De azi, Lumeajustitiei.ro incepe un serial de interviuri cu liderii asociatiilor profesionale din magistratura, procurori si judecatori, pe tema degradarii imaginii Justitiei, problemele care nu si-au gasit inca rezolvare precum si proiectele acestora pentru ca acest tablou al puterii judecatoresti, in ansamblul ei, sa fie imbunatatit. Facem deschiderea acestui serial prin interviul realizat cu presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania, Constantin Sima (foto). De aproape 30 de ani in magistratura, procurorul sef al Serviciului de resurse umane, documentare si statistica judiciara din cadrul Ministerului Public, Constantin Sima, este unul dintre bunii cunoscatori ai activitatii procuraturii de dinainte de 1989 si a parchetelor de dupa anul 1990. Mai intai, magistratul Sima si-a inceput cariera la Procuratura Targoviste, apoi la Procuratura Generala, la Sectia judiciara si la Sectia de urmarire penala si criminalistica, unde s-a ocupat de dosare de mare anvergura. Printre acestea, marele dosar al fraudei legate de jocul ”Caritas”, care l-a avut inculpat pe Ion Stoica si 600.000 de persoane vatamate constituite ca parti civile. Instantele de la acea vreme i-au dat lui Stoica, drept pedeapsa, in blandetea legii penale de atunci, doar 2 ani de inchisoare pe care acesta i-a si executat. Azi, procurorul Sima este si presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania, asociatie care a fost infiintata in 29 iulie 2005 ca urmare a initiativei sale si a unui numar de colegi din cadrul Parchetului General (Sorin Stanescu – procuror, avocat si fost ministru al Sportului, Gheorghe Mocuta - fost secretar de stat la Ministerul Justitiei si Octavian Ojog - fost secretar de stat la acelasi minister).

Aveti in spate o lunga cariera in parchete. Ca atare, puteti face o analiza la rece, pentru a ne spune care sunt diferentele intre procurorul de dinainte de 1989 si procurorul postdecembrist?

Asa cum fusese imaginat de regretatul profesor Vintila Dongoroz, in conditiile Codului de procedura penala de la 1968, procurorul se distanta de organul de cercetare penala avand in buna parte atributii de judecator al urmaririi penale. Verifica actele organelor de cercetare, lua masuri de indreptare a acestora, administra probele ce le socotea necesare atat in aparare cat si in acuzare, aresta si prelungea arestarea. In acea perioada, in lipsa altor organisme, indeplinea si atributii de aparare a Drepturilor Omului. Asta a facut ca multe abuzuri ale organelor de cercetare penala sau ale administratiei de stat sa fie solutionate de procuror, ceea ce a determinat o crestere a respectului de care se bucura in ochii opiniei publice. Va dau un singur exemplu: in cursul evenimentelor din decembrie 1989, singura autoritate functionala a statului a fost procuratura, si nu s-a inregistrat nici macar un caz de ultraj la procuror sau de distrugere a unor bunuri apartinand institutiei. Dupa 1990, procurorul a capatat, in opinia mea, prea multe atributii de politie judiciara. Se afla in prima linie la prea multe activitati, ceea ce nu-i permite sa ia distanta si sa aiba o viziune de ansamblu asupra situatiei de fapt. La aceasta se adauga un adevarat hatis legislativ, adesea incoerent, care face viata grea oricarui jurist. Si nu in ultimul rand, garantiile tot mai mari in ce priveste respectarea Drepturilor Omului, fac ca activitatea organelor de urmarire penala sa nu fie deloc usoara. O noua etapa in activitatea parchetelor a reprezentat-o infiintarea Parchetului National Anticorupltie, devenit ulterior DNA. Si mai tarziu, infiintarea DIICOT. Aceste doua structuri, care si-au dovedit utilitatea, au totusi competente destul de largi si determina nu putine conflicte de competenta. Autonomia acestora creaza la randul ei unele probleme in ce priveste unitatea si functionalitatea Ministerului Public in ansamblu sau. De mai multi ani se fac propuneri de imbunatatire a organizarii Ministerului Public, dar acestea se lovesc de replica Guvernului, ca astfel de modificari n-ar fi dorite de Uniunea Europeana.

Pentru ca tot ati adus vorba de DNA si DIICOT, aceste structuri sunt privite ca stat in stat in interiorul Ministerului Public, promovarile in grad de Inalta Curte fiind luate nu pe promovarea prin examen, ci pe o ”scurtatura”, sarindu-se peste conditiile de vechime si concurs. Care este parerea dumneavoastra despre aceasta metoda de promovare in salt?

Cele doua directii ale PICCJ au fost concepute ca structuri speciale, cu o mobilitate a resurselor umane mai ridicata decat a celorlalte. Motiv pentru care s-a prevazut un sistem de acces si promovare diferit de regula generala. Daca acest lucru poate fi acceptat pe perioada cat procurorii functioneaza in cele doua structuri, dupa ce le parasesc nu mai este de acceptat sa pastreze gradul profesional de PICCJ. Acest lucru s-a intamplat insa ca urmare a unor actiuni admise de Inalta Curte - Sectia contencios, impotriva hotararilor CSM, si creeaza o mare nemultumire in randul magisratilor, in special a acelora dintre noi care am dat concursuri, dar mai ales a judecatorilor, care sunt discriminati prin acest gen de promovare. Acest lucru ramane un punct fierbinte pe agenda ministrului Justitiei. Noi, ca Asociatie am facut nenumarate demersuri pentru rezolvarea legislativa a acestei discriminari, dar conducerea ministerului le-a ignorat, fapt ce ne determina sa credem ca politicul are, inca, un rol important in ceea ce priveste administrarea Justitiei si incearca sa pastreze relativul control.

In ultimii ani, imaginea procurorului s-a degradat dramatic. Care sunt, in opinia dumneavoastra, principalele motive?

Imaginea procurorului a cunoscut intr-adevar o depreciere in ultimii ani, determinata de o predare a stafetei intre generatii multa prea rapida, o parte din tinerii care au intrat cu entuziasm in profesie cred ca le stiu deja pe toate, iar formarea unui procuror definitiv tine aproape un deceniu. Este una dintre cele mai grele si frumoase profesii in acelasi timp, care necesita o pregatire profesionala aprofundata, un caracter puternic, echilibru, o dorinta nelimitata de a face dreptate si o putere de sacrificiu pe care putini o au. Cu reget trebuie sa spun ca s-au savarsit si multe erori, ca aprecierea probelor s-a facut in unele cazuri cu superficialitate, s-a ajuns la trimiteri in judecata pripite, dar una din cauze, daca nu cea mai importanta o constituie faptul ca dupa intrarea in vigoare a Legilor 303 si 304 din 2004 nu se mai face control ierarhic. Notiunea de independenta a procurorului a fost gresit inteleasa, iar daca inainte de 1989 fiecare parchet facea obiectul unui control de fond odata la 18 luni, in prezent astfel de controale nu se mai fac.

Domnul procuror, daca dumneavoastra inainte de 1989 ati fi trimis in judecata o persoana care se dovedea a fi nevinovata pentru ca fapta nu exista sau era comisa de o alta persoana, ce pateati?

Categoric as fi avut calificativul diminuat, solutia ar fi fost pusa in discutia colectivului cu titlu de instructaj, as fi fost mentionat in Buletinul intern al institutiei ca exemplu negativ si la a doua abatere eram OUT.

Azi, in contextul achitarilor existente, ce masuri credeti ca pot sa conduca la cresterea profesionalismului unui procuror prea zelos?

Cred ca ar trebui reluata practica discutarii solutiilor proaste, iar evaluarea magistratilor ar trebui sa tina seama de achitarile imputabile. Si in mod evident, aceste aspecte ar trebui sa fie avute in vedere la promovare. Transele de vechime in ce priveste promovarea cred ca ar trebui de asemenea revizuite, pentru a diminua un pic viteza cu care colegii nostri parcurg gradele de jurisdictie, altfel o sa ajungem ca in Amata Romana cu mai multi generali decat soldati.

Ce si-a propus sa faca APR, pe care o conduceti, pentru a imbunatati aceasta imagine deteriorata a anchetatorului roman?

Asociatia Procurorilor din Romania este preocupata permanent de statutul si imaginea procurorului, si in acest sens se pronunta pentru o imbunatatire a mijloacelor profesionale, de deprindere a principiilor deontologice specifice profesiei, si nu in ultimul rand de a face mai multa practica pe langa procuroriii cu experienta inainte de a intra in profesie. Aceste aspecte avem de gand sa le discutam foarte curand si cu conducerea INM-ului.

Carui fapt se datoreaza greselile pe care le fac unii procurori? In ultima vreme se poate lesne observa ca mai ales DNA a incasat o serie mult prea mare de de achitari in dosare care pe parcursul instrumentarii lor, au avut un mare impact media...

Nu este lipsit de adevar ca infractiunile care intra in competenta DNA si DIICOT comporta o mare dificultate de probatiune si necesita o experienta profesionala ridicata. Tot atat de adevarat este ca interpretarea unor probe specifice acestui gen de criminalitate cum ar fi interceptarile, ar trebui facuta cu mai multa prudenta. Si poate ca nu e total lipsit de suport afirmatia facuta de anumite organe media ca pe alocuri de simte si o anumita influenta politica.

Ati fi de acord ca procurorul care a gresit capital intr-o ancheta si a trimis in judecata o persoana achitata definitiv si irevocabil, pentru ca fapta nu a existat, sa plateasca daunele solicitate de persoana in cauza din propriul buzunar?

In toata Europa se simte o anumita presiune din partea societatii civile in ce priveste raspunderea magistratului. In Romania, asociatiile magistratilor au lucrat in cursul anului 2010 la un proiect de lege privind raspunderea magistratului care nu a fost inca insusit de ministrul Justitiei. Pozitia noastra este clara, ca atunci cand magistratul, din grava neglijenta sau cu intentie, da o solutie nedreapta, trebuie sa raspunda material si penal.

Care este relatia pe care o are asociatia cu conducerea Ministerului Public? Dar cu cea a DIICOT si DNA?

Relatia cu Ministerul Pubic este o relatie buna, in sensul ca am conlucrat cu succes la legile de salarizare, la legea de pensionare si, de asemenea, in ce priveste recuperarea unor sume datorate magistratilor. In ce priveste DNA si DIICOT am remancat o rezerva nejustificata in relatia cu asociatia noastra.

Pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile la CSM ati facut demersuri pentru stoparea unui control de fond care se desfasura la PCAB. Acest demers nu a avut nici un rezultat. Cum catalogati relatia cu fostul CSM si ce asteptati de la actuala componenta a Consiliului?

Desi relatia cu CSM s-a desfasurat in aparenta foarte bine, pe fond au existat anumite divergente de opinii care au impiedicat obtinerea unor rezultate ce ar fi putut deveni excelente. De pilda, am fost invitat numai 20 de minute la intalnirea cu premierul, desi noi solicitasem in mod insistent organizarea unei astfel de intalniri. De asemeni, n-am fost de acord cu validarea unor candidati pentru CSM, desi pentru a nu crea probleme unitatii Justitiei nu am contestat public, dupa cum s-a vazut aceasta a creat inca o problema de credibilitate a sistemului. Daca mai era nevoie....

In final, haideti sa revenim un pic la istoria sistemului. Care dintre procurorii generali ai Romaniei din timpul carierei parcurse vi s-a parut a fi fost cel mai adecvat exigentelor acestei functii? Si profesional si moral.

Va raspund fara nici o ezitare, citand-o pe doamna profesor Rodica Stanoiu: Nicolae Popovici a facut din procurori o categorie profesionala de elita.