anului 2012, cand toata suflarea din magistratura a stat cu ochii pe aceste alegeri, si si-a dorit cu adevarat o schimbare, dupa tot felul de proceduri si paraproceduri directe, indirecte, tot felul de propuneri si tentative esuate, pentru ca in final sa se ajunga tot la o procedura netransparenta, in ciuda recomandarilor europene, consider, cu toate bunele mele intentii, ca s-au creat toate premisele pentru a concluziona ca aceste numiri nu au fost deloc straine de jocurile politice. Nu s-a facut absolut niciun pas pentru a destructura aceasta optiune.

Un alt punct din proiectul dumneavoastra se refera la accederea in functia de judecator la Inalta Curte. Vi se pare normal ca un procuror care nu a activat nici macar o zi ca judecator sa ajunga peste noapte magistrat la instanta suprema?

Aici lucrurile iar nu sunt deloc in regula si acest aspect se vede de la o posta, de orice observator neutru.

In primul rand, art.52 alin.3 din Legea 303/2004, reglementeaza faptul ca pot participa la concursul de promovare in functia de judecator la Inalta Curte de Castie si Justitie judecatorii si procurorii care au cel putin grad de curte de apel sau parchet de pe langa curtea de apel si care au indeplinit efectiv cel putin 3 ani functia de judecator la curtea de apel sau procuror la parchetul de pe langa curtea de apel sau la parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (…) si au o vechime de cel putin 15 ani in functia de judecator sau procuror.

Prin urmare, un procuror cu cel putin 3 ani vechime efectiva la parchetul de pe langa curtea de apel si 15 ani in functie are mai degraba dreptul de a participa la concurs, in opinia legiuitorului, desi nu a judecat nici macar o zi, decat un judecator cu grad de curte de apel, sau chiar de tribunal si vechimea in functie de 15 ani, care in toata aceasta perioada a solutionat cauze si pe fond si in caile de atac, caruia nu i se recunoaste acest drept.

In orice caz, judecatorul care are grad de curte de apel si cel de tribunal a judecat apeluri si chiar si recursuri atunci cand legile de procedura i-au permis, pe cand procurorul nu a desfasurat niciodata o astfel de activitate.

Si atunci, care este motivul pentru care procurorului i se permite sa mearga la concurs, iar judecatorul de tribunal sau cu grad de curte de apel nu are nici macar speranta legitima ca ar putea vreodata accede la un astfel de concurs daca nu are sansa de a locui intr-un oras unde isi are sediul o curte de apel, la care sa functioneze efectiv cel putin 3 ani? Pentru ca este dificil de crezut ca isi va lasa familia si se va decide sa faca naveta sau sa locuiasca departe de casa 3 ani, doar pentru a indeplini aceasta conditie din lege pentru a participa la concurs. O sansa. Asta am avut in vedere.

Acesta a fost motivul pentru care am inteles sa intervin, si nu altul.

Intr-un comentariu critic la adresa celor propuse de mine pe aceasta tema am observat ca exista indignarea ca am orgolii personale si nu cumva doresc promovarea pe loc la Inalta Curte de Casatie si Justitie?

Nu, s-a inteles gresit. Eu nu am sanctionat o situatie din care s-ar putea deduce o frustrare personala, ci am semnalat o discriminare intre judecatori si procurori pe care legiuitorul tocmai a creat-o prin textul de lege mentionat. Pe de alta parte, ceea ce am avut in vedere a fost acordarea si pentru judecatorii mentionati a sansei de a participa la acel concurs extrem de dur si riguros, intocmai cum le este permis procurorilor,desi acestia nu au fost niciodata judecatori.

Sa abordam si subiecte mai actuale. Va considerati vinovata pentru scaderea increderii populatiei in Justitie la 35%? Ministresa Justitiei Raluca Pruna asta a spus, ca judecatorii sunt de vina.

Intr-adevar, a aparut Eurobarometrul Comisiei Europene care indica o scadere a increderii in justitie la 35%, cu 13% mai scazuta decat anul trecut.

Situatia este alarmanta pentru credibilitatea sistemului judiciar, cu toata buna credinta si devotamentul celor care se straduiesc zilnic sa faca fata tuturor provocarilor.si nu sunt deloc putine.si nici simple.

Opinia publica este influentata foarte mult si de ceea ce i se pune la dispozitie pe canalele media. Reactioneaza la extreme, iar extremele, de ce sa nu recunoastem, determina rating-ul televiziunilor si presei, si de aici…cercul vicios.

Cum in ultima vreme s-a pus foarte mult accent pe ceea ce este rau, corupt, discriminator, arogant, evaziv si neatragator, avem si rezultatul dorit de altii.

Cui foloseste acest lucru? Se pare ca in niciun caz justitiei.

Am vazut ca normalitatea este la noi tratata precum o regina. Publicul reactioneaza pozitiv la lucruri aparent iesite din comun, dar care in fapt sunt absolut normale. Insa trebuie sa se inteleaga ca normalitatea este ceea ce ne caracterizeaza, numai ca nu se „vinde” atat de bine ca aspectele scandaloase, care tin prime time-ul canalelor de stiri.

Prin urmare, este doar o chestiune de mentalitate, depinde din ce unghi privim lucrurile!

Daca doamna ministru a afirmat ca judecatorii sunt de vina pentru scaderea increderii populatiei in justitie, cu siguranta va trebui sa demonstreze acest lucru. Pana atunci, sunt simple afirmatii, si o dovada clara in acest sens este faptul ca s-a adresat CSM pentru ca acesta sa analizeze cauzele pentru care a scazut gradul de incredere al populatiei in justitie.

Cum comentati afirmatiile Ralucai Pruna, potrivit carora imaginea Justitiei este afectata de asociatiile profesionale ale magistratilor, care discuta in spatiul public problema ofiterilor acoperiti. Credeti ca nu ar trebui sa se mai vorbeasca despre aceasta problema, despre existenta acoperitilor in Justitie?

Fara a face vreo aluzie, metaforic vorbind, credeti ca strutul scapa de pericol daca isi ascunde capul in nisip? Problema nu se rezolva, tot acolo este.

Atata timp cat nu s-a lamurit aceasta problema, ea va fi prezenta ca un spin.

Prin urmare, este legitima pozitia asociatiilor de magistrati de a lamuri aspecte care tin strict de modul in care judecatorii isi desfasoara activitatea, de credibilitatea acestora in ochii opiniei publice. Dimpotriva, nu cred ca imaginea justitiei are de suferit din aceasta cauza, ci de castigat, pentru ca magistratii nu doresc sa fie ascunse astfel de lucruri care macina si compromit sistemul judiciar, fiind absoluta nevoie de lamurire pentru inlaturarea oricaror indoieli care in mod legitim, planeaza.

Noi, ca profesionisti avem tot dreptul sa stim cu ce ne confruntam si ne afecteaza credibilitatea, iar autoritatile sunt datoare sa rezolve in mod credibil problema. Iar daca este una confectionata, sa o releve ca atare, cu probe. Or, la noi, ce se intampla? Ne trezim tocmai noi acuzati ca decredibilizam imaginea justitiei cu astfel de false probleme? Pai care este interesul nostru?

Dumneavoastra ce ziceti, exista sau nu ofiteri acoperiti in Justitie?

Exista o tendinta a celor obligati sa ofere raspunsuri la interpelari in legatura cu acest subiect, de a ocoli cu gratie un raspuns concret. Fie grabindu-se sa spuna ca s-au facut verificari si ca nu exista astfel de persoane, fie o tacere suspecta, sau, mai recent, chiar o invinovatire a judecatorilor sau asociatiilor profesionale pentru ca au invocat astfel de probleme.

Toate aceste aspecte ma conduc la concluzia ca exista tendinta de a se ascunde unele informatii, tocmai mizandu-se pe ideea ca este mai greu sau chiar imposibil de verificat oficial astfel de lucruri. In orice caz, am constatat zilele trecute ca ministrul justitiei a sustinut intr-un interviu acordat unei publicatii ca acest subiect a devenit chiar unul din motivele pentru care a scazut increderea populatiei in justitie. Domnia sa afirma: „Cred ca are un efect pervers asupra imaginii Justitiei si asupra increderii populatiei in Justitie”. Eu vad lucrurile in felul urmator: fie nu exista ofiteri acoperiti in justitie, si atunci interesul ministrului justitiei, pentru lamurirea definitiva a acestei probleme si stergerea „efectului pervers asupra imaginii justitiei” este acela de a face odata lumina in acest capitol, printr-o actiune ampla si serioasa de verificare si informare credibila a opiniei publice, fie astfel de persoane exista intr-adevar si se incearca acum decredibilizarea judecatorilor doar pentru ca si-au pus o astfel de intrebare legitima, tocmai pentru a-i pune la adapost pe cei vizati. Va dati seama ca asociatiile profesionale ale magistratilor, care includ un numar foarte mare de judecatori si procurori, cu o arie larga de percepere a acestor informatii, au avut un interes major sa ceara astfel de verificari, insa pentru a fi redusi la tacere si stopati din demersurile prea cutezatoare, li se spune ca strica imaginea justitiei si increderea cetatenilor si ca este cazul sa uite subiectul, pe care de altfel, nu ei l-au deschis, ci altii, extrem de binevoitori.

Exista instante transformate in „camp tactic”?

Intreg scandalul a fost declansat de o afirmatie lasata libera „pe piata” de o persoana avizata in materie, care din punctul meu de vedere nu avea cum sa greseasca cu un astfel de subiect. Cel mult, afirmatia a fost facuta in mod deliberat tendentios, poate pentru a abate atentia de la subiecte mai importante, anticipand si acceptand din alte interese furia ciclonului pe care il va starni, cunoscand foarte bine vehementa corpului de magistrati fata de un astfel de subiect extrem de sensibil. Faptul ca plenul CSM a spus ca acea declaratie nu a afectat independenta justitiei, pentru ca nu s-a referit la lucruri concrete, ci la modul general, nu i-a convins pe magistrati. De aceea au insistat in a cere explicatii riguroase si palpabile, mai ales ca autoritatile au continuat si dupa acest moment cu afirmatii care mai mult au incitat spiritele decat sa dezamorseze conflictul.

Din punct de vedere legal, se cunoaste foarte bine limita pana la care serviciile acorda suportul tehnic si informativ in cauzele penale de coruptie si de afectare a sigurantei nationale. Dincolo de aceste limite prevazute de lege, odata cu trimiterea dosarului la instanta, rolul lor inceteaza, probele fiind cantarite de un judecator independent.

Din tot ceea ce eu cunosc ca urmare a unei experiente de 22 de ani doar ca judecator, inclin sa cred ca afirmatia respectiva a fost lansata in mod deliberat in spatiul public din diverse alte ratiuni foarte bine calculate, pe care as putea cel mult sa le anticipez, insa eu, personal, nu am cunostinta de existenta unor instante transformate in aceasta metafora care a dat multora bataie de cap: camp tactic. Este o afirmatie extrem de pretentioasa si contondenta in acelasi timp, nelamurita inca de nicio autoritate, apta sa creeze confuzie si haos, pe care titularul stia ca nu o poate proba, pentru ca, daca ar fi putut sa o probeze, alta ar fi trebuit sa fie decizia plenului CSM. Dar intrebarile raman totusi fara raspunsuri, astfel incat problema continua de fie acuta.

De curand, a izbucnit un nou scandal. Salariile procurorilor au fost majorate cu 18%, iar judecatorii au primit doar niste „firimituri”. Este o noua dovada, credem noi, a faptului ca traim in „republica procurorilor”. Cum comentati aceasta problema, cea privind inechitatile salariale dintre judecatori si procurori?

Am observat sI eu ce se intampla din mediul on-line, am vazut ca circula niste informatii in legatura cu faptul ca din nou se pregateste o discriminare salariala, si tot in timpul vacantei judecatoresti, ca sa nu fie timp de reactie.

Judecatorii insa au aflat de aceste intentii si au reactionat ferm initiind o petitie semnata de sute de judecatori, un apel la respectarea legii si nediscriminare, insa nu s-au incasat inca aceste salarii, nu este nimic definitiv, iar modificarile legislative aduse de OG nr.20/2016 sunt in vigoare din data de 1 august, deci in luna septembrie se va vedea efectiv cum stau lucrurile.

Nu ma mira faptul ca modul de interpretare si aplicare a legii, si deci modalitatea de calcul difera si de data aceasta intre ordonatorii de credite. Nu este de altfel prima data cand se intampla astfel de lucruri, din cauza lipsei unei viziuni unitare si nediscriminatorii. Despre inechitatile salariale am vorbit si in proiectul de candidatura, fie ca acestea vin pe fluxul direct, al diferitelor moduri de interpretare a textelor de lege, fie indirect, ca urmare a crearii prin lege a unor posibilitati de accedere in diferite functii de executie sau conducere a procurorilor fata de cele permise judecatorilor.Reciproca nu este valabila.

Parerea mea este insa aceea ca se incearca pe multe cai crearea unei stari aparent conflictuale intre judecatori si procurori. Cu toate controversele dezbatute public in legatura cu statutul, cu salariile, cu inaltimea podiumului, judecatorii si procurorii nu au nimic de impartit. Dimpotriva, am vazut ca procurorii sprijina pe judecatori in demersul pe care acestia l-au initiat in legatura cu aplicarea nediscriminatorie a ordonantei de salarizare, si acest lucru nu face decat sa-mi intareasca inca o data convingerea de cele afirmate.

Ar fi pacat sa se creada altceva si sa se adanceasca anumite animozitati create in mod artificial. Altii sunt cei care se folosesc de astfel de parghii pentru a dezbina si conduce lucrurile intr-o alta directie, pe care noi in niciun caz nu o dorim.

Pe de alta parte insa, atata vreme cat din punct de vedere constitutional si legal inca facem parte cu totii din categoria magistratilor, nu trebuie sa existe diferente nici de natura salariala, iar ordonatorii de credite ar face bine sa se mai si consulte intre ei atunci cand decid cum se interpreteaza textele de lege, pentru a avea cel putin o viziune unitara asupra aceluiasi aspect, de vreme ce astfel de interpretari au ajuns sa fie public clamate si evident discriminatorii.

Este normal sa apara divergente de viziune in interpretarea legii atata timp cat ordonatorul principal de credite este pentru procurori Procurorul General, iar pentru judecatori (de la judecatorii, tribunal si curti de apel) Ministerul Justitiei, parte a organului executiv.

De 8 ani s-a tot prorogat trecerea bugetului instantelor judecatoresti la Inalta Curte de Casatie si Justitie, parte a sistemului judiciar si se gasesc tot felul de justificari de genul ca nu exista inca logistica necesara preluarii acestor atributii. Daca ar fi existat vointa, in 8 ani s-ar fi putut muta muntii piatra cu piatra si tot se rezolva problema. Nu poate exista independenta sistemului judiciar, oricat de mult ne-am dori-o, daca acesta depinde financiar de o alta putere in stat.

Credeti ca exista o lipsa de respect din partea institutiilor fata de judecatori, in raport cu procurorii? Mai ales ca in ultima perioada se incearca pe anumite canale acreditarea ideii ca Justitie inseamna exclusiv ce fac procurorii. Asta in timp ce nu se vorbeste decat despre justitie penala.

Cred intr-adevar ca se incearca sa se acrediteze ideea unei justitii penale ca fiind adevarata justitie. Si da, am simtit o lipsa de respect a institutiilor statului fata de judecatori.

Numai ca ceea ce nu se doreste sa se inteleaga este ca procurorii desfasoara o activitate specifica in materie penala, care are si un anumit grad de spectaculozitate si deci impact psihologic asupra publicului, ceea ce ii aduce mai repede si pentru mai mult timp in atentia opiniei publice, pe cand activitatea judecatorilor este mult mai discreta. Cu toate acestea insa, trebuie avut in vedere faptul ca penalul, baza activitatii procurorilor, este numai o mica parte din munca judecatorilor, care au in lucru sute de mii de alte cauze de o complexitate deosebita, in alte materii care nu par atat de spectaculoase, drept bancar, societar, insolventa, litigii cu profesionisti, contencios administrativ, financiar,fiscal, litigii de munca, si marea diversitate de cauze civile, cu specificul acestora, care reprezinta de fapt radiografia conflictuala a intregii societati.

Prin urmare, republica procurorilor, cum spuneati anterior, este o eticheta care nu isi gaseste corespondent deloc in viata reala, si sunt convinsa ca nu a fost inventata de magistrati.

Revenind la candidatura pentru CSM. Transmiteti-le un mesaj colegilor dumneavoastra. De ce ar trebui acestia sa va voteze?

Consider ca sunt unul din multii magistrati judecatori de buna credinta, cu ambitie si putere de munca si de convingere, care cred in puterea principiilor si doreste cu tarie restabilirea acestora.

Nu degeaba principiile au supravietuit din vremuri stravechi si au stat la baza ordinii de drept, ci tocmai pentru ca au incorporat esenta intelepciunii si experientei unui popor.

Ignorarea puterii acestora a dus la solutii ambigue si in final la incrancenarea cetatenilor, de aceea este esential ca ele sa fie restabilite pentru revitalizarea increderii in justitie. Si o observatie pe aceasta tema: daca s-ar fi respectat principiul nediscriminarii, nu s-ar fi ajuns la situatia tensionata creata de modul de aplicare a OG 20/2016.

Am inteles in cei 22 de ani in care am practicat cu dragoste numai meseria de judecator ca nu este suficient sa stai deoparte si sa critici de pe margine ceea ce nu iti convine, ci este esential sa participi activ la luarea deciziilor, insa mai presus decat orice, este foarte important ca odata ajuns in postura aceasta, sa nu uiti de unde ai plecat si sa antrenezi si pe ceilalti in acest proces, sa tii cont de ideile, doleantele si argumentele acestora, pentru ca pot fi foarte valoroase. Stiu ca aceasta presupune un efort foarte mare, o colaborare stransa cu toti judecatorii din tara, foarte mult tact si diplomatie, dar in acelasi timp, fermitate si demnitate.

De asemenea presupune echilibru, nepartinire si mai ales neimplicare politica.

Consider ca sunt un judecator capabili si curajos, care poate spune lucrurilor pe nume, un spirit viu si o constiinta puternica, apta sa se lupte cu adevarat pentru multe din lucrurile la care am sperat si nu am reusit sa le obtinem, dar mai ales pentru ca statutul de magistrat sa redobandeasca valoarea pe care o merita intr-un stat de drept.