Vorbe de fumoar - 6.07.2026 - Premierul demis Ilie Bolojan a rămas fără comitet
* Lovitură încasată în instanță de Ilie Bolojan (foto), premierul demis, dar care nu se dă dus de la Palatul Victoria.
Curtea de Apel București a desființat luni, 6 iulie 2026, Comitetul pentru modificarea Legilor Justiției înființat de Ilie Bolojan, comitet care în realitate era folosit de grupările #rezist să facă propuneri prin care în final să pună mâna pe magistratură. Desigur, acest fusese suspendat de ICCJ (click aici pentru a citi), iar între timp își încheiase activitatea, dar chiar și așa decizia CAB este foarte importantă. Asta întrucât niciunul dintre oamenii lui Bolojan nu va mai putea cere punerea în aplicare a raportului elaborat de acest comitet, având în vedere tocmai faptul că instanța a anulat decizia lui Bolojan de înființare a Comitetului.
Oricum, nea Ilie e paralel cu orice înseamnă justiție. Singurul lucru pe care îl știe e cum să distrugă magistratura.
Și să nu uităm: lovitura de la CAB i se trage lui Bolojan de la avocata Elena Radu, președinta Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept, ONG-ul care a introdus acțiunea de desființare a comitetului.
Minuta sentinței Curții de Apel București (dosar 448/2/2026):
„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâtul Prim-ministrul României, ca neîntemeiate. Respinge excepţiile inadmisibilităţii, autorităţii de lucru judecat, lipsei de obiect şi lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect suspendare executare, excepţii invocate de pârâta Cancelaria Prim-ministrului, ca neîntemeiate. Admite acţiunea. Anulează Decizia Prim-ministrului României nr. 574/19.12.2025 privind constituirea, organizarea şi atribuţiile Comitetului pentru analiza şi revizuirea legislaţiei în domeniul justiţiei. Suspendă executarea Deciziei Prim-ministrului României nr. 574/19.12.2025 până la soluţionarea definitivă a cauzei. Obligă pârâtul Prim-ministrul României la plata către reclamantă a sumei de 120 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru). Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 06.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre 1250/2026 06.07.2026”.
Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Comentarii