6 august 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

„Sistemul” (partea a treia)

Scris de: av. Marian NAZAT | pdf | print

16 iunie 2021 11:35
Vizualizari: 2758

* Cititi aici prima parte

* Cititi aici partea a doua

A imbraca roba de magistrat este visul multor tineri absolventi ai facultatilor de stiinte juridice, la noi si in alte parti. Motivatia difera de la aspirant la aspirant, ba perspectiva unor privilegii interzise muritorilor de rand (spre exemplu, Cosimo Ferri „a inteles foarte bine ca magistratii care intrasera in sistem dupa `97 nu traisera perioada din `68: inainte de toate isi doresc o viata comoda, fara dificultati; au muncit din greu pentru a ajunge acolo si pentru a purta roba, iar acum vor sa se bucure de asta, sa traiasca mai bine si sa nu fie implicati in dispute ideologice extenuante”), ba continuarea traditiilor familiale, ba frustrarile din mediul de bastina, ba dorinta de a preface lumea prin actul de justitie. Luca Palamara isi explica optiunea: „Actiunea eroica si nebuneasca a lui Di Pietro entuziasmeaza generatia mea de viitori magistrati, ne inflacareaza cu idealuri puternice, constienti ca putem sa schimbam pentru totdeauna ierarhiile, rolul si imaginea magistraturii. Suntem animati de flacara sfanta a afirmarii egalitatii legii pentru toti, dar, in acelasi timp, realizez ca, din momentul respectiv, magistratii nu vor mai fi birocratii gri si anonimi, ci, mai degraba, staruri evocate si invocate oriunde, faimosi ca un actor sau ca un fotbalist, puternici ca un politician, daca nu si mai mult. (…)



De altfel, cei din generatia mea urca pe fuga in el (tren, n.m.) suntem tineri si ambitiosi, ne simtim investiti cu o misiune salvatoare. Cine viseaza sa devina magistrat, imbratiseaza cariera de anchetator in Ministerul Public, justitiarul fara pata care ii vaneaza pe cei rai, care este cautat de jurnalisti si care, mai devreme sau mai tarziu, va ajunge in ziare si la TV.”

Este Italia anilor ’90 si am trait de la distanta acele vremuri, celebrul Di Pietro, cel care ulterior va regreta multe dintre actiunile sale judiciare, devenise un model si pentru procurorii romani. Era o perioada de entuziasm popular, tumultuoasa si nemaiintalnita in „Cizma”, caracterizata prin asaltul justitiei asupra clasei politice. Ei bine, in acest context, eroul cartii marturiseste: „Sunt singur, in 1996 promovez concursul si pe 15 decembrie 1997 incep aventura mea in magistratura. Spre deosebire de multi dintre colegii mei care astazi se bat cu pumnul in piept, nu-i cer o recomandare politicianului aflat la rand sa ierneze la Roma in vreo comisie parlamentara, ci aleg ca prima destinatie Parchetul Reggio Calabria, pe atunci clasificat ca locatie defavorizata. Nu aveam idei politice speciale. Tatal meu era din zona socialista, iar rolul sau a fost fundamental in guvernul Craxi in privinta faimosului caz Sigonella. Inainte de universitate, urmasem toate ciclurile de studii – de la gradinita pana la bacalaureat – la scoala catolica Cristo Re din Roma, iar putin a lipsit ca sa devin preot. Fratele Roberto, ghidul meu spiritual, ma selectase ca baiat de altar al scolii. Aceea fusese educatia mea, iar aceea era orientarea mea culturala: un catolic moderat ale carui prime voturi oscilau intre partidele de centru”. Abia inregimentat in Ministerul Public, are o prima revelatie: „Inteleg ca am nevoie de o protectie si pentru acest lucru ma inscriu in curentul Magistratura Democratica. Asadar, in acest moment, chiar daca nu sunt pe deplin constient, trec pragul portii si intru in ‘Sistem’.”

La inceput, participa ca orice invatacel la „sedintele curentului unde se vorbeste mult si se concluzioneaza putin, un fapt obisnuit pentru curentele de stanga din magistratura. Insa, inteleg importanta relatiilor, cand in weekend ma intorc la Roma, cultiv cat mai multe posibil, mai ales intre colegii din generatia mea si intuiesc ca intr-o zi ar putea sa-mi fie util si asa va fi. La putin timp dupa, am o prima confirmare a faptului ca ‘Sistemul’ functioneaza. (…)

La inceputul lui 1998, Armando Spataro, magistrat la Parchetul Milano, deja pe-atunci faimos si aflat in prima linie, atat in lupta impotriva terorismului, cat si pentru angajamentul sau politic in interiorul curentelor de stanga ale magistraturii, candideaza la CSM si vine la Reggio Calabria in campanie electorala. Eu ii garantez votul meu si ii asigur altele, inca de pe-atunci aveam abilitatea de a face asemenea lucruri. Spataro este ales si, in cursul mandatului sau la CSM, eu cer transferul la Roma. Cererea este respinsa: nu sunt locuri libere, daca vreau, pot sa solicit mutarea la Parchetul Tivoli. Reflectez o noapte si raspund: ‘Nu, multumesc’. Dar cand deja imi pierdusem speranta, sunt sunat. (…)

‘Draga Luca, acel loc pentru tine la Roma s-a eliberat, felicitari si spor la munca’, imi zice Spataro. Avea meritul ceva de-a face cu cele intamplate? Este posibil; eu am inteles-o ca pe o cooptare in echipa celui mai puternic lider al celor duri si curati din stanga judiciara, caruia i-am ramas intotdeauna indatorat: intorcea un favor primit si, in acelasi timp, ma lega si mai strans de cauza sa. In acel moment, am constientizat cum functioneaza ‘Sistemul’: eu iti dau ceva tie, iar tu, la momentul oportun, imi vei raspunde la fel.” „Da-mi ca sa-ti dau !”, cu alte cuvinte, valabile pretutindeni si intotdeauna, caci „roata se invarte, dar nu va deveni niciodata patrata”. Numai ca proaspatul om al legii mai deprinde o lectie a vietii: „Ca eu trebuia sa gasesc motive sa dau telefoane, nu sa le primesc. Si pentru acest lucru trebuia sa fiu la Roma, nu la Reggio Calabria si nu in Magistratura Democratica, curent ideologic inaccesibil unuia cu biografia mea, ci intr-un curent mai putin structurat si mai pragmatic”. Asa ca, „la final, ma las sedus de avansurile primite de la UNICOST. Lor le spun clar: eu am voturile, voi reteaua, vin cu voi, dar cu conditia sa fac reforma si sa comand. In 2005, castig in mod categoric alegerile locale de la Roma, in 2007 sunt alegerile pentru comitetul national si UNICOST zboara la 42 de procente: aproape jumatate dintre magistratii italieni sunt de partea curentului meu, stanga este invinsa.(…) Obiectivul este mereu acelasi: sa impiedicam ca un guvern de centru-dreapta sa aprobe reforme ale justitiei inacceptabile pentru noi. (…) Presedintele Napolitano ma primeste si ma incurajeaza personal sa continui pe acel drum. Ma intalnesc cu Mastella, cu care stabilesc o relatie buna, ei bine, intru in lumea celor care conteaza. Dar focul care mocnea sub cenusa va face ca in scurt timp sa se dezlantuie iadul. (…) In realitate, la finalul lui 2003 am iesit din Magistratura Democratica. Se intampla dupa un congres in care era invitat secretarul CGIL, Cofferati, care, in cadrul entuziasmului magistratilor, a lansat acuzatii impotriva lui Berlusconi si a Guvernului sau, in functie in acel moment. (…) In ziua aceea s-a intamplat ceva neobisnuit. Unul dintre cei mai cunoscuti magistrati italieni, Antonio Ingroia, procuror al orasului Palermo, conducatorul anchetei care investiga pactul Stat-mafia, a urcat pe scena unei manifestatii organizata la Roma de Stanga, in apararea Constitutiei, amenintata, potrivit organizatorilor, de reformele pe care guvernul de centru-dreapta le aplica, mai ales cele privitoare la justitie. Ingroia peroreaza impotriva presedintelui Consiliului, Berlusconi, pe care il implicase, fara succes, intr-una din numeroasele sale anchete. Intamplarea, care a facut senzatie chiar si in atmosfera de exasperare a acelor ani, era, in mod obiectiv, un episod ireal, care ne luase pe toti prin surprindere.(…)

Da, asa e, dar am trimis un simplu mesaj de sustinere; in primul rand pentru ca intelesesem atmosfera si, in al doilea rand, pentru ca magistratii din piata erau intr-o contradictie de termeni, justitia se exercita in salile de tribunal, nu in piata orasului. Si liderul stangii, Giuseppe Cascini, ramasese perplex, definind acest gest ca un exces de egocentrism si nevoie de atentie. Nici la presedintie gestul nu a fost bine primit.(…)

In acel moment, Ingroia era inca un campion in lupta antimafia, dar i-am explicat foarte clar pozitia mea. Alaturi de mine se aflau si colegii din consiliul ANM, apoi am fost lasati singuri. L-am infruntat cu fermitate, dar eram cu adevarat surprins de faptul ca el insista sa ramana izolat si, in acelasi timp, ma privea suspicios.

I-am explicat ca, la Roma, lumea politica si institutiile de stat erau foarte iritate de atitudinea lui denigratoare, dar el nu putea fi deturnat. Ne-am despartit cu o strangere de mana. Astazi, sustine ca ca ma dusesem in numele presedintelui Napolitano. In ceea ce ma priveste, pot sa spun ca am actionat in numele meu, desi, e adevarat ca, odata revenit la Roma, tot prin intermediul lui Loris D’Ambrosio, am incercat sa mediez aceasta situatie, dar fara succes: intelesesem imediat ca soarta lui era deja stabilita, ca, de altfel, soarta tuturor celor care sfideaza in mod ostentativ ‘Sistemul’. Sa spunem ca si-o cautase, se identificase cu rolul de martir cu orice pret. Si cand iti aprinzi singur rugul, nu te poti numi sfant. As vrea, totusi, sa aduc un argument in favoarea lui: ceva ce nu imi este clar. De ce directorul de atunci al ziarului Repubblica, Ezio Mauro, mentionat de Ingroia in acele momente, a declarat public ca nu ma cunostea, cand interviurile mele erau constant solicitate de ziarul lui, ca sa obtina declaratii impotriva guvernului de centru-dreapta?” Parca scene dintr-astea am trait si noi recent, cu magistrati transformati de bunavoie in activisti politici aliniati ostentativ pe treptele Palatului de Justitie si urland la „Ciuma Rosie” …

Curand, proscrisul de azi si-a dat seama ca „obiectivul ‘Sistemului’ este sa-si acapareze noul magistrat. Cum? Facand ca el sa se inscrie cat mai repede posibil in propriul curent. Functioneaza astfel: cand intri in profesie, esti repartizat, pentru o anumita perioada de timp, unui magistrat cu vechime si ‘cine merge cu cine’ o decide o comisie care se intruneste in acest sens pe baza procentelor fiecarui curent. Daca intra 60, 30 vor merge sa faca un stagiu la un magistrat cu vechime din UNICOST, 20 la unul din Magistratura Democratica, 10 la unul din Magistratura Independenta. Este evident ca, foarte probabil, acesti copii se vor inscrie in curentul indrumatorului lor, mai ales daca acesta va forta nota. Este sursa fiecarui curent pentru asigurarea existentei ‘Sistemului’, motiv pentru care ele lupta pentru a-si impune propriii oameni in cele mai importante parchete, inclusiv din punct de vedere numeric, precum Milano, Roma, Napoli, Palermo si Catania. Si astfel se va intampla la fiecare mutare din viata profesionala, cu conditia ca tu sa vrei sa faci cariera.” Si, ca sa intelegem cu adevarat modul in care „Sistemul” preia puterea, Palamara nu se sfieste sa mai ridice un voal de pe chipul stalcit al Justitiei: „Nu veti crede, dar curentele sunt ca o echipa de fotbal: este nevoie de o pepiniera buna, fara de care nu se merge nicaieri. Caci competitia nu se reduce doar la o miza economica, constand in exercitarea functiei de comisar in concursurile pentru numirea magistratilor. Cea care decide este a treia Comisie a CSM, adica un organ reprezentativ al curentelor, care, la randul sau, ii repartizeaza pe comisari, iar despre aceasta exista ample referiri in convorbirile mele telefonice. Aceasta este necesar nu doar, dar si pentru a garanta reusita propunerilor: este suficient sa ne gandim ca prin acest mecanism, in timpul consilierii mele, doi copii ai unor membri CSM au devenit magistrati. (…) Intocmai, toata lumea este la fel, iar magistratura nu incalca regula.” De pilda, „exista, va dau un exemplu, 40 de locuri de repartizat intre judecatorii Curtii de Casatie si procurorii generali. Bine. Cei patru sefi de curent se asaza informal in jurul unei mese (normal, cea a sefului de grup al curentului cel mai important, care se afla la primul etaj in palatul CSM) si, inainte de orice votare oficiala, fiecare este cu lista sa, diferita de a celorlalti. Si se incepe: mie imi revin 15, tie 10, celui de-al treilea 7 si asa mai departe, pana se completeaza toate rubricile. Vorbim despre candidati buni si pregatiti? Posibil, uneori da, alteori mai putin. Fapt este ca nu se tine cont de curriculum, cum ar trebui; se merge pe criteriul separatiei principiale si, un magistrat la fel de bun, dar neinscris intr-un curent, ramane pe dinafara, nu are nicio sansa ca cererea sa sa fie admisa. La final, numele alese ajung securizate intr-o deliberare a plenului CSM, care aproba in unanimitate, jocul este facut, iar aparenta este salvata. (…) Daca eu il dau afara pe unul dintre ai tai, tu te vei razbuna, dand afara pe unul dintre ai mei.” Dinte pentru dinte si ochi pentru ochi, ce daca traim in mileniul trei ?! Bunaoara, „in momentul in care cineva se autopropune pentru o numire, el incalca regulile jocului, admitand ca CV-urile si aprecierea obiectiva nu sunt unicele criterii posibile si admisibile. Fiecare autopromovare ajunge intr-o urna, impreuna cu alte zeci, si rata de succes depinde de abilitatea referentului de a o promova prin acorduri, schimburi, tradari si negocieri, miscari in care politica este un pion important. E o treaba murdara asta? Depinde. Daca acel candidat invinge, clar va spune ca a fost o victorie binemeritata; daca pierde, va striga peste tot ca este ‘dominatia grupurilor de influenta’. Cand procurorul Giovanni Salvi a negociat cu mine pe o terasa din Roma viitorul sau post de procuror general al Curtii de Casatie, la ce se astepta? Ca urma sa o discut seara la masa cu sotia mea sau ca mi-as fi pus la bataie toate relatiile ca sa ma asigur ca isi va atinge obiectiul? Nu era prima data cand eu si Salvi, ajuns ulterior in acea pozitie, ne intersectam.”

Vasazica, structura CSM „se schimba la fiecare patru ani si este alcatuita – pe langa cei doi membri de drept, Procurorul general si Primul-Presedinte al Curtii de Casatie – din 16 membri alesi de curentele magistraturii si 8, de Parlament, dintre care se va alege pe urma Vicepresedintele. Este, asadar, punctul maxim al intersectiei intereselor din magistratura si politica, interferentele si presiunile reciproce fiind foarte puternice. Este momentul in care puterea isi exprima maximumul abilitatilor sale, nobile si mai putin nobile. De exemplu, pentru un magistrat, intrarea in CSM inseamna nu numai dublarea salariului mediu de sase mii de euro timp de patru ani, ci si accesul la un traseu preferential in momentul reluarii carierei.” Peste tot aidoma…

Din aceasta pozitie, bine pozitionat in hatisurile de interese, Luca Palamara constata: „Mai rau este sa admiti ca magistratura are menirea, de fapt obligatia, prin cei care ocupa posturile de conducere, de a face politica pentru a modela societatea, impreuna cu un partid de referinta – in acel caz PCI[1] -, dar, daca este necesar, chiar si fara acesta sau de-a dreptul impotriva acestuia. Pentru a face acest lucru, trebuie sa formezi o clasa de magistrati indoctrinati si sa-i propulsezi in functii strategice pentru a influenta viata politica nu prin legi, ci prin sentinte (subl.n.). Astfel se naste ‘Sistemul’ numirilor nu pentru merite, ci doar pentru apartenenta la un curent. Este de netagaduit: curentele s-au nascut cu cele mai nobile idealuri si, in acest context, Magistratura Democratica s-a autoproclamat superioara din punct de vedere etic. S-a nascut in 1964, la Bologna, cand un colectiv de magistrati ideologizati, s-au constituit intr-o grupare organizata in interiorul Magistraturii in stransa legatura cu Partidul Comunist, iar aceasta va conditiona activitatea categoriei pana in zilele noastre. Magistratura Democratica este embrionul sistemului.” Tocmai de aceea, „alegerile vor putea schimba cateva nume, dar ‘Sistemul’ nu se schimba niciodata: este indeajuns sa se actualizeze agenda, atat. Asadar, gandesc rational si hotarasc: in loc sa ma inscriu pentru un loc in politica, ce ar putea sa nu vina, stabilesc intrarea in CSM, inima magistraturii, seiful care are in custodie mii de secrete, pe care acum, nume cu nume, numire cu numire, sunt gata sa le povestesc.” Nu inainte de a remarca, pe buna dreptate, ca „implicarea punctuala a ‘Sistemului’ in procese nu este dovedita, dar va pun intrebarea: colegul pe care cu metoda pe care am vazut-o, l-ai numit la Casatie, intr-un tribunal sau intr-un parchet, va fi pe urma sensibil la rugamintile tale?” Mda, grea intrebare, insa, ca practician al dreptului vreo trei decenii si ceva, raspunsul este, mai degraba, afirmativ. In definitiv, nu asta e rolul „SistemuluI”, sa controleze actul de justitie in anumite cazuri? Desigur, in cele cu miza politica si economica importanta… Caci, pocaitul nu are „dubii ca ar exista azi o demarcatie clara intre apararea legitima a intereselor justitiei si utilizarea ei pentru scopurile politice ale unei parti a magistraturii, parte care gaseste acoperire si protectie in curentul sau, precum si in partidul politic sustinator.” Pentru a intelege cum stau lucrurile, este devoalata istorioara unei numiri: „(…) acelasi Cascini, lider al curentului de stanga, dur si cinstit, pe care eu l-am sustinut – cum el a recunoscut public – pentru a deveni procuror adjunct al Romei, in pofida lui Sergio Colaiocco, magistrat care azi este titular al anchetei in privinta lui Giulio Regeni. In privinta acestei numiri, as vrea sa fiu clar: cu mintea de pe urma, pot sa spun ca actiunea fata de Sergio Colaiocco a fost o adevarata ‘lovitura sub centura’ a ‘Sistemului’. Pentru a-l ajuta pe Cascini, de care in acel moment eram legat de o stransa prietenie, era necesar sa-i elimin concurentii. Si Colaiocco, tocmai prin calificativele profesionale obtinute, era. Se deduce si din convorbirile mele telefonice: il sun pe Paolo Auriemma, procuror din Viterbo, spunandu-i ca acest Colaiocco trebuie sa-si retraga cererea pentru a nu sta in calea lui Cascini. Auriemma organizeaza o intalnire intre cei doi candidati. La final, reusim cu greu sa il convingem pe Colaiocco sa-si retraga cererea si sa-mi trimita dovada ca a facut-o. (…)

Pentru a ne intelege, vorbim de acelasi Cascini care – cum rezulta si din discutiile pe chat – imi va cere bilete gratis pentru a se duce la stadion, el si fiul lui, pentru ca nu mai are legitimatia de invitatie de la CONI. Ei bine, acea morala dubla tipica a acelei zone culturale si pe care recent, anumiti magistrati inscrisi in curentul sau chiar i-au reprosat-o, astfel incat l-au fortat sa-si dea demisia din Magistratura Democratica. Si totusi, tin sa precizez, si el era un instrument.” Alteori, intervine cineva de la Quirinal : „Interpretez acea discutie prin telefon ca pe un fel de ‘incearca sa intelegi situatia, nu se putea face altfel’, pe de o parte, iar, pe de alta, ‘stii, regizorul intregului ansamblu nu sunt eu, ci presedintele’. Imediat dupa numirea ministrei, Loris ma suna din nou si imi spune: ‘Doamna Severino este un avocat mare, dar nu cunoaste lumea noastra, nu cunoaste culisele magistraturii si cu atat mai putin cele ale politicii. Tu trebuie sa o ajuti, trebuie sa fii in asentimentul ei, este important si pentru noi’.” Altminteri, „este de neconceput ca ‘Sistemul’ sa nu se implice in numirea procurorului din Milano. Daca, asa cum se zice in mediul nostru, procurorul din Roma valoreaza cat doi ministri, atunci cel din Milano, ca sa fim modesti, valoreaza cel putin cat unul si jumatate. Si asta o stiu toti.”

Ziaristul nu-si poate reprima o intrebare de bun-simt: „Dumneavoastra sustineti, asadar, ca in magistratura hotararile se iau in afara organului institutional care este CSM. Stiti cate persoane, din politica si din companii publice si private, pentru fapte de acest gen sau pentru fapte de ‘trafic de influenta’ mai banale in au ajuns sa fie anchetate si trimise in inchisoare?” Dezinvoltura intervievatului este memorabila: „Cu siguranta ca stiu si este o rusine. Noi suntem insa mai presus de lege, nimeni nu ne controleaza: cainii nu se musca intre ei (subl.n.). Si pe urma, formal, totul este firesc. La CSM, si eu am fost acolo, se fac audierile pentru a hotari cine promoveaza si cine nu, dar daca nu e clar inca, acele audieri sunt pur formale. Lasati-ma sa o spun limpede: cine le considera panaceul tuturor bolilor traieste pe Marte, deoarece candidatii gasesc nu doar persoane neglijente, ci deseori cu totul nepregatite. Sa explici cum se doreste sa se organizeze un parchet unor persoane care intr-un parchet nu au petrecut niciodata o zi de lucru acolo este ca si cum… este ca si cum, daca un director de ziar, mi-ar explica mie cum intentioneaza sa organizeze redactia si care este linia editoriala. Dar acesta este: cine este audiat deseori apartine unui curent, care, in baza acordurilor incheiate, l-a pregatit despre ce sa spuna si ce sa nu spuna pentru a nu risca sa sara in aer intelegerea deja stabilita asupra numelui lui sau pentru a incerca, dupa caz, sa-l pastreze in joc. Odata efectuata formalitatea audierilor, intra in joc curentele, cu secretarii care incep sa discute cu membrii CSM. Aici este meciul adevarat. Si este un meci, cum in parte am vazut deja, care nu exclude loviturile, inclusiv loviturile sub centura. Cazurile parchetelor Palermo, Napoli si Milano, adica ale celor mai importante parchete impreuna cu Roma,sunt exemplare in acest sens.”

Numai ca, „daca sfidezi ‘Sistemul’, esti terminat, independent de faptul ca tu ai dreptate sau gresesti. Si eu stiu bine asta, pentru ca, in acel moment, ‘Sistemul’ eram eu.” Iar „experienta ma face sa cred ca scurgerile de informatii sunt unele dintre nenumaratele arme folosite de ‘Sistem’, arma aplicata si in ceea ce ma priveste, imediat dupa ce am devenit incomod. Amintiti-va, de la De Magistris si Forleo pana la Ingroia, ca magistratii sunt luati in vizor doar daca sfideaza ‘Sistemul’, altfel au mana libera, aparati de o imunitate de turma. Nu cred in povestea ca toate actele judiciare ies la suprafata pentru ca sunt cunoscute de avocatii apararii. Nu. Exista un moment in care doar politia judiciara si procurorii au acces la anumite documente si nu a existat niciodata o verificare in cadrul procuraturii pentru a se afla sursa acelor scurgeri de informatii. O vor face de data asta? Bine, sper macar sa constituie un precedent, dar nu ma amagesc nici pentru viitor si nici pentru demonstrarea adevarurilor din trecut. Care e colegul de langa mine, in afara de mine (oricum ne aflam in scenariul ‘se salveaza cine poate’), pe baza unui set de reguli interne ale magistraturii, care ar fi dispus sa deschida cutia Pandorei ? Va spun eu, nimeni. Putem spune ca se face asa pentru ca e normal ca publicul sa stie si ziarele sa publice totul in timp real, metoda inaugurata odata cu dosarul Tangentopoli 19 , pe care l-am mostenit cu prisosinta. Exista un interes profesional sau politic al jurnalistilor de a publica o stire? Bineinteles ca exista. Exista un interes al magistratilor ca sa lase sa le ‘scape’ anumite informatii pentru a atrage atentia asupra investigatiilor pe care le conduc, care au ca protagonisti personaje importante din politica si nu doar din acest motiv, ci si ca sa obtina avantaje, popularite ? Sau al celor care folosesc aceste stiri in alte scopuri, chiar daca nu s-a confirmat inca nicio infractiune? Da sau nu? As zice ca da. In aceste cazuri, procesul penal este contaminat si folosit ca mobil pentru eliminarea adversarului politic sau pentru a rasturna o ordine interna a magistraturii.”

Toate au o limita, chiar si pentru Palamara: „Insa, in acelasi timp, nu mai suportam sa fiu utilizat pentru a-l ataca permanent pe Berlusconi, care, printre altele iesise din scena. Nu exagerez cu nimic, intrucat castigasem batalia, dar stiam ca fusesera fortari ale legii. In acel moment sunt satul sa fac la comanda declaratii impotriva lui Berlusconi si a Centrului-Dreapta si imi dau seama ca in ultimii ani nu m-am comportat ca un magistrat si ca am facut politica. Nu inauntrul unui partid politic, ci incorporat intr-un sistem politic. Am confundat rolurile, cu certitudine, dar este necesar sa spun ca nu eram singur: eram multi si uniti, deveniseram o falanga gata sa lovim in cealalta si nu mai aveam nimic de-a face cu colegul care se trezeste dimineata si trebuie sa se ocupe de furturi, de jafuri, lichidari si falimente. M-am complacut in aceasta situatie?

Da, si inca cum. Am abuzat-o, pe bucati? Da, in mod cert, pentru a iesi din dedublarea de roluri, in acele zile ma gandesc la politica? As spune ca da, din moment ce incep sa vorbesc despre acest lucru: alegerile vor fi in 2013, ma confrunt atat cu Franco Marini, cat si cu Maurizio Migliavacca, omul care intocmea listele in PD-ul lui Bersani, urmand exemplul ilustrilor mei predecesori din ANM, printre care Elena Paciotti, care, imediat dupa acea experienta, tranzitasera in politica in randurile Partidului Democrat. Cu privire la pregatirea mea juridica, simteam ca pot fi luat cumva in considerare, dar am aflat ca Bersani il nominalizase pentru acel rol pe Pietro Grasso, decanul magistratilor palermitani, cunoscut pentru multe lucruri, dar cu siguranta nu, cel putin in mediul nostru, pentru ca ar fi de stanga. In acel moment in carti era si Antonio Ingroia, MP, care, de la Palermo, conducea ancheta privind tratativele Stat-mafie si se crease un fel de derby intre cine in PD il voia pe Grasso si cine pe Ingroia, doua profiluri complet diferite de al meu.

Grasso accepta propunerea, se pare si cu acordul Quirinalului, ca, odata ales, va fi sau ministru la Justitie, sau presedintele Senatului. Ingroia de ciuda isi face partiduletul lui, Rivoluzione Civile, si candideaza ca premier, evident cu sanse nesemnificative.”

Sunt curios, dupa dezvaluirile palamaraiene, cati dintre absolventii „dreptisti” vor mai fi interesati sa devina magistrati. Ori, avocati, ca victime indirecte ale inevitabilului „Sistem” cu naravuri din ce in ce mai hastagiste. Un aparat intreg de represiune judiciara dresat in ultimele doua decenii sa schimbe ordinea politica, rezultata din sufragiul electoral, prin actiuni si decizii penale. Cazurile Nastase, Ponta si Dragnea sunt probele irefutabile ale pomenitului „ Sistem”, in varianta valaha.

 

preluare de pe blogul avocatului Marian Nazat

 

––––––––––––––

[1] Partidul Comunist Italian

Comentarii

# CARCOTAS date 16 iunie 2021 19:40 +3

Descurajatoare radiografie pentru orice tanar cinstit care intra in magistratura? Nicidecum, pentru ca intra de nevoie. De bani, de succes, de notorietate. Jocul este masluit, iar noii intrati stiu si vor sa continue. Vor invata numai sa mascheze adevaratele roluri prin pretentii la seriozitate si decenta. Asa isi fac doctorate, iau catedre la universitate, dar nu refuza nici cabalele cu politicienii sau securistii. Acestia sunt magistratii in fata carora oamenii se ridica in salile de judecata.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.08.2021 – Ambasadorul si-a pus poza cu tatucul Iohannis (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva