PRELUAREA CU FORTA A PUTERII JUDECATORESTI – Judecatorii CSM Claudiu Dragusin si Alin Ene acuza dupa atacul concertat la adresa ICCJ: “Ceea ce se intampla astazi impotriva justitiei pare mai degraba o campanie militara. Cum poti sa afirmi ca protestezi 'pentru Justitie', cand scopul este tocmai sa pui presiune pe judecatorii Inaltei Curti pentru ca nu iti convin hotararile judecatoresti?... Mesajul e simplu: hotarati altfel sau urmeaza executia pe retelele sociale si chiar in strada”
Judecatorii Claudiu Dragusin si Alin Ene (foto stanga-dreapta) din Consiliul Superior al Magistraturii au luat atitudine vineri, 14 noiembrie 2025, fata de campania de ura intretinuta de catre regimul PSD-PNL-USR-UDMR al lui Ilie Bolojan impotriva tuturor magistratilor din Romania.
In mesajul publicat pe Facebook, Claudiu Dragusin a comparat atitudinea guvernului Bolojan cu o campanie militara, menita sa preia cu forta puterea judecatoreasca. In plus, membrul CSM a atras atentia ca niciodata in vreo democratie occidentala puterea politica nu a instigat la demonizarea si chiar la exterminarea fizica a magistratilor.
La randul lui, tot pe Facebook, Alin Ene a subliniat ca aceasta campanie a regimului Bolojan este fumigena perfecta pentru a distrage atentia poporului de la haosul puterii politice. Totodata, Ene ii compara pe activistii #rezist care ataca Inalta Curte si pe presedinta ICCJ Lia Savonea cu dictatorii Hitler, Stalin, Mao Zedong si Hugo Chavez.
Iata postarea judecatorului CSM Claudiu Dragusin:
„Ca sa ne pozitionam corect in spatiile occidentale, ale lumii libere si democratice, in nicio tara occidentala, niciodata, puterea politica nu a instigat la demonizarea si exterminarea fizica a judecatorilor, folosindu-se de presa sau, cateodata, vorbind direct de la nivelul tribunei politice (lucru recunoscut de presedinte insusi).
Judecatorii nu sunt imuni la critica, iar critica este acceptabila daca este facuta cu buna-credinta si informata.
Protestele impotriva sistemului de justitie si protestele impotriva judecatorilor insisi pentru ca cineva nu e de acord cu modul de interpretare a legii reprezinta un atac impotriva unei puteri a statului roman, justitia.
Ceea ce se intampla astazi impotriva justitiei nu este o critica de buna credinta si informata, ci pare mai degraba o campanie militara decat o campanie civila.
Ceea ce se intampla astazi este o incercare de preluare cu forta a puterii judecatoresti.
1. In continuare, vedeti si cum sunt tratate protestele impotriva justitiei si a judecatorilor in Statele Unite ale Americii (potrivit unei legi din 1958, in vigoare si astazi) atunci cand ele au ca obiect impiedicarea administrarii justitiei:
'Oricine, cu intentia de a interveni, obstructiona sau impiedica administrarea justitiei sau cu intentia de a influenta orice judecator, jurat, martor sau functionar judiciar, in indeplinirea atributiilor sale, picheteaza sau defileaza in sau in apropierea unei cladiri care adaposteste o instanta judecatoreasca a Statelor Unite sau in interiorul sau in apropierea unei cladiri sau resedinte ocupate sau utilizate de un astfel de judecator, jurat, martor sau functionar judiciar, sau cu o astfel de intentie foloseste orice camion cu sunet sau dispozitiv similar sau recurge la orice alta demonstratie in interiorul sau in apropierea unei astfel de cladiri sau resedinte, va fi amendat in temeiul prezentului titlu sau pedepsit cu inchisoarea pentru cel mult un an, sau ambele.
Nimic din aceasta sectiune nu va interfera cu sau nu va impiedica exercitarea de catre orice instanta judecatoreasca a Statelor Unite a puterii sale de a pedepsi pentru sfidarea curtii'.
('Whoever, with the intent of interfering with, obstructing, or impeding the administration of justice, or with the intent of influencing any judge, juror, witness, or court officer, in the discharge of his duty, pickets or parades in or near a building housing a court of the United States, or in or near a building or residence occupied or used by such judge, juror, witness, or court officer, or with such intent uses any sound-truck or similar device or resorts to any other demonstration in or near any such building or residence, shall be fined under this title or imprisoned not more than one year, or both.
Nothing in this section shall interfere with or prevent the exercise by any court of the United States of its power to punish for contempt'.) (n.r. click aici)
2. Iar daca asa ceva se intampla impotriva CEDO, cu o tonalitate mult redusa, raspunsul este acesta:
'Dezbaterea este sanatoasa, dar politizarea Curtii nu este. Intr-o societate guvernata de statul de drept, niciun sistem judiciar nu ar trebui sa se confrunte cu presiuni politice. Institutiile care protejeaza drepturile fundamentale nu se pot supune ciclurilor politice. Daca o fac, riscam sa erodam insasi stabilitatea pe care au fost construite pentru a o asigura. Curtea nu trebuie folosita ca arma – nici impotriva guvernelor, nici de catre acestea'.
('Debate is healthy, but politicizing the Court is not. In a society governed by the rule of law, no judiciary should face political pressure. Institutions that protect fundamental rights cannot bend to political cycles. If they do, we risk eroding the very stability they were built to ensure. The Court must not be weaponized — neither against governments, nor by them'.) (n.r. click aici)”.
Redam postarea judecatorului CSM Alin Ene:
„Fumigena perfecta: scandal cu judecatori, ca sa nu vezi haosul puterii politice
Se protesteaza astazi pentru revocarea Presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Daca citesti manifestul protestului, trecand peste populisme si indignari morale, nu ai cum sa nu observi fracturile logice.
Cum poti sa sustii ca protestezi pentru 'viitorul in care legea chiar se aplica', atunci cand insasi revendicarea protestului tau este sa fie inlocuita legea cu emotia populara?
In manifest nu se gaseste nici urma de motive legale pentru revocare. Probabil pentru ca legea nu se scrie in ritmul furiei de pe Facebook.
Cum poti sa afirmi ca protestezi 'pentru Justitie', cand scopul este tocmai sa pui presiune pe judecatorii Inaltei Curti pentru ca nu iti convin hotararile judecatoresti?
Si poate asa se intelege si de ce protestul nu este organizat in fata CSM (singura autoritate in masura sa dispuna revocarea presedintelui ICCJ), ci in fata instantei supreme.
Pentru ca, in fapt, nu se urmareste obtinerea revocarii presedintelui, ci un mesaj pentru toti judecatorii Inaltei Curti.
Mesajul e simplu: hotarati altfel sau urmeaza executia pe retelele sociale si chiar in strada.
In sfarsit, am descoperit cum functioneaza independenta justitiei: puterea judecatoreasca trebuie sa se subordoneze celor cu portavocea mai puternica.
Dincolo de judecatile de valoare cu privire la trecutul profesional al presedintei ICCJ, singurul motiv referitor la activitatea desfasurata dupa preluarea mandatului priveste nemultumirea referitoare la hotararile pronuntate in calitate de judecator.
Iar acesta este si cel mai grav, contrar Constitutiei si principiilor oricarui stat de drept.
In orice democratie, atacarea judecatorilor pentru hotararile pronuntate este o forma de presiune inadmisibila.
De aceea, se ridica o intrebare pentru organizatorii protestului (ONG-urile Declic, Rezistenta, Coruptia ucide, Initiativa Romania si Initiativa Timisoara): de unde v-ati inspirat in scrierea manifestului? Lista autorilor care au folosit exact aceasta retorica e, din pacate, lunga si rusinoasa.
Va puteti alege preferatul: Hitler, Stalin, Mao Zedong sau Hugo Chavez?
Justitia nu se apara strigand, ci respectand legea.
Iar daca vrem o societate care sa creada in reguli, trebuie sa incepem prin a nu le calca in picioare chiar noi, in numele moralitatii publice”.

Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Minunații ani de liceu... (1)
Comentarii
# EU
14 November 2025 13:32
+5
# Kaka
14 November 2025 14:07
+2
# Ion
14 November 2025 16:17
-4
# basicuta
14 November 2025 19:47
-3
# Popescu
14 November 2025 19:51
+46
# vlad tepes
14 November 2025 21:51
0
# shush
15 November 2025 10:01
+1