“Partea mea de adevar”. Asa se poate intitula prima iesire publica a fostei sefe DIICOT Alina Bica (foto 1), dupa ani de tacere in care aceasta nu a dorit sa faca niciun fel de comentariu in legatura cu dosarele in care a fost executata de DNA-ul condus de Laura Kovesi, cu acuzatii de coruptie pentru care a fost achitata pe linie. Caci Alina Bica a fost arestata preventiv mai mult de un an, trimisa in judecata in trei dosare, iar in final achitata pentru toate acuzatiile de coruptie, fiind condamnata, printr-o decizie extrem de fortata, in care legea a fost aplicata extensiv, contrar CEDO, la 4 ani de inchisoare cu executare pentru favorizarea faptuitorului – o infractiune care se poate pedepsi inclusiv cu amenda.

Intr-adevar, pentru cei care nu cunosc istoria Alinei Bica, trebuie spus ca povestea sa este una cu adevarat terifianta. Este o poveste despre decadere, calvar si apoi inceperea unei noi vieti. Asta pentru ca Alina Bica a ajuns dintr-unul dintre cei mai profesionisti procurori ai Romaniei inculpat in dosare care in final s-au dovedit a fi niste crunte inscenari, puse in practica de capii Sistemului de teroare cu care Alina Bica intrase in conflict, ba chiar dintr-o vendeta personala. De altfel, in inregistrarea publicata pe canalul sau de Youtube, marti seara, 10 noiembrie 2025, Alina Bica relateaza cum, dupa saltarea sa din trafic si aducerea ei la DNA, unde ordonanta de retinere era deja scrisa, sefa parchetului anticoruptie de la acea data, Laura Kovesi, o astepta in capul scarilor, zambind cu satisfactie.

Si tot Alina Bica povesteste cum fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea i-a transmis ca va veni momentul in care va da socoteala nu pentru ce a facut, ci pentru ce Sistemul va spune ca a facut. Ceea ce s-a si intamplat – dovada fiind ca Bica a stat in arest preventiv peste un an de zile pentru niste acuzatii care s-au destramat in instanta.

In inregistrarea care poate fi vazuta mai jos, Alina Bica vorbeste despre inceputurile si apogeul carierei sale, despre momentul in care a inceput perioada neagra a vietii sale, despre cum a fost arestata de o judecatoare care ulterior, la scurt timp, a primit o functie de conducere la ICCJ si de un judecator apropiat sefei DNA Laura Kovesi, si nu in ultimul rand despre cum in anii in care a fost supusa executiilor judiciare si-a pierdut mama, prietenii si a ajuns sa fie ostracizata public, fara sa se poata apara in fata uriasului aparat de denigrare si de propaganda care actiona in numele Binomului DNA-SRI.

In prezent, Alina Bica este un om liber, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca aceasta si-a executat pedeapsa in Italia si a retras mandatul european de arestare. Aflata in Italia, de unde nu intentioneaza sa plece, Alina Bica profeseaza ca avocat, punand bazele unei comunitati online unde cei interesati pot obtine opinii si sfaturi juridice, chiar si pentru a nu trece prin ce a trecut ea – mai ales ca fosta sefa DIICOT are un mare atu: acela ca s-a aflat ani de zile in tabara cealalta, a parchetelor.

Cat despre autorii executiei judiciare, Alina Bica afirma ca i-a iertat demult.

Iata inregistrarea in care Alina Bica isi spune “partea mea de adevar” (intertitlurile apartin redactiei):

“Sunt Alina Bica. 20 de ani am fost procuror in Romania. In prezent, sunt avocat in Italia si aceasta este povestea mea.

Intrarea in magistratura

Prima chemare a fost sa devin procuror, nu avocat. Din momentul in care am ajuns in clasa a IX-a la liceu, deja stiam ca imi doresc sa dau la Facultatea de Drept, in 1992, si la finalul acesteia sa devin procuror.

Provenind dintr-o familie din Ardeal, parintii au decis ca este oportun sa dau examen de admitere la Facultatea din Sibiu, deoarece era cea mai aproape de casa. Si astfel ca in 1992 am dat examen de admitere la facultate. Erau 40 de locuri la vremea respectiva si cred ca am fost in jur de 20-25 de persoane pe un loc.

In anul II, nota generala de absolvire a fost de 9,70, iar anul III si anul IV am terminat cu 10 pe linie, iar licenta mi-am luat-o cu 10 pe linie.

Unul dintre profesorii pe care i-am avut la facultate si care mi-a predat procedura civila era notar si mi-a propus sa-i raman asistent in continuare la facultate si de asemenea sa lucrez cu domnia sa in calitate de notar.

L-am refuzat, pentru ca dorinta mea cea mai mare era sa devin procuror si am fost prima generatie dupa 1989 care am dat examen de admitere ca si procurori. Examenele s-au dat la nivelul curtilor de apel.

La vremea respectiva, femeile in procuratura nu erau foarte bine venite, pe motiv ca intra in procuratura, se casatoresc, fac copii si tin posturile ocupate, avand aceasta parte materna si de ingrijire a familiei. Astfel ca la examenul de admitere in procuratura care s-a tinut la nivelul Curtii de Apel Brasov, procurorul general de la vremea respectiva, desi notele de admitere la examen au fost diferite (de exemplu, eu am avut a doua nota de intrare), m-a trimis la Sfantul Gheorghe, impreuna cu toate fetele care am luat acel examen. Iar la Judecatoria Brasov au fost tinuti baieti.

Eu am intrat in procuratura in 1996, la 1 decembrie, si a fost o ambitie pentru mine sa reusesc ca prin nota pe care o luam sa prind repartitie la Brasov. Lucru care s-a intamplat. Din cei sase baieti care trebuiau sa participe la examen, cinci au fost amanati, unul singur a fost obligat sa se prezinte si am venit in locul domniei sale la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov.

Dupa care, la o vechime de doi ani si sase luni, am primit o dispensa de doi ani si patru luni si am fost promovata la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, unde mi-am desfasurat activitatea pe sectia de judiciar. Asta insemna ca intram in sala de judecata ca si procuror si sustineam cauzele parchetului. Eram un procuror cu o abordare diferita a pozitiei in sala de judecata, in sensul ca au fost situatii in care, urmare a faptului ca din probele administrate nu rezulta vinovatia persoanei, am pus concluzii de achitare in sala de judecata pentru anumiti inculpati. Si-mi aduc aminte ca la un moment dat am intrat in conflict cu anumiti colegi.

Venirea la Bucuresti

S-a pus problema promovarii la Parchetul Curtii de Apel si m-am izbit de o situatie similara – mai precis, intre mine si un coleg. Domnul procuror general l-a ales pe domnia sa, colegul, si intr-un moment de impuls m-am dus la fax si mi-am trimis cerere de transfer de la Parchetul Tribunalului Brasov la Parchetul Tribunalului Bucuresti. Cerere care mi-a fost acceptata intr-o ora, pentru ca la Bucuresti exista o mare lipsa de procurori pe sectia de judiciar – sectie din care eu proveneam.

Astfel ca, incepand cu 1 noiembrie 2002, am ajuns la Parchetul Tribunalului Bucuresti, repartizata pe sectia de judiciar, unde am ramas aproximativ trei luni de zile, deoarece intram in sala de judecata impreuna cu un domn judecator – nu o sa-i dau numele, dar un om deosebit si de exceptie si un profesionist in adevaratul sens al cuvantului. Sotia domniei sale era procuror la Parchetul General. Dumnezeu s-o ierte, pentru ca Luminita nu mai este printre noi! Si pentru ca eram specializata venita de la Brasov cu o pregatire preponderenta pe zona infractiunilor economico-financiare, dumnealui a vorbit sotiei sale despre mine, avand o parere foarte buna referitor la modul in care imi pregateam sedintele si aveam prestatiile in sala de judecata.

Promovarea la Parchetul General

Si intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa ma duc pana la Parchetul General si sa am o discutie cu sotia dumnealui. Mentionez ca la vremea respectiva, la sfarsitul lui 2002, inceputul lui 2003, aveam o vechime de cinci ani si sase luni ca procuror si m-am dus la Parchetul General. A avut loc o discutie intre mine si doamna procuror si de asemenea conducerea sectiei de urmarire penala si criminalistica, si, urmare a acelei discutii, am fost delegata sa-mi desfasor activitatea in biroul condus de doamna procuror.

Imi aduc aminte ca dupa trei-patru luni de zile, adjunctul Sectiei a doua (asa era numita Sectia de urmarire penala si criminalistica) mi-a propus sa ma prezint la examen, oferindu-mi o dispensa de aproximativ 15 ani de vechime in munca, pentru ca legea la vremea respectiva spunea ca doar procurorii cu 20 de ani de vechime in munca aveau dreptul sa promoveze la Parchetul General. M-am simtit onorata si in acelasi timp am simtit-o si ca o obligatie profesionala, in sensul in care am considerat ca trebuie sa ma prezint intr-un anume fel – si profesional, si uman – in legatura cu cauzele pe care urma sa le investighez.

M-am prezentat la examen, mi-am intocmit lucrarea de promovare, am luat examenul si mi-am desfasurat activitatea in cadrul Sectiei a doua pana la inceputul anului 2005.

Aparitia DIICOT

La sfarsitul anului 2004, domnul Procuror General (n.r. Ilie Botos) a avut ideea sa infiinteze o structura specializata in combaterea infractiunilor de crima organizata, pe modelul Parchetului National Anticoruptie. Pentru ca in anul 2004 se infiintase aceasta structura, se numea Parchetul National Anticoruptie si domnia sa a considerat ca ar fi oportun sa fie o structura similara.

S-a ales ca si schelet pe care sa se evidentieze noua structura Sectia I, care era o sectie speciala, care se ocupa cu combaterea infractiunilor de crima organizata pe zona traficului de droguri si traficului de persoane, si care era condusa de domnul procuror-sef Muscalu (n.r. Gheorghe Muscalu). De asemenea, la aceasta structura urma sa se alipeasca Serviciul independent de combatere a infractiunilor economico-financiare din care faceam parte. Acest serviciu fusese infiintat de domnul Procuror General tot in cursul anului 2004, si imi aduc aminte ca eram cinci procurori numiti in cadrul acestei structuri. Procurori care aveau o competenta speciala de a investiga dosare complexe si mari, care vizau infractiuni de acest tip. Am fost selectat impreuna cu colega mea, care era sefa serviciului, sa facem parte din colectivul care a contribuit la redactarea draftului de ordonanta de urgenta. Practic, am scris la acest act normativ care a reprezentat actul de nastere a DIICOT, a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

In cadrul acestei structuri, am primit o functie de conducere ca sef de birou pe o infractiune particulara – si anume: era biroul care se ocupa cu combaterea infractiunilor de spalare a banilor si a evaziunii fiscale. In aceasta calitate, in anul 2005 am fost desemnata sa fac parte din delegatia Romaniei care participa la lucrarile comitetului Moneyval, care functiona pe langa Consiliul Europei. Comitetul Moneyval este o structura care face parte dintr un organism international – se numeste FATF. FATF-ul este structura internationala care emite recomandarile si abordarile unitare pe zona de combatere a spalarii banilor si a finantarii terorismului. Am facut parte din delegatia Romaniei, pe care, la un moment dat, incepand cu anul 2009, am si condus-o. [Am fost membra] din anul 2005 pana in 2012.

Da, am investigat dosare importante si complexe in zona economico-financiara. Am vazut ca au existat pozitionari in spatiul public in legatura cu anumite cazuri pe care le-am investigat, la care nu am dat replica niciodata – respectiv persoanele care au fost trimise in judecata si care la final au primit condamnare au avut pozitii in spatiul public in care au contestat justetea rechizitoriului si a condamnarilor primite. Nu doresc sa intru in aceasta zona.

Anii de la Ministerul Justitiei

Inainte sa fiu numita in functia de procuror sef al DICOT, am fost pentru trei ani de zile secretar de stat in Ministerul Justitiei, o experienta interesanta din care consider ca am invatat multe lucruri, nu numai din punct de vedere profesional, dar si, acum privind retrospectiv, in a aprecia relatiile interumane.

Sfatul tatalui si numirea la sefia DIICOT

In momentul in care mi s a propus functia de procuror-sef al DIICOT, imi aduc aminte ca tata n-a fost de acord si mi-a sugerat ca nu este o idee buna sa o accept. N-am fost de acord cu el; mi s-a parut la vremea respectiva ca dupa cat am muncit si cat m-am dedicat profesiei mele, meritam acel post – motiv pentru care l-am acceptat.

Constat acuma ca a avut dreptate. Nu cred ca a fost cea mai buna idee ca am acceptat postul respectiv. Consider ca felul meu de a fi si lucrurile in care cred in viata nu erau compatibile nici cu structura si nici cu sistemul pe care eu nu l-am simtit la vremea respectiva, dar l-am descoperit ulterior.

Nu pot sa spun ca mi-a placut foarte mult ce am vazut si ce-am trait mai ales, pentru ca sa ajung sa mor cu dreptatea in mana e o situatie nu tocmai placuta.

Saltarea din trafic

Voi povesti doar ceea ce s–a intamplat in data de 19 noiembrie 2014, asa cum am simtit eu acel eveniment cu tot ceea ce a urmat dupa, fara sa indic potential vinovati si fara sa intru in dezvaluiri senzationale, pentru ca cred ca nu isi au rostul. Au trecut 11 ani de atunci – nu se intoarce nici timpul, nici eu nu ma reintorc in locul in care am fost. Vreau doar sa exprim niste sentimente si niste trairi pe care le-am avut si care m-au ajutat sa fiu persoana care sunt astazi.

Pe data de 19 noiembrie 2014, ma deplasam in masina oficiala, impreuna cu inca patru colegi, ca sa facem ultima revizie la noul sediu in care DIICOT urma sa se mute. Sediul pe care eu l-am ales si la care am lucrat aproximativ patru luni de zile. Urma sa se mute la 1 decembrie. Eu eram atenta pe telefon si la un moment dat am auzit niste zgomote de sirene. Am crezut ca soferul care conducea masina a trecut pe rosu si a urmat un moment care niciodata nu mi l-am putut inchipui ca s-ar putea petrece in raport cu persoana mea, respectiv masina mea a fost blocata in trafic si niste barbati, niste domni au sarit din alte masini si mi-au rostit numele si mi-au spus ca trebuie sa-i insotesc la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, pentru ca exista o acuzatie de abuz in serviciu impotriva mea.

Doamna din capul scarilor

Imi aduc aminte ca mi-am luat telefonul cu mine, restul lucrurilor, geanta si ce mai aveam eu, si colegii au ramas pe loc. In sediul Directiei Nationale Anticoruptie, conducatorul acelei institutii (n.r. Laura Kovesi, foto 2) ma astepta in capul scarilor, zambindu-mi cu superioritate si cu satisfactie. I-am zambit inapoi persoanei respective, am trecut fara sa zic nimic si am fost condusa intr-un birou unde am asteptat aproximativ doua ore.

In tot acest timp, telefonul a ramas cu mine si imi aduc aminte ca am scris pe mesaje unui apropiat, ca sa-i anunte pe ai mei acasa – pe mama si pe tata – de ceea ce s-a intamplat si de faptul ca vor urma niste lucruri groaznice si infioratoare pentru mine, deoarece stiam ce urmeaza sa se intample. Nu mi-am inchipuit ca va fi atat de greu si atat de complex. In capul meu, urmarea pe care eu o preconizam era ca imi voi pierde functia, imi voi pierde cariera, dar nu mi-am inchipuit niciodata ca cineva ar putea sa construiasca diabolic dosare in ceea ce ma priveste.

Avertismentul lui Coldea

Si imi vine acuma in cap o fraza celebra spusa de un fost prim-adjunct al Serviciului Roman de Informatii (n.r. generalul Florian Coldea, foto 3), care, la o cearta, ultima cearta pe care am avut-o cu domnia sa in birou, mi-a spus la un moment dat, cand eu i-am replicat arogant ca nu are ce sa-mi faca, mi-a zis ca va veni momentul in care nu va conta ce am facut, ci ce vor spune ei ca am facut. Am ignorat la vremea respectiva replica. Astazi, privind retroactiv, a avut dreptate 100%. N-a contat nimic din ce am facut eu, ca persoana, ca procuror, ca procuror-sef; a contat, pana la un punct, doar ceea ce au spus altii ca am facut.

Ordonanta de retinere era deja scrisa

In seara respectiva, chiar am crezut, cand am auzit acuzatia in legatura cu ANRP-ul, ca este o mare neintelegere. Am dat si o declaratie in care am explicat pozitia pe care am avut-o in momentul in care am votat in acel dosar de despagubire. Imi mai aduc aminte ca domnul procuror avea deja scrisa ordonanta de retinere, nici nu l-a interesat pe domnia sa ce am eu de declarat, era doar, asa, o formalitate procedurala si ca in momentul in care am ajuns in Arestul Central parca traiam viata altcuiva. Nu m-a miscat nimic in seara aia. Nici nu am plans, nici nu m-am jelit. Era o amorteala. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru acea amorteala care m-a insotit zece ani de zile, pana in momentul in care s-a pronuntat ultima solutie de achitare in ceea ce ma priveste.

Ironia sortii. Dosarul care mi-a schimbat viata intr-o noapte a fost dosarul care a inchis cu solutia de achitare tot sirul de evenimente negative in viata mea. A fost ca un cerc care s-a inchis intr-o forma absolut incredibila.

Descinderea lui Kovesi la CSM

Vreau sa spun niste lucruri pe care cred ca oamenii nu le cunosc. In primul rand, in momentul in care domnul procuror s-a dus la Consiliul Superior al Magistraturii, sa solicite avizul pentru arestarea preventiva in ceea ce ma priveste (pentru ca asa spune legea), Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat sa acorde acest aviz, pe motiv ca nu erau suficiente probe in dosar, si a incuviintat arestul la domiciliu. A doua zi, conducatorul institutiei Directia Nationala Anticoruptie s-a deplasat personal la sediul Consiliului Superior al Magistraturii si i-a convins sa-si schimbe decizia.

Judecatoarea care a dat mandatul de arestare, numita sefa Sectiei penale a ICCJ

Motiv pentru care am fost arestata preventiv de o doamna judecator, care, dupa ce a emis mandat de arestare preventiva in ceea ce ma priveste, a fost promovata sefa Sectiei penale de la Inalta Curte (n.r. este vorba despre judecatoarea Mirela-Sorina Popescu – foto 4). Cam in doua saptamani de la momentul arestarii mele s-a intamplat acest lucru. Personal, nu cred in coincidente.

Poate o sa vi se para ciudat ca nu pronunt nume. Avand in vedere experientele pe care le-am trait, consider ca persoanele care au contribuit la producerea acestora nu merita sa le mai pronunt numele. I-am iertat demult. Am lasat ca Dumnezeu sa hotarasca in legatura cu domniile lor – fiecare ce merita. Motiv pentru care pe parcursul povestilor mele voi utiliza termeni impersonali, doar cu trimitere la institutii, fara sa-i pomenesc sau fara sa-i mentionez, pentru ca eu consider ca nu merita.

Dosare si arestari in cascada. Mandat emis de colaboratorul lui Kovesi

Vreau sa subliniez ca eu am avut incepute si instrumentate pe numele meu trei dosare penale. Nu stiu cate persoane cunosc acest aspect. Eu am fost arestata preventiv si trimisa in judecata in trei dosare penale. In total, am executat arest preventiv un an si doua luni, zi la zi, in penitenciar, in trei dosare penale.

In dosarul ANRP, am fost arestata preventiv aproape sase luni de zile, de pe 19 noiembrie 2014 pana pe 24 aprilie 2015. In paralel cu dosarul ANRP, domnul procuror si cu seful institutiei respective au considerat ca este nevoie sa mai porneasca un al doilea dosar, si in cel de al doilea dosar am fost arestata preventiv aproximativ trei luni de zile. Judecatorul care a emis mandatul de arestare preventiva in acest dosar, fost procuror la origini si persoana pe care o cunosteam foarte bine, era si un apropiat si un fost colaborator al sefului institutiei, al Directiei Nationale Anticoruptie, persoana respectiva, domnul judecator, emitand mandat de arestare in cauza cauza cu pricina (n.r. este vorba despre judecatorul Horia Valentin Selaru – foto 5). Dupa ce am fost eliberata, pe data de 24 aprilie, am venit acasa. M-au lasat sa raman acasa pana pe data de 1 septembrie 2015, cand au declansat in ceea ce ma priveste dosarul numarul trei, in care am fost arestata preventiv din nou aproximativ doua luni de zile.

Nevoia de izolare

Nu e usor sa duci pe umeri titulatura de inculpat, reflexia pe care tu o vezi in ochii societatii fiind una terifianta. Pentru ca in momentul in care esti atat de mediatizat la televizor, cum a fost cazul meu (imi aduc aminte ca 24 din 24 se vorbea despre mine – nu in termeni elogiosi; se faceau asocieri jignitoare), in momentul in care ieseai in societate, oamenii isi dadeau coate, comentau nepotrivit, se uitau ciudat, motiv pentru care dorinta de izolare este una profunda si foarte mare. In sala de judecata, este ciudat, pentru ca, din postura de procuror, persoana care veneai acolo ca sa iti exerciti profesia, meseria, esti intr-o postura care te face sa reflectezi cu multa atentie la persoana ta, la cine esti, la locul tau in societate, la viitorul pe care il ai. Am invatat ca a cunoaste legea si a te baza pe sistem sunt doua lucruri diferite. Am mai invatat ca exista culoare si ca soarta iti este uneori hotarata inca din momentul in care rechizitoriul ajunge pe masa instantei de judecata.

Achitari pe linie pentru acuzatiile de coruptie

Vreau totusi sa subliniez un lucru. Eu sunt un caz fericit, in sensul in care Dumnezeu n-a lasat sa se intample lucrurile urate pe care oamenii respectivi, functionarii respectivi, magistratii respectivi le-au planificat in ceea ce ma priveste. Din trei dosare, dupa 11 ani de zile de procese, rezultatul este urmatorul: in doua dosare am fost achitata definitiv; nu prescriptie, ci achitare. In dosarul ANRP, cel care a schimbat viata mea fundamental peste noapte, nu numai ca am fost achitata, ci judecatorii au consemnat ca procurorii au inventat texte de lege ca sa obtina arestarea preventiva in ceea ce ma priveste. Mai este consemnat in dosarul meu, in solutia de achitare, imprejurarea ca nu numai ca nu se poate vorbi despre indicii cum ca as fi savarsit vreo infractiune, ci nu exista nici cea mai mica urma, nici cea mai mica legatura intre mine, ca persoana, si acuzatiile respective. M-as fi asteptat ca dupa toata tevatura care s-a facut in presa in legatura cu acuzatiile care mi-au fost aduse, macar pe jumatate sa primesc corectarea de rigoare si cineva, un jurnalist, sa iasa sa anunte, sa spuna care a fost adevarul in legatura cu acel dosar. Nu s-a intamplat acest lucru.

In al doilea dosar in care am fost trimisa in judecata, am fost achitata datorita faptului ca unul dintre inculpati a povestit cum procurorul l-a fortat si a pus presiune in ceea ce-l priveste ca sa declare, sa-mi pomeneasca numele in legatura cu o infractiune de coruptie. Niciuna din persoanele audiate in acel dosar, mai putin martorul denuntator, nu a indicat nici macar o urma de implicare sau indiciu in ceea ce ma priveste in legatura cu denuntul care a fost formulat. Mai mult decat atat: acel inculpat a povestit in fata instantei cum era scos din arestul central – fiind arestat intr-o alta cauza – si tinut la parchet cate 10-12 ore, pentru a fi convins sa declare ca mi-ar fi oferit mita, in conditiile in care sotia sa era insarcinata si am inteles ca avea si o problema medicala grava. Ii multumesc pe aceasta cale acelei persoane – pe care n-am cunoscut o niciodata, nici macar n-am stiut ca exista si pe care am vazut-o prima data in sala de judecata cand am impartit amandoi calitatea de inculpat – ca a avut puterea si taria sa spuna adevarul, deoarece pentru mine si pentru situatia mea juridica a contat foarte mult.

Patru infractiuni, o singura condamnare, dar nu pentru coruptie si cu aplicarea legii contrar CEDO

In cel de al treilea dosar (care cred ca a fost si cel mai mediatizat si care a atras dupa sine hotararea mea de a pleca din Romania), doresc sa spun ca din patru infractiuni pentru care am fost trimisa in judecata, am fost achitata pentru trei si am fost condamnata pentru cea de-a patra, o infractiune de favorizare a faptuitorului, o infractiune cu o pedeapsa de la unu la cinci ani de inchisoare sau amenda. Doresc sa subliniez pentru toata lumea, ca sa nu se spuna ca nu s-a stiut pe viitor: nu este o infractiune de coruptie. Eu nu am fost condamnata pentru infractiuni de coruptie. Eu nu am fost condamnata ca as fi primit sau as fi luat mita sau foloase de la cineva. Mai mult decat atat: doresc sa subliniez un lucru: in hotararea de condamnare din acest dosar, in legatura cu aceasta infractiune, instanta de judecata a consemnat expressis verbis, exact asa cum va spun, ca infractiunea care se retine in sarcina mea, textul de lege trebuie sa fie interpretat in sensul sau extensiv si nu in sensul sau restrictiv, asa cum prevede Constitutia si asa cum prevede Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Romania a fost condamnata la CEDO de foarte multe ori pentru aplicarea extensiva a legii penale. Este interzis sa aplici extensiv legea penala. Legea penala este de stricta interpretare.

Vreau sa va spun ca, de fiecare data, apelul meu s-a judecat de doua ori si inclusiv in recurs in casatie au existat opinii minoritare in sensul achitarii, subliniindu-se ca niciodata in jurisprudenta din Romania infractiunea de favorizare a faptuitorului nu a fost interpretata in felul in care a fost interpretata in raport cu mine. Vreau sa va spun, de asemenea, ca in cazuri similare procurori-sefi care au avut acelasi tip de atitudine institutionala similara cu cea pe care eu am adoptat-o nu au primit niciun fel de sanctiune – nici macar la nivel institutional, ca abatere disciplinara. Inclusiv conducatorul Directiei Nationale Anticoruptie a avut decizii similare cu cea pe care am luat-o eu si nimeni nu i-a reprosat nimic si nimeni nu a trimis in judecata persoana respectiva.

Consider ca modul in care s-au instrumentat dosarele mele, la final, modul in care anumiti judecatori au inteles sa aplice legea in ceea ce ma priveste nu au actionat in cel mai corect si legal mod.

Plecarea in Italia via Costa Rica, incidentul de la Londra

In legatura cu decizia de a veni in Italia si cu asocierea mea cu termenul de fugar: nu m-am considerat si nu ma consider un fugar, atata timp cat eu am parasit legal si fara niciun fel de restrictie teritoriul Romaniei. Si atata timp cat autoritatile au stiut in permanenta unde ma aflu, nu m-am ascuns, am urmat legea si procedurile judiciare din Italia. Am hotarat si am decis sa parasesc Romania nu din cauza faptului ca nu am dorit sa execut o pedeapsa ce mi-a fost aplicata de autoritatile judiciare romane. Se poate face un calcul simplu. Am avut o condamnare de patru ani de inchisoare si am avut o executare de zi la zi de un an si doua luni. Orice jurist care face un calcul ar fi constatat ca din momentul prezentarii in penitenciar, in patru-cinci luni eram propozabila la eliberarea conditionata. Deci nu s-ar pune problema, din punctul meu de vedere, ca am evitat executarea unei pedepse in regim de detentie in Romania. Am executat sase luni de detentie in Romania intr-o cauza in care am fost achitata definitiv. Am executat trei luni de detentie in Romania intr-o alta cauza in care am fost achitata definitiv. Nu despre a executa pedeapsa in regim de detentie este vorba. Am ales sa plec din Romania pentru ca am dorit sa gasesc un loc in care sa pot sa execut aceasta pedeapsa si sa am posibilitatea sa-mi reiau viata, sa-mi reconstruiesc viata de la zero – lucru pe care Romania nu mi l-a oferit si nu mi-l ofera nici in prezent.

Doresc sa subliniez faptul ca decizia de a nu ma intoarce in Romania a fost luata ca urmare a unui eveniment care s-a petrecut la Londra, la sfarsitul anului 2016. Nu doresc sa detaliez aspectele legate de acel eveniment, dar pot sa spun ca a fost determinant in a ma convinge ca nu doresc sa ma mai intorc in Romania. Am ales la vremea respectiva sa plec in Costa Rica, deoarece Costa Rica avea una dintre cele mai moderne legislatii pentru protectia persoanelor persecutate din punct de vedere politic. Si in momentul in care am ajuns in tara respectiva, dupa evaluarea persoanei mele si a cazului meu, am primit statutul provizoriu de refugiat din motive politice.

Doresc sa subliniez faptul ca situatia mea a fost mentionata in patru rapoarte internationale, inclusiv in raportul Departamentului de Stat American, ca fiind un caz cu mari si semnificative abuzuri procedurale, si a fost folosit in mod frecvent la acea vreme ca un exemplu de 'asa nu', referitor la modul in care se efectueaza o investigatie sau este prezentata si gestionata o persoana, daca pot numi asa.

Dupa ce am putut sa parasesc Costa Rica (deoarece am fost arestata preventiv doua luni si trei saptamani si acolo), am decis ca nu doresc sa ma intorc in Romania, deoarece am considerat ca autoritatile din Romania au avut o abordare incorecta in ceea ce ma priveste. Si am ales Italia, deoarece am considerat (si constat ca am avut dreptate) ca este o tara in care judecatorii au apreciat cu corectitudine cazul meu, mi-au acordat garantiile prevazute de lege, egal ca pentru orice alt cetatean, si au evaluat circumstantele particulare ale cazului meu in conformitate cu legea. Nu au judecat-o pe Alina Bica, fosta sefa a DIICOT-ului, care nu are dreptul la remedii si care nu are dreptul sa i se aplice prevederile legale, ci au judecat-o pe Alina Bica, un cetatean care este in mod adevarat egala in fata legii, la fel cum sunt toti ceilalti cetateni. Si legea a fost aceeasi pentru mine ca pentru orice alt cetatean italian sau strain care era rezident pe teritoriul Italiei. Nu am mai fost data ca exemplu in societate, ci am fost tratata cu respect. Iar pentru mine asta a contat foarte mult si este motivul pentru care am ales sa raman in continuare si aleg sa raman in continuare in Italia: pentru ca este o tara care m-a tratat cu respect.

Distrugerea imaginii

Eu nu m-am luptat cu parerea unor oameni sau cu imaginea pe care mi-au creionat o anumiti oameni, ci m-am luptat cu imaginea pe care si a creat-o despre mine o tara intreaga, ca urmare a unor proiectii care n-au nicio legatura cu realitatea si care au fost perpetuate, inserate si prezentate in spatiul public.

Si incep cu data de 19 noiembrie 2014. Inainte ca eu sa ajung la Directia Nationala Anticoruptie, deja jurnalistii erau informati despre faptul ca eu am fost pusa sub acuzare, ca sunt o persoana care a comis infractiuni de coruptie, ca este ceva extrem de grav in legatura cu mine si ca nu este doar dosarul ANRP, ci sunt o multime de alte lucruri.

Imi aduc aminte ca la o saptamana, maxim 20 de zile, din momentul in care eu am fost ridicata din strada, un jurnalist a primit de la procurorul de caz o ordonanta in care erau inserate o multime de dosare afirmativ atribuite persoanei mele. Din acea ordonanta rezulta ca eu, in calitate de procuror-sef al DIICOT, am comis o imensitate de infractiuni. Acea persoana a publicat pe blogul sau ordonanta pusa la dispozitie de Directia Nationala Anticoruptie. Evident ca ea a fost preluata in toata presa. E surprinzator si am o mare intrebare la care nimeni nu mi-a raspuns nici pana in ziua de astazi: cum a ajuns acea ordonanta in mainile acelui ziarist? In conditiile in care avem un text in Codul de procedura penala, la articolul 285, care spune ca urmarirea penala este nepublica si ca orice devoalare de asemenea informatii sau de comunicare de acte procedurale este o abatere disciplinara, cel putin.

Dupa publicarea ordonantei respective, coroborat cu emisiunile si cu articolele de presa care erau de ordinul zecilor in fiecare zi, s-a creionat si s-a transmis opiniei publice ca sunt un personaj controversat, ca sunt un personaj corupt, ca sunt un procuror care a comis infractiuni si care a luat o multime de bani. Lucru fals. Si nu este ca o spun eu; o spun hotararile judecatoresti care au fost pronuntate in ceea ce ma priveste si din care rezulta ca eu nu am fost condamnata pentru infractiuni de coruptie. Eu nu am fost condamnata pentru ca am luat bani. Singura infractiune – repet – pentru care eu am fost condamnata: o infractiune de favorizare a faptuitorului – aceasta condamnare a fost dispusa cu o aplicare extensiva a legii penale. Orice student in anul doi la drept stie ca legea penala nu se aplica extensiv. Articolul 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului interzice aplicarea legii penale intr-o maniera extensiva sau prin analogie. Si de ce se intampla lucrul acesta? Pentru ca legea penala implica in aplicarea sa niste standarde foarte inalte de probatiune. Cetateanul trebuie sa stie cu claritate ce are voie sa faca si ce nu are voie sa faca, astfel incat sa nu se trezeasca in ipostaza de a comite infractiuni. Legea penala trebuie sa fie clara si precisa. In momentul in care tu aplici legea penala in mod extensiv, aduci imprevizibilul in aplicarea legii.

Eu am fost acuzata de infractiuni de coruptie, dar am fost achitata intr-o maniera clara si indubitabila pentru toate aceste acuzatii. Ce m-a deranjat cel mai tare a fost insistenta cu care s-a prezentat in spatiul public din partea Directiei Nationale Anticoruptie ca eu as fi o persoana corupta; si, din pacate, perceptia a ramas. Si mai este deranjant faptul ca niciun jurnalist nu a luat sa citeasca hotararile care au fost pronuntate in cauza si sa constate incompatibilitatea dintre persoana mea si aceasta asociere cu infractiunile de coruptie. Pentru ca eu nu am comis astfel de fapte. Eu nu am comis infractiuni. Nu le-am comis. Sunt un om care respecta legea si care si-a dedicat prea mult viata unor idealuri pentru a comite astfel de lucruri.

Acuma, una este ce se spune si alta este ce ai facut. Fiecare alege sa creada ceea ce considera. Dar am dreptul sa-mi spun partea mea de adevar.

Mitul confortului financiar

Doresc sa clarific un aspect pe care l-am citit in mod frecvent in media si pe retelele sociale referitor la situatia financiara, confortul financiar pe care l-am avut din momentul in care am parasit Romania si viata lipsita de griji pe care as fi dus-o in Italia din acel moment. Nu doresc nimanui sa aiba parte de confortul financiar de care eu am beneficiat si de munca pe care am depus-o in toata aceasta perioada pentru a putea sa ma intretin si a-mi construi o viata in Italia.

In momentul in care masina mea a fost oprita in trafic in 19 noiembrie 2014, pe cardul meu de salarii se aflau 1.400 de lei.

Am fost procuror 20 de ani in Romania si am ocupat a doua cea mai importanta pozitie in ierarhia Ministerului Public – aceea de procuror-sef al DIICOT. Evenimentele care s-au petrecut in viata mea au determinat o schimbare radicala si dramatica a parcursului meu profesional.

Din acuzator, aparator

In momentul in care am ajuns in Italia si situatia mea juridica s-a clarificat (in sensul ca instanta de judecata a decis ca pot sa raman aici si sa imi clarific juridic situatia in Italia), am avut de ales intre a-mi alege o alta meserie – astfel incat sa pot sa ma intretin si sa imi construiesc o noua viata aici – sau sa beneficiez de cunostintele juridice si profesionale pe care le-am dobandit in cei 20 de ani de procuratura, si sa devin avocat. Experienta si evenimentele pe care le-am trait m-au determinat sa aleg cea de-a doua optiune, aceea de a deveni avocat, deoarece eu consider ca atat experienta umana, cat si cea profesionala de care beneficiez imi permit sa evaluez si sa pot sa ofer ajutorul juridic si asistenta juridica necesara persoanelor care au nevoie de ea. Am ales, in sensul ca am trecut din pozitia de procuror in pozitia de avocat, considerand ca atuurile profesionale si umane pe care le am le pot pune la dispozitia persoanelor care au probleme de natura juridica, care sunt acuzati pe nedrept, care se confrunta cu situatii juridice nedrepte sau acelor persoane care pur si simplu au nevoie de asistenta juridica data de un avocat un pic altfel, asa cum sunt eu.

Pierderea mamei

In momentul in care ti se ia tot, cand statul iti ia tot (pentru ca o actiune judiciara pornita impotriva unei persoane este o actiune exercitata in numele autoritatii statului), in momentul in care ti se ia tot, pierzi cariera si reputatie profesionala, pierzi pozitie sociala, pierzi prietenii, pierzi respectul cunoscutilor, al rudelor, al vecinilor, al tuturor celor care te cunosc. Te gasesti intr-o situatie financiara imposibila, deoarece este aproape imposibil sa-ti gasesti de lucru, de munca. Oamenii considera ca asocierea cu o astfel de persoana atrage lucruri negative si refuza sa se asocieze si sa te accepte in preajma lor. Pierzi familie. Eu, de exemplu, am pierdut-o pe mama in decembrie 2016. Desi parintii par cei mai puternici, pentru ca stau langa tine si incearca sa te imbarbateze si sa-ti spuna ca la final lucrurile vor fi bune, genul acesta de socuri si de durere si de deznadejde ii afecteaza si lucrurile acestea mai devreme sau mai tarziu se vad. Din pacate, in ceea ce o priveste pe mama, lucrurile s-au vazut prea devreme.

In sfarsit, un om liber

Este si o parte pozitiva dupa un astfel de cataclism, pentru ca, vrei-nu vrei, te descoperi pe tine asa cum esti. Un astfel de eveniment te obliga sa reflectezi in legatura cu valorile pe care ti le-ai stabilit in viata. Pot sa spun ca evenimentele tragice (la un moment dat) si fericite (la final) care mi s-au intamplat din punct de vedere profesional, paradoxalm, m-au ajutat, pentru ca la momentul acesta, in calitate de avocat, am dobandit abilitatea de a anticipa anumite actiuni, anumite rationamente, anumite pozitionari pe care organele judiciare le adopta sau le vor adopta in legatura cu persoanele trimise in judecata sau persoanele care participa la anumite procese si cred ca genul acesta de experienta ma ajuta sa ma definesc si sa profesez ca avocat la un nivel foarte inalt si pe niste standarde profesionale de exceptie.

In legatura cu situatia mea de astazi. Doresc sa subliniez ca astazi sunt un om liber si sunt un om care se implineste profesional in fiecare zi prin munca pe care o desfasoara. Consider ca mi-am gasit menirea si profesia care mi se potriveste: aceea de avocat. Probabil ca daca in 1996 as fi avut experienta sau macar as fi putut intui o parte din evenimentele care imi vor marca viata in viitor, alegerea la vremea respectiva ar fi fost diferita, pentru ca in mod cert valorile mele profesionale si umane sunt mult mai apropiate de profesia de avocat decat de cea de acuzator.

O noua viata

In incheiere, as vrea sa spun ca incepand de astazi imi voi prezenta cu curaj si cu impartialitate adevarul meu. Cine este interesat sa-l cunoasca il astept pe paginile mele de media, pagini in care voi fi foarte activa, voi expune cu transparenta lucrurile asa cum au fost, fara cancanuri si fara informatii de senzational. Cred ca o prezentare obiectiva a unor evenimente ma ajuta pe mine sa ma prezint asa cum sunt si pe dumneavoastra sa ma cunoasteti intr-o forma reala si corecta. Iar pe viitor voi dori sa prezint lucruri si evenimente din viata mea care sa ma defineasca si care sa ma prezinte intr-o lumina reala din punct de vedere profesional si uman, asa cum sunt.

Va astept pe paginile mele de social media, va invit sa-mi dati un follow si sa fiti parte a unei comunitati in care va voi prezenta opinii, pareri, sugestii, sfaturi personale si profesionale, juridice, din experienta mea, care sa va ajute sa intelegeti din punct de vedere juridic anumite evenimente, situatii juridice, legi, orice alte aspecte pe care dumneavoastra le veti considera relevante si cred ca putem sa discutam despre toate acestea intr-o maniera transparenta, corecta, profesionala si care sa va ajute sa le intelegeti asa cum sunt ele. Lasati-mi comentarii, adresati-mi intrebari, prezentati-mi evenimente care va preocupa, care va afecteaza si promit ca am sa va raspund tuturor in legatura cu acestea, cu informatii profesionale din experienta mea care sa va ajute in rezolvarea lor”.