MINISTRU, TRANSFORMAT IN TINTA DE DNA – Inalta Curte destrama inca un dosar spectacol. DNA l-a trimis in judecata pe fostul ministru al Comunicatiilor Valerian Vreme in cauza “Microsoft”, fara ca acesta sa fi savarsit vreo fapta penala: “Nu a putut fi identificata o incalcare a vreunei obligatii prescrise de lege in sarcina acestuia... Implicarea inculpatului in toata procedura prealabila incheierii contractului mentionat nu poate avea o conotatie penala” (Decizia)
DNA l-a trimis in judecata pe fostul ministru al Comunicatiilor Valerian Vreme pentru abuz in serviciu, in dosarul "Microsoft", pe vremea in care institutia era condusa de Laura Kovesi (foto), fara ca acesta sa fi savarsit vreo fapta penala. O spune Inalta Curte de Casatie si Justitie in motivarea Deciziei 201/2019 din 24 septembrie 2019, pronuntata in dosarul 624/1/2019.
Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti format din judecatorii Ioana Bogdan, Alina Ioana Ilie, Lavinia Valeria Lefterache, Andrei Claudiu Rus si Ana Hermina Iancu a mentinut in 24 septembrie 2019 sentinta de achitare a lui Valerian Vreme, dispusa la fond de un Complet de 3 judecatori ICCJ. O sentinta prin care Valerian Vreme a fost achitat in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala care prevede ca “fapta nu este prevazuta de legea penala”.
Fostul ministru al Comunicatiilor a fost trimis in judecata pentru un inchipuit abuz in serviciu in legatura cu achizitionarea licentelor Microsoft. De precizat este faptul ca Valerian Vreme a fost trimis in judecata in septembrie 2017, la mai bine de un an dupa decizia Curtii Constitutionale privind abuzul in serviciu, procurorii condusi de Kovesi la acea vreme considerand ca faptele retinute in rechizitoriu indeplinesc elementele constitutive ale acestei infractiuni.
Completul de 5 judecatori ICCJ arata in motivarea deciziei de achitare ca instanta de fond a procedat corect cand a dispus achitarea lui Valerian Vreme. Instanta precizeaza ca desi implicarea ex-ministrului Comunicatiilor in procedurile aferente achizitiei licentelor este dincolo de orice indoiala, nu a putut fi identificata o incalcare a vreunei obligatii prescrise de lege in sarcina acestuia. Inalta Curte mai retine, de asemena, ca implicarea lui Vreme in toata procedura prealabila incheierii contractului nu poate avea o conotatie penala, fiind doar exercitarea atributiilor date prin lege acestuia.
Iata pasaje din decizia Inaltei Curti, pe care o publicam integral la finalul articolului:
"In examenul propriu asupra cauzei, instanta suprema constata ca instanta de fond, in urma administrarii unui amplu probatoriu, a retinut o situatie de fapt corecta. Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori constata nefondate toate aceste critici, retinand ca situatia de fapt stabilita de instanta de fond este in totala concordanta cu probatoriul administrat atat in cursul urmaririi penale cat si al cercetarii judecatoresti, nefiind infirmata de cel administrat in prezenta cale de atac.
In contextul concret al cauzei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 5 Judecatori constata ca prima instanta a facut un examen amplu al materialului probator in raport cu imprejurarile faptice, pe care le-a prezentat detaliat, valorificand coroborat toate mijloacele de proba administrate in cursul procesului penal, nefiind insa, infirmata prezumtia de nevinovatie.
Astfel, pentru sustinerea acuzatiei de abuz in serviciu in forma calificata, trebuie dovedite, din punct de vedere obiectiv conduita proprie persoanei acuzate in legatura cu prejudiciul, conduita proprie persoanei acuzate in legatura cu actele de serviciu- indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, realizarea unui act contract acestor indatoriri si legatura dintre prejudiciul produs si atributiile de serviciu, respectiv cuantumul acestuia (decizia penala nr. 216/2017 a ICCJ). (...).
In acord cu argumentele expuse de prima instanta si constatand totodata inexistenta unor deosebiri tehnice intre produsele software care au format obiectul contractelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 5 Judecatori retine ca, desi implicarea inculpatului A. in procedurile aferente achizitiei licentelor este dincolo de orice indoiala nu a putut fi identificata o incalcare a vreunei obligatii prescrise de lege in sarcina acestuia.
Probele administrate in etapa apelului nu au fost de natura sa modifice situatia de fapt retinuta de instanta de fond, nefiind identificate motive care sa conduca la infirmarea argumentelor de fapt si de drept expuse in partea expozitiva a hotararii apelate.
Instanta de apel mai retine ca probatoriul cu inscrisuri desi, in mare parte, a fost administrat in cursul urmaririi penale, este apt a sustine argumentatia instantei de fond ca implicarea inculpatului in toata procedura prealabila incheierii contractului mentionat nu poate avea o conotatie penala, fiind doar exercitarea atributiilor date prin lege acestuia, in functia detinuta la acel moment, fara a se putea retine existenta unor elemente de tipicitate a infractiunii retinute in
sarcina acestuia, aceasta proba coroborandu-se cu declaratiile inculpatului si a martorilor”.
* Cititi aici integral decizia Inaltei Curti
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# santinela 19 April 2021 06:22 +12
# VIKY 19 April 2021 10:59 +29
# VIKY 19 April 2021 12:33 +16