7 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ANCHETA PENTRU FAPTELE ADJUNCTULUI LUI KOVESI - Parchetul General a inceput urmarirea penala in dosarul deschis la plangerea lui Gheorghe Deaconeasa impotriva procurorului DNA Calin Nistor: „In cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si de favorizarea faptuitorului”. Deaconeasa: "Falsurile, ascunderea adevarului, abuzurile in timpul cercetarilor, amenintarea martorilor, sunt doar o parte din ilegalitati" (Documente)

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

13 May 2015 14:06
Vizualizari: 8057

Sectia de urmarire penala si criminalistica din Parchetul General a inceput urmarirea penala in rem in dosarul constituit la plangerea penala pe care Gheorghe Deaconeasa, denuntatorul Elenei Udrea, a formulat-o impotriva procurorului Calin Nistor (foto), adjunctul sefei DNA Laura Codruta Kovesi, si a avocatilor Anca Nicoleta Ionescu (fosta Popa) si Aurel Popa, din Baroul Valcea. Intr-un raspuns transmis, joi 7 mai 2015, jurnalistei Adina Anghelescu de la Antena 3, Biroul de presa al PICCJ a confirmat ca, printr-o ordonanta din data de 7 aprilie 2015, in acest dosar s-a dispus inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si de favorizare a faptuitorului:


Ca urmare a solicitarii transmise institutiei noastre, prin e-mail, inregistrate la Biroul de informare publica si relatii cu presa sub numarul de mai sus, va comunicam faptul ca plangerea penala formulata de catre persoana mentionata de dumneavoastra a fost inregistrata in evidenta cauzelor penale a Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la data de 12 martie 2015.

In cauza s-a dispus, prin ordonanta din data de 7 aprilie 2015, inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si de favorizarea faptuitorului”.

Plangerea fostului sef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa - cel care a denuntat la emisiunea "Exces de putere" de la Antena 3, realizata de jurnalista Oana Stancu, presiunile si amenintarile exercitate la adresa sa de oamenii Elenei Udrea pentru a-l constrange sa cedeze mai multe terenuri forestiere proprietate personala - vizeaza pretinse infractiuni de "abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, cercetare abuziva si nelegala, favorizarea infractorilor, trafic de influenta, santaj, participatie improprie la abuz in serviciu contra intereselor publice, complicitate la abuz in serviciu contra intereselor personale, fals, uz de fals, complicitate la fals, complicitate la uz de fals, inselaciune si complicitate la inselaciune".

Prezentam integral plangerea penala a lui Gheorghe Deaconeasa impotriva adjunctului DNA Calin Nistor:

"Plangere penala impotriva procurorului Nistor Calin, fost procuror sef sectie al DNA - ST Pitesti, a avocatei Anca Nicoleta Ionescu (fosta Popa) si a avocatului Popa Aurel, ambii din Baroul Valcea, pentru savarsirea urmatoarelor fapte:

1. abuz in serviciu contra intereselor persoanelor;

2. cercetare abuziva si nelegala;

3. favorizarea infractorilor;

4. trafic de influenta;

5. santaj;

6. participatie improprie la abuz in serviciu contra intereseor publice;

7. complicitate la abuz in serviciu contra intereselor persoanle;

8. fals si uz de fals, complicitate la fals si uz de fals;

9. inselaciune, complicitate la inselaciune.

1. Impreuna cu avocatii Ionescu Anca Nicoleta si Popa Aurel, cu care se cunostea foarte bine inca din facultate, procurorul Nistor Calin a creat mai multe dosare, inducand o stare de teama, creand o imagine negativa a familiei noastre, a inginerului Gheorghe Deaconeasa, afectand demnitatea si credibilitatea lui, distrugand prin afirmatii nefondate si fara baza legala imaginea noastra in societate.

In mod nelegal, cei 2 avocati devin martori in dosarele 53/P/2007, 102/P/2011, 228/P/2011 si 251/P/2011, desi cei doi erau APARATORII lui Gheorghe Deaconeasa.

Procurorul Nistor Calin a luat legatura cu avocata Ionescu Anca Nicoleta in perioada 2010-2011, dezvaluind rezultate din cercetarile dosarelor mai sus-mentionate, pentru a crea panica, a induce o stare de teama si a provoca situatii de care acesta, ulterior, a profitat, creand mai multe dosare prin amenintarea martorilor (dosar 68/P/2011, 251/P/2011, 228/P/2011, 102/P/2011, 234/P/2011 si, probabil si alte dosare CREATE), toate acestea dupa sesizarea lui Man Gabriela si Deaconeasa N. Gheorghe la DNA Structura Centrala (dosar 30/P/2012) a mitei si traficului de influenta practicat de procuror si avocati.

Abuzul in serviciu consta si in insistentele procurorului asupra institutiilor statului de a trimite anumite adrese si raspunsuri.

Tot abuz este si faptul ca, dupa 5 ani, in dosarul 53/P/2007 Rechizitoriul se trimite in instanta cu o masura care ii este transmisa lui Deaconeasa Gheorghe pe FAX (Anexa 1).

2. Toate dosarele create de procurorul Nistor Calin ascund documentele REALE de proprietate ale persoanelor cercetate (Dosar 53/P/2011 si Dosar 102/P/2011), dar care au fost FOARTE BINE ASCUNSE, cu ajutorul comisarului sef Zarioiu, astfel incat sa se creeze falsa impresie ca acele terenuri ar fi apartinut STATULUI ROMAN.

Desi au primit 5 ani la rand 2008, 2009, 2010, 2011 si 2012 documentele de proprietate de la Directia Judeteana a Arhiveor Gorj si Valcea, acestia le INTRODUC IN DOSARE sub alte denumiri, nemaispecificand nimic referitor la ele in OPIS (Volumul I) sau pe fata dosarului.

Beneficiind de 'ajutorul' avocatilor, SE INTRODUCE UN ACT care nu exista la Comisiile locale in dosarele de revendicare ale proprietarilor, dovada fiind OPISUL din dosarul 51/P/2007 si OPISURILE PRIMITE OFICIAL DE COMISARUL SEF ZARIOIU.

Totodata, se creeaza un act de catre cei doi avocati (care nu exista in firma verificata, conform adreselor primite la DNA Pitesti) si, in noiembrie-decembrie 2011, avocatii devin martori (singurii!!!) impotriva lui Deaconeasa Gheorghe in mai multe dosare (53/P/2011; 102/P/2011).

Amenintarile primite de la martorii: Tanase Alin (D.53/P/2011), Alb Vasile Valentin si Golui Constantin (D.68/P/2011), ale angajatilor firmei Soficarm si ai Administratiei Parang (D.251/P/2011), de Deaconeasa Gheorghe (in toate dosarele) au avut ca scop intimidari, toate culminand cu Perchezitia comandata in decembrie 2014 peste tot ce inseamna familia Deaconeasa (Anexa 2).

Presiunile facute asupra institutiilor statului pentru a furniza ANUMITE informatii arata caracterul abuziv si de ascundere a ADEVARULUI AL PROCURORULUI NISTOR CALIN.

3. In dosarul 39/P/2011, IGPR conexeaza mai multe dosare penale privind fapte de coruptie ale functionarilor STATULUI, dosare create la sesizarile lui Deaconeasa Gheorghe. In urma sesizarii privind tergiversarea cercetarilor (dosarul era din 2010 la structura teritoriala Pitesti sub instrumentarea procurorului Nistor Calin), in septembrie 2011 il preia procurorul Remus Lobodam, iar in noiembrie 2011, in prezenta a 3 avocati ai lui Deaconeasa Ghe. Gheorghe: Ghere Vasile, Ioan Pop Sabau si Horea Hadarau si Baroul Mures, acesta afirma: 'Nu ma intereseaza actele voastre, eu trebuie sa te bag in instanta'.

Dosarul este trimis in instanta, Tribunalul Valcea, cu o disjungere, de atunci cei vinovati de falsuri si coruptie desfasurand in continuare aceleasi activitati. Toti martorii din dosare erau intrebati numai de Deaconeasa Gheorghe si erau determinati si directionati sa spuna neadevaruri, ascunzand in acest fel o activitate infractionala a MAFIEI RETROCEDARILOR.

Inculpatul Tomescu Ion STIA ca voi deveni inculpat in septembrie 2011, lucru confirmat si de Alb Vasile Valentin si de avocata mea, la acea data, Ionescu Anca Nicoleta. Acest lucru poate fi confirmat si de Cretan Georgeta si Dobrin Gheorghe.

Dezvaluirile pe care le facea procurorul Nistor Calin avocatei Ionescu Anca Nicoleta erau de a-mi induce teama si a-mi distruge credibilitatea.

Adevaratii falsificatori de documente au fost protejati de procuror si au primit informatii din dosare, prin intermediul avocatei Ionescu Anca Nicoleta (Anexa 3)

Desi martorii Tanase Alina, Deaconeasa Ghe. Gheorghe, Anton Ion au declarat traficul de influenta, santajul etc. facut de avocata Ionescu Anca Nicoleta, procurorul Nistor Calin nu s-a mai autosesizat.

4. Cererea de bani pentru procurorul Nistor Calin, facuta de avocata Ionescu Anca Nicoleta cu termen limita septembrie 2011, poate fi confirmata de Tanase Alina, Anton Ion, Deaconeasa N. Gheorghe, Deaconeasa Ghe. Gheorghe si Man Gabriela.

In anul 2011, aceasta avocata i-a spus lui Deaconeasa Ghe. Gheorghe ca va deveni inculpat in dosarul 53/P/2011 si, daca nu da banii pana in septembrie 2011, va fi trimis in instanta.

Acest lucru l-a declarat Deaconeasa Ghe. Gheorghe in dosarul 30/P/2012-DNA Structura Centrala, dar nu au fost audiati martorii Anton Ion si Tanase Alina.

Declaratie Deaconeasa Ghe. Gheorghe:

'Tot in noiembrie 2011 am cerut o audienta la domnul Daniel Morar si am fost primit de domnul Lucian Papici, caruia i-am povestit despre cererea avocatei si despre faptul ca aceasta mi-a spus ca "Nistor Calin va deveni Sef a Bucuresti si daca nu dau banii ne va DISTRUGE PE TOTI" (lucru confirmat).

Am fost dus de domnul Papici jos la parter pentru denunt, dar acolo mi s-a spus ca daca am 100.000 RON sa-i aduc sa-i insemneze.

Am plecat de la DNA Bucuresti si in noiembrie-decembrie 2011 s-a primit prima trimitere in instanta la "foc automat".

In 2011 mi s-a mai facut dosarul 68/P/2011, unde procurorul Nistor Calin, la audiere, mi-a spus mie Deaconeasa Ghe. Gheorghe in prezenta avocatului Cristian Stefan din Baroul Valcea: "asa este cand te iei dupa altii".

In acest dosar 68/P/2011 s-a incercat, prin intimidari succesive si amenintari, determinarea martorilor sa declare impotriva lui Deaconeasa Ghe. Gheorghe. In toate dosarele au fost obligate institutiile statului sa se constituie parte civila si sa produca documente incriminatorii la adresa lui Deaconeasa Gheorghe. (Anexa 4)

5. In toate dosarele unde eu Deaconeasa Ghe. Gheorghe am avut asistenta din partea avocatilor Ionescu Anca Nicoleta si Popa Aurel am fost santajat de cei doi, ca daca nu dau banii pentru casa lor si pentru procurorul Nistor Calin, acesta va ajunge sef si va distruge tot ce inseamna familia mea si afacerile mele. Acest lucru s-a si confirmat, avocatii beneficiind de protectia procurorului, ne-au distrus afacerile, au reusit, prin falsuri, sa ne distruga imaginea, demnitatea, drepturile cetatenesti conform Constitutiei, creand panica. Prin dezvaluiri repetate ale unor acte de procedura, a unor convorbiri telefonice din D/53/2011, ni s-a creat si indus o stare de teama, cu prietenia DOVEDITA CU PROCURORUL NISTOR CALIN, obtinand de la familia noastra diverse servicii, pe care nu au vrut sa le mai achite, mai mult, solicitand si bani pentru procuror.

6. Cei doi avocati, profitand de relatia cu procurorul Nistor Calin, au reusit, prin falsuri create, sa determine trimiterea in judecata a lui Deaconeasa Ghe. Gheorghe, conform unor incadrari juridice, care au afectat bunul mers al proceselor civile privind proprietatea personala, procese in care STATUL ROMAN a fost defavorizat, deoaece FALSELE Asociatii de mosneni nu erau proprietare de terenuri, in cazul terenurilor forestiere nerevendicate, acestea revenind STATULUI ROMAN.

Abuzul procurorului Nistor Calin consta in aceea ca, ORBIT de furia de a demonstra ca-l distruge pe Deaconeasa si implicit familia, a ascuns actele reale de proprietate, unde proprietari erau familia Deaconeasa si STATUL ROMAN, nu obstile de mosneni (D.39/P/2010, D.53/P/2011, D.102/P/2011).

Desi valorile prejudiciului, create de procuror cu cei doi avocati, sunt calculate la pretul de piata, adevaratul prejudiciu este prin pierderea proceselor civile, in curs sau finalizate, in paralel cu cele 2 dosare penale, prin distrugerea imaginii noastre in toate mediile sociale si in instantele de judecata.

7. Pentru a 'crea' imaginea inginerului Gheorghe Deaconeasa, procurorul Nistor Calin a beneficiat de sprijinul celor doi avocati si, implicit, a comisarului-sef Zarioiu, care l-a ajutat in ASCUNDEREA ADEVARULUI SI 'PITULAREA' DOCUMENTELOR prin numeroasele volume din dosare (25 volume in D.53/P/2011 si 22 volume in D.102/P/2011), amenintarea martorilor cu ridicarea de pe strada sau cu mascatii.

Prin descrierea eronata si neadevarata in OPISURILE DOSARELOR si xeroxare multipla a unor documente falsificate de avocati si introduse in dosare, se trec cu vederea adevaratele acte si documente, instantele neavand timp sa verifice, fila cu fila, 1000 de foi, Anexa 2 fiind numai o parte a ascunderii adevarului de catre procuror si politistii judiciari.

Falsul, uzul de fals, inselaciunea, sunt dovedite prin documentele anexate de Deaconeasa Gheorghe la aceasta sesizare si demonstrate cu acte OFICIALE din Arhivele Nationale.

Amenintarile, inducerea starii de teama, falsurile, ascunderea adevarului, abuzurile in timpul cercetarilor, amenintarea martorilor, sunt doar o parte din ilegalitatile comise de procurorul Nistor Calin, avocatii Ionescu Anca Nicoleta si Popa Aurel, precum si colegii care au ascuns ADEVARUL si actele reale de proprietate in cele 3 dosare".

*Cititi aici raspunsul PICCJ

*Cititi aici plangerea penala formulata de Gheorghe Deaconeasa

Comentarii

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 13 May 2015 15:04 +10

,,si multi vor mai urma,,ca sa/l parafrazez pe imperiul rului........din (in)justitia corupta(procuratori si judecatori)

# obiectiva date 13 May 2015 19:29 +6

numai la BACAU nu se intampla nimic spectaculos, se vede ca suntem mai la tara ....... :P provinciali........ :eek:

# SAM date 14 May 2015 09:21 +5

astia nu stiu sa lucreze cu cinste si onoare!...heirupul si abuzul nascut din incompetenta ii caracterizeaza pe apostolii anticoruptiei,corupti ei insasi pana-n maduva oaselor!...

# chisca date 14 May 2015 10:42 +4

Am observat ca pe dmnul adjunct il cam strnge nodul de la cravata.Ore de ce?

# ADJ.1 date 15 May 2015 22:40 +1

Precis ii trebuie dietă lui nea ADJ. 1 și sport, mult mai mult sport! :-x

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 6.10.2024 – Judecatorii care au aruncat alegerile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva