22 septembrie 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

LIICEANU A RAMAS STUPEFIAT, RONCEA A CASTIGAT – Iata decizia prin care CAB a respins apelul scriitorului Gabriel Liiceanu in procesul unde cere 50.000 euro daune de la ziaristul Victor Roncea: „Apelantul-reclamant solicita sa se aiba-n vedere stupoarea cand a citit prima fraza din motivarea judecatorului fondului, ce-l sfatuieste sa dea dovada de o mai mare toleranta. N-a apelat la judecatorul fondului s-aprofundeze dogma crestina, dar e greu de acceptat juridic un asemenea inceput de motivare”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

2 august 2021 17:27
Vizualizari: 6921

Oricat de stupefiat s-a aratat scriitorul Gabriel Liiceanu (foto 1) fata de sentinta prin care Tribunalul Bucuresti i-a refuzat daunele morale de 50.000 de euro cerute de la jurnalistul Victor Roncea (foto 2), Curtea de Apel Bucuresti, la fel ca TMB, i-a explicat lui Liiceanu principiile CEDO care protejeaza libertatea presei.



Prin sentinta nr. 2983/2019 din 18 decembrie 2019, judecatoarea Tatiana Loredana Severin de la Tribunalul Bucuresti a respins actiunea formulata de Liiceanu atat impotriva lui Roncea, cat si impotriva SC Editura Evenimentul Zilei si a Capital SRL Bucuresti (firma care editeaza ziarul EVZ). Patronul Humanitas cerea tot 50.000 de euro ca daune morale de la firma lui Dan Andronic, aratandu-se ofensat de mai multe articole scrise de catre Victor Roncea pe tema privatizarii Editurii Politice si transformarea ei in Editura Humanitas in anii 1990-1991.

Nu vom intra acum in detalii, ci va vom lasa link la final ca sa cititi motivarea primei instante. De data aceasta, va spunem ca la 25 noiembrie 2020, judecatorii Maria Dalina Oancea (foto 3) si Liviu Eugen Faget de la Curtea de Apel Bucuresti au respins apelul lui Gabriel Liiceanu impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti. Motivarea a fost publicata in luna iunie a acestui an, iar la scurta vreme dupa primirea ei, patronul Humanitas a declarat recurs.


Iata minuta deciziei nr. 1645/2020 din dosarul nr. 8752/3/2019:


Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs in 30 de zile de la comunicare. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei”.


Ideea stupefactiei din primul paragraf nu ne apartine noua, ci lui Liiceanu insusi, care in motivele de apel a solicitat „sa se aiba in vedere stupoarea” cu care „a citit prima fraza din motivarea propriu-zisa a judecatorului fondului, in care acesta sfatuieste reclamantul 'sa dea dovada de o mai mare toleranta'”.

La randul lor, judecatorii Oancea si Faget i-au explicat lui Gabriel Liiceanu faptul ca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si Conventia EDO le acorda jurnalistilor o libertate de exprimare mai larga decat altor persoane, cu conditia ca materialele lor sa aiba o minima baza factuala si sa nu contina atacuri la persoana. Or, articolele scrise de catre Victor Roncea despre privatizarea Editurii Politice / Humanitas au continut o baza factuala suficienta (fiind insotite de documente) si nu s-au constituit in atacuri la persoana lui Gabriel Liiceanu, a explicat CAB.


Redam principalele pasaje din motivarea hotararii Curtii de Apel Bucuresti:


Apelantul-reclamant apreciaza ca sentinta de fond a avut urmatoarele efecte imediate si inacceptabile pentru un act de justitie:

1) A incurajat intimatul parat sa continue virulent campania de denigrare, umpland din nou spatiul public de minciuni si calomnii, cu atacuri la persoana, nepermise si josnice, inclusiv fata de avocatul reclamantului. Apelantul-reclamant ataseaza in continuare articolul aparut in Evenimentul Zilei din data de 27 decembrie 2019, intitulat 'Victor Roncea si Evenimentul Zilei au castigat. Liiceanu ramane un profitor al relatiilor dintre GDS si FSN'.

2) In al doilea rand, este inadmisibil ca prin motivare judecatorul fondului a certificat niste minciuni si calomnii ca fiind adevaruri de netagaduit.

3) Apelantul-reclamant solicita sa se aiba in vedere stupoarea (dar mai ales in contextul prezentat mai sus) in momentul in care acesta a citit prima fraza din motivarea propriu-zisa a judecatorului fondului, in care acesta sfatuieste reclamantul 'sa dea dovada de o mai mare toleranta'.

Este evident ca apelantul-reclamant nu a apelat la judecatorul fondului sa aprofundeze dogma crestina, dar este greu de acceptat juridic un asemenea inceput de motivare.

4) In numele libertatii de exprimare si, de ce nu, asa cum il sfatuieste judecatorul fondului, si al tolerantei, intimatul-parat impreuna cu judecatorul fondului au stabilit ca:

a) 'Reclamantul a primit in mod nelegal editura Humanitas (fosta Politica) de la stat cu tot cu patrimoniu printr-o operatiune ilegala efectuata impreuna cu Andrei Plesu.

b) I s-au sters datorii de milioane editurii Humanitas. intr-un mod cu totul nelegal.

c) Curtea Europeana a Drepturilor are un dosar in lucru care vizeaza tocmai aceste ilegalitati.

d) Grupul pentru Dialog Social a fost infiintat de Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu impreuna cu un agent KGB si unul al Ungariei comuniste.

e) Gabriel Liiceanu a preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului

Culturii fara acoperirea legii.

f) Reclamantul ar fi fost vinovat de coruptie la cel mai inalt nivel, trafic de influenta, conflict de interese, devalizare.

g) Fondatorii GDS, printre care se numara si reclamantul, sunt persoane care au legaturi cu Securitatea sau cu servicii de informatii straine, informatori ai Securitatii si care au intrat ei in posesia unor bunuri de mare valoare, aflate in patrimoniul statului'.

h) Grupul pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a insemnat si inseamna FSN.

i) GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influenta si control al vietii politice si culturale din Romania.

j) Membrii GDS, printre care si reclamantul, au intrat in mod ilegal in posesia unor bunuri ale statului, intre care impozantul sediu din Calea Victoriei 120 etc.

5) In toata hotararea judecatoreasca, judecatorul fondului incearca sa convinga ca denigrarile, minciunile, acuzele, faptele determinante invocate de catre intimatul-parat sunt simple opinii personale.

Apelantul-reclamant solicita instantei de apel sa constate ca aproape toate afirrnatiile paratului sunt fapte determinante, fapte precise, acuzatii mincinoase si declaratii denigratoare si defaimatoare la adresa apelantului-reclamant.

Pe de alta parte, motivarea hotararii judecatoresti este contradictorie total. In 'tentativa de albire' a intimatului-parat, judecatorul fondului prezinta doua motivari care se exclud reciproc.

Pe de o parte, judecatorul fondului arata ca 'articolele incriminate reprezinta comentariile proprii ale jurnalistului pe tema respectiva', iar pe o alta pagina afirma ca de fapt 'paratul a redat opinia altor persoane'.

6) In fapt, printr-o campanie de denigrare, paratul Victor Roncea a sustinut in cotidianul Evenimentul Zilei in datele de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 si 30 ianuarie 2019, in mod public, fara nicio dovada, urmatoarele fapte precise, acuzatii mincinoase si declaratii denigratoare si defaimatoare la adresa reclamantului.

In continuare, apelantul-reclamant reda articolele de presa pe care le considera ofensatoare.

7) Sofismul care sta la baza uneia dintre multele calomnii aduse de parat, insa, mai trist, sta si la baza motivarii hotararii judecatoresti, este extrem de simplu: se echivaleaza numirea intr-o functie cu darea si luarea in posesie a institutiei pe care cineva e numit sa o administreze. Actul numirii in functie devine astfel in final un 'cadou' facut pe relatii de 'prietenie'. Se ignora deliberat ca cel care numeste intr-o functie, in afara de puterea de a face numirea, nu poseda in mod propriu nimic, iar cel care e numit in functie, in afara de puterea administrarii institutiei si de salariul de administrator, nu primeste absolut nimic. Institutia nu apartine nici celui care numeste, nici celui numit. Ea apartine statului. Nimeni nu poate sa dea si sa primeasca ceva.

8) Calomnia legata de privatizarea Humanitas

Ideea cadoului facut de ministrul Culturii 'prietenului' sau Liiceanu are la baza si alt fals: se sugereaza ca nasterea editurii Humanitas a coincis cu privatizarea Editurii Politice: Plesu ar fi privatizat Editura Politica si i-ar fi dat-o cadou lui Liiceanu.

Numai ca intre nasterea editurii Humanitas si privatizarea ei a trecut un an. Editura Politica n-a fost de fapt niciodata privatizata, ci doar transformata prin ordin de ministru, la 1 februarie 1990, in editura de stat Humanitas. Ea a functionat cu acest statut vreme de un an. Abia la 14 februarie 1991, asemeni tuturor editurilor de stat (cu exceptia Editurii Didactice) si altor catorva mii de societati de stat, Humanitas s-a privatizat prin metoda numita 'Mebo': toti salariatii fostei Edituri Politice au devenit in felul acesta actionari, inclusiv fostul turnator al lui Gabriel Liiceanu, care avusese in Editura Politica functia de redactor-sef (n.r. Octavian Chetan). (Cine vrea detalii pe acest subiect poate citi cartea semnata de Gabriel Liiceanu, 'Dragul meu turnator'.)

In actionariatul editurii astfel privatizate, cu un capital de 6.500.000 de lei (108.334 de dolari la cursul oficial de atunci – 60 de lei pentru un dolar), au intrat 43 de actionari persoane fizice (reclamantul Gabriel Liiceanu avand dupa privatizare 2% din capital), iar Statul ramanand si el actionar cu o pondere de 23,46%, adica 1.525.000 lei. (A iesit din actionariat cativa ani mai tarziu.) Interesant de amintit cum comisia care a facut evaluarea patrimoniului fostei Edituri Politice, ca sa poata ridica cota de participare a Statului, a luat in calcul si biblioteca editurii, alcatuita din operele clasicilor marxism-leninismului, documentele PCR si documentele 'partidelor fratesti'. In concluzie, patrimoniul fostei edituri Politice, evaluat in final la cei 1.520.000 lei, daca ii echivalam in dolari la cursul de atunci, era de 25.458 dolari.

Asadar, Andrei Plesu, singur, nu putea sa privatizeze nimic. Privatizarea a fost semnata de prim-ministru, ministrul Justitiei, ministrul Finantelor si ministrul Culturii. Incepand din acel moment, pe langa capitalul de 6.500.000 de lei (108.334 dolari), apartinand celor 44 de actionari si din care statul detinea mai mult de o cincime, singura bogatie a editurii Humanitas a devenit noul portofoliu de stiinte umaniste si literatura, creat prin cumpararea drepturilor de autor ale unor nume celebre straine si autohtone, precum si din echipa de profesionisti care s-a imbunatatit de la un an la altul.

Un alt fals raspandit in spatiul public si de parat tine tocmai de patrimoniul ('urias'!) al fostei Edituri Politice in posesia caruia, dupa privatizare, ar fi intrat Humanitas. Or, in afara portofoliului de care am amintit, Humanitas nu poseda nimic. Nu are seturi, nu are bunuri fizice proprii semnificative. Trebuie spus raspicat ca sediul de ia Casa Scanteii, devenita peste noapte Casa Presei Libere, nu apartinea Editurii Politice, dupa cum nu apartine nici Editurii Humanitas, ci este inchiriat. Chiria pe care Hurnanitas o plateste RAAPPS-ului (Regiei autonome de administrare a proprietatilor patrimoniului statului) a variat in ultimii 20 de ani intre 6.000 si 10.000 de euro pe luna.

Apelantul-reclamant aminteste deja cum arata sediul editurii, cel pe care Vadim Tudor (si apoi altii pe urma lui), intr-o cuvantare-delir la Senat, il prezenta ca fiind pestera lui Ali-Baba: 'Stiti ce bogatii erau la Editura Politica?Numai candelabre de cristal, numai marmura alba si verde de Ruschita, numai plusuri si catifele, peste 3 milioane valoare'. Am descris deja din ce anume, la inceputul activitatii sale, era compus 'imensul patrimoniu' al editurii, cum il numea ziarul Ziua cand, in 2007, a inceput campania de denigrare a lui Humanitas: scaune prafuite, fotolii murdare, cateva covoare jegoase si tocite, linoleumul culoarului mancat de la un cap la altul...

Ei bine, in acest sediu care nu ii apartinea, Humanitas a facut in anul 2005, cu planuri arhitecturale de reamenajare, investitii din profituri nerepartizate de peste 100.000 de euro. Oricine poate veni sa vada cum arata azi sediul inchiriat al Humanitas-ului si sa-l compare cu cele de la alte etaje ale cladirii, unde, vreme de 75 de ani, nu s-a schimbat nimic.

Cu un portofoliu editorial format 90% din 'documente de partid', din 'operele' lui Ceausescu si din 'volumele omagiale' care-i erau inchinate periodic acestuia, avand o echipa de redactori specializati in 'documente de partid', Editura Politica era o institutie de propaganda comunista care, ierarhic, tinea direct de Sectia Ideologica a Comitetului Central. Sediul din Casa Scanteii (actuala Casa a Presei Libere) ii fusese dat in folosinta de Gospodaria de Partid, care platea totodata si intretinerea lui. Patrimoniul acestei edituri consta din dotarile facute in 1953 cu ocazia infiintarii ei, in principal din birouri (mese de scris), scaune, dulapuri, fisete metalice, cuiere, o fata de masa de catifea rosie pentru sedintele de partid si cateva covoare. Toate ajunse, dupa 37 de ani de folosire, in ultimul hal.

Cu toate ca paratul-intimat Victor Roncea, pentru articolele publicate in Evenimentul Zilei, trebuia sa faca proba veritatii afirmatiilor sale, am atasat cererii de chemare in judecata probe de netagaduit, care erau in spatiul public si care dovedesc ca afirmatiile facute sunt mincinoase.

Cu privire la faptul ca apelantul-reclamant a primit editura Humanitas (fosta Politica) de la stat, cu tot cu patrimoniu, exista de foarte mult timp in spatiul public destule informatii din care sa rezulte neveridicitatea unor asemenea afirmatii.

Cea mai cunoscuta dintre acestea o reprezinta autodenuntul d-lui Andrei Plesu, Ministrul Culturii din acea vreme, in care arata ca la data respectiva a decis prin Ordin de ministru sa schimbe numele, profilul si conducerea Editurii Politice. Domnul ministru al Culturii l-a numit pe reclamantul Gabriel Liiceanu director al noii edituri, pe care acesta a redenumit-o Humanitas. Editura, potrivit Ordinului ministrului, ramanea in 'subordinea Ministerului Culturii'. Salariul directorului era acelasi cu al oricarui sef de editura, iar 'patrimoniul' preluat de Humanitas de la Editura Politica consta intr-un spatiu inchiriat in Casa Scanteii (actuala Casa Presei Libere), mobilierul aferent si operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin si Ceausescu, plus brosurile de propaganda ale 'partidelor fratesti'.

S-a explicat foarte clar ca editura Politica la care a fost numit director reclamantul Gabriel Liiceanu era doar o 'carcasa' care nu avea nici macar un cont bancar, explicandu-se foarte clar in spatiul public ca acea editura se sustinea numai de 'unica si puternica organizatie politica – Partidul Comunist', care la data relatarii faptelor nu mai exista.

S-a explicat foarte clar de catre d-nul Andrei Plesu, in calitate de fost Ministru al Culturii, ca numirile noilor directori faceau parte dintr-o campanie de modernizare si emancipare a unor institutii invechite.

De asemenea, s-a aratat fara umbra de indoiala ce s-a intamplat mai departe. Pentru a putea supravietui, Editura Politica – redenumita Humanitas – a declansat un procedeu de autonomizare fata de stat, deoarece Statul slabit la acea vreme nu mai avea posibilitatea sa finanteze editura. Modalitatea de privatizare, aproape singura recunoscuta in epoca – MEBO –, insemna 'trecerea mijloacelor de productie ale unitatii economice care se vrea privatizata din proprietatea statului in proprietatea muncitorilor, angajatilor sau salariatilor'.

Prin urmare, toti angajatii de la Humanitas au devenit actionari, reclamantul Gabriel Liiceanu a beneficiat la acel moment de 2% din actiuni.

S-a explicat foarte clar ca asa s-a procedat in toate cazurile din acea vreme si s-au dat niste exemple concrete din acelasi dorneniu, in care 'Scanteia' s-a privatizat, devenind 'Adevarul', 'Romania Libera' s-a privatizat de asemenea pastrandu-si numele etc.

Peste ani, Editura Humanitas a devenit o editura prestigioasa, cu un portofoliu de publicatii demn de toata lauda, datorita managementului sau, fara nicio legatura cu preluarea Editurii Politice, cum afirma in mod fals paratii.

Afirmatia paratului Victor Roncea in Evenimentul Zilei cu privire la acest aspect este cu atat mai grava, cu cat era de multa vreme cunoscut in spatiul public ca aceasta 'informatie' este doar o intoxicatie nascocita de ramasitele propagandei national-comuniste din anii 1990.

9) In fata acestor evidente, judecatorul fondului:

a) Afirma ca 'acest articol trateaza o tema de interes general fara ca paratul sa il invinuiasca pe reclamant de fapte concrete ilegale.

Apelantul-reclamant solicita instantei de apel sa verifice de cate ori apar in text acuze precise: 'fapte penale', 'ilegalitati' etc.

b) 'Paratul abordeaza tema legalitatii privatizarii editurii al carei director este reclamantul, insa paratul a redat opinia altor persoane'.

- In primul rand, este total neadevarata concluzia la care a ajuns judecatorul fondului;

- Marea majoritate a acuzelor si minciunilor apartin paratului;

- Cu atat mai mult ar fi trebuit sa raspunda intimatul-parat pentru ca a preluat intr-un mod cu totul manipulativ aceste declaratii, le-a 'compilat' astfel incat sa rezulte vinovatia reclamantului si le-a sustinut pentru manipularea opiniei publice;

- Vinovatia intimatului-parat rezulta si din faptul ca a comunicat publicului fapte neadevarate, stiind ca sunt neadevarate, dovedind astfel reaua lui credinta;

- Reaua-credinta a intimatului-parat este evidenta, avand in vedere ca aceste declaratii au fost publicate acum mai multi ani si au mai fost prezentate si dezbatute in cursul acestor ani, fiind si lamurite pana acum.

Aceste declaratii date in urma cu mult timp nu mai pot fi primite drept baza factuala, pentru simplul fapt ca situatia nereala a fost pe deplin lamurita in toata aceasta perioada, iar neveridicitatea informatiilor a fost facuta publica, astfel incat putea fi accesibila chiar si pentru intimatul-parat prin minime verificari.

10) Cu privire la calomnia 'stergerii datoriilor la stat detinute de catre Humanitas':

a) Cand intimatul-parat a folosit explicit termenii 'nelegal', 'fapta penala', 'nelegalitati', aceste calomnii au fost apreciate de catre judecatorul fondului ca simple opinii personale ale paratului, iar in antepenultimul paragraf, fila 71, judecatorul fondului arara ca paratul nu a folosit termenul 'nelegal'. (...)

Apelantul-reclamant demonteaza in continuare calomnia 'stergerii datoriilor la stat'.

An de an, Grupul Humanitas (format din editura Humanitas, editura Humanitas Fiction si Librariile Humanitas) plateste catre stat impozite si taxe in valoare medie de peste 1 milion euro pe an si asigura circa doua sute de locuri de munca.

Anii 1999-2000, printre cei mai napastuiti ai perioadei de tranzitie, au fost marcati de blocaje financiare in !ant, de variatii bruste ale cursului valutar, de inexistenta creditelor bancare (deci de imposibilitatea imprumuturilor la banci). Mii de firme au intrat atunci in imposibilitate de plata. In acest context, guvemul de atunci a dat in continuare curs acelei dispozitii legale (O.G. nr. 11/1996, asadar acelei ordonante din perioada guvernarii PDSR care a functionat si pe timpul guvernarii Coalitiei si care pennitea esalonarea datoriilor acumulate de societatile comerciale catre bugetul de stat, calculandu-se, cum era firesc, si majorari de intarziere). De aceasta dispozitie legala au beneficiat mii de societati, cu datorii infinit mai mari, Humanitas fiind doar una dintre ele.

Esalonarea (sau reesalonarea) unei datorii la buget nu reprezinta nimic rusinos. Aplicata corect, ea nu este o 'pomana' pe care statul o face cuiva prin relatii si pile, ci reprezinta un mod de a ajuta o intreprindere sa depaseasca un moment de dificultate, statul percepandu-i majorari de intarziere pentru perioada de amanare la plata a datoriilor restante si asigurandu-si in continuare existenta unui platitor de impozite. Ea nu se face prin favoruri si la mica intelegere, ci, cum am vazut, in virtutea unei dispozitii legale. Humanitas a solicitat esalonarea datorita unei lipse temporare de lichiditate si, cum spuneam, intr-un moment dificil pentru intreaga economie romaneasca.

In anul 2000, Humanitas a primit de la Ministerul Finantelor, cu titlul de 'inlesniri la plata pentru obligatii bugetare', esalonarea pe o perioada de 4 ani si jumatate a datoriilor ramase restante in valoare de 3.258.119.741 lei vechi, fiind scutita de plata majorarilor de intarziere aferente acumulate pana la data esalonarii (2.783.907.422 lei vechi), dar fiind obligata, in mod firesc si legal, la plata majorarilor de intarziere aferente sumelor esalonate acumulate pe toata perioada esalonarii (echivalente cu aproape inca odata suma datorata), in valoare de 3.004.554.457 lei vechi. Ea a terminat de platit aceste sume in luna mai 2005 (datoria restanta esalonata la plata plus majorarile de intarziere aferente). Esalonarea a fost platita impecabil de Editura Humanitas – un control al Curtii de Conturi realizat in Ministerul de Finante la jumatatea perioadei de esalonare, in 2002 (atentie, sub noua guvernare PSD!) a constatat perfecta legalitate a esalonarii. Bineinteles, intre timp, in intreaga perioada scursa de la momentul esalonarii pana la incheierea ei (perioada 2000-2006), Grupul Humanitas si-a platit impozitele curente catre bugetul de stat in valoare de 13.966.386 lei noi (RONI), recte 4.133.021 de euro (patru milioane o suta treizeci si trei de mii de euro).

Merita vazut, in comparatie, si care au fost profiturile nete in perioada 2000- 2006, amintind ca actionarii Humanitas au inceput sa-si ridice dividende abia incepand cu anul 2005, dupa ce esalonarea a fost lichidata, pana atunci profitul integral ramanand la dispozitia societatilor pentru dezvoltare. Asadar, profitul cumulat net in aceasta perioada a fost de 6.751.179 lei, adica de 2.037.938 de euro. Concluzia: in perioada 2000-2006, statul a castigat prin impozite 4 milioane de euro, fata de cele 2 milioane de euro profit Humanitas, adica de doua ori mai mult decat societatea insasi. Se poate spune ca din aceasta esalonare a unor datorii, statul roman si-a recuperat integral impozitele esalonate, a obtinut din majorari de intarziere aproape inca pe atat si, in plus, din functionarea curenta a Humanitasului din anii care au urmat esalonarii a obtinut milioane de euro impozite.

Din toate acestea rezulta ca este un fals total sa se afirme ca editurii Humanitas i s-ar fi sters vreodata vreo datorie existenta la bugetul de stat. Singura facilitate (ajutorul de care a beneficiat gratie O.G. nr. 11/1996) pe care a avut-o Humanitas in anii amintiti a fost esalonarea si amanarea la plata a datoriilor, insa nu gratuit, ci cu plata majorarilor de intarziere. Potrivit descrierii de mai sus, orice afirmatie privitoare la vreun favoritism datorat unor bunavointe politice reprezinta o calomnie grosolana, izvorata din dorinta expresa de a murdari imaginea Grupului Humanitas, cu trimitere directa la reclamant.

Judecatorul fondului in loc sa constate minciunile si denigrarile paratului, prezinta urmaroarea motivare: 'este relevant din punct de vedere al raspunderii civile delictuale in litigiul pendinte a stabili daca afirmatia paratului se poate inscrie in limitele dreptului la exprimare, caci chestiunea legalitatii acordarii acestor inlesnirii excede prezentului litigiu'. (...) Din probele administrate a rezultat ca esalonarea si arnanarea la plata a datoriitor s-a facut

pentru toate persoanele care indeplineau aceste conditii si avea aplicabilitate pentru toate aceste persoane. In aceste conditii, paratul trebuia sanctionat pentru afirmatiile facute.

11) Cu privire la urmatoarele afirmatii, instanta de fond nu le analizeaza si evident nici nu le sanctioneaza, desi ele sunt clar neadevarate, iar paratul incalca limitele libertatii de exprimare impuse de alin. 2 al art. 10 al Conventiei Europene:

'Curtea Europeana a Drepturilor Omului are pe rol o cerere in care este atinsa intre altele si privatizarea fostei Edituri Politice a PCR, transformata de Andrei Plesu in Editura Humanitas si atribuita prin Ordin de ministru al Culturii, in Guvernul FSN Iliescu-Roman, prietenului si colegului sau din Grupul pentru Dialog Social, Gabriel Liiceanu. Mai mult: conform procesului aflat pe rol la CEDO, in Afacerea Humanitas a fost implicat si un alt membru al GDS si totodata al Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN): cunoscutul activist Gabriel Andreescu'.

'Chestiunea aceasta (privatizarea Humanitas) se regaseste, sub un anumit aspect, chiar si intr-o cauza aflata pe rolul CEDO. Este vorba in principal de un proces care, in prealabil, a avut loc in tara si a vizat libertatea de exprimare'.

Instanta de fond motiveaza: 'in opinia tribunalului, nu se poate rerine o fapta ilicita a paratului, care a informat opinia publica despre existenta unui proces despre care a aratat ca vizeaza libertatea de exprimare'.

Evident ca nu exista un dosar aflat pe rolul CEDO care sa vizeze aceste aspecte. Cu atat mai mult cat paratul nu a oferit date si informatii concrete despre aceasta cauza care nu are ca obiect privatizarea Humanitas.

In aceste conditii, este evident ca trebuia sanctionat inca o data comportamentul mincinos al paratului, care a indicat un lucru precis ('existenta unui dosar la CEDO') tocmai pentru a da mai multa greutate neadevarurilor spuse prin alta minciuna, fiindca orice cititor poate concluziona: 'Daca si CEDO analizeaza, inseamna ca este adevarat ce spune paratul'.

12) Apelantul-reclamant a indicat de asemenea minciunile si denigrarile aduse reclamantului raportat la calitatea de membru fondator al acestuia la Grupul pentru Dialog Social, respectiv:

a) Grupul pentru Dialog Social a fost infiintat de Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu impreuna cu un agent KGB si unul al Ungariei comuniste;

b) Gabriel Liiccanu a preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fara acoperirea legii;

c) Reclamantul ar fi vinovat de coruptie la cel mai inalt nivel, trafic de influenta, conflict de interese, devalizare;

d) fondatorii GDS, printre care se numara si reclamantul, sunt persoane care au legaturi cu Securitatea sau cu servicii de informatii straine, informatori ai Securitatii si care au intrat ei in posesia unor bunuri de mare valoare, aflate in patrimoniul statului.

e) Grupul pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a insemnat si inseamna FSN;

f) GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influenta si

control al vietii politice si culturale din Romania;

g) membrii GDS, printre care si reclamantul, au intrat in mod ilegal in posesia unor bunuri ale statului intre care impozantul sediu din Calea Victoriei 120 etc.

Cum motiveaza judecatorul fondului in fata acestor evidente?

Arata ca, in opinia Tribunalului, acestea reprezinta judecati de valoare, opinii personale si nu pot atrage raspunderea civila delictuala a paratului, reclamantul fiind membru fondator.

Paratul acuza reclamantul ca 'face parte dintr-un grup organizat'. Aceasta este chiar sintagma folosita de parat, retinuta chiar de catre judecatorul fondului. (...) Cine face parte din acest grup organizat, in opinia paratului? Reclamantul si Andrei Plesu, infierati pana la acest moment ca 'dusmani ai poporului', alaturi de un agent KGB si unul al Ungariei comuniste.

Apoi cei patru sunt acuzati direct de faptele cele mai dezastruoase pentru Romania.

Paratul il acuza direct pe reclamant ca, in calitatea sa de membru fondator al GDS, se face vinovat de coruptie la cel mai inalt nivel, trafic de influenta, devalizare. Astea sunt fapte precise. Afirmatia paratului Victor Roncea in Evenimentul Zilei cu privire la aceste aspecte este cu atat mai grava, cu cat era de multa vreme cunoscut in spatiul public ca aceasta 'informatie' este doar o intoxicatie nascocita de ramasitele propagandei national-comuniste din anii 1990.

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a fost prima organizatie non-guvernamentala libera infiintata in Romania pe 31 decembrie 1989, este o asociatie independenta, cu caracter nepatrimonial, care si-a propus si a reusit sa apere si sa promoveze valorile dernocratiei, libertatile si drepturile omului.

Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, care nu se subordoneaza niciunei grupari politice si care refuza orice colaborare cu cei care au sustinut vechiul regim. Astfel, paratul afirma ca Grupul pentru Dialog Social nu este forul moral al societatii civile si este, probabil, 'cel mai tenebros grup de influenta si control a (!) vietii politice si culturale din Romania'. Astfel, paratul Victor Roncea afirma nici mai mult, nici mai putin decat ca un anume grup de intelectuali ar fi condus, decenii de-a randul, o teribila si foarte eficienta actiune de subminare a vietii publice romanesti: respectivii s-au 'vopsit' in culorile dreptei si s-au pretins anticomunisti, dar in fapt au facut tot timpul jocul FSN-ului (de care au fost si inventati), al PSD-ului, al Securitatii, astfel 'controland' eficient nu numai politica, ci si cultura nationala. De

asemenea, GDS beneficiaza numai de folosinta sediului sau, folosinta obtinuta in mod legal prin Hotararea de Guvern, care nu a fost anulata pentru nelegalitate.

13) Astfel, paratul Victor Roncea prin articolele sale din Evenimentul Zilei a denigrat premeditat si concentrat reclamantul si a transmis informatii mincinoase opiniei publice, urmarind discreditarea si afectarea imaginii sociale si profesionale a reclamantului, lezand in mod grav drepturile nepatrimoniale ale reclamantului, constand in onoare, demnitate, reputatie si imagine. (...)

Apelul este nefondat.

Apelantul-reclamant supune controlului judiciar retinerile primei instante cu privire la seria de articole ce vizeaza infiintarea Editurii Humanitas si a Grupului de Dialog Social, reprosand acesteia omisiunea de a observa ca, in ansamblu, articolele publicate de parat sunt elementele unei campanii de denigrare, fara baza factuala. In esenta, apelantul arata ca scopul publicarii articolelor a fost compromiterea acestuia, paratul abatandu-se de la rolul destinat presei, acela de informare a opiniei publice cu privire la subiecte de interes general.

Curtea retine ca prin aplicarea conjugata a criteriilor desprinse din jurisprudenta CEDO (relatia dintre dreptul la libertatea de exprimare prevazut de art. 10 si dreptul la imagine, buna reputatie si viata privata protejate de art. 8 din Conventie; calitatea, functia sau notorietatea persoanei supuse criticii jurnalistice; stilul jurnalistic, forma si contextul in care este formulat si transmis mesajul critic; interesul public pentru tema dezbatuta de jurnalist; buna-credinta a jurnalistului; raportul dintre judecati de valoare si fapte materiale concrete; doza de exagerare si provocare specifica limbajului jurnalistic: protejarea surselor jurnalistice), tribunalul a concluzionat in mod corect ca, prin seria de articole avandu-l ca subiect pe reclamant, nu s-au depasit limitele criticii admisibile.

Articolele de presa considerate de catre apelant ca fiind ofensatoare au ca tema infiintarea Editurii Humanitas prin preluarea patrimoniului fostei Edituri Politice, inlesnirile fiscale acordate de Stat editurii de-a lungul timpului, constituirea Grupului de Dialog, subiectele dezbatute in articolele incriminate fiind de interes public, general. O inforrnatie de interes public trebuie sa urmareasca constientizarea publicului cu privire la interesele sale generale, intr-un context social existent la un moment dat si la modul in care acestea pot fi satisfacute. Totodata, interesul public este dat si de persoana reclamantului, a carui notorietate a fost dobandita prin implicarea in viata culturala si politica din Romania.

Oricine are statutul unei persoane publice (indiferent de domeniul de activitate si indiferent daca este sau nu functionar public sau demnitar) sau care, in orice fel, suscita interesul justificat al publicului, se prezuma ca isi da un consimtamant implicit, tacit, in a se expune mai abrupt atentiei presei, avand in vedere, intre altele, rolul acceptat al presei de a fi 'cainele de paza al societatii democratice'. In astfel de cazuri, a fost acceptat ca, atata timp cat exista un rol al publicului de a primi informatii, persoana cu privire la care se dezvaluie acele informatii nu mai poate opune dreptul la viata privata ca bariera pentru raspandirea informatiilor, care ar putea fi limitat, limitarea sau chiar afectarea fiind, in astfel de cazuri, legitima. Desi persoanele publice se bucura de protectia acordata prin articolul 10, paragraful al doilea (n.r. din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), exigentele de protejare ale reputatiei sale trebuie puse in balanta cu interesele discutarii libere ale unor probleme de interes general.

Asa cum s-a statuat in jurisprudenta CEDO, ori de cate ori presa releva aspecte ce vizeaza o persoana publica, este indeobste acceptat ca astfel de persoane trebuie sa manifeste o mai mare ingaduinta, toleranta, in aducerea la cunostinta publicului a anumitor informatii. (...)

In raport de aceste statuari ale Curtii Europene pentru Drepturile Omului s-a exprimat si judecatorul primei instante, referirea la toleranta de care trebuie sa dea dovada persoana publica devenita subiect de presa neavand semnificatia data de apelantul reclamant, de chernare la ingaduinta sau iertare, ci de subliniere a faptului ca intinderea criticilor admise in ceea ce ii priveste pe oamenii cu o anumita notorietate este mai mare.

Se sustine de catre apelant ca tribunalul prezinta doua motivari care se exclud: pe de o parte, retine ca articolele incriminate reprezinta 'comentariile proprii ale jurnalistului pe tema respectiva', iar, pe de alta parte, afirma ca 'paratul a redat opinia altor persoane'.

Curtea retine ca tribunalul a facut o analiza punctuala a fiecarui articol de presa si ca motivele pentru care a considerat ca nu s-au depasit limitele criticii admisibile au fost diferite de la caz la caz. Prin urmare, nu se poate retine o contradictie in motivarea instantei, distincta in functie de continutul concret al fiecarui articol. De altfel, un articol de presa poate sa contina, concomitent, atat opiniile jurnalistului, cat si opinia unor terti, fara a se putea considera ca un astfel de text este lipsit de consecventa.

Apelantul apreciaza ca modul in care a fost expusa situatia Editurii Humanitas, respectiv modul de numire in functia de administrator a lui Gabriel Liiceanu de catre Andrei Plesu (ministru al Culturii la vremea respectiva), inducerea ideii ca actul numirii in functie a fost un 'cadou' facut pe relatii de prietenie, ca patrimoniul Editurii Politice a fost semnificativ si ca, in acest fel, reclamantul a fost favorizat ulterior, la momentul privatizarii, nu respecta realitatea, nefiind facuta proba veritatii de catre parat.

In acord cu un principiu reiterat si in cauza Dalban c. Romaniei, Curtea EDO a admis ca libertatea de exprimare conferita mass media presupune existenta unor limite mai largi in ceea ce priveste intinderea acesteia, jurnalistii bucurandu-se, asadar, in exercitiul acestei libertati, de o doza de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecatile de valoare pe care le emit, fara a fi tinuti sa le demonstreze realitatea. Cu toate acestea, o judecata de valoare nefundamentata pe nicio baza factuala poate aparea ca fiind excesiva, situandu-se in afara ariei de protectie conferite de articolul 10 al Conventiei, cu jurisprudenta CEDO.

In cauza, baza factuala este reprezentata de Ordinul Ministrului Culturii 82/21.02.1990, prin care s-a infiintat Editura Humanitas si prin care reclamantul a fost nurnit director, jurnalistul prezentand o opinie cu privire neconcordantele si deficientele pe care le-a identificat in cuprinsul acestui act.

Chiar daca, prin modul de expunere a anumitor fapte, se amplifica importanta sau se acorda o semnificatie acestora, nu poate fi retinuta prezentarea intr-o maniera care excede libertatii de exprimare jurnalistica, ci tocmai exagerarea specifica stilului jurnalistic caracteristic timpului, fiind evident ca, in era informatiei de orice tip, limbajul publicistic este in continua cautare de inedit, de aspecte incitante, forta mesajului mediatic avand ca finalitate captivarea prin orice mijloace a potentialului client care, citind publicatia, o mentine pe piata de profil. Pe langa continutul propriu-zis al informatiei, si modul de prezentare a acesteia constituie o caracteristica a jurnalismului, de aceea redactarea articolelor prin sugerarea unei conexiuni intre anumite evenimente, intrebari retorice, exacerbarea unor intamplari are scopul de a atrage atentia si a determina publicul sa le citeasca. Nu se poate imputa, deci, intimatului ca nu a folosit informatiile detinute in legatura cu anumite fapte, prin publicarea unor articole prin care stirea sa ajunga la cititor in mod sec, printr-un un limbaj rigid si anost. Dincolo de substanta ideilor si inforrnatiilor exprimate, articolul 10 (n.r. din Conventia EDO) protejeaza modul de exprimare. (...)

In plus, abordand tema privatizarii editurii in articolul din 30 ianuarie 2019, paratul a facut trimitere la articole de presa anterioare, reluand exprimarea folosita de alti jumalisti, iar utilizarea cuvantului 'ilegalitati' este rezultatul preluarii opiniei lui Valerian Stan (...) cu privire la subiectul privatizarii Humanitas. Articolul contine si referiri la un control al Curtii de Conturi din anul 2002, avand ca obiect reesalonarile de datorii si scutirea de la plata unor penalitati datorate de Editura Humanitas, toate aceste inforrnatii conducand la concluzia ca articolul este rezultatul unei documentari minutioase, care evidentiaza buna-credinta a jurnalistului.

Cu privire la articolul al carui continut se refera la 'stergerea datoriilor la stat', apelantul-reclamant sustine gresita apreciere a tribunalului in sensul existentei bazei factuale, intrucat s-a demonstrat prin probele de la dosar ca a existat o esalonare si o amanare a acestora, cu plata unor majorari de intarziere, astfel ca, in mod, riguros, nu se confirma ca Editura Humanitas a fost beneficiara unui privilegiu.

Curtea constata ca, prin adresa nr. 431581/22.07.2000, emisa de Ministerul Finantelor, se dispune scutirea de plata a Editurii Humanitas pentru suma de 2.783.907.422 lei, reprezentand majorari de intarziere aferente impozitului pe profit, si pentru suma de 2.674.635.363 lei, reprezentand majorari de intarziere aferente impozitului pe salarii. Prin urmare, exista o baza factuala suficienta pentru articol. Se observa ca se aduce la cunostinta publicului scutirea de plata a majorarilor de intarziere, fara a se afirma caracterul nelegal al acestui beneficiu, astfel ca este nefondata critica ce vizeaza lipsa de rol activ al primei instante, care, in opinia apelantului, ar fi trebuit sa verifice conditiile de acordare a acestor inlesniri fiscale pentru a aprecia veridicitatea informatiei. Examinand afirmatia prin prisma intregului articol publicat de parat, se constata o imbinare intre judecati de valoare si anumite elemente cu caracter faptic. Insa o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este total lipsita de temei faptic. (...) Or, nu aceasta este situatia din speta.

Asa cum s-a mai aratat, libertatea de exprimare este aplicabila si 'informatiilor' ori 'ideilor' care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza, iar pentru a constitui o incalcare a art. 8 din Conventie (care protejeaza dreptul la reputatie), un atac impotriva reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vietii private. (...)

Este temeinica si legala retinerea tribunalului potrivit careia informarea opiniei publice despre existenta unui proces aflat pe rolul CEDO, care ar atinge, printre altele, si privatizarea Editurii Humanitas, nu constituie fapta ilicita, neputand fi identificat vreun element care sa poata fi caracterizat ca ofensator. Informatia despre existenta procesului a fost oferita de Valerian Stan si a fost inserata in articol cu mentiunea ca reprezinta afirmatia acestuia. In plus, existenta procesului la CEDO, in care Valerian Stan figureaza ca reclamant, invocand incalcarea libertatii de exprimare, este dovedita cu un extras de pe site-ul Curtii Europene pentru Drepturile Omului. (...) S-a depus extras de pe site-ul administrat de Valerian Stan, in care se face istoricul proceselor in care acesta a fost chemat in judecata pentru publicarea unor informatii privind Editura Humanitas si Editura Politica. Prin urmare, exista o baza factuala pentru a sustine existenta procesului la CEDO, chiar daca nu are strict ca obiect privatizarea Humanitas.

Infiintarea Grupului de Dialog Social constituie subiectul unui articol din 21 ianuarie 2019, in care se afirma ca reclamantul este membru fondator alaturi de un agent KGB si unul al Ungariei comuniste. Calitatea reclamantului de membru fondator al GDS este o realitate, iar afirmatia ce ii vizeaza pe Silviu Brucan si Alin Teodorescu nu justifica actiunea de aparare a propriei demnitati (n.r. a lui Gabriel Liiceanu), atata vreme cat nu i se imputa (n.r. lui Liiiceanu) colaborarea cu vreun serviciu de informatii. Pe de alta parte, au fost depuse la dosar stenograma sedintei din 12 iunie 1994 a Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, in care se consemneaza sustinerea generalului Neculicioiu Victor cu privire la Alin Teodorescu, precum si un extras Wikipedia in care Silviu Brucan este prezentat ca agent sovietic. In cuprinsul articolului, se face trimitere la aceasta stenograma, cu mentionarea imprejurarii si a identitatii celui care a facut afirmatia, iar in ceea ce il priveste pe Silviu Brucan, jurnalistul mentioneaza numele unor autori straini care au studiat evenimentele din decembrie 1989 pe afirmatiile carora si-a bazat concluzia.

Si conexiunea dintre GDS si FSN, pe care o face ziaristul, are o baza factuala, din moment ce in cuprinsul articolului este publicat un document prin care Gabriel Liiceanu si Alin Teodorescu se adreseaza Consiliului FSN pentru aprobarea trecerii in patrimoniul GDS a cladirii din Calea Victoriei nr. 120, ce a apartinut fostului UTC, subiect ce intra, de asemenea, in sfera interesului public si pentru care s-a documentat in prealabil, dernonstrand buna-credinta.

Art. 10 (n.r. din CEDO) permite si publicare unor texte ce pot aduce atingere demnitatii unei persoane, daca subiectul este de interes public si a fost tratat cu buna-credinta. (...)

Afirmatia 'GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influenta' are semnificatia unei judecati de valoare care nu se refera, insa, direct la reclamant. Maniera in care este prezentata concluzia autorului articolului este, intr-adevar, dura si vehementa, dar nu se contureaza o fapta determinata la adresa reclamantului, ci o opinie a jurnalistului la adresa GDS formata pe baza documentelor si a informatiilor pe care le-a avut la dispozitie.

Legat de judecatile de valoare, Curtea a aratat ca acestea trebuie sa fie bazate pe niste fapte adevarate, dar necesitatea existentei acestei legaturi poate varia de la un caz la altul. (...) Alegerea modurilor de exprimare pe care le utilizeaza jurnalistii rarnane la latitudinea acestora.

Nici in modul in care se prezinta situatia sediului din Calea Victoriei 120 nu se poate identifica o afirmatie precisa legata de legalitatea dernersului GDS de intrarea in posesie. Sunt prezentate faptele, asa cum rezulta din documente: preluarea de catre GDS in folosinta a imobilului din Calea Victoriei, data acordarii personalitatii juridice a GDS, lasand la latitudinea cititorului cheia in care interpreteaza faptele prezentate. Mai mult, fragmentul din articol il are in centru pe Silviu Brucan, si nu pe reclamant.

Desfasurarea unei campanii jurnalistice, fie ea si critica, cu privire la o persoana publica, nu reprezinta in sine o actiune ilicita sau nelegitima, cata vreme seria de articole si campania in ansamblul sau nu depasesc limitele mai largi recunoscute de art. 10 din Conventie jurnalistilor atunci cand se exprirna asupra unor subiecte de interes public, asa cum s-a dezvoltat in considerentele anterioare.

Fiind in situatia de a pune in balanta libertatea de exprimare si dreptul la viata privata, instantele nationale nu trebuie sa stabileasca o ierarhie intre cele doua drepturi, ci sa gaseasca un interes legitim care sa justifice optiunea pentru unul sau altul dintre cele doua drepturi concurente intr-o anumita situatie.

In masura in care libertatea de exprimare se exercita pentru analiza unui subiect de interes general sau cu privire la activitatea unei persoane publice, aceasta libertate trebuie considerata ca reprezentand principiul in acest raport, iar protectia vietii private constituind exceptia. Din contra: daca motivul exercitarii libertatii de exprimare nu este unul de interes general, de regula, viata privata a persoanei trebuie protejata.

In raport de circumstantele spetei, tribunalul a retinut in mod legal si temeinic ca restrangerea exercitiului dreptului la libera exprimare nu este justificat, urmand ca apelul sa fie respins ca nefondat.


* Cititi aici intreaga decizie CAB

* Cititi aici sentinta TMB

Comentarii

# Gilu date 2 august 2021 17:58 +57

Slujirea...unde este Slujirea ? Tocmai acum cand am nevoie de ea ...

# Gilu date 2 august 2021 18:57 +58

Ai putea sa scoti si o carte,dar ma tem ca titlul e putin ocupat " Mirarea Filosofică " !

# Hantz date 2 august 2021 18:59 +68

Inteleg deci ca s-au scumpit rau cremele de dat pe organism ! :-) Sau efectiv asta traieste ca parazitii , capusand pe unii sau pe altii, prin justitie ; se crede vedeta al dracu` soricul pe el ! Paduche , la munca ba ! Mai filizofeaza cate ceva sa-ti castigi merdeneaua zilnica nu tot la cersit, milogule !

# DODI date 2 august 2021 23:58 +88

Pupincuristul de ”dreapta” liiceanu nu pomenește nimic de nemeroasele vizite personale (sau prin intermediul unor liberali preaaplecați) la ministrul de finanțe Remeș pentru iertarea firmei Humanitas de datoriile pe care le avea statului român. Fac cunoscut securiștilor născuți ulterior Revoluției (și care se înghesuie în partisulu SRI = USR) că editura Politică era cea mai prestigioasă din țară, nu pentru editarea operelor lui Ceaușescu, ci prin literatura din varii domenii pe care o promova. De fapt liiceanu a trecut de la editrea operelor fosatului președinte la maculatura lipitorilor neocomuniste: Pleșu, Liiceanu, Patapievici și alți asemeni lor. Cred că o sentință corectă ar fi fost cea prin care liiceanu ar fi fost obligat la plata de daune interese românilor care nu sunt de... dreapta (tatălui).

# Lechi date 3 august 2021 12:30 +38

Salut! Mare tambalau in metamorfoza editurii politice a statului in Humanitas a unui grup, sub obladuirea lui Liiceanu, prin grija nedezinteresata a lui Plesu. Bun, ...daca pe traseu s-au petrecut fapte ilegale, n-ar trebui pedepsite ? Desogur, slujirea ar avea subiecte bune pentru cartile pe care inca nu le-a scris, ce se vor publica si cu subventii de la miniserul culturii!!! Parerea mea : cat e prin zona tata hotilor de case, kwj, nu se va intampla nimic

# imun/teanu date 3 august 2021 15:33 +5

1. Celebrul lui sapunel, si-l baga in anus, sau doar se unge cu el? 2. Celebrul lui BMW, cand si-l freaca juiseaza si el si, cu viagra sau fara? Ce premiu ar prefera, Pulitzer?, sau ba Goncourd?

# CARCOTAS date 3 august 2021 16:34 +20

Tovarase filosof, cand te pierdeai de emotie in fata operetei de baschet si catuse, cand iti doreai ca acea inteligenta tulburatoare sa candideze pentru Cotroceni, atunci deschideai drumul pentru noii tovarasi, cei din uniunea siliti Romania (din pravoslavnicul sila= forta), de-alde astia de ti-au motivat matale frumusete de muci in fasole! La mai mare, tovarasele!

# maxtor date 5 august 2021 00:30 -1

"cutuma locului"

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.09.2021 – 30 milioane euro, spaga la oamenii lui Iohannis

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva