OFILIREA CAMELIEI – Judecatoarea Camelia Bogdan a navalit peste CSM sa-i apere reputatia profesionala dupa un articol din Q Magazine in care ea si Vasilica Danilet erau denumite „personaje sinistre”. Cami s-a simtit lezata si de doua articole din Lumea Justitiei privind executia ex-ministrului Sorin Pantis in dosarul “Telepatia”. Membrii CSM i-au aratat usa, amintindu-i ca deja au avertizat-o ca i-a exasperat cu toanele ei (Hotararea)
Lumea Justitiei va prezinta o noua patanie a judecatoarei suspendate Camelia Bogdan (foto), de la Curtea de Apel Bucuresti, care chiar astazi, de Florii, isi sarbatoreste onomastica. Zilele trecute, a iesit la iveala felul in care Cami a luat un nou flit din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Marti, 7 aprilie 2020, CSM a publicat Hotararea nr. 44/2020 a Plenului, prin care Cameliei Bogdan i-au fost respinse trei solicitari de aparare a reputatiei profesionale / independentei sistemului judiciar.
Supararea Cameliei Bogdan a fost cauzata de mai multe articole de presa: trei de pe Lumea Justitiei si unul din Q Magazine. In acesta din urma (din septembrie 2019, intitulat „12 motive pentru care Iohannis a respins-o pe Girbovan” si disponibil aici), pe Cami a deranjat-o urmatorul pasaj, in care ea si alta vedeta #rezist, judecatorul Vasilica Danilet, erau catalogate drept „personaje sinistre”:
„Niste forumuri dubioase ale magistratilor populate de personaje sinistre precum Cristi Danilet si Camelia Bogdan, care, incalcand toate normele deontologice si statutare ale magistraturii, fac politica iohannisto-userista sub flamura miscarii #rezist, imprastie pretutindeni minciuna potrivit careia cel mai vertical si mai curajos luptator pentru independenta justitiei, ar fi, de fapt, asasinul tainic al acesteia si cer Presedintelui sa incalce Constitutia refuzand numirea lui Girbovan ca ministru, fara niciun motiv de legalitate valid”.
Rasul lumii este ca CSM i-a respins Cameliei Bogdan toate cererile de aparare a reputatiei profesionale. Deci inclusiv pe cea de mai sus, in care Cami este facuta „sinistra”. Cu alte cuvinte, fie si tacit, CSM a recunoscut valabilitatea acestui epitet in cazul judecatoarei suspendate.
Doua dintre materialele de pe Luju.ro se refera la plangerea penala depusa de catre fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie pe numele inculpatei Laura Kovesi. Mai exact, Pantis o acuza pe Kovesi ca a pus presiune pe completul de la CAB format din Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, pentru ca judecatorii sa pronunte condamnari definitive in dosarul ICA / Telepatia – care, de altfel, s-a si finalizat cu binecunoscuta executie generala din 2014, inclusiv in cazul fostului ministru (gasiti aici si aici cele doua articole).
Al treilea text din Lumea Justitiei care a inflamat-o pe Cami este o editie a „Vorbelor de fumoar” din 8 august 2019, in care marcam implinirea a 5 ani de la mascarada judiciara comisa in dosarul Telepatia (click aici pentru a citi).
Tot nu s-a invatat minte
Fireste ca CSM nu si-a pus mintea cu judecatoarea Bogdan, ci i-a aratat usa, explicandu-i pentru a N-a oara cum sta treaba cu libertatea presei si cu faptul ca mass media au voie sa manifeste unele exagerari in limbaj.
Dar altceva vrem sa scoatem in evidenta: faptul ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii i-au amintit Cameliei Bogdan ca nu e prima data cand ii scoate din tatani cu binecunoscutele ei cereri, care de care mai abracadabrante. Mai exact, Plenul CSM i-a adus in atentie judecatoarei Hotararea nr. 196 din 17 septembrie 2019, unde scrie negru pe alb ca „formularea de catre doamna Bogdan Camelia, cu caracter repetitiv, a unor astfel de cereri de aparare a reputatiei si independentei sistemului judiciar, de cate ori apreciaza ca in spatiul public apar afirmatii care ar putea viza in mod generic si persoane din sistemul judiciar, fara a rezulta cu claritate acest aspect, ar duce la situatia iminenta de a pune institutia Consiliului Superior al Magistraturii in postura de a analiza de fiecare data posibilitatea afectarii independentei sistemului judiciar ori de cate ori s-ar face afirmatii referitoare la aspecte asupra carora Plenul s-a pronuntat deja.
Procedand astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar ajunge in situatia de a uza in exces de acest instrument, ajungandu-se in mod inevitabil in acest fel la minimizarea rolului conferit de legiuitorul constituant, respectiv cel de garant al independentei justitiei” (click aici pentru a citi).
De asemenea, in legatura cu articolele propriu-zise in care Lumea Justitiei amintea de executia pusa in scena in cauza "Telepatia", CSM ii pune in vedere Cameliei Bogdan ca presa are tot dreptul s-o critice pentru ispravile din 2014, pentru care, de altfel, judecatoarea a si fost exclusa din magistratura:
„Cu privire la sustinerile doamnei judecator, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii retine faptul ca termenii folositi de jurnalistul semnatar – 'facatura' sau 'mascarada' cu privire la dosarul nr. 25497/3/2012** al Curtii de Apel Bucuresti (n.r. dosarul ICA) ori 'pluton de executie', referitor la completul investit cu solutionarea acestui dosar – nu pot fi considerati ca aducand atingere independentei sistemului judiciar, mai ales in contextul in care, asa cum s-a aratat si in motivele de respingere a altor cereri formulate de doamna judecator Bogdan Camelia pe aceeasi tema, doamna judecator a fost sanctionata disciplinar definitiv pentru abateri savarsite chiar in legatura cu dosarul respectiv si in conditiile in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoaste presei dreptul de a recurge la o anumita doza de exagerare atunci cand expune anumite chestiuni de interes general”.
Inainte sa incheiem, insistam sa cititi intreaga hotarare a CSM anexata mai jos, intrucat veti vedea cum Consiliul ramane perplex cand Camelia Bogdan invoca in cererea de aparare a reputatiei inclusiv dosarul fostului primar de Bucuresti Sorin Oprescu, in conditiile in care respectiva cauza nu are nici cea mai mica legatura cu solicitarea adresata CSM. De asemenea, veti vedea ca nu a existat unanimitate in a o trimite pe Cami la plimbare, intrucat scorul a fost de 11 la 5. Noi cam banuim cine sunt cei cinci membri care au vrut s-o spele pe judecatoare, dar asta e alta poveste.
* Cititi aici Hotararea Plenului CSM nr. 44 din 5 martie 2020
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# imun/teanu 12 April 2020 11:49 +5
# Maha-halaia 12 April 2020 11:59 +5
# NM 12 April 2020 12:38 +5
# Ioana M. 12 April 2020 13:26 +8
# YES 12 April 2020 14:03 +1
# mitica 12 April 2020 20:48 +2
# santinela 13 April 2020 07:22 -1
# zeno 13 April 2020 10:24 0
# Ca berbecul 13 April 2020 13:06 0
# Dracula 14 April 2020 15:54 0