6 October 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

LIBERTATE PENTRU ELEVI – Curtea de Apel Cluj a fost sesizata pentru anularea ordinelor de ministri privind obligarea elevilor sa poarte masca si impunerea cursurilor online in scolile cu sub 60% din personal vaccinat: „Afecteaza dezvoltarea copiilor... Se neaga dreptul la invatatura... Nu exista studii care sa ateste ca mastile opresc virusii... Cine raspunde daca la presiunea unui cadru didactic un minor se vaccineaza fara consimtamantul parintilor si ajunge infirm sau decedeaza?” (Actiunea)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

6 December 2021 16:04
Vizualizari: 4292

Trebuie sa inceteze bataia de joc pe care statul roman o manifesta la adresa elevilor, tinandu-i inchisi in case, la cursuri online, si sufocandu-i cu masti cand in sfarsit ii primeste in banci. Sunt doleantele inginerului Marius Serban (foto 2), cel care in noiembrie 2021 a atacat la Curtea de Apel Cluj ordinele comune prin care ministrii Sanatatii si Educatiei au interzis participarea fizica la cursuri in scolile si liceele unde mai putin de 60% din personal este vaccinat, iar acolo unde este posibila prezenta fizica le-au impus elevilor sa poarte masti. Este vorba despre ordinele comune nr. 5338/2021 si 5558/2021 (1.082/2021, respectiv 2.389/2021) – prima numerotare este cea a Ministerului Sanatatii, iar a doua, dintre paranteze, a fost data de catre Ministerul Educatiei. Mentionam ca Serban insusi este tatal unor elevi afectati de restrictiile pandemice.


 

In esenta, reclamantul argumenteaza ca ordinele incalca nu doar dreptul la educatie al scolarilor, ci si pe cel la viata privata si pe cel la sanatate, dat fiind sedentarismul la care regimul scolii online ii obliga pe elevi. De asemenea, actele normative atacate in instanta constituie in realitate o constrangere pentru vaccinarea elevilor si o discriminare a celor nevaccinati, in ciuda faptului ca nu exista garantii privind siguranta vaccinurilor, ale caror efecte secundare s-au vazut din plin, arata Marius Serban. Nu in ultimul rand, este incalcat principiul gratuitatii invatamantului, cata vreme nu toti elevii isi permit un calculator conectat la Internet si dotat cu webcam, mai spune reclamantul. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, toate aceste drepturi sunt restranse prin acte infralegale, iar nu prin lege, asa cum impun art. 53 din Constitutie si jurisprudenta CCR.

Acelasi argument al eficacitatii cel putin indoielnice impotriva coronavirusului este adus de catre Marius Serban si in ceea ce priveste mastile, inginerul atragand atentia si cu privire la riscurile asupra sanatatii pe care le aduce insuficienta oxigenare a creierului.


Ordine fundamentate pe hotarari de CNSU nepublicate in Monitorul Oficial


Pe latura formala, reclamantul avertizeaza ca cele doua ordine comune se fundamenteaza pe doua hotarari ale Comitetului National pentru Situatii de Urgenta: HCNSU 76/2021 si HCNSU 99/2021, niciuna dintre ele nepublicata in Monitorul Oficial. Or, in aceste conditii, instanta ar trebui sa constate inexistenta acestor doua hotarari de CNSU si, in consecinta, sa anuleze ordinele de ministri.

 


Dosarul nr. 806/33/2021 a fost inregistrat la Curtea de Apel Cluj in data de 11 noiembrie 2021, fiindu-i repartizat judecatorului Bogdan George Zdrenghea (foto 1). Din pacate, instanta nu a stabilit nici pana acum primul termen in cauza.


Prezentam principalele pasaje din actiunea lui Marius Serban:

 

1. Consideratii generale

Incepand cu luna martie 2020, sub pretextul combaterii pandemiei de COVID-19 si asigurarii de conditii de siguranta epidemiologica pentru prevenirea infectiilor cu virusul SARS- CoV-2, Guvernul Romaniei – cu componenta nealeasa prin vot liber exprimat, deci nereprezentativ pentru poporul roman – atat in mod direct, prin Ordonante de Urgenta, Hotarari de Guvern emise uneori in miez de noapte cu aplicare incepand de a doua zi, cat si prin Ordine Comune ale Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii, a adoptat o serie de acte normative prin care se neaga dreptul la invatatura (recunoscut de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Art. 26, si de Constitutia Romaniei, Art. 32), cat si o serie de alte drepturi ale familiei, dupa cum voi demonstra in prezenta cerere.

Ori de cate ori Ministerul Educatiei doreste sa „combata pandemia de COVID-19” fara a demonstra stiintific existenta virusului SARS-CoV-2 sau ca acesta se raspandeste prin intermediul unitatilor de invatamant public de stat, ne sunt negate drepturi si pe masura ce situatia este prelungita in mod complet artificial, scad si sansele ca Statul Roman, prin autoritatile implicate, sa returneze drepturile pe care in mod abuziv, nejustificat si complet ilegal si le-a insusit fara ca acestea sa fie acordate de Statul Roman (motivez acest lucru prin Sentinta Civila Nr. 1465 pronuntata in dosarul Nr. 4764/2/2021, Curtea de Apel Bucuresti).

Ne indreptam cu pasi rapizi catre un sistem totalitar, nedemocratic, dictatorial, un „sistem de credite sociale” dupa modelul utilizat in China, in care Statul Roman sub un pretext sau altul (acum folosesc pandemia pentru a genera frica, ulterior vor gasi cu siguranta alt pretext sau un alt „dusman invizibil” pe care sa il combata prin negarea drepturilor fundamentale ale romanilor) traseaza directii obligatorii de urmat pentru cetateni iar cine le urmeaza intocmai merge la mall (pasaportul verde) sau copiii lui pot merge la scoala fara a justifica sau motiva in vreun fel aceste decizii si mai ales fara ca ele sa fie necesare, sa poata produce un beneficiu cert, masurabil, cuantificabil in orice fel.

Cine indrazneste sa gandeasca logic, rational si in urma unei documentari temeinice pe baza informatiilor stiintifice disponibile si a opiniilor medicale exprimate de zeci si zeci de profesionisti, de multi din ei exclusi si persecutati pentru indrazneala a gandi si a se exprima in deplina cunostinta de cauza, ajunge la concluzia ca directiile trasate de Statul Roman sunt complet gresite, ca tratamentul genetic experimental – vaccin Covid-19 – prezinta semnificativ mai multe riscuri comparativ cu boala pe care se prezuma ca o combate printre care si decesul si dizabilitati grave, este exclus din societate, ii sunt negate drepturi fundamentale pe care nu Statul Roman le-a acordat, ca atare nici nu le poate nega, cu toate ca in conformitate cu Constitutia Romaniei, Art. 16:

(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege”.

Statul Roman incaseaza in continuare taxe si impozite de la toti cetatenii sai, fara nici un fel de discriminare in ceea ce priveste exercitarea obligatiilor ce ne revin, cu atat mai putin pe criterii medicale.

Ce se intampla cu obligatiile Statului Roman fata de noi, cetatenii platitorii de taxe si impozite?

Prin informatii false transmise constant si in forma continuata de autoritatile statului (numarul de decese zilnice in loc de numarul semnificativ mai mare de persoane vindecate, promovarea constanta a unor tratamente genetice experimentale – vaccinuri Covid-19 – in locul unor tratamente ieftine cu medicamente aprobate si testate cu succes chiar de medici romani, promovarea excesiva a numarului de decese cu Covid-19 in loc de decese de Covid-19 etc.), incepand cu luna martie 2020 a fost indusa o stare de frica generalizata in randul cetatenilor si ideea ca drepturile fundamentale nu sunt atat de fundamentale pe cat par si ca dreptul la viata – in realitate pretextul asigurarii dreptului la viata – este mai presus decat orice alt drept cand in realitate Statul Roman, care include si Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii, are obligatia de a respecta si de a asigura exercitare tuturor drepturile fundamentale in acelasi timp tuturor cetatenilor sai, fara privilegii si fara disciminari, sau cel putin asa scrie in contractul – Constitutia Romaniei – incheiat de noi cetatenii romani.

Considerand prin absurd ca dreptul la viata – in realitate, pretextul dreptului la viata – este cel mai important dintre drepturile fundamentale si acesta primeaza in orice conditii, iar pentru exercitarea acestuia pot fi incalcate oricare alte drepturi fara a exista cel putin o limitare clar definita de timp, in cazul in care viata cetateanului X este amenintata si acesta are nevoie, sa spunem, de o transfuzie, in baza acestei prezumtii Statul Roman ar putea interveni si constata ca cetateanul Y este compatibil medical, motiv pentru care Statul Roman ar putea sa forteze, mergand pana la ingradirea oricarui alt drept fundamental al cetateanului Y pe perioada nedeterminata, pana ce acesta accepta „in mod voluntar” sa se supuna si sa doneze sange pentru a salva cetateanul X, care are dreptul la viata.

Pe acelasi rationament, se poate merge pana intr-acolo incat daca avem doi rinichi, doi plamani sau doi ochi, Statul Roman poate decide ca dreptul nostru la sanatate este inferior dreptului la viata al altei persoane si putem intra foarte usor in zona absurdului absolut si iesim complet din logica democratica, iar Constitutia Romaniei si Declaratia Universala a Drepturilor Omului nu mai au nici un fel de sens.

Din aceste considerente consider ca Statul Roman in principal si Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii in subsidiar au obligatia de a respecta si de a asigura exercitarea tuturor drepturilor fundamentale ale tuturor cetatenilor romani in mod egal, fara nici un fel de privilegii si mai ales fara nici un fel de discriminari.

Pentru toate drepturile negate de Statul Roman prin Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii se invoca urgenta, imposibilitatea de a prevedea evolutia cazurilor si a imbolnavirilor in conditiile in care statistic avem doua perioade in fiecare an (primavara si toamna) in care in mod regretabil decedeaza mai multi oameni, iar in aceasta vara mai multi oficiali ai Statului Roman, printre care domnul Presedinte Klaus Werner Iohannis si premierul de la acea vreme Florin Vasile Citu au declarat public si in mod repetat si de la cel mai inalt nivel ca „practic am oprit pandemia” – citat Klaus Werner Iohannis, iunie 2021.

Unde mai este urgenta, situatia neprevazuta, exceptionala, extraordinara dupa ce „practic am oprit pandemia” si institutiile statului au fix aceeasi retorica nesustinuta stiintific in nici un fel din martie 2020? (Motivez acest lucru prin Sentinta Civila Nr. 236/2021 pronuntata in dosarul Nr. 607/33/2021, Curtea de Apel Cluj.)

In aceste conditii, in calitate de cetatean roman, de parinte si tutore legal, ma consider indreptatit sa solicit Ministerului Educatiei si Ministerului Sanatatii sa respecte toate drepturile fundamentale ale copiilor mei, in special dreptul la educatie, fara privilegii, fara disciminari si mai ales in conditii de deplina normalitate, cu prezenta fizica a elevilor la scoala.

In fapt, [unul dintre copiii reclamantului] merge momentan la scoala 4 zile pe saptamana unde este discriminat si supus unor presiuni fantastice din partea unor membri ai corpului profesoral si amenintat constant cu referat pentru scaderea notei la purtare, nu pot merge la scoala respectiv la gradinita pentru ca, in conformitate cu Ordinul Nr. 5558/2021, Art. 3^1 (1),reluarea cursurilor cu prezenta fizica se realizeaza pentru toate unitatile de invatamant preuniversitar in cadrul carora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat”, fara a se preciza clar cu ce vaccin ar trebui sa fie vaccinati acestia, in conditiile in care:

- Nu exista niciun vaccin aprobat care sa previna imbolnavirea cu SARS-CoV-2, ci doar mai multe tratamente genetice experimentale promovate ca vaccinuri, nici unul dintre acestea neavand studii privind protectia si efectele de lunga durata. Mai mult decat atat, pentru unul din aceste tratamente genetice experimentale – vaccin Covid-19 – exista informatii publice conform carora compania producatoare ar fi falsificat studiile preliminare privind eficienta si efectele adverse provocate, iar compania in cauza nu este la prima abatere de acest fel. In fapt, doua din companiile care produc astfel de tratamente au fost acuzate si dovedite in trecut ca au ascus efecte adverse despre care stiau si au fost obligate la plata unor despagubiri de ordinul miliardelor de dolari in Statele Unite.

- In Romania nu exista si nu poate exista obligativitatea vaccinarii sau urmarii unui tratament medical, cu atat mai mult cu cat acesta este experimental (CONVENTIE EUROPEANA din 4 aprilie 1997 pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si medicinei, Conventia privind drepturile omului si biomedicina).

- Este de notorietate ca virusul nu va disparea probabil niciodata si ca in ciuda eforturilor Statului Roman, eforturi care au ajutat semnificativ la prelungirea complet artificiala a situatiei si cresterea numarului de victime, mai devreme sau mai tarziu va trebui sa invatam sa traim cu acesta asa cum traim cu alte mii si mii de alte virusuri, unele semnificativ mai periculoase decat acesta. O reactie exagerata este semnificativ mai nociva decat lipsa oricarei reactii.

Invatamantul romanesc a ajuns intr-un asemenea hal, incat la momentul redactarii prezentei, in Romania, in mai multe localitati, elevi sustinuti de parinti protesteaza in fata scolilor, cerand sa le fie permis accesul la scoala.

Dupa peste 18 ani de scoala nu pot intelege cum am ajuns sa decadem atat de mult.

Avand in vedere acestea, ma adresez onoratei instante cu prezenta cerere de chemare in judecata si va rog respectuos ca prin hotararea pe care o veti pronunta sa admiteti prezenta cerere in integralitatea sa si sa anulati integral ordinele comune Nr. 5.338/2021, Nr.1.082/2021 respectiv Nr. 5.558/2021, Nr. 2389/2021 emise de Ministerul Educatiei, respectiv Ministerul Sanatatii, astfel incat sa revenim la normalitate macar in domeniul educatiei. Altfel, copiii nostri vor plati aceste abuzuri toata viata lor.

2. Nulitatea absoluta a ordinelor comune Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 si Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii

La baza emiterii Ordinul comun emis de Ministerul Educatiei Nr. 5.338/2021 respectiv de Ministerul Sanatatii Nr. 1.082/2021, ORDIN pentru aprobarea masurilor de organizare a activitatii in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant in conditii de siguranta epidemiologica pentru prevenirea imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2 cat si a anexei (Masurile sanitare si de protectie in unitatile de invatamant preuniversitar / unitatile conexe in perioada pandemiei de COVID-19), se mentioneaza printre actele normative Hotararea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta nr. 76 din 30.09.2021 privind stabilirea unor masuri necesar a fi aplicate in contextul pandemiei de COVID-19 si pentru aprobarea majorarii cantitatilor stocurilor de urgenta medicala cu produse, materiale si echipamente sanitare necesare in procesul de vaccinare a populatiei impotriva virusului SARS-CoV-2. La o cautare pe site-ul Monitorului Oficial al Romaniei (adresa: http://www.expert-monitor.ro/LexMonitor/Demo/index.jsp) dupa unitatea emitenta, numarul si anul in care a fost emisa hotararea constatam ca aceasta hotarare nu exista.

La baza emiterii Ordinul comun emis de Ministerul Educatiei Nr. 5.558/2021 respectiv de Ministerul Sanatatii Nr. 2.389/2021, ORDIN pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului educatiei si al ministrului sanatatii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea masurilor de organizare a activitatii in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant in conditii de siguranta epidemiologica pentru prevenirea imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2, se mentioneaza printre actele normative Hotararea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta nr. 99 din 5.11.2021. La o cautare pe site-ul Monitorului Oficial al Romaniei (adresa: http://www.expert-monitor.ro/LexMonitor/Demo/index.jsp ) dupa unitatea emitenta, numarul si anul in care a fost emisa hotararea constatam ca aceasta hotarare nu exista.

Avand in vedere ca atat:

- Hotararea CNSU 76/2021 ce a stat la baza ordinelor comune emise de Ministerul Educatiei Nr. 5.338/2021 respectiv de Ministerul Sanatatii Nr. 1.082/2021,

cat si

- Hotararea CNSU 99/2021 ce a stat la baza ordinelor comune emise de Ministerul Educatiei Nr. 5.558/2021 respectiv de Ministerul Sanatatii Nr. 2.389/2021 nu exista, va rog respectuos ca prin hotararea pe care o veti pronunta sa constatati inexistenta hotararilor CNSU 76/2021 respectiv 99/2021 cat si nulitatea absoluta a ordinelor comune Nr. 5.338/2021, Nr.1.082/2021 respectiv Nr. 5.558/2021, Nr. 2389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii si care au la baza fiecare cate o hotarare a CNSU inexistenta.

Mentionez ca cele doua hotarari ale CNSU de mai sus, desi nepublicate in Monitorul Oficial al Romaniei si prin asta nelegale, inexistente, nu pot produce nici un fel de efecte juridice, cu atat mai mult nu pot sta la baza emiterii mai multor ordine de ministru, sunt totusi disponibile pe site-urile mai multor publicatii media, de aici rezultand in mod clar intentia Statului Roman de a induce in eroare populatia si de a impune respectarea unor masuri nelegale.

3. Virusul SARS-CoV-2 si pandemia nedeclarata de COVID-19

Atat in ordinul Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 la Art. 1, Art.2 (1) (3), Art. 3 (1) (5), Art. 4 (2), Art. 6 (1) (3) (7) (9), Art. 8 (3) a) b), Art. 10 (2), Art. 11 si Art. 12 cat si in ordinul Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 la Art. 1, se face referire la „virusul SARS-CoV-2” si in ambele ordine se face referire la „pandemia Covid-19”, iar limitarea drepturilor fundamentale este motivata exclusiv pe existenta simultana a celor doua.

Avand in vedere indemnul autoritatilor de a ne informa exclusiv din surse oficiale, in baza Legii 544/2004, Art. 13 (1) coroborata cu Legea 544/2001 si Constitutia Romaniei, Art. 31 (1) si (2) rog respectuos onorata instanta sa puna in vedere Ministerulul Educatiei si Ministerului Sanatatii ca pana la primul termen sa depuna la dosar urmatoarele dovezi impedios necesare pentru solutionarea prezentei cauze:

a) Actul normativ prin care se certifica, se declara, se recunoaste, pandemia de Covid-19 sau pandemia provocata de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul Romaniei

b) Studiul stiintific efectuat si recunoscut unanim la nivel mondial si recunoscut implicit si in Romania, care a demonstrat existenta virusului SARS-CoV-2 prin metode specifice de laborator ce presupun izolarea, purificarea, trecerea prin toate cele patru postulate stabilite de distinsul microbiolog german Robert Hermann Koch laureat al premiului Nobel pentru medicina, stabilindu-se prin acest studiu Standardul de Aur privind depistarea infectiei cu virusul SARS-CoV-2, standard cu exactitatea cea mai mare din care deriva toate testele utilizate in prezent (RT-PCR, antigen, etc.)

Mentionez ca o solicitare similara a fost transmisa in luna octombrie 2021 catre Ministerul Sanatatii de catre doamna si posibil de catre alti membrii ai societatii civile din Romania si dupa stiinta mea pana la data intocmirii prezentei nu exista nici un raspuns oficial emis de o autoritate a Statului Roman care sa satisfaca conditia de mai sus in mod oficial si strict din punct de vedere stiintific.

In lipsa informatiilor si a unui raspuns oficial care sa satisfaca cele doua conditii de mai sus, rog respectuos onorata instanta ca prin hotararea pe care o va pronunta sa constate ca Ministerul Sanatatii nu a putut pune la dispozitia instantei dovada stiintifica oficiala de necontestat si fara tagada cu privire la existenta, izolarea, purificarea si stabilirea Standardului de Aur pentru virusul SARS-CoV-2, motiv pentru care Ministerul Sanatatii nu poate demonstra stiintific existenta virusului SARS-CoV-2, deci acesta, nefiind nici izolat si nici purificat, NU EXISTA.

Pentru a fi cat se poate de clar, mentionez ca nu constituie dovada stiintifica de necontestat emiterea de pareri, opinii, observatii medicale confirmate sau nu, nici chiar atunci cand acestea sunt emise de personal medical sponsorizat sau nu, si nici prezentarea de cazuri concrete presupus a demonstra cele de mai sus, ci numai respectarea in tocmai a procedeelor stiintifice specifice de laborator si a celor patru postulate ale lui Robert Hermann Koch pe baza carora se poate stabili cu certitudine existenta unui agent care cauzeaza o boala infectioasa, indiferent daca natura acestuia este virala sau oricare alta.

In lipsa unei astfel de dovezi stiintifice de necontestat provenite din sursa oficiala, nu poate exista nici certitudinea ca avem intr-adevar de a face cu o pandemie, neconfirmata de o crestere statistica a numarului persoanelor decedate, iar cea mai relevanta dovada este ca de la presupusa aparitie a virusului SARS-CoV-2 in Romania au disparut complet si extrem de suspect cele doua sezoane gripale anuale (primavara si toamna), iar Romania nu a mai avut declarata o epidemie de gripa din perioada februarie 2020.

In mod si mai suspect, cauza deceselor pentru persoanele presupus decedate din cauza / datorita virusului SARS-CoV-2 este stabilita nu conform legii in baza unei autopsii / necropsii, ci pe baza unor teste cu marja de eroare extrem de mare, uneori peste 90% in cazul testelor RT-PCR – teste despre care insusi inventatorul procedurii, Kary Mullins, laureat al premiului Nobel pentru chimie, declara ca poate detecta orice daca este folosit necorespunzator (cicluri de amplificare peste o anumita valoare, contaminare etc.) si ca procedeul RT-PCR in sine nu este un mijloc de testare si nu ar trebui folosit pentru acest lucru.

Ministerul Sanatatii, chemat in anul 2020 sa dea explicatii in Parlamentul Romaniei cu privire la situatia pandemica, a recunoscut prin raportul prezentat ca in anul 2020 au murit in Romania 227 de persoane cu diagnostic principal Covid-19 reprezentand 1% din decesele raportate ca fiind provocate de Covid-19. Altfel spus, au raportat 100% din cazuri catre opinia publica, respectiv 26106, iar din acestea numai 227 (1%) au fost cu diagnostic principal Covid-19.

4. Incalcarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului

Prevederile ordinelor comune Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 si Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii incalca prevederile mai multor articole din Declaratia Universala a Drepturilor Omului:

- Art. 1 – Demnitatea si egalitatea in drepturi sunt incalcate in mod repetat si in forma continuata. Prin cele doua ordine se neaga demnitatea si egalitatea in drepturi. Se stabilesc criterii fara nicio baza stiintifica, logica si mai ales fara a mentiona macar care sunt asteptarile de la acestea, se neaga dreptul la invatatura, nu mai exista niciun fel de predictibilitate a actului legislativ.

- Art. 2 – Imposibilitatea de exercitare a dreptului la invatatura, incalcarea mai multor drepturi sub pretextul nedemonstrat si nesustinut al apararii dreptului la viata.

- Art. 3, Art. 5, Art. 49 (1) (2) – Incalcarea dreptului la viata si securitatea elevilor prin impunerea mastii de protectie si a produselor dezinfectante biocide / toxice / otrava care nu inlocuiesc igiena, insa afecteaza in sens negativ sistemul imunitar si dezvoltarea copilului. Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii nu au furnizat pana in prezent niciun fel de studiu din care sa rezulte ca purtarea mastii de protectie de catre elevi nu

constituie un pericol pentru sanatatea, dezvoltarea fizica, pshihica si emotionala a copiilor. Se ingradeste insusi dreptul de a respira si prin asta se incalca dreptul la viata.

Purtarea mastii de catre copii, permanent, timp de mai multe ore consecutiv reprezinta un act de tortura, de tratamente inumane, degradante si rele tratamente aplicate minorilor, mai ales prin ingreunarea procesului de respiratie libera, corecta si completa.

o Nu exista niciun studiu de specialitate care sa ateste ca purtarea mastii opreste raspandirea oricarui virus, insa exista multiple afectiuni provocate sau agravate de masca, in special masca din material textil. (...)

 

o Nu exista nicio garantie asumata si prezentata de autoritati cu privire la riscurile si reactiile adverse ale purtarii mastii de catre copii.

 

 

o Masca aduce atingere procesului de invatare si exprimare, ascunde mimica, afecteaza pronuntia, perturba puternic procesul educational si blocheaza comunicarea interumana – este demonstrat stiintific ca peste 93% din comunicare este nonverbala.

 

 

o Masurile luate produc un efect psihologic traumatizant asupra copiilor si implicit asupra viitorului acestora, prin savarsirea abuzului emotional si inducerea starii de:

 

Frica fata de eventuala imbolnavire proprie – Este perfect normal ca un copil sa se imbolnaveasca chiar si in mod repetat la intervale relativ scurte de timp

 

Frica de a se face vinovat de imbolnavirea altuia – [unul dintre copiii reclamantului] in diverse imprejurari si-a stricat / i-a fost stricata masca. A fost atat de traumatizat si panicat, incat a refuzat sa participe la ore pana ce doamna invatatoare nu a sunat-o pe sotia mea sa ii transmita ca vrea sa mergem sa ii ducem o alta masca la scoala. Asta in conditiile in care de la instaurarea acestui regim de teroare am incercat sa il linistesc si sa il invat ca daca nu poate respire, in orice moment poate da masca jos si oricine are o problema cu asta sa ma sune personal pe mine.

Frica de autoritati si de excludere sociala – [unul dintre copii] este constant amenintat cu scaderea notei la purtare daca nu foloseste o masca textila, desi am pus la dispozitia scolii informatii referitoare la acreditarea mastii utilizate, aprobarile detinute si certificarile aferente, in conditiile in care ar trebui sa o poarte timp de 9 ore atat la scoala, cat si pe perioada navetei, si daca nu utilizeaza dezinfectant a fost amenintat constant si in mod repetat ca nu va mai fi primit la laboratoare, iar la laboratorul de informatica sa vina cu tastatura de acasa.

 

- Art. 7 – Discriminare constanta sub pretext medical

 

- Art. 12 – Imixtiuni constante in viata personala si a familiei, prin impunerea scolii in sistem online

 

- Art. 17 – Incalcarea dreptului la proprietate, prin impunerea scolii in sistem online in lipsa oricarei obligatii a parintelui de a suplini atributiile scolii prin punerea la dispozitie, fara a-i fi solicitat macar un acord in acest sens, a locuintei si transformarea acesteia intr-un spatiu destinat procesului educational, fara ca macar acest lucru sa fie posibil legal sau reglementat de Ministerul Educatiei prin norme metodologice (Legea 1/2011, Art. 25^1).

- Art. 18, Art. 19 – Promovarea constanta de catre cadrele didactice a tratamentelor genetice experimentale – vaccin Covid-19 – in cadrul scolii fara a mentiona ca printre efectele adverse se regaseste si decesul si mai ales fara ca acestea sa aiba vreo forma de pregatire medicala sau dreptul de a exercita profesia de medic si implicit de a propune si promova tratamente. Copii trebuie sa fie responsabili, cine nu se vaccineaza nu este responsabil, persoanele nevaccinate sunt un pericol, si acestea sunt doar cateva din lucrurile promovate in scolile din Romania.

 

Cine raspunde daca la presiunea constanta a unui cadru didactic un minor ajunge sa se vaccineze fara a avea consimtamantul parintilor, iar ulterior ajunge infirm sau decedeaza?

 

Actul medical nu se poate efectua fara consimtamant informat si prin constrangere, iar consimtamantul informat este al persoanei vizate in primul rand, al parintelui si in niciun caz al cadrelor didactice, al scolii sau al Ministerului.

 

- Art. 26 – Negarea dreptului la invatatura. Am ales forma de invatamant la zi si avem o pseudo-scoala in sistem online in fata unui ecran, sistem ce in acceptiunea stimabililor din Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii ar trebui aplicat inclusiv la gradinita in conditiile in care Ministerul Educatiei nu a elaborat metodologia privind desfasurarea activitatilor in unitatile de invatamant in sistem online in conformitate cu prevederile Legii 1/2011, Art. 25^1.

 

5. Ordinele comune Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 si Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii incalca mai multe prevederi din Constitutia Romaniei:

 

- Art. 15 – Universalitatea, (1) – Negarea dreptului la educatie pentru elevii care nu se incadreaza in criteriile arbitrare si fara nicio baza stiintifica stabilite de Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii.

Mai mult decat atat, aproximativ aceleasi criterii si set de masuri nu au dat rezultate nici in valul 1 al pandemiei, nici in valul 2 al pandemiei, nici macar in valul 3 al pandemiei, nu dau rezultate nici in valul 4 si cel mai probabil vor continua sa fie impuse de cel putin doua ori pe an (la inceputul anului in lunile ianuarie – martie; la sfarsitul anului in lunile septembrie – decembrie).

 

- Art. 16 – Egalitatea in drepturi, (1) (2) – Egalitatea in drepturi a elevilor a fost anulata prin aceste ordine, elevii sunt egali doar daca sunt vaccinati, poarta acelasi tip de masca, folosesc aceleasi tipuri de dezinfectant – produse biocide / toxice / otrava si au aceleasi opinii si convingeri cu cadrele didactice.

 

- Art. 20 – Tratatele internationale privind drepturile omului, (1) (2) – Ordinele incalca mai multe drepturi prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dupa cum am detaliat anterior, si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

- Art. 22 – Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, (1) (2) – Se incalca dreptul la viata prin impunerea obligativitatii de a purta masca de protectie, dupa cum am detaliat anterior; se incalca integritatea psihica a elevilor prin presiuni constante de a se conforma cu masuri nejustificate care le neaga dreptul la educatie.

 

Este de notorietate ca sistemul imunitar al unui copil este diferit semnificativ fata de sistemul imunitar al unei persoane adulte.

Cine raspunde daca un copil, datorita masurilor impuse si lipsei de contact fizic si integrare in comunitate, nu mai contracteaza bolile copilariei – inofensive pentru marea majoritate – dupa care contracteaza aceste boli ca adult si in lipsa oricaror anticorpi dezvoltati in copilarie ajunge sa dezvolte forme grave sau chiar decesul?

Prezumand ca intentia a fost buna, efectele pot fi devastatoare si cu intindere pe zeci si zeci de ani, de aceea Ministerul Educatiei ar trebui sa inceteze sa mai interfereze cu procese naturale pe care evident nu le intelege, nu le stapaneste si pe care le perturba grav cu efecte greu de scontat.

 

- Art. 26 – Viata intima, familiala si privata, (1) (2), Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului, (1), Art. 44 – Dreptul de proprietate privata, (1) (2), Art. 48 – Familia, (1)

Prin sistemul de invatamant online este incalcata viata intima, familiala si privata prin obligativitatea de a tine pornita o camera web si microfonul pe durata cursurilor. Este perturbata viata intregii familii pe durata cursurilor.

Desi nu se patrunde fizic in locuinta (inca), este impusa mentinerea unei camere web deschise fara a exista un acord, o lege si o metodologie care sa stabileasca clar cine si in ce conditii are acces la aceasta.

Am ajuns ca parintii care participa efectiv la cursuri alaturi de elevi sa aiba acces la imagini din domiciliul nostru.

 

- Art. 29 – Libertatea constiintei, (1) (2) (6), Art. 30 – Libertatea de exprimare, (1) (2) – In baza convingerilor legate de pandemie elevii care au alte convingeri sunt supusi constant la presiuni din partea cadrelor didactice. Este incalcata flagrant libertatea de a gandi (cei care mai detin / detinem inca aceasta abilitate), libertatea de opinie, libertatea de exprimare si elevii sunt constant constransi sa se conformeze cu regulile impuse, mergand pana la amenintari. Cand masca de protectie cade pentru ca este destinata unei persoane adulte, se innoada elasticele de sustinere, sa nu cumva ca copilul sa indrazneasca sa respire liber.

 

- Art. – Dreptul la informatie, 31 (1) (2) – Prin oferirea constanta de informatii trunchiate se incearca vicierea consimtamantului informat si determinarea cadrelor didactice, a parintilor si a elevilor sa accepte pe propria raspundere un tratament genetic experimental ce are ca efecte adverse decesul. Nu sunt oferite informatii de incredere, intr-un mod predictibil si usor de inteles si se prefera a se impune in loc de a se explica prin prezentarea impartiala a tuturor alternativelor.

 

- Art. 32 – Dreptul la invatatura, (1) (2) (4) (5) – Dreptul la invatatura a fost negat de catre Ministerul Educatiei si desi obligatoriu el se desfasoara cu intreruperi – vacante neplanificate – si in sistem online atunci cand familia poate si este dispusa sa isi

transforme casa in scoala. Desi nu exista nicio metodologie elaborata de Ministerul Educatiei privind sistemul de invatamant online, acesta este impus practic scolilor, copiii sunt fortati sa stea in fata unui ecran, iar cadrele didactice sunt obligate sa incerce sa suplineasca lipsa contactului direct, a tablei, a acesului la materialele didactice prezente in scoala. Copiii, acolo unde familia isi permite acest lux, stau ore in sir in fata unui ecran incercand sa invete alfabetul – cum a fost in prima parte a anului 2020. Efectele acestei pseudo-scoli sunt inimaginabile si vor distruge efectiv o generatie de copii.

 

Invatamantul de stat nu mai este gratuit in Romania (4). Familia este responsabila cu asigurarea:

- Unui spatiu adecvat incalzit/racit/ventilat pentru fiecare copil in parte – in cazul nostru

- Mobilierul necesar pe fiecare copil in parte. Varste diferite, birou diferit, scaun diferit, etc.

- Tehnica de calcul si acces la internet – in cazul nostru monitoare etc. Avand in vedere cresterile de preturi din ultima perioada, luand in considerare un pret de minim 2500 RON pentru fiecare calculator, pe ce baza legala ne impune Ministerul Educatiei si Ministrul Sanatatii un cost de cel putin 2500 RON pentru a asigura copiilor nostri dreptul la un invatamant de stat gratuit?

 

In aceste conditii, unde mai este gratuitatea invatamantului, in conditiile in care costul incompetentei generalizate din Ministerul Educatiei il platim noi, parintii?

Pentru familiile care nu isi permit efectiv aceste costuri – marea majoritate a familiilor din Romania – mai exista invatamant public, gratuit de stat?

 

Daca casa se transforma in scoala, scoala ca institutie ce rost mai are? In aceste conditii, eu propun sa desfiintam complet Ministerul Educatiei cu toata increngatura din subordine incepand cu Inspectoratele scolare si finalizand cu scolile, transformam oficial si legal domiciliul in scoala si facem numai scoala de acasa fiecare cum si cat poate. Nu mai achitam niciun fel de taxe si impozite catre domeniul educatie si prin asta ajungem sa scutim extrem de multi bani, evident in detrimentul nostru al tuturor.

 

Acesta este rezultatul obiectivului asumat national „Romania Educata”.

 

- Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sanatatii – Prin masurile impuse, sanatatea fizica si psihica a elevilor este afectata. Sunt utilizate produse biocide / toxice / otrava fara a fi pus la dispozitie macar un prospect si o informare cu privire la interactiunea cu alte substante. Copilul ar trebui sa foloseasca dezinfectant de cel putin cateva ori pe zi la intrarea in fiecare laborator / clasa, dupa care merge in alte locatii (magazin, loc de joaca, etc.) in care face acelasi lucru.

Ce se intampla cand doua produse biocide diferite interactioneaza pe pielea copilului? Cum interactioneaza acestea cu diverse alte produse utilizate, medicamente etc.? Cine raspunde?

 

Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii efectiv experimenteaza pe sanatatea elevilor prin impunerea obligativitatii purtarii mastii de protectiie de catre elevi pe perioade lungi de timp, zi de zi fara a exista vreun studiu care sa evidentieze care vor fi efectele acestei masuri pe termen mediu si lung si cum va afecta aceasta dezvoltarea elevului.

 

- Art. 53 – Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati (1) (2) – Conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei, Nr. 152/2020, Art. 23:

Guvernul nu are voie sa afecteze in sens negativ drepturile si libertatile constitutionale, adica sa restranga exercitiul lor”.

 

Coroborata cu decizia Curtii Constitutionale a Romaniei, Nr. 157/2020, Art. 23

Guvernul nu are voie sa restranga drepturile si libertatile, in sensul de a afecta in sens negativ drepturile si libertatile constitutionale, Curtea Constitutionala pronuntandu-se in acest sens in jurisprudenta sa”.

 

Prin ordinele comune Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 si Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii nu doar ca se incalca aceste doua decizii ale CCR, insa se NEAGA dreptul la educatie, lucru pe care nici macar Statul Roman nu il poate face, indiferent daca exista o justificare – in realitate, pretext, subterfugiu.

Daca va fi cazul, se poate demonstra extrem de usor cu date oficiale ca nu a fost respectat nici macar criteriul proportionalitatii intre masurile luate si starea reala de fapt.

 

6. Ordinele comune Nr. 5.338/2021, Nr. 1.082/2021 si Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021 emise de Ministerul Educatiei respectiv Ministerul Sanatatii incalca mai multe prevederi din Conventia Europeana din 4 aprilie 1997 pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si medicinei, Conventia privind drepturile omului si biomedicina

- Art. 1 – Scopul si obiectul, Art. 2 – Intaietatea fiintei umane, Art. 10 – Viata privata si dreptul la informatie, Art. 11 – Nediscriminarea – Prin toate masurile luate de Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii incepand cu martie 2020 se instaureaza o noua institutie nelegala in sistemul de invatamant din Romania – bolnav pana la proba contrara.

In conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului coroborata cu

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, coroborate cu Constitutia Romaniei si Conventia Europeana din 4 aprilie 1997 Conventia privind drepturile omului si biomedicina, nu se poate presupune ca un elev sau cadru didactic este bolnav in lipsa unui diagnostic medical eventual confirmat prin dreptul la o a doua opinie medicala, nu se poate presupune ca poate transmite o boala pentru care nu are simptome specifice si care nu il afecteaza in nici un fel, nu se poate presupune ca toti elevii si

toti profesorii din Romania sunt bolnavi in acelasi timp pana sunt declarati sanatosi, ceea ce contravine controalelor medicale de medicina muncii – pentru cadrele didactice – respectiv medicul de familie – elevi, necesare la inceputul fiecarui an scolar.

Plecand de la premisa gresita, in sensul de eronata, vadit neadevarata, falsa –

bolnav pana la proba contrara – se incalca toate actele normative de mai sus, se incalca Art. 1 si Art.2 din Conventia Europeana din 4 aprilie 1997 Conventia privind drepturile omului si biomedicina si se incalca demnitatea fiintei umane sanatoase pana la proba contrara cat si intaietatea fiintei umane.

Starea de normalitate este cea de sanatos in sensul de lipsa a bolii, nu cea de bolnav (motivez acest lucru prin Sentinta Civila Nr. 1465 pronuntata in dosarul Nr. 4764/2/2021).

Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii incalca constant dreptul la viata privata si dreptul la informare si in sistemul de educatie din Romania se fac statistici cu privire la numarul de elevi si cadre didactice care au urmat unul din tratamentele genetice experimentale – vaccinuri Covid-19 – si prin aceasta se incalca flagrat Declaratia Universala a Drepturilor Omului coroborata cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, coroborate cu Constitutia Romaniei, coroborate cu Conventia Europeana din 4 aprilie 1997 Conventia privind drepturile omului si biomedicina cat si Legea 46/2003 – Drepturile pacientului, Art. 21 privind confidentialitatea tuturor informatiilor medicale (starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, tratamentul).

[Unul dintre copiii reclamantului] a fost intrebat la scoala de mai multe ori daca a urmat unul din aceste tratamente genetice experimentale – vaccinuri Covid-19 – si nu a fost informat ca nu este obligat sa furnizeze aceasta informatie.

 

- Capitolul 2 Consimtamantul, Articolul 5

O interventie in domeniul sanatatii nu se poate efectua decat dupa ce persoana vizata si-a dat consimtamantul liber si in cunostinta de cauza.

Aceasta persoana primeste in prealabil informatii adecvate in privinta scopului si naturii interventiei, precum si in privinta consecintelor si riscurilor”.

 

 

Avand in vedere ca constant din martie 2020 autoritatile transmit informatii trunchiate si in anumite cazuri dovedit false, iar toate masurile de limitari de drepturi si libertati sunt in sensul urmarii acestui tratament genetic experimental – vaccin Covid-19, evident ca nu mai putem discuta de consimtamant liber si cu atat mai putin exprimat in cunostinta de cauza.

Prin ordinul comun Nr. 5.558/2021, Nr. 2.389/2021, Art. 3^1 se impune un

procent de minimum 60% din personal este vaccinat” – fara a specifica in mod expres despre ce vaccin este vorba – pentru reluarea cursurilor cu prezenta fizica.

Cum putem vorbi de consimtamant liber si in cunostinta de cauza al personalului didactic care alege sa urmeze tratamentul genetic experimental – vaccin Covid-19, cand Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii impun ca un procent minim de 60% din personalul didactic sa se supuna in esenta unui experiment medical pentru a putea sa isi desfasoare activitatea?

Numai prin aceasta prevedere se incalca in deopotriva Declaratia Universala

a Drepturilor Omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Constitutia

Romaniei si Conventia Europeana din 4 aprilie 1997, Art. 5 si se viciaza complet toate cele patru autorizatii conditionate de punere pe piata a tratamentelor genetice experimentale – vaccinuri Covid-19, eliberate de Agentia Europeana a Medicamentului si se incalca cel putin o rezolutie a Parlamentului European care interzicea exact acest tip de practici de conditionare directa a unor drepturi de participare la acest experiment.

 

- Art. 15

Cercetarea stiintifica in domeniul biologiei si medicinei se exercita liber, sub rezerva dispozitiilor prezentei conventii si a altor dispozitii juridice care asigura protectia fiintei umane”.

 

Toate tratamentele genetice experimentale – vaccinuri Covid-19 – sunt in faza de testare si sunt puse pe piata si utilizate in baza unei autorizatii temporare. Prin masurile introduse de Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii prin aceste ordine, se viciaza cercetarea stiintifica in acest caz, se anuleaza faza de testare a acestor produse si se viciaza consimtamantul liber exprimat de participare la acest studiu”.


* Cititi aici intreaga actiune

Comentarii

# DODI date 6 December 2021 16:13 +78

Sunt prea multe și grele întrebările puse needucatului născător al... ROMÂNIEI EDUCATE. Din tot proiectul locatarului de la Cotroceni nu a rămas decât MÂNIA EDUCATĂ.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.10.2022 – Tudoran loveste din nou. Un judecator numara lunile pana la pensie

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva