28 noiembrie 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ABUZURILE II AJUNG DIN URMA PE CITU SI PE ARAFAT – Instantele constata pe banda rulanta inexistenta hotararilor prin care CNSU i-a umilit pe romani in pandemie. Judecatoarea Catalina Nistor de la CA Brasov a anulat HCNSU 16/2021, prin care oamenii au fost inchisi in case la ora 22. Decizia a fost luata dipa ce studentul la Drept Adrian Secu a acuzat nepublicarea hotararii in Monitorul Oficial (Minuta si actiunea)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

29 septembrie 2021 14:21
Vizualizari: 4406

Se vede treaba ca anul 2021 este sortit anularii umilintelor la care regimul Iohannis-Citu-Arafat i-a supus pe romani sub pretextul pandemiei. O asemenea compensatie a venit marti, 28 septembrie 2021, din partea judecatoarei Catalina Nistor de la Curtea de Apel Brasov (foto 2), cea care a constatat inexistenta Hotararii nr. 16 din 10 martie 2021, prin care Comitetul National pentru Situatii de Urgenta – avandu-l ca presedinte pe premierul Florin Citu (foto 1 stanga) si ca vicepresedinte pe seful DSU Raed Arafat (foto 1 dreapta) – a inchis poporul in casa in intervalul 22:00 – 5:00.



Lumea Justitiei a prezentat inca din martie actiunea prin care avocatul Alexandru Goga din Baroul Brasov i-a cerut instantei sa anuleze abuziva hotarare de CNSU (click aici pentru a citi). Insa important este ceea ce s-a petrecut intre timp in dosar: a aparut cererea de interventie in interes propriu din partea lui Adrian Cristian Secu (foto 3), studentul la Drept care a obtinut deja din partea Curtii de Apel Bucuresti constatarea inexistentei a trei hotarari CNSU, in doua actiuni separate, dintre care una a fost confirmata definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie (click aici pentru a citi). Motivul? CNSU nu se deranjase sa-si publice in Monitorul Oficial niciuna dintre cele trei hotarari. De altfel, Adi Secu a adus acelasi argument si acum, in fata CA Brasov: nepublicarea in MO a HCNSU 16/2021.

La randul ei, marti, 28 septembrie 2021, judecatoarea Catalina Nistor i-a dat o veste proasta avocatului Alexandru Goga, dar o veste buna studentului Adrian Secu: a respins actiunea celui dintai, dar i-a admis celuilalt cererea de interventie principala, constatand inexistenta HCNSU 16/2021.

Lumea Justitiei v-a prezentat in martie actiunea avocatului Alexandru Goga (a se vedea primul link). De data aceasta, va aratam argumentele studentului Adrian Secu din cererea de interventie in interes propriu.

Ultima mentiune pe care o facem este ca sirul hotararilor judecatoresti de anulare a actelor CNSU nepublicate in Monitorul Oficial a inceput cu o decizie pronuntata ca urmare a unei actiuni formulate de catre avocata Elena Radu (click aici pentru a citi).


Iata mai intai minuta sentintei nr. 97/2021 din dosarul nr. 159/64/2021:


Respinge exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii, exceptii invocate de paratul Guvernul Romaniei si de intervenientul accesoriu in interesul paratului – Ministerul Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de chemare in judecata si la cererea de interventie accesorie formulata de Asociatia pentru Siguranta Urbana si Mediere.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesual active a intervenientului in interes propriu Secu Cristian Adrian, exceptie invocata de paratul Guvernul Romaniei.

Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Guvernul Romaniei prin raportare la cererea de interventie principala formulata de intervenientul in interes propriu Secu Cristian Adrian.

Respinge exceptia lipsei de interes, exceptie invocata de intervenientii in interesul paratilor – Ministerul Afacerilor Interne si Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de interventie principala.

Respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de interventie, exceptie invocata de intervenientul in interesul paratului – Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de interventie principala.

Respinge cererea de chemare in judecata, astfel cum fost modificata, formulata de reclamantul Goga Alexandru Silviu in contradictoriu cu paratul Comitetul National pentru Situatii de Urgenta si cu paratul Guvernul Romaniei, prin Secretariatul General al Guvernului.

Respinge cerere formulata de reclamant avand ca obiect anularea partiala a HCNSU 16 formulata in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesual pasiva.

Respinge cererea de interventie accesorie in interesul reclamantului formulata de intervenientul accesoriu Asociatia pentru Siguranta Urbana si Mediere, prin Presedinte Ionel Spataru.

Admite in parte cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul SECU CRISTIAN ADRIAN. Constata inexistenta Hotararii Comitetului National pentru Situatii de Urgenta nr. 16/10.03.2021.

Respinge cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul Secu Cristian Adrian in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesual pasiva. Admite cererea de interventie accesorie in interesul paratului Guvernul Romaniei formulata de Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge cererea de interventie accesorie in interesul paratului Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, formulata de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Respinge cererea formulata de intervenientul in interes propriu Secu Cristian Adrian de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Brasov. Pronuntata in conditiile art. 402 C.pr.civ., prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, astazi, 28.09.2021”.


Redam si principalul pasaj din cererea de interventie principala a lui Adrian Secu:


Chestiuni prealabile

Interesul

Distinct de faptul ca sunt reclamant in alte dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti, care au stransa legatura cu cauza, va prezint punctual interesul meu nascut, legitim si actual in formularea prezentei cereri de interventie.

1) Pe cale separata, in conditiile art. 8 din Legea 554/2004, voi solicita daune materiale si morale pentru prejudiciile cauzate de actele emise pe perioada starii de alerta, a caror intindere nu o cunosc la momentul promovarii prezentei actiuni, deoarece trebuie sa fiu supus unor evaluari medicale si psihologice amanuntite, conform trimiterii de la doctorul de familie.

2) intrucat sunt angajat al unei societati cu capital privat in domeniul IT si student la drept, in plus desfasor si activitati de freelancing, orarul meu este foarte incarcat si prin urmare nu pot sa ies din casa in intervalul orar 08-21. Ca atare, urmare a masurilor luate de CNSU-Guvern, nu mai pot iesi din casa pentru a face cumparaturi sau a manca in oras, acest lucru fiind posibil doar in masura in care imi incalc fie obligatiile din Contractul individual de Munca, fie nu particip la cursurile de licenta, fie imi incalc angajamentele asumate cu tertele persoane in activitatile de freelancing.

De asemenea, urmare a acestor activitati mentionate, eu imi doresc sa desfasor activitati sportive si recreative in aer liber si dupa ora 22, lucru care nu este permis chiar si daca as dori sa prezint declaratia pe proprie raspundere.

3) Datorita reglementarii improprii si nelegale cu privirea la purtatul mastii din Hotararea CNSU, precum si prin faptul ca restrictia de circulatie s-a dispus in timpul noptii, se anuleaza orice posibilitate de a intreprinde miscare in aer liber. Desi intreprinderea activitatilor fizice in aer liber este permisa, ea este limitata a se desfasura doar intre 05-22, cand (desi poate Guvernantii nu stiu) oamenii mai si muncesc, sau studiaza. Data fiind purtarea mastii, dar si faptul ca sunt o persoana robusta, care nu practica sport de performanta, aceasta activitate devine inaccesibila pentru mine, intrucat activitati precum sprinturi pe lungimi scurte, maratoane, exercitii musculare etc impun un efort suplimentar din partea sistemului respirator, or purtarea mastii impiedica buna circulatie a aerului si eliminarea dioxidului de carbon in conditii de efort. Din lipsa miscarii si sedentarismului am acumulat un surplus de 35 de kilograme in pandemie, ajungand la o greutate de 115 kg, fiind anormala la varsta de 25 de ani si inaltimea de 1.81 m. Greutate optima la acesti parametrii poate atinge cel mult 83 de kilograme, conform datelor prezentate in tabelul de mai jos.

In acest moment, la o prima analiza facuta de medicul de familie sunt suspect de tahicardie, urmand sa fac o analiza minutioasa la medicul de specialitate pentru confirmarea acesteia. Pana atunci, sunt nevoit sa iau pastile pentru ameliorarea acestei stari – extravalerian cardio. Precizez ca am fost nevoit sa sun la 112 intr-o seara fiindca simteam ca imi sare inima din piept.

O alta problema de sanatate pe care o am este data de tulburarea regimului alimentar, creata de imprejurarea faptului ca restaurantele pe care le frecventez eu au fost inchise, ramanand deschise doar cafenelele care au terase, motiv pentru care am un inceput de gastrita urmare a meselor neregulate. Or, odata cu masurile implementate de parati, eu nu am mai putut sa imi respect programul de mese. Invederez instantei ca pentru aceasta afectiune eu iau Gaviscon.

Pe de alta parte, sufar si de o stare de anxietate, intrucat distantarea sociala fata de parinti, rude, si chiar prieteni apropiati imi conduce starea de asa natura. Faptul ca intrunirile si reuniunile au fost interzise este o ingerinta prea mare in viata personala si intimitatea mea. De altfel, acestea nu sunt permise deloc, desi s-ar putea impune masuri care sa respecte principiul proportionalitatii, precum organizarea intrunirilor daca participantii acestora prezinta un test negativ covid. Or, daca organele statului intervin si intrerup aceste reuniuni, participantii sunt ca si amendati, indiferent daca au Covid sau nu.

In fine, aceasta lipsa crunta a vietii sociale, ma face sa iau pastile pentru tratarea anxietatii, si anume Sedatife PC.

Nu in ultimul rand, pe langa aceste afectiuni de sanatate, nu este de neglijat nici paguba iminenta care poate rezulta din suma pecuniara imensa a amenzilor care se impun pentru incalcarea acestor restrictii si, aditional, a timpului pe care il pot petrece in instanta pentru anularea acestora, timp pe care paratii nu mi-l pot deconta.

In ceea ce priveste drepturile afectate, va rog sa observati ca dreptul la respectarea vietii private, dreptul de a ma bucura de mediul inconjurator, dreptul la hrana, nutritie si mese echilibrate, libertatea de circulatie in tara, dreptul la sanatate si dreptul la demnitate au avut de suferit, caracterul perpetuu al acestora fiind eliminat. (...)

Fondul cererii

Prin forma ad validitatem se intelege acea conditie de validitate, esentiala si speciala, care consta in necesitatea indeplinirii formalitatilor prestabilite de lege, in lipsa carora actul juridic civil nu s-ar putea naste in mod valabil.

Potrivit art. 7 alin.2, Comitetele pentru situatii de urgenta sunt organisme interinstitutionale cu rol decizional in managementul situatiilor de urgenta, hotararile acestora avand caracter obligatoriu pentru destinatarii acestora, iar potrivit art 8^1 alin. 3, Comitetul national este un organism interinstitutional format din ministri sau secretari de stat desemnati de acestia si conducatori ai institutiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de acestia, in functie de tipurile de risc gestionate sau functiile de sprijin repartizate in competenta in cadrul Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta.

Distinct de actul juridic civil tipic, a carui nepublicare in conditiile legii atrage sanctiunea inopozabilitatii fata de terti, pentru ca un act administrativ cu caracter normativ sa fie valid si sa produca in mod legal efecte juridice general obligatorii, trebuie sa fie publicat.

Potrivit normelor imperative ale art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, (1) In vederea intrarii lor in vigoare, legile si celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotararile si ordonantele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autoritatilor administrative autonome, precum si ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Aceasta cerinta este dedublata de prevederile Legii nr.202/1998, care la art. 5 lit H prevad ca actele normative ale organelor de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit competentei lor stabilite prin lege, adoptate in vederea organizarii executarii legii se publica in Monitorul Oficial Partea I.

Autoritatea emitenta a Hotararii nr. CNSU nr. 16/10.03.2021 este Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, organ de specialitate al administratiei publice centrale, sub conducerea Guvernului. Prin urmare, intra sub incidenta art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Cu privire la admisibilitatea actiunii in constatarea inexistentei actului, Curtea Constitutionala a Romaniei a retinut ca prin prisma dispozitiilor constitutionale ale art. 52 si art. 116 alin.6) din Constitutie, conform carora controlul judecatoresc al actelor administrative prevazute in Constitutie este garantat, nimic nu impiedica persoana vatamata sa formuleze o actiune in constatarea inexistentei actului, in lipsa unor norme de procedura reglementate de Legea 554/2004, deoarece niciun judecator nu poate refuza solutionarea unei cereri pe motiv ca legea nu prevede, este intunecata sau neindestulatoare.

Desi in legislatie nu este prevazuta o sanctiune expressis-verbis, nepublicarea actului administrativ normativ atrage sanctiunea inexistentei acestuia, conform jurisprudentei CEDO, ICCJ si CCR.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Petra contra Romaniei, a retinut ca Ordinul nr.1223/31.05.2007, emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, este inexistent juridic intrucat, nefiind publicat in M.O., nu intruneste exigentele de accesibilitate ale unei legi.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 3792 din 30 octombrie 2008 a retinut ca actul normativ nepublicat este inexistent:

'Legea nr.24/2000 este clara sub acest aspect, stabilind pentru actele administrative normative publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei (art.10 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa).

Niciun alt mod de aducere la cunostinta publicului a actelor administrative normative nu suplineste cerinta impusa de ar.10 alin.(1) sus-mentionat (de exemplu, publicarea pe site-ul autoritatii emitente).

Sanctiunea nepublicarii actului administrativ normativ este aceea a inexistentei actului astfel emis'.

Curtea Constitutionala a Romaniei a retinut prin Decizia 429/2019 ca:

'Sanctiunea inexistentei actului administrativ intervine atunci cand acesta este lipsit de un element de fapt indispensabil conform naturii sale si ca depunerea la dosarul cauzei, in materialitatea lor, a actelor nepublicate de catre autoritatea interesata, obligatie ce deriva din textul de lege criticat, are doar semnificatia administrarii unei probe, fara a putea fi considerata drept o cale legala de validare a unor acte normative'.

Distinct de acestea, Curtea retine ca, in temeiul art. 52 si art. 126 alin. (6) din Constitutie autorul are la dispozitie calea unei actiuni prin care poate sa solicite oricand instantei judecatoresti examinarea legalitatii unui actului administrativ cu caracter normativ si constatarea inexistentei sale, astfel ca accesul liber la justitie nu este restrictionat in ceea ce priveste contestarea legalitatii unor astfel de acte administrative. Sunt respectate astfel, toate garantiile specifice unui proces echitabil.

Intrucat actul normativ al paratilor nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, dar a intrat in circuitul civil, a produs efecte juridice si prejudicii mie, in egala masura reclamantului si, nu in ultimul rand, poporului roman, fiind actul juridic principal in baza caruia a luat nastere actul juridic subsecvent, Hotararea de Guvern nr. 293/2021, solicit admiterea cererii de interventie principala si constatarea inexistentei Hotararii CNSU nr. 16/2021.


* Cititi aici intreaga cerere de interventie in interes propriu


sursa foto Arafat-Citu: Mediafax

sursa foto Nistor: Mytex.ro

Comentarii

# VIKY date 29 septembrie 2021 14:37 +42

"Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei(APCE) a adoptat pe 27 ianuarie 2021 o rezolutie importanta, care vizeaza interzicerea vaccinarii obligatorii, a pasapoartelor de vaccinare si discriminarea in functie de statutul de vaccinare.Rezolutia 2361/2021 interzice statelor membre sa faca obligatorie vaccinarea impotriva coronavirusului si prevede ca vaccinarea nu poate fi utilizata pentru a-i discrimina pe cei care nu se vaccineaza. Totodata se solicita IMPERATIV sa se distribuie informatii transparente despre siguranta si efectele secundare"...Gasiti rezolutia pe YouTube in limba engleza. Certificatul se emite pentru monitorizarea celor vaccinati, nicidecum pentru ingradirea drepturilor si libertatilor. TREZITI-VA!. Marea Britanie a renuntat la certificat din cauza presiuni populatiei. Voi ce faceti, asteptati ca GuWernerul Nazist sa il retraga, sau asteptati pana se da lege, ca sa fiti siguri ca va vor intepa din 6 in 6 luni (cobaii), iar cei neintepati nu vor avea nici un drept?

# VIKY date 29 septembrie 2021 15:11 +20

Noaptea mafia are de lucru: instaleaza antene 5G, monteaza camere de supraveghere, si mai dau drumul la drone pentru supraveghere si protejare a mafiei lemnului. Noaptea este dedicata hotilor de GuWernerul criminal , nu cetatenilor care vor sa se plimbe pe clar de luna. Voi trebuie doar sa ascultati sfaturile nazistilor care va vor binele: stati in casa, iesiti doar sa va vaccinati, altfel muriti, nu faceti miscare, invatati si lucrati de acasa, uitati-va doar la TV-urile "independente" unde se prezinta doar apocalipsa infectatilor si mortilor, nu va informati de la specialisti renumiti pe planeta detinatori ai premiului Nobel, ascultati doar ce va spune un arab care va vrea "binele". De atata "bine" pe care vi-l doresc acesti criminali, au cumparat 120 000 000 de vaccinuri pentru cativa ani, fara el nu aveti nici un drept nici macar la munca. Nici nazistii pe vremea lui Hitler nu au reusit sa provoaca un genocid planetar. Si este deabea...inceputul.

# Felicitari tuturor care au avut o contributie date 29 septembrie 2021 23:18 +43

la a nu lasa tara sa devina un fel de Birkenau ... Toata stima celor din justitie care pot si stiu cum sa actioneze legal pentru a frana acest genocid cu intarziere ce ni se aplica deja !

# Astia trebuie inchisi in aceeasi celula ! date 29 septembrie 2021 23:22 +42

2 dobitoci , luati de valul puterii si al controlului ! Nu zic bine , SRI ? :-)

# VIKY date 30 septembrie 2021 13:39 +33

Luk Montagnier: "Vaccinarea in masa va provoca genocid mondial. Cei vaccinati vor dezvolta tulpini mortale". Toate decesele dupa vaccinare sunt trecute la covid, pentru ca dezvolta forme severe, majoritatea fac stop cardiac murind instantaneu. De ce nu se vorbeste despre decese dupa vaccinare?. De ce se anunta doar cifre, fara sa se specifice: varsta, bolile de care sufereau si cati au fost vaccinati?. De ex un bolnav cu afectiuni grave ajunge la spital, este testat pozitiv si bagat la tratament covid, nu este tratat de afectiunile de care sufera, iar la deces il baga la covid. Am am vazut declaratia ficei unui pacient vaccinat cu 2 doze, l-au internat, dupa 7 ore era mort. Pe certificatul de deces scria stop cardiac, ulterior au taiat peste stop cardiac si au scris covid. Cautati statistica deceselor de cancer si alte boli comparata cu decesele de "covid" si va cruciti.Bilantul lui Mihaila:270 decedati de covid, iar restul cu afectiuni cronice.

# @VIKY date 30 septembrie 2021 18:05 +21

E clar ca cineva doreste sa mentina sperietoarea cu COVID19 ca lumea sa se inoculeze cu ce numesc ei vaccin . https://www.youtube.com/watch?v=QAHi3lX3oGM .... https://www.bitchute.com/video/G9Jk9FyPkltv/?fbclid=IwAR2rvDZi5_WbIsq0TFSqVriKiBJcfOYNNQkFD5ujatsJbDcCM8Cj2MT-SQ8

# Român date 4 octombrie 2021 09:34 0

Jos naziştii care distrug țara si care fac rău românilor! Citiți https://romaniafarajustitie.wordpress.com Este important pentru noi toți să aflăm adevărul. TRĂIASCĂ ROMÂNIA ŞI ROMÂNII!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.11.2021 – Bobi le multumeste lui Cosmin si Narcis

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva