19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AMNEZIA LUI BUCHET – Presedintele CNSAS Constantin Buchet nu a putut sa raspunda presei ce serviciu secret nu a comunicat de peste 2 ani daca Cristina Tarcea a colaborat sau nu cu Securitatea, pentru a se putea incheia verificarile judecatoarei. Desi a fost numita la ICCJ inca din 2016, nici pana in prezent Tarcea nu are adeverinta CNSAS de necolaborare cu Securitatea

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

9 January 2019 17:10
Vizualizari: 7211

Persista misterul cu privire la serviciul secret care se face vinovat de blocarea, timp de peste 2 ani, a raspunsului la o intrebare simpla: a colaborat sau nu cu Securitatea actuala sefa a ICCJ Cristina Tarcea (foto 1)? Nu de alta, dar presedintele Klaus Iohannis a numit-o fara sa clipeasca pe Tarcea la conducerea Inaltei Curti, in ciuda absentei totale a unei adeverinte CNSAS de necolaborare cu Securitatea, in conformitate cu art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor (click aici pentru a citi). Iar adeverinta CNSAS este emisa pe baza informatiilor oferite de serviciile secrete actuale, care detin arhiva fostei Securitati.


Nici macar presedintele CNSAS Constantin Buchet (foto 2) nu a fost in stare sa indice numele serviciului de informatii care se pune de-a curmezisul unui asemenea raspuns. Miercuri, 9 ianuarie 2019, in emisiunea „Obiectiv” realizata de jurnalista Oana Zamfir la Antena 3, Buchet nu si-a putut aminti daca a existat sau nu vreun raspuns din partea vreunui serviciu secret in legatura cu Tarcea. Asa cum puteti citi mai jos, senior editorul Lumea Justitiei, Razvan Savaliuc, nu a putut obtine un raspuns punctual de la cel care conduce in prezent Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Mai tarziu in emisiune, Oana Zamfir a precizat ca presedintele CNSAS nu a revenit cu explicatii.

In alta ordine de idei, Constantin Buchet a dezamorsat isteria iohannista cu privire la avizul CNSAS necesar procuroarei Adina Florea pentru conducerea DNA. Precizam ca Alexandra Toader – trimisa la CNSAS de catre presedintele Klaus Iohannis – i s-a plans lui Buchet de faptul ca – vezi, Doamne – acordarea avizului in cazul Adinei Florea ridica mai multe probleme de legalitate, asa cum a scris G4media.ro, site-ul fostului consilier al Monicai Macovei Dan Tapalaga. Mai mult: omul lui Iohannis din CNSAS s-a plans de faptul ca nu a mai avut loc sedinta Consiliului programata pentru 21 decembrie 2018, unde ar fi trebuit sa fie luata in discutie nota de constatare legata de Adina Florea. Ca reactie, Constantin Buchet a declarat miercuri, 9 ianuarie 2019, la Antena 3, ca respectiva sedinta nu s-a mai tinut din lipsa de cvorum, unul dintre cei absenti fiind tocmai Alexandra Toader, care a invocat „o problema medicala”.

Iata cele mai importante declaratii ale lui Constantin Buchet:

Constantin Buchet: In 2009 a fost eliberata adeverinta. In 2017, ea a fost mentinuta de fostul colegiu. Normal: noi procedam la efectuarea unor corespondente cu arhivele detinatoare (SRI, SIE, Ministerul Apararii) si sa vedem daca apar elemente noi si neprocesate de arhiva, astfel incat sa schimbe continutul incadrarii. Ceea ce am si facut. Si in acest sens am incercat sa rezolvam aceasta lucrare legata de cererea Consiliului Superior al Magistraturii – o cerere din 7 septembrie.

Au fost si niste disfunctionalitati interne. Eu am incercat, ca presedinte si cu plenipotenta data de lege, sa convoc o sedinta undeva pe 21 decembrie, cand erau datele de la detinatori toate, inclusiv de la Ministerul Apararii, care era ultima arhiva detinatoare care trebuia sa trimita raspunsul. Deci n-a fost formula de cvorum, dar nu sunt elemente, date care sa schimbe continutul incadrarii. Nu sunt elementele care sa afecteze incadrarea facuta in 2009 si mentinuta de CNSAS in 2017.

Oana Zamfir: Ati trimis hartia catre CSM? Ati dat raspunsul?

Constantin Buchet: Acolo, la CSM, am trimis adeverinta si am spus ca raspunsul detinatorilor nu reflecta acest lucru – adica sa schimbe adeverinta. Fiindca acea adeverinta trebuie ratificata in colegiu.

Legea 303 (n.r. din 2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor) spune foarte clar: in termen de 15 zile. E un termen nerealist. Si atunci, chiar daca unii colegi m-au atacat in presa ca fac presiuni, eu cred ca putem sa ne incadram, sa rezolvam o cerere a CSM-ului din 7 septembrie pe cazul in speta undeva pe 21 decembrie, fiindca ultima sedinta de colegiu fusese pe 13 decembrie si maine vom avea o sedinta, pe 10 ianuarie. E un organ deliberativ – eu nu pot sa fac unilateral niste chestiuni.

Oana Zamfir: Dumneavoastra spuneti: 'unii colegi m-au criticat'. Ei bine, trebuie sa spunem ca reprezentantul Administratiei Prezidentiale, doamna Alexandra Toader, spune public ca nu a fost cvorum pe 21 si ca nu exista raspunsul MApN. De asemenea, doamna Sulfina Barbu, trimisa acolo de PNL (deci tot un om al presedintelui), spune acest lucru. Dumneavoastra veniti si aduceti contrariul: raspunsul MApN exista.

Constantin Buchet: Eu nici nu puteam sa emit acele materiale – nota de constatare si avizul juridic insotitor – pentru ordinea de zi, daca ele nu existau. Nu eram nebun sa sun toata lumea (inclusiv pe doamna Toader si pe alti colegi), sa vina sa deliberam, ca sa dam o descarcare acestei lucrari. Eu nu cred ca am facut rau ca slujbas al statului, la o cerere de pe 7 septembrie. Eu sunt un institutionalist – cine ma cunoaste ma cunoaste foarte bine. Sigur: poate lucrurile astea deranjeaza in general. N-am nimic chiar cu nimeni, dar cred ca atata vreme cat am mandatul si trebuie sa-l exercit aici, eu cred ca trebuie sa ne incadram in niste termene rezonabile.

Public am zis: vom da raspunsuri pentru cererile CSM pe litera l (magistrati) intr-un termen rezonabil. Si am proprietatea termenelor. Ca era pe metodologia vechiului Colegiu, ca nu erau elemente de parcurs profesional, personal, ca nu era CV-ul, ca nu stiu ce... Cam blocasera aceste verificari, pe care le-am reactivat – cu toata lipsa de modestie. Imi cer scuze.

Oana Zamfir: Rezumand:

- 2009: adeverinta ca Adina Florea nu a colaborat cu Securitatea;

- 2017: inca o adeverinta, o noua verificare – se mentine vechea adeverinta;

- 2018 (final de an): o noua intrebare a autoritatilor, care dau astfel de raspunsuri.

Nu e niciun element nou.

Constantin Buchet: Nu e niciun element nou. Nu apare nicio informatie, o data, un dosar, un document care sa schimbe incadrarea sau care sa ne faca pe noi sa reflectam la ceea ce ar fi putut fi legat de definitiile din lege (colaborator sau lucrator).

Oana Zamfir: In cazul doamnei Tarcea, raspunsul pe care institutia dumneavoastra l-a dat catre Lumea Justitiei in noiembrie spunea: 'N-am terminat verificarile'. (...) Intre timp, le-ati terminat? S-a dat solutia?

Constantin Buchet: Ele sunt in curs la doamna Tarcea. Si si acolo (sper sa nu gresesc) sunt cereri undeva din corespondenta cu doamna secretar general a CSM-ului din 2016. (…)

Andi Topala: Deci doamna Tarcea a fost numita fara adeverinta de la dumneavoastra?

Constantin Buchet: La ora aceea, din cate retin... Nu stiu exact sa va spun... Are o adeverinta undeva din... E o decizie, de fapt, din 2001, de la cererea Ministerului Justitiei. La acea data, nu stiu ce calitate avea doamna. Si, practic, s-a purtat aceasta corespondenta la nivelul anului 2016 cu CSM-ul, s-a solicitat transferul profesional, CSM a transmis ca dosarul profesional este confidential si acum, la cererea Luju, am inceput reverificari, sa dam un raspuns corect si concret in temeiul legii.

Andi Topala: Bun, dar in 2016 CNSAS nu a eliberat o adeverinta pentru CSM, in vederea numirii de catre presedintele Romaniei a doamnei Tarcea.

Constantin Buchet: Atunci nu stiu ce a fost numita doamna Tarcea.

Andi Topala: Deci am inteles: fara adeverinta.

Oana Zamfir: Trebuie subliniat acest lucru: adeverinta in cazul sau e din 2001, cand nu toata arhiva fusese transferata. Arhiva a fost transferata prin 2004-2005-2006.

Constantin Buchet: 2006-2007, dupa acea hotararea CSAT, de pe vremea domnului presedinte Traian Basescu. Eu asta cel putin stiu in cazul doamnei judecator Tarcea.

Oana Zamfir: Deci avizul din 2001 e irelevant.

Andi Topala: Dar – prin similitudine – probabil ca si in 2016 (asa cum s-a intamplat si cu Adina Florea), era nevoie de inca o decizie, pentru a mentine sau nu starea de fapt.

Constantin Buchet: Da, sigur corect: asta este procedura. (…) Se intrunea Colegiul statutar si verifica daca aceste noi date, documente de la detinatorii de arhiva principali sunt de natura sa schimbe chiar acea decizie emisa in 2001. Adica daca a fost sau nu colaborator sau lucrator in sensul legii.

Andi Topala: Deci doamna Tarcea a fost numita cu incalcarea legii.

Constantin Buchet: Eu nu pot sa spun asta. Eu v-am datele.

Oana Zamfir: Sa spuna presedintele Romaniei cum a numit-o! Sa spuna CSM cum stau lucrurile in cazul doamnei Tarcea!

Andi Topala: Sedinta din 21 decembrie am inteles ca nu s-a mai tinut, ca n-a fost cvorum. In ce sens si de ce n-a fost cvorum?

Constantin Buchet: Eu am solicitat punctual fiecarui coleg prezenta (am acest drept legal), fiindca mi se parea corect sa inchei un an institutional (2018) si cereri care dateaza din septembrie, in contextul in care ultima sedinta fusese pe 13 decembrie si a doua va fi maine, pe 10 ianuarie. Cred ca n-am facut nicio greseala.

Oana Zamfir: Reprezentantul Presedintiei, doamna Toader, a confirmat ca vine la acea sedinta?

Constantin Buchet: Doamna Toader mi-a spus ca are o problema medicala. E de inteles.

Oana Zamfir: Si doamna Sulfina Barbu a avut si dansa o problema medicala?

Constantin Buchet: Nu; doamna Barbu mi-a confirmat.

Andi Topala: In familia presedintelui stim ca problemele medicale te impiedica sa ajungi unde trebuie. (…) Omul care acuza ca sedinta nu a avut cvorum nici n-a fost la sedinta.

Oana Zamfir: Asta o data. Doi: cel care acuza ca acest raspuns catre CSM s-a dat ilegal este tot reprezentantul Presedintiei, care spune – alaturi de doamna Barbu – ca n-a venit raspunsul de la MApN, desi raspunsul a venit. Si iata ca domnul Klaus Iohannis acum zice: 'Eu o cred pe Toader. N-a fost respectata procedura. Degeaba au verificat-o pe Florea din 2009 incoace de atatea ori. Eu n-o numesc'. Razvan Savaliuc, ce e asta?

Razvan Savaliuc: Este limpede ca domnul Iohannis practica dubla masura. Adina Florea nu este din gasca lui, nu este precum Augustin Lazar – un procuror care s-a ocupat multumitor de dosarele lui, ca sa prezinte toata increderea. Doamna Tarcea a fost numita fara sa aiba adeverinta de la CNSAS. Au trecut doi ani si ceva de atunci si ma intreb si acum de ce nu se da raspunsul oficial, daca doamna Tarcea a colaborat sau nu cu serviciile de informatii, pentru ca este intr-o functie foarte inalta.

Explicati-mi si mie de ce in 2 ani si ceva CNSAS-ul nu a gasit timpul sa o verifice pe doamna Tarcea. V-a sabotat SRI-ul? Nu v-a dat dosarele? V-a pus cineva pistolul la cap sa nu dati raspunsul? Va rog sa explicati.

Constantin Buchet: Noi am fost numiti in martie 2018. E un nou Colegiu. In 2016, eu nu eram membru al Colegiului. Au fost mai multe solicitari si cereri din zona presei (…) pentru verificarea doamnei judecator Tarcea. Si mergand pe firul documentelor, asta a fost. Pana la urma, noi am intreprins demersurile cuvenite (comunicarea si corespondenta cu detinatorii de arhive), astfel incat sa vedem daca mentinem acea decizie.

Razvan Savaliuc: Cine nu v-a raspuns in 2 ani si ceva? SIE, SRI?

Constantin Buchet: Nu; lucrarea este in curs.

Razvan Savaliuc: Nu. Ati trimis adresele de cand v-a venit cererea sa fie verificata. Ca nu va jucati ca institutie – sunt convins. Aveti curajul si spuneti: cine din serviciile de informatii, de 2 ani si ceva, nu a dat raspunsul daca Tarcea a colaborat sau nu cu vreun serviciu?

Constantin Buchet: La problema verificarii doamnei Tarcea, v-am spus: la nivelul vechiului Colegiu, era aceasta scoala de gandire, ca trebuie tot acest parcurs...

Razvan Savaliuc: Spuneti cine nu a dat raspunsul in 2 ani. SRI-ul? SIE? Cine?

Oana Zamfir: Haideti s-o scurtam: SRI v-a raspuns?

Constantin Buchet: Nu le stiu din minte (nu pot sa le cunosc), dar dupa ce au fost cererile din presa, am efectuat aceasta corespondenta cu detinatorii.

Oana Zamfir: Revin in cateva minute cu intrebarea. Daca puteti verifica pana la finalul emisiunii, o sa va sune colegii mei daca SRI v-a raspuns sau nu v-a raspuns. Ca eu cred ca aici bate Razvan Savaliuc si mie imi place sa scurtez lucrurile.

Comentarii

# DODI date 9 January 2019 20:20 +7

Buchet, ca și ciolanis, când nu au bilețelul de la sistem nu știu ce să răspundă. Asta ca să nu-și supere șefii și să nu-și deranjeze locul călduț. Mama ei de sinecură!

# DOREL date 9 January 2019 21:02 +2

Raspunsul poate fi cel dat de Ion Cristoiu acu' 10 ani: cand s-a schimbat legea si a fost expres interzisa magistratilor calitatea de ofiteri chiar acoperiti ai serviciilor, intelligenii nostri au creat instituita ofiterului "adanc acoperit" - o gaselnita securistoida pentru incalcarea legii! Si, b): acuma, dupa ce securistoizii au sters-o englezeste, actualii poate ezita sa-si asume panaramele de alora de dinainte ! Parerea mea ...

# DOREL date 10 January 2019 09:18 +1

Baia de Fier !  a). Securistii vechi si securistii noi ... aia sunt de vinā ! b) Procurorii combinatori si retele mafiote subterane sunt unde in aceasta ecutie de mafioti ? That îsi the question. Parerea mea...

# Adina Ap date 13 January 2019 19:56 0

Bai frate, la Tarcea nu l-a dus mintea pe mod crăciun sa ceara adeverinta de la CNSAS, la Adina Florea pentru sofat sef la DNA, se burica, precum mos Buric din snoavele cu Stefan cel Mare, ca nu are, o data, vraiste justitie înapoi, a doua oara, tavalug mare si interes National. Da' el a fost angajat al fostei Securitatii. Am auzit, nu spui cu gând rău, ca a avut contract individual de munca pe durata nedeterminata cu ei, pe operatiuni aeriene, nu si-a dat demisia si nici nu declara salariul pe declaratie de avere. Ai grija in viata ce ceri, ca aia primesti uneori...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva