28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MIROASE A BLAT PE LEGI – Dezvaluiri despre cum a „dezbatut” CSM noile Legi ale Justitiei: „La 22.06.2022, ora 19:32, prin email, membrilor CSM le-a fost transmis pachetul de legi si suplimentata ordinea de zi a sedintei Comisiei nr. 1 pentru ziua urmatoare, ora 13,00... O parte a membrilor a solicitat amanarea avand in vedere timpul insuficient pentru documentarea corespunzatoare... Am solicitat consultarea instantelor si parchetelor... Solicitarea a fost respinsa”

Scris de: George TARATA | pdf | print

27 June 2022 19:58
Vizualizari: 4973

Este o foarte mare graba in a aviza si adopta noile Legi ale Justitiei propuse de ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto stanga), lansate miercuri, 22 iunie 2022, in dezbatere publica, dupa ce in prealabil ele fusesera trimise la Bruxelles pentru ca birocratii de la Comisia Europeana sa isi de acordul, chiar inainte ca magistratii din tara sa vada proiectele de acte normative care le influenteaza direct cariera si viitorul. Dezvaluiri foarte interesante au fost facute din interiorul CSM in legatura cu modul in care Legile Justitiei le-au fost aduse la cunostinta membrilor Consiliului si despre cum membrii Consiliului au fost pusi in situatia de a-si exprima opinia de pe o zi pe alta pe un pachet de legi ce contine aproximativ 600 de articole, fara ca, in mod evident, sa poata face o analiza serioasa a legilor puse in discutie.


 

Intr-un comunicat de presa dat publicitatii luni seara, 27 iunie 2022, judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina din CSM arata ca au primit pe mail cele trei legi ale Justitiei miercuri, 22 iunie 2022, ora 19.32. In aceeasi seara, s-a dispus suplimentarea ordinii de zi a sedintei de a doua zi, joi, 23 iunie 2022, a Comsiei de lucru nr. 1 a CSM, conduse de simplul membru CSM Bogdan Mateescu (foto dreapta), cu cele trei Legi ale Justitiei.

Sedinta Comisiei nr. 1 a avut loc a doua zi, dar nu la ora 13 cum era programat, ci cu o ora mai devreme, la ora 12, ocazie cu care o parte a membrilor CSM a cerut amanarea discutarii celor trei legi, in conditiile in care era evident ca timpul pentru a le studia, si anume o noapte, era insuficient. Cererea era cu atat mai justificata cu cat in aceeasi zi avusesera loc si sedinta Sectiei pentru judecatori, dar si sedinte ale comisiilor de procurori.

In plus, aceiasi membri CSM au cerut amanarea discutarii celor trei legi pentru a fi consultate instantele si parchetele, dar ambele solicitari au fost respinse, astfel ca majoritatea care conduce Consiliul a trecut la asa-zisa analiza a pachetului de legi in vederea acordarii avizului, facand in final propuneri si stabilind ca instantele si parchetele ar putea fi consultate doar dupa ce va fi elaborata forma finala a proiectelor (vezi facsimil la finalul articolului).

De precizat este ca judecatoarele Baltag si Oprina au refuzat sa participe la sedinta Comisiei nr. 1 a CSM dupa ce solicitarile de amanare a discutarii legilor si de consultare a instantelor si parchetelor au fost respinse.


Simulacru pe fata


Asadar, sa recapitulam: Legile Justitiei au fost trimise membrilor CSM la ora 19.32, iar a doua zi CSM a facut propuneri privind actele normative in discutie. Practic, in doar cateva ore, anumiti membri CSM au reusit sa citeasca trei legi cu aproximativ 600 de articole si sa si faca propuneri. Vi se pare posibil asa ceva? Noua nu. Vi se pare ca a existat o analiza serioasa din partea CSM? Nou nu. Dar daca cele trei Legi ale Justitiei au ajuns inca dinainte de a fi puse in discutie la majoritatea care controleaza Consiliul si care de cele mai multe ori a impartasit aceeasi viziune cu a ministrului Justitiei Catalin Predoiu?

 

Prezentam comunicatul de presa al judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina din CSM privind analiza Legilor Justitiei propuse de ministrul Catalin Predoiu:


Subsemnatele, judecator Gabriela Baltag si judecator Evelina Oprina facem urmatoarele precizari referitoare la circuitul administrativ la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii al pachetului de legi cunoscut sub denumirea de 'legile justitiei'.

1. La data de 22.06.2022, ora 19:32, prin intermediul corespondentei email, membrilor CSM le-a fost transmis pachetul de legi ale justitiei, materialele aferente fiind incarcate spre cunostinta acestora in aplicatia EMAP si suplimentata ordinea de zi a sedintei Comisiei nr. 1 planificate pentru ziua imediat urmatoare, 23.06.2022, ora 13,00 cu punctul vizand dezbaterea acestor proiecte de acte normative.

2. In cadrul sedintei Comisiei nr. 1 din data de 23.06.2022, care s-a desfasurat in avans, la ora 12,00 (https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=a192e870-7755-44e8-826c-7926af30077d-InfoCSM), o parte a membrilor CSM a solicitat amanarea discutarii acestui punct de pe ordinea de zi avand in vedere timpul insuficient pentru documentarea corespunzatoare si exprimarea unei opinii informate, cu atat mai mult cu cat:

- cele trei proiecte de acte normative cumuleaza aproximativ 600 de articole, obligatoriu a fi studiate, la care se adauga notele de fundamentare corespunzatoare;

- la dezbaterea lucrarii in discutie urmau a fi avute in vedere si materialele inregistrate la nivelul institutiei in decursul timpului, cu privire la propuneri de modificare a unor dispozitii din legile justitiei, materiale ramase in asteptare si nedezbatute vreodata la nivel instituțional sub pretextul analizarii lor impreuna cu proiectele legilor justitiei;

- in plus, in dimineata zilei de 23.06.2022, membrii Sectiei pentru Judecatori au participat si la sedinta de sectie, care a avut un numar de 16 puncte pe ordinea de zi, dintre care unele cu peste 60 de subpuncte, iar membrii Sectiei pentru Procurori au participat si la sedintele de comisie pentru procurori nr. 1 si nr. 2.

Am solicitat, de asemenea, ca termenul de amanare a sedintei sa vizeze si timpul necesar pentru consultarea instantelor si parchetelor pe formele actuale ale celor trei proiecte, insa, solicitarea de amanare a fost respinsa, imprejurare in care - fiind puse in situatia de a exprima opinii concrete pe textele de lege -, am ales sa parasim respectiva sedinta.

3. Precizam ca preocuparea subsemnatelor pentru cunoasterea continutului acestor proiecte s-a manifestat inca din momentul in care am luat cunostinta din spatiul public despre demersul ministrului justitiei de transmitere a acestora catre Comisia Europeana, insa initiativele noastre (mai multe la numar) au fost ignorate la nivel institutional.

4. Mentionam, totodata, ca in procesul anterior de consultare publica, Consiliul Superior al Magistraturii nu a formulat propuneri concrete, proiectele fiind restituite initiatorului pentru lipsa avizarilor interministeriale, iar la elaborarea acestora CSM nu a fost implicat oficial.

In aceste conditii, facem un apel catre ministrul justitiei pentru a asigura o dezbatere publica intr-un termen rezonabil in privinta proiectelor legilor justitiei, avand in vedere complexitatea, importanta si consecintele pe care le genereaza acestea atat in privința sistemului judiciar, cat si in privinta societatii in ansamblu, termenul de 01.07.2022 preconizat pentru initierea etapei avizarilor fiind unul absolut nerealist si pripit.

Mai mult decat atat, se observa ca termenul asumat in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta pentru intrarea in vigoare a acestor legi este unul generos, suficient pentru o analiza chibzuita asupra legilor justitiei si o consultare adecvata a instantelor si parchetelor, respectiv Trimestrul II 2023.

Aducem, totodata, in atentie faptul ca propunerile transmise Ministerului Justitiei de catre CSM in urma sedintei Comisiei nr. 1 din data de 23.06.2022 reprezinta rezultatul optiunilor exprimate de doar 6 membri CSM, iar continutul acestor propuneri nu a fost adus nici la cunostinta noastra si nici a corpului de magistrati”.

 


Comentarii

# santinela date 28 June 2022 06:58 +41

Un singur cuvint este suficient pentru a descrie mizeria unor membrii de aici,si anume GREATA ! Macar la plecare acest Matilet sa fi avut demnitate si coloana dar nu se pare,ci sigur, a ramas acelasi slugoi politic . Sper ca PSD-ul sa nu doarma-n papuci si sa voteze corespunzator,adica sa-i dea cu proiectele in cap acestui Predoiu,acestei nulitati cocotate in scaunul de ministru !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva