Judecătoarea Laura-Iuliana Scântei (foto) de la Curtea Constituțională a României a fost prezentă vineri, 15 mai 2026, la „Congresul 25 de ani de profesie liberală – Autoritate și Responsabilitate în executarea silită”, dedicat împlinirii a un sfert de secol de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești (click aici pentru galeria foto).  

Membra CCR a vorbit despre executorul ca factor de echilibru între interesele părților. În acest sens, Scântei a relatat o întâmplare de la începutul anilor 2000, când un executor judecătoresc a mers la o evacuare de locuință unde debitorii nu s-au opus în niciun fel, ei fiind conștienți de inevitabilitatea situației. Marea problemă era că acea familie – cu doi copii minori și o bunică imobilizată la pat – nu găsise un nou domiciliu în care să se mute. Iar atunci executorul l-a convins pe creditor să mai aibă răbdare cu debitorii, contactând concomitent direcția de asistență socială, pentru găsirea unei locuințe pentru aceștia.

Redăm discursul Iulianei Scântei (vezi video):

„Vă rog să-mi permiteți să-mi încep acest mesaj aniversar cu o scurtă întâmplare pe care am găsit-o descrisă într-o primă revistă a profesiei dumneavoastră – editată în anii 2000 – și care reflectă perfect modalitatea și complexitatea profesiei pe care o exercitați zi de zi.

Într-un oraș de provincie din România, se derula o procedură de evacuare silită. Executorul judecătoresc a primit sentința definitivă și s-a deplasat însoțit de organele poliției locale, pentru a duce la îndeplinire această hotărâre judecătorească. La fața locului, executorul a constatat că în locuință exista o familie cu doi copii minori și cu o bunică imobilizată la pat. Debitorii nu contestau procedura, nici titlul executoriu. Știau că vor fi evacuați. Pur și simplu, nu reușiseră să găsească o locuință și să-și reloce familia.

Executorul avea mai multe opțiuni. Evident: creditorul solicita îndeplinirea întocmai a titlului executoriu. Dar, potrivit legii, executorul descris în revista dumneavoastră de specialitate – la începutul anilor profesiei liberale a executorilor – știa că are, potrivit legii, și atribuții de a favoriza niște soluții amiabile, nu doar atribuții de punere în executare a unui titlu executoriu. Și atunci a propus creditorului acordarea unui termen de grație scurt pentru predarea voluntară a apartamentului, cu condiția semnării în paralel a unui angajament și a unei medieri cu privire la datorii. În același timp, a făcut un demers – în numele biroului său – către serviciul public de asistență socială, pe care i-a invitat să cunoască situația socială a debitorilor și să încerce să le pună la dispoziție o locuință socială, pentru a putea preda voluntar imobilul executat.

Lucrurile s-au întâmplat întocmai. Ceea ce e de remarcat în revistă este poziția celeilalte părți a procedurii de executare: a ofițerului de poliție care a însoțit executorul judecătoresc la procedură și care a spus: ‘Domnule executor, m-am deplasat aici și credeam că va fi o procedură cu scandal. Când colo, a ieșit o procedură foarte pașnică: nu am fost de folos cu nimic’. Executorul din povestea descrisă în revistă a spus doar atât: ‘Suntem executori, nu suntem funcționari orbi. Și vedem oamenii de dincolo de dosarele noastre’.

M-a impresionat foarte mult această întâmplare. Eu cred că exprimă mesajul optim pentru a marca această aniversare. Aveți nu doar o profesie juridică complexă, ci o profesie socială. Sunteți cei care faceți legătura între drepturile recunoscute de instanță și viața concretă a oamenilor, și aveți o misiune dublă (deși nu sunteți totdeauna astfel recunoscuți): de a proteja deopotrivă drepturile creditorilor, dar și drepturile debitorilor.

Comisia de la Veneția vă cunoaște complexitatea profesiei. În ultimul document (adoptat în decembrie 2025) cu privire la standardele statului de drept, executorii judecătorești sunt evidențiați în capitolul alocat standardului pentru accesul la justiție, în partea în care se analizează executarea efectivă a hotărârilor judecătorești – o parte componentă a statului de drept. În viziunea Comisiei, rolul executorului judecătoresc este subsumat noțiunii de mecanisme pentru executarea efectivă a hotărârilor instanțelor naționale sau internaționale.

Așadar, documentul actualizat al Comisiei de la Veneția pornește de la o idee simplă: statul de drept ar fi gol de conținut dacă hotărârile judecătorești ar rămâne doar la un nivel declarativ, fără a fi efectiv puse în executare. Fără executare (observă Comisia de la Veneția), dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces la o instanță devin iluzorii, iar cetățenii nu mai beneficiază de ceea ce exigența statului de drept (o valoare a Uniunii Europene) cere să fie: protecția jurisdicțională efectivă.

De aceea, în viziunea Comisiei de la Veneția este ceea ce am numi o infrastructură strategică esențială, invizibilă, fără de care statul de drept s-ar opri la ușa de ieșire din instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă, fără să mai fie adus la îndeplinire. Fără executarea efectivă, drepturile recunoscute de instanțe rămân doar simple declarații. (…)

Dumneavoastră, executorii, sunteți cei care asigurați o protecție efectivă a drepturilor. Și mă refer nu doar la drepturile creditorului. Executorul nu este și nu trebuie să fie considerat avocatul creditorului, pentru că el rămâne, în definitiv, un garant că drepturile tuturor părților implicate într-o procedură de executare silită sunt respectate în faza cea mai sensibilă: faza constrângerii. Rolul executorului nu trebuie să fie doar să încaseze drepturi și bunuri în numele creditorului și pentru creditor, ci să pună în echilibru drepturile tuturor părților – fie că vorbim de debitori, terți afectați, minori sau coproprietari afectați în mod uzual într-o procedură de executare silită.

Prin urmare, cred că trebuie să fiți și foarte buni psihologi, pentru că gestionați o tensiune structurală între imperativul executării silite și impactul social asupra debitorilor.

Apoi, dumneavoastră sunteți cei chemați să faceți o mediere socială, pentru a preveni conflictele. Altfel spus: v-aș numi și un pacificator juridic, pentru că aveți înțelepciunea și atribuția legală de a folosi constrângerea doar ca ultim resort, și nu ca un prim reflex.

Cu alte cuvinte: vă doresc în continuare (oricât de greu ar fi) să nu lăsați impresia în societate că sunteți doar brațul armat al hotărârii judecătorești, ci și un actor de gestionare responsabilă a conflictului. Întâmplarea de mai devreme pe care v-am descris-o viza și posibilitatea pe care o aveți să protejați și persoanele vulnerabile și mai cu seamă un drept fundamental enunțat în Constituție: dreptul la demnitate umană. Sunteți chemați întotdeauna (și puteți face acest lucru) să calibrați între fermitatea executării pe care o aveți de dus și protecția demnității persoanei. Acea familie a reușit până la urmă să predea voluntar un imobil, evitând expunerea socială, rușinea, umilința de a duce o procedură de evacuare cu jandarmi, care ar fi făcut impactul social foarte mare pentru ei.

Nu în ultimul rând, sunteți un scut împotriva abuzului de putere privată, dar și a abuzlui de putere publică. Poate că sunteți văzuți uneori ca brațul celui mai puternic într-o procedură. Dar, prin filtrul dumneavoastră, atunci când e vorba de constrângere privată, trebuie să aveți grijă ca această procedură să nu devină un abuz. Fiind profesioniști autorizați care vă bucurați de independență funcțională și sunteți sub controlul judecătoresc, aveți prerogativa de a limita tentația unor creditori – nu doar privați, ci și publici – de a recurge la metode extralegale sau abuzive pentru a-și satisface creanțele, și atunci [aveți posibilitatea] de a proteja drepturile debitorilor.

Nu în ultimul rând, aveți un rol esențial pentru educația juridică implicită, pentru că sunteți un profesor involuntar pentru foarte mulți cetățeni care intră în contact cu dumneavoastră prin măsura popririi pe salariu și nu știu ce să facă, ce urmează să li se întâmple. De modul în care explicați și documentați procedura, întreaga dumneavoastră muncă devine o formă de educație juridică la firul ierbii, care poate reduce din neîncrederea în justiție sau – dimpotrivă – o poate amplifica. (…)

Vă doresc ca, în epoca inteligenței artificiale, să nu lăsați să vi se schimbe menirea fundamentală de executor judecătoresc: aceea de a transforma drepturile recunoscute de instanță în realitate, dar cu respect pentru demnitatea persoanei și pentru încrederea publicului în justiție. Vă doresc ca toate noile tehnologii și inteligența artificială să vă ușureze sarcinile administrative, dar executarea să devină mai rapidă, dar și mai dreaptă”.