10 June 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

SCANDAL LA TRIBUNALUL VÂLCEA – O grefieră acuză că ar fi fost agresată de Bogdan Mateescu. Judecătorul neagă: „N-a existat agresiune, fapt confirmat de ceilalți 5 judecători de față, dna grefier fiind nemulțumită zgomotos că am poftit-o afară din birou... Soțul dnei grefier, care a mai amenințat personalul instanței, a apelat 112, ca efect al unui comportament teatral al dnei... În PV întocmit de polițist și semnat de noi s-a consemnat că dna grefier a declarat că nu solicită ordin de protecție”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

13 February 2026 13:06
Vizualizari: 9705

Este scandal la Tribunalul Vâlcea, unde judecătorul Bogdan Mateescu (foto) – purtătorul de cuvânt și fostul președinte al instanței – este acuzat că ar fi agresat o grefieră. Coincidența face ca scandalul să apară la scurt timp după ce Mateescu s-a înscris în concursul pentru președinția Curții de Apel Pitești, contracandidându-l pe judecătorul Ioan Fundătureanu (autointitulat „Jean Corectu”) de la CA Pitești, unul dintre cei mai cunoscuți activiști #rezist din magistratura română. 



Sindicatul Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial a emis un comunicat joi seară, 12 februarie 2026, învinuindu-l pe Mateescu că, în prezența altor magistrați, ar fi admonestat-o pe grefieră în legătură cu o presupusă conduită a acesteia din afara programului de lucru – mai exact, pentru o scenă petrecută într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea. Și nu numai atât: sindicatul îl acuză pe Bogdan Mateescu nu doar de agresiune verbală, ci și de agresiune fizică asupra grefierei, în sensul că ar fi scos-o cu forța din birou.

Mai mult: după ce a fost chemată poliția la fața locului, grefiera a solicitat ordin de protecție, fiind deschis un dosar penal, adaugă SNGJ Dicasterial.

De asemenea, sindicatul subliniază că nu este prima dată când aceeaşi grefieră este supusă unor presiuni din partea conducerii instanţei.

Contactat vineri de Lumea Justiției, judecătorul Bogdan Mateescu a negat acuzațiile sindicatului, după cum veți vedea mai jos.

 

Iată comunicatul SNGJ Dicasterial:

 

„Agresiune în birou, la Tribunalul Vâlcea: grefieră bruscată de un judecător. Poliția, chemată de urgență

 

În cursul zilei de azi, 12.02.2026, la sediul Tribunalul Vâlcea, din circumscripția Curtea de Apel Pitești, s-a produs un incident de o gravitate extremă, care vizează direct integritatea fizică și demnitatea profesională a unei grefiere, membră a SNGJ Dicasterial.

Potrivit informațiilor confirmate de colegă, domnul judecător Bogdan Mateescu, fost președinte al Tribunalului Vâlcea și actual candidat pentru funcția de președinte al Curții de Apel Pitești, în prezent fără nicio funcție de conducere, a chemat-o pe colega noastră într-un birou, în prezența altor judecători.

Discuția inițiată nu a avut nicio legătură cu activitatea profesională a grefierei, cu atribuțiile de serviciu sau cu conduita acesteia în cadrul instanței. Subiectul invocat a vizat o situație petrecută într-un restaurant din oraș, în afara programului de lucru, în timpul liber al colegei noastre.

În momentul în care colega noastră, cu calm și respect, a precizat că viața sa privată nu privește instanța și nu are legătură cu activitatea profesională, situația a degenerat.

Din declarațiile acesteia rezultă că a fost agresată verbal, iar ulterior, în momentul în care a refuzat să accepte un astfel de tratament, a fost împinsă și scoasă forțat din încăpere, fiind bruscată și împinsă pe ușă.

Poliția a fost chemată la fața locului.

Au fost luate declarații de la grefieră, de la judecătorul implicat, de la ceilalți magistrați prezenți, precum și de la alte persoane.

În urma celor întâmplate:

  • a fost formulată solicitare pentru emiterea unui ordin de protecție;
  • există înregistrări audio ale incidentului;
  • a fost deschis un dosar la poliție, urmând a fi analizate inclusiv eventuale fapte de natură penală.

Integritatea fizică a colegei noastre este în mod real pusă în discuție, iar ceea ce s-a întâmplat depășește orice limită admisibilă într-o instituție a statului de drept.


Un istoric de presiuni și persecuții


Situația de astăzi nu apare în vid.

De peste un an, colega noastră este supusă unei serii de măsuri administrative și disciplinare contestabile:

  • sancțiuni anulate ulterior în instanță;
  • acordarea unui calificativ scăzut, contestat în instanță;
  • trimiterea în cercetare disciplinară pentru refuzul de a accepta evaluări retroactive întocmite exclusiv în contextul declanșării unei proceduri sancționatorii;
  • ignorarea concluziilor comisiei de cercetare disciplinară, care stabilise inexistența unor fapte, urmată de reluarea cercetării și aplicarea unei sancțiuni ulterior dovedite nelegale.

Toate aceste episoade au avut un numitor comun: lipsa oricărei abateri profesionale reale.

Mai mult, aceeași grefieră fusese propusă anterior pentru ocuparea prin delegare a unei funcții de conducere în cadrul instanței — fapt care confirmă nivelul său profesional.

Pe surse, există informații că o altă colegă grefier ar fi fost molestată verbal în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă până în acest moment nu a avut curajul să declare public cele întâmplate. Vom vedea dacă va decide să vorbească.

Dacă astfel de practici sunt reale, ne aflăm în fața unei forme grave de abuz de poziție și de exercitare a autorității în scopuri incompatibile cu statutul funcției.

SNGJ Dicasterial nu va interveni în dosarul penal aflat deja în curs. Respectăm competența organelor judiciare și independența anchetei.

Însă colega noastră nu este singură.
I-a fost pus la dispoziție avocat specializat în materie penală pregătit să o reprezinte ferm, inclusiv în raport cu calitatea publică a persoanei implicate.

În paralel, SNGJ Dicasterial va acționa pe linia hărțuirii la locul de muncă și a climatului organizațional din cadrul Tribunalului Vâlcea.

În ultimele luni, organizația noastră sindicală a primit numeroase mesaje potrivit cărora domnul Mateescu ar continua să dea ordine, iar conducerea formală ar executa. Dacă aceste informații sunt reale, ne aflăm în fața unei disfuncționalități instituționale grave.


Mesaj pentru colegii noștri


Grefierii nu sunt subordonați personali ai nimănui.

Nu pot fi trași la răspundere pentru viața lor privată.

Nu pot fi umiliți sau agresați pentru refuzul de a participa la evenimente informale.

Nu pot fi sancționați pentru că nu se aliniază unor practici ‘neortodoxe’.

Într-un stat de drept, autoritatea nu se exercită prin intimidare.

SNGJ Dicasterial va urmări acest caz până la capăt.
Nu pentru spectacol public.
Ci pentru că este vorba despre demnitate, siguranță și limitele puterii într-o instituție a justiției.

Facem un apel către toți grefierii care se simt agresați, hărțuiți sau intimidați la locul de muncă să ne sesizeze fără teamă, deoarece numai prin sesizări reale, asumate și documentate putem aduce la suprafață și opri abuzurile exercitate asupra grefierilor în cadrul instanțelor.

Vom reveni cu informații pe măsură ce demersurile instituționale vor evolua.

 

Mateescu: „Doamna grefier a declarat că nu solicită ordin de protecție”

 

Contactat de Lumea Justiției, judecătorul Bogdan Mateescu a declarat că, într-adevăr, a purtat o discuție cu grefiera Elena-Mihaela Dinescu în prezența altor cinci magistrați ai Tribunalului Vâlcea în legătură cu alte momente în care grefiera ar fi avut un comportament „problematic”. Totuși, Mateescu susține că nu a existat niciun fel de agresiune și că grefiera ar fi fost nemulțumită „zgomotos” de faptul că purtătorul de cuvânt a poftit-o afară din birou.

Mai mult: fostul membru CSM subliniază că, în procesul-verbal întocmit de către polițistul chemat la fața locului de soțul grefierei (și semnat de către toți cei șase judecători prezenți la discuție), grefiera a declarat explicit că nu solicită ordin de protecție.

 

Prezentăm explicațiile lui Bogdan Mateescu:

 

„Dezmint întru totul alegațiile. În ziua de joi, 12 februarie, am fost desemnat înlocuitor al președintelui Secției a doua civile la nivelul Tribunalului (doamna judecător Cristiana-Mirela Popa). Împreună cu președintele instanţei (doamna judecător Ioana-Andreea Comănescu), cu președintele de secție și în prezența altor trei judecători, am purtat o discuție cu doamna grefier Elena-Mihaela Dinescu (chemată pentru lămuriri de către președintele instanței) legat de recidiva în comportamentul domniei sale, perceput de întregul colectiv ca fiind problematic.

A fost un moment regretabil când soțul doamnei grefier (care a mai amenințat în trecut personalul instanței) a apelat SNUAU 112, ca efect al unui comportament teatral al doamnei grefier. În cursul zilei de ieri, s-au prezentat doi jandarmi și patru polițiști, care au audiat șase judecători, inclusiv pe subsemnatul. Toți cei șase judecători am dezmințit cu fermitate imputațiile doamnei grefier.

Nu a existat niciun fel de agresiune (fapt confirmat de toți ceilalți cinci judecători de față), doamna grefier fiind nemulțumită zgomotos de faptul că subsemnatul a poftit-o, cu acordul președintelui tribunalului, afară din birou.

Îmi pare rău că întreaga activitate a unei instanțe-model, cu un colectiv de oameni excepționali (deopotrivă judecători și grefieri), a fost blocată o zi întreagă de un astfel de demers.

Nu cunosc nimic despre vreun ordin de protecție. În procesul-verbal întocmit de polițist și semnat de noi, cei șase judecători, s-a consemnat că doamna grefier a declarat că nu solicită ordin de protecție.

 

Șefa instanței, solidară cu Mateescu

 

Imediat după declarația lui Mateescu, președinta Tribunalului Vâlcea, judecătoarea Ioana Comănescu, a emis un comunicat în care susține punctul de vedere al purtătorului de cuvânt, adăugând că nu ar fi prima dată când grefiera intră în conflict cu colegii de muncă:

 

„Tribunalul Vâlcea dezminte cu fermitate alegaţiile reluate în comunicarea publică a sindicatului Dicasterial.

Discuţia la care face referire sindicatul / doamna grefier Dinescu Elena Mihaela s-a purtat împreună cu preşedintele instanţei, preşedintele de secţie, înlocuitorul acesteia (n.r. Mateescu) si alţi trei judecători, cu toții fiind consternaţi de comportamentul verbal și nonverbal al doamnei grefier atât în cursul întâlnirii, cât și ulterior, inclusiv de demersurile ulterioare, evident lipsite de temei, constând în apel la SNUAU 112 efectuat de soţul doamnei grefier, persoană care a mai ameninţat în trecutul recent personalul instanţei prin înregistrări video transmise acestuia.

Din nefericire, în trecut, prin intermediul sindicatului Dicasterial, doamna grefier Dinescu Elena Mihaela a mai adus acuzaţii nefondate şi la adresa conducerii anterioare anului 2023 a Tribunalului Vâlcea.

Nu a existat vreun moment vreo atitudine nepotrivită a vreunui alt judecător la adresa vreunui grefier sau altuia în nicio situaţie, ci doar pretenţia respectării legii, a regulamentelor şi a deciziilor administrative interne.

Tribunalul Vâlcea condamnă astfel de atitudini teatrale, subliniază că rigorile profesiei trebuie respectate şi de către grefieri, ei constituind un sprijin esenţial pentru activitatea din instanţe şi aduce la cunoştinţa publică faptul că va iniţia procedurile prevăzute exclusiv de lege faţă de comportamentul perceput drept inadecvat al doamnei grefier”.

Comentarii

# P. Rotundu date 13 February 2026 14:29 +38

"Management științific" ca la târlă. Asta nu e purtare de șef corect. N-are empatie.

# Parerea mea date 13 February 2026 14:39 +64

Domnul Bobita, cand e in functii de conducere are un comportament abuziv si solicita, inclusiv numere de telefon pe care sa sune el personal. Poate nu cenzurati comentariul asta, ca sa dam dimensiunea caracterului. A facut-o si in CSM.

# Putin probabil date 13 February 2026 15:03 -52

Se pot spune multe despre dl. judecator Mateescu. Dar nu ca nu stie sa se comporte cu personalul instantelor. In orice situatie. Daca era o poveste de la Tribunalul Bucuresti, unde au existat baietei judecatori care aruncau dosare pe jos si chemau grefierele sa le adune doar pentru a le privi formele sau baietei judecatori care stateau peste program si se ofereau sa duca grefierele acasa cu masina pt ca e noapte si e tarziu sau guru care baga bani la sutien dansatoarelor exotice, asa cum s-a vazut pe youtube, sa stiti ca credeam. Au existat si doamne presedinte de sectie sau grefiere sefe care mascareau grefierele de sedinta care nu aveau fusta suficient de lunga in acceptiunea domniilor lor.

# Lol date 13 February 2026 15:27 +47

Ce-ai făcut Bobiță?!!

# Petre date 13 February 2026 15:28 +5

omul rau este ca un carbune, daca nu te arde, te innegreste

# Doina date 13 February 2026 15:33 +46

Nu cred că o desconsideră în vreun fel pe doamna grefieră respectivă. Din cate știu, și știu foarte bine, acest comportament îi este propriu și definitoriu Domnului Bogdan Mateescu, inclusiv în relația cu incomozii judecători și judecătoare din subordinea interesantei Sale cariere.

# santinela date 13 February 2026 15:41 +102

Daca este vorba despre ciumpalacul "Bobita" mai degraba putem crede ca este adevarat ce a spus femeia . Vorba lui Basescu -" noi stim cine esti tu mai Bpobita " !

# Ioana date 13 February 2026 15:59 +249

Au apărut pe un alt site, înregistrările făcute de acea d-nă grefier, de la momentul discuției cu d-nul Mateescu și cu președinta instanței. Este evident că d-na grefier are grave probleme emoționale și de relaționare în cadrul instituției.Sincer, cred că merita o sancțiune serioasă pentru atitudinea față de președinta instanței, acuzațiile nefondate pe care le-a făcut și circul pe care l-a creat!

# Pt. Ioana date 13 February 2026 17:13 +17

Dar v-ati intrebat ce a determinat -o sa aiba aceste cum le spuneti ,, grave probleme emotionale". Poate toata perioada in care a fost hartuita, sanctionata si-a pus amprenta asupra psihicului ei. Si acum va intreb pentru ca vad sau presupun ca sunteti femeie : cum ar fi sa fiti chemata intr un birou unde se afla mai multe persoane sa da ti explicatii despre un moment petrecut in afara orelor de program, sa fiti trasa de urechi pentru o conversatie privata? Suntem cumva inainte de 1989 pentru a fi nevoie sa ne justificam pentru ceea ce gandim si ce facem , trebuie sa ne incadram toti in tiparele comportamentale impuse de acest domn? Nu va ridica un semn de intrebare comportamentul domnului, indiferent cum a vorbit el, care si-a permis sa o cheme pe aceasta doamna sa dea explicatii pentru ceva ce intr-o tara democratica este permis, de fapt este esenta: libertatea de exprimare si libertatea de a gandi cum vrei tu. Dupa ce faceti acest exercitiu de imaginatie mai stam de vorba

# Iulius date 13 February 2026 17:28 +163

O bugetară isterica, intrata pe pilele socrului, care a dat de greu. A aflat, de când a venit Mateescu, ca trebuie să și muncească pentru banii pe care îi primește. Mi-silă …. au învățat toți bugetarii să provoace și să înregistreze , știind ca au sindicatele în spate (alte lichele cum zicea Caragiale)

# justitia oarba date 13 February 2026 18:15 +113

Stimata doamna. Este evident de care parte a baricadei sunteti, dar chiar si asa.....Domnul Mateescu NU avea nicio calitate in a chema la raport o grefiera. Chiar daca sustine ca ar fi fost desemnat inlocuitor al presedintelui de sectie, cata vreme presedintele de sectie era prezent acolo, domnul Mateescu NU avea ce discutie sa poarte cu grefiera pe alte teme decat eventual un dosar la care lucrasera impreuna. Altfel, domnul judecator INCALCA prevederile Codului Deontologic al Magistratilor, motiv pentru care Inspectia Judiciara este datoare sa se autosesizeze. Presupunand ca ar fi fost presedintele instantei, al ICCJ sau ministrul justitiei, domnul Mateescu NU avea ce sa vorbeasca cu un angakat al instanei despre comportamenul in societate decat intr-un cadru oficial, ceea ce nu a fost cazul. Prin urmare, ,,sanctiunea serioasa" poate (si trebuie aplicata) doar domnului Mateescu

# Pt puțin probabil date 13 February 2026 18:50 +8

Visezi “băieței” judecători care în veci nu se uită în jos la grefiere, decât cu scârbă sau maxim să le ia de o aventură, în niciun caz nu pune o grefiera piciorul în mașina unui judecător, judecătorii se amestecă cu judecători, nu cu servitoarele de grefiere.

# Petre Dinescu date 13 February 2026 19:45 +87

Este nora fostului președinte al tribunalului Vâlcea , Petre Dinescu ! Prieten cu grebla și cu alții ! Această individă cum a ajuns grefier ?! Prin pile ?! Nu îi convine ca nu e șefa șefelor ? Hai sictir Famiglia Dinescu&co !!! Bogdan Mateescu este un super profesionist și un perfecționist și mă întreb cum a putut atâția ani să suporte o piloasă ca asta ! Și să nu mă luați cu faze ca vai socrul nu știe , știu toți și le convine pentru ca Mateescu le este incomod ! Până să vină el , ei conduceau de facto justiția din Vâlcea ! Rușine celor care critică fără să știe situația cu această famiglie Dinescu !

# jUSTie date 13 February 2026 20:30 +94

Ce aflam este ca daca se intampla sa fii in Vilcea si mai si iei masa la restaurant oarecare risti sa fii filmat, fotografiat, cum ar veni supus unei masuri de supraveghere, fara ca pentru asta sa existe vreun mandat de la vreun judecator. Pur si simplu un Big Brother este cu ochii si urechile pe oricine discuta in privat , printre altele, despre o persoana anume. Si nu doar ca este atent dar ii pune la dispozitie persoanei despre care s-ar fi vorbit asa zile probe (a mentionat ca are probe). Pe langa altele, Dl ramane singurul presedinte CSM care a ramas in functie cu incalcarea Constitutiei incalcare la care toooota lumea a inchis ochii. Saraca Constitutie! Cat despre relatia judecator-grefier, a fi judecator nu iti ofera un ascendent asupra unui grefier. A cere socoteala unei persoane pentru ceea ce face in afara orelor de serviciu este definitia a fix cum se aude!. Morala: nu mai frecventati restaurantele din Vilcea

# Andreea date 13 February 2026 22:02 +221

Referitor la libertatea de exprimare pe care o invocă unul dintre cititorii articolului, in favoarea d-ne grefier, cred că ar trebui să înțelegem că aceasta tb să fie înțeleasă și în raport de obligațiile pe care orice om responsabil le are, respectiv de a nu prejudicia imaginea unei persoane, cu acuzații grave care aduc atingere inclusiv instituției din care provine, doar pentru că persoana respectivă nu-i este pe plac.Si dna grefier avea obligația de a nu prejudicia instituția pe care o reprezenta, chiar și în timpul liber.

# Băile GOVORA date 13 February 2026 22:15 +16

Mamma mia, ce-i pe acolo... Bobiță nu a ajuns la CA Pitești?!! A ajuns la Tribunal Vâlcea unde și-a blocat postul cât timp a fost la CSM?!! Tabere și bisericuțe... Nu-l da în judecata în civil și nu-i face dosar penal pe art 226 CP?!! Este obișnuit cu "fentele" de Băile Govora!!!

# comentariu date 14 February 2026 07:58 +2

Si in 2001, si in urmatorii 3-4 ani, domnul Petre Dinescu a detinut functia respectiva, pana la pensionare. Multi au pierdut procese, in timp ce altii , care au stiut cui sa duca ploconul constand in vanat (caprioare), au chinuit oameni nevinovati, unul fiind fratele meu, care si azi este in suferinta. O spun asa, ca tot s-a comentat mai sus ...! Nu sunt decat de partea adevarului, insa ,,adevarul este pe undeva... pe la mijloc"!

# Multe Pălării și Fațete Etice date 14 February 2026 10:28 +126

Ce interesant cum președintele instanței (parte a acestui conflict cu accente penale sau disciplinare, rămâne de văzut) angajează instituția și se apăra prin mecanismul comunicatului oficial de presă. Foarte interesant.

# Dinescu date 14 February 2026 16:57 -50

Bogdan Mateescu este un om despre a cărui probitate morală nu se îndoiește nimeni ! Da-ți afară pupilele mafiei din județ pentru ca va fac de râs ! Nu avea ce să caute această habarnista care s-a măritat “din dragoste “ sa lucreze la tribunalul Vâlcea Rușine familia Dinescu ați distrus oameni !

# “Grefiera “ ... date 15 February 2026 09:43 -18

O premeditată încercare de discreditare a unui profesionist adevărat și care este peste orice bănuială profesional vorbind ! Un om care a învățat o viață și a muncit reușind să ajungă acolo sus pe scară profesională prin forțe proprii și muncă ajunge să fie tras în jos de una care l-a luat pe beizadeaua unui ... de bărbat ca să aibă și ea un loc călduț și o viață ușoară . Rușine bandiților ! Luați vă ghearele de pe Bogdan Mateescu ! Sunteți niște nimicuri ordinarilor !

# Te oripilezi... date 15 February 2026 15:08 +123

Ce-i pe acolo?!! In lumea lor îngustă si mica... Prostii și la tutele care se conduc după barfa, sunt ușor de mani******t, pricipala forma de mani******re fiind băgatul batului prin gard... Ce pretenții sa ai la restul societății, dacă în interiorul justiției este harababura asta...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 9.06.2026 – S-au afișat notele la testele-grilă pentru IJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva