Toata dezbaterea privind legile justitiei se pare ca isi va gasi deznodamantul la o instanta din afara tarii: Comisia de la Venetia. Acest for al inteleptilor europeni in chestiuni judiciare a fost invocat de toti criticii legilor justitiei: opozitia politica, reprezentantii protestatarilor care au fost la Guvern sau ambasadorii UE semnatari ai comunicatului in care isi manifestau ingrijorarile fata de acest demers, desi este vorba de politica interna a unui stat, care nu ar trebui sa fie tinta demersurilor diplomatice – cel putin asa spune Art. 41 al Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice: “diplomatii au datoria de a nu se amesteca in treburile interne ale statului” strain in care isi desfasoara activitatea.

Spre surprinderea multora dintre acesti contestatari, Comisia de la Venetia deja s-a pronuntat asupra amendamentelor care au iscat cele mai mari controverse in cursul dezbaterilor parlamentare din Romania.

Restrangerea rolului presedintelui in numirea magistratilor

Legile adoptate de Parlament prevad restrangerea rolului presedintelui in numirea procurorilor si judecatorilor, fara insa a-l exclude din aceasta procedura. Astfel, in noua reglementare rolul decisiv revine Consiliului Superior al Magistraturii care face propunerea in cazul judecatorilor de la instantele superioare si avizeaza propunerile pentru procurorii sefi. Presedintele nu mai poate refuza decat o singura data, motivat, propunerile procurorilor si nici macar o singura data propunerile pentru presedintele si vicepresedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie.

Iata ce spune Comisia de la Venetia cu privire la procedura numirii magistratilor: “O metoda adecvata pentru garantarea independentei Justitiei este stabilirea unui consiliu, care trebuie imputernicit cu garantii constitutionale cu privire la componenta, putere si autonomie. Un astfel de Consiliu ar trebui sa aiba o influenta decisiva asupra numirii si promovarii judecatorilor, precum si in ce priveste masurile disciplinare impotriva acestora”. De asemenea, Comisia mai subliniaza ca „ceea ce conteaza cel mai mult este gradul de libertate pe care il are seful statului in numiri. Trebuie sa se asigure ca rolul principal in aceasta procedura va reveni unui organism independent – unui consiliu judiciar. Propunerea acestui consiliu poate fi respinsa doar in mod exceptional, iar presedintelui nu trebuie sa i se permita sa numeasca un candidat care nu este inclus in lista depusa de acest consiliu” (Comisia de la Venetia – Numirile in sistemul judiciar, 2007)

Controlul ierarhic asupra procurorilor

Unul dintre amendamentele cele mai contestate a fost cel prin care in lege a fost transpus textul art. 132 din Constitutie conform caruia „procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei”. Obiectiile au vizat faptul ca din lege a disparut termenul de „independenta”, ceea ce ar conduce la o subordonare a procurorilor fata ministrul Justitiei, adica fata de un om politic sau numit politic.

Iata insa ce spune Comisia de la Venetia in aceasta privinta: „Exista o diferenta esentiala cu privire la modul in care este perceput conceptul de autonomie sau independenta in cazul judecatorilor, comparativ cu al parchetului. (...) Chiar in acele situatii in care parchetul este asemenea unei institutii independente ar putea exista un control ierarhic asupra deciziilor si activitatilor procurorilor, altul decat cel exercitat de procurorul general”.

In noua forma a legilor justitiei, desi va exista controlul ierarhic asupra procurorilor, acestia vor beneficia totusi de independenta totala in dispunerea solutiilor, la fel ca in alte state europene, precum Suedia, Irlanda, Italia, Portugalia etc. Trebuie insa spus ca in multe alte state, decidentii politici precum ministrul Justitiei, presedintele sau parlamentul pot interveni chiar pentru oprirea unor investigatii penale. E chiar cazul unor dintre statele care au semnat comunicatul de presa in care isi exprimau ingrijorare cu privire la legile justitiei: Danemarca, Finlanda, Franta, Belgia sau Germania, dar si al altor tari din Uniunea Europeana precum Grecia, Cehia, Polonia, Lituania sau Slovenia.

Raspunderea magistratilor

O alta chestiune foarte contestata mai ales din interiorul sistemului judiciar a fost amendamentul privind raspunderea magistratilor pentru erorile judiciare comise din rea-credinta sau grava neglijenta. Conform legilor adoptate, in cazul care o instanta de judecata stabileste ca s-a comis o astfel de eroare, Ministerul Finantelor trebuie sa plateasca prejudiciul celui care a avut de suferit, dar in acelasi timp se va intoarce si impotriva magistratului care a produs eroare judiciara pentru a recupera banii platiti. Amendamentul contestat de magistrati preia practic textul din Constitutie, care spune la art. 52 alin. 3 ca „statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta”. Asadar, punctul de vedere al Comisiei de la Venetia nu ar trebui sa conteze atat de mult pentru ca prevederile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si prevaleaza fata de orice alte interpretari. Dar si in aceasta privinta Comisia de la Venetia a enuntat un principiu care sustine amendamentul adoptat de Parlament: „Oricat de importanta este libertatea judecatorilor in exercitarea functiei lor judiciare, aceasta nu inseamna ca jucatorii nu au raspundere. Trebuie stabilit un echilibru intre imunitatea lor, ca mijloc de protectie impotriva presiunilor sau abuzurilor din partea altor puteri ale statului sau ale indivizilor (imunitatea functionala) si faptul ca un judecator nu este deasupra legii (raspunderea). (...) in concluzie, doar erorile comise intentionat, ca un abuz deliberat, sau in mod repetat cu grava neglijenta trebuie sa conduca la sanctiuni disciplinare si la raspundere civila si penala” (Comisia de la Venetia, in Opinia Amicus Curiae exprimat pentru Curtea Constitutionala din Republica Moldova cu privire la raspunderea penala a judecatorilor).

Un punct de vedere similar il exprima si Reteaua Europeana a Consiliilor Judiciare (ENCJ), un fel de asociatia a tuturor CSM-urilor din Europa. Acest organism subliniaza ca „trebuie admis ca independenta este direct legata de raspundere. Un sistem judiciar care reclama independenta, dar refuza sa raspunda in fata societatii, nu se va bucura increderea societatii si nu va obtine independenta pe care se straduieste sa o obtina”. (ENCJ Raport asupra Independentei si raspunderii sistemului judiciar – 2013-2014).

In loc de concluzie...

Este greu de inteles de ce contestatarii legilor justitiei insista atat de mult pe consultarea Comisiei de la Venetia, din moment ce aceasta s-a pronuntat deja in favoarea amendamentelor criticate in Romania. Fie acestia nu cunosc aceste opinii exprimate de comisia pe care o invoca, fie se mizeaza pe un viciu de procedura pe considerentul ca in ultimul Raport MCV, Comisia Europeana recomanda Romaniei sa ceara un punct de vedere de la Comisia de la Venetia daca va modifica legile justitiei. Realitatea este insa diferita si in aceasta privinta. Recomandarea din Raportul MCV nu se referea in general la modificarea legilor justitiei – nici nu avea cum sa faca acest lucru pentru ca ar fi depasit cu mult limitele suveranitatii unui stat membru al Uniunii. Recomandarea se referea strict la o modificare care ar crestere rolul decidentilor politice in numirea procurorilor sefi. Or, noile legi ale justitiei, restrang influenta politica a presedintelui si ofera un rol decisiv Consiliului Superior al Magistraturii, adica exact asa cum recomanda Comisia de la Venetia.

Sursa: https://www.facebook.com/MGDraghici/posts/1774025476045237