12 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

RAPORTUL ICCJ: NU MAI EXISTA PRESCRIPTIE SPECIALA – Exclusiv. Codul penal care nu prevedea intreruperea prescriptiei este lege penala mai favorabila. Iata raportul judecatorului Andrei Rus privind aplicarea deciziilor CCR pe prescriptie: “Normele referitoare la intreruperea prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art. 3 CP, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile” (Document)

Scris de: Elena DUMITRACHE - George TARATA | pdf | print

8 October 2022 19:21
Vizualizari: 14771

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate raportul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in problema aplicarii deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022 privind prescriptia raspunderii penale. Este vorba despre raportul intocmit de judecatorul Andrei Claudiu Rus (foto) de la Inalta Curte in cadrul chestiunii de drept care va fi dezbatuta de ICCJ in 25 octombrie 2022 in legatura cu aplicarea deciziilor CCR pe prescriptie.


 

Raportul ICCJ este cat se poate de clar: deciziile CCR 297/2018 si 358/2022 trebuie aplicate de toate instantele, iar Codul penal care nu prevedea intreruperea prescriptiei reprezinta lege penala mai favorabila. Mai exact, art. 155 alin. 1 din Codul penal care prevedea intreruperea cursului prescriptiei, dar care a fost declarat neconstitutional prin deciziile CCR 297/2018 si 358/2022, astfel incat nu mai exista intreruperea cursului prescriptiei, reprezinta legea penala mai favprabila.

Ceea ce inseamna ca in cauzele aflate in curs nu va mai exista prescriptia speciala, ci doar cea generala. Mai exact, se aplica termenele de prescriptie prevazute la art. 154 alin. (1) Cod penal:


Art. 154. - (1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:

a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;

c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;

e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.


Pe de alta parte, raportul judecatorului ICCJ Andrei Claudiu Rus stabileste ca deciziile CCR 297/2018 si 358/2022 nu pot fi invocate in cadrul contestatiilor in anulare, daca decizia CCR 297/2018 a fost invocat in faza de apel, fiind respinsa aplicarea ei.


Iata cateva fragmente din raportul judecatorului ICCJ Andrei Claudiu Rus (vezi facsimil), raportul integral fiind atasat la finalul articolului:


Avand in vedere ca institutia prescriptiei raspunderii penale este calificata in cvasiunanimitatea doctrinei ca fiind o institutie de drept material (substantial) si tinand cont ca aceasta nu poate fi disociata si considerata ca fiind autonoma de legea careia ii apartine (Codul penal), cu atat mai mult nu poate fi acceptata teza disocierii si atribuirii unui caracter autonom si diferit, de procedura penala, normei cuprinsa in art. 155 alin. (1) referitoare la intreruprerea cursului prescriptiei.

In egala masura, in contextul examinarii institutiei prescriptiei raspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse in doua legi distincte, una apartinand dreptului procesual aplicabila cauzei (actului intreruptiv) si una apartinand dreptului material, aplicabila efectului (intreruperea cursului prescriptiei), intrucat ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeasi interdictie intra si combinarea in cauzele pendinte a dispozitiilor art. 155 alin. (1) Cod penal in in forma anterioara Decizei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, prin considerarea ca actul de procedura a produs un efect interuptiv al cursului prescriptiei, cu dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal ulterioare publicarii deciziei mentionate, care inlatura un asemenea efect dupa cum s-a aratat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 358/2022, intrucat ar insemna ca organele judiciare sa aplice doua acte normative referitoare la aceeasi institutie juridica, exercitand un atribut care nu le revine si intrand in sfera de competenta constitutionala a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenta caracterului interuptiv al prescriptiei in cazul indeplinirii unui act de procedura in cauza poate fi examinata prin raportare la o singura norma legala, apreciata ca fiind mai favorabila persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispozitii legale succesive.

Revine fiecarei instante de judecata investita cu solutionarea cauzelor pendinte sa determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozitiilor legale incidente in raport cu particularitatile fiecarei situatii in parte, respectand insa cerintele ce decurg din interdictia unei lex tertia.

In raport cu aspectele aratate anterior, se impune a se raspunde la prima chestiune de drept invocata de catre instantele de trimitere in sensul ca, in dreptul roman normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art. 3 din Codul penal, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 5 Codul penal.

(…)

In consecinta, se impune a se raspunde chestiunii de drept invocata de catre instanta de trimitere in sensul ca instanta care solutioneaza contestatia in anulare, intemeiata pe efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297/26.04.2018 si nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescriptia raspunderii penale, in cazul in care instanta de apel a dezbatut si a analizat incidenta acestei cauzei de incetare a procesului penal in cursul procesului penal anterior acestei din urma decizii”.

 


* Cititi aici integral raportul ICCJ in chestiunea de drept legata de aplicarea deciziilor CCR privind prescriptia

Comentarii

# Andrei date 8 October 2022 19:53 +1032

Un judecator adevarat ! Foarte clar si bine a motivat in raport .

# Viorel Aioanei date 8 October 2022 21:32 +915

Când profesioniști își spun cuvântul,mediocritatea,reaua credință și sau impostura sunt spulberate! România stat suveran ,constituționalFelicitări domnului Judecător!

# pentru unii date 8 October 2022 22:32 +510

CEDO, CJEU ... au confirmat ca instituţia prescriptiei este prin finalitatea ei aceeasi in toate sistemele de drept europene, in sensul ca, după trecerea unui anumit interval de timp, statul renunta la dreptul de a mai aplica o pedeapsa ..... Asta e esenta legii penale mai favorabile (prescriptia e primul criteriu si cel esential, restul aspectelor sunt ulterioare daca fapta inca se mai considera pedepsibila). In anumite zone, se pare ca judecatorii sunt tot procurori si incearca "cu buna credinta" sa obtina o pedeapsa oricare numai sa fie, nerespectand ceea ce reprezinta "legea penala mai favorabila". Acolo lipseste judecata, e un simulacru de justitie. E total impotriva gandirii logice sa vezi ca o persoana care a facut aceiasi infractiune acum 5 ani nu e pedepsita iar una care a facut aceiasi infractiune acum 10 ani e pedepsita. Trecerea timpului este criteriul fundamental care elimina dreptul statului de a mai pedepsi.

# Catinca Bolea date 8 October 2022 22:40 +635

Magistrați adevarați! Limbaj elevat si pe intelesul juridic, chiar si a celui mai slab magistrat din țărișoara noastră frumoasă! Felicitări, domnule judecator, felicitări echipei de judecători de la ICCJ!

# LuciConstantinescu date 9 October 2022 11:43 +117

Judecătorii au obligația să respecte deciziile CCR. Nu este vina judecătorilor pentru lipsa evidentă de competență a procurorilor (la Prahova de exemplu, nu știu să scrie și să citească corect)! Procuratura a ajuns cancerul Justiției Romînesti! În loc să lucreze dosarele profesionist, actioneaza la ordinul interlopilor din serviciile de informații, forțează mărturii mincinoase și denunțuri false, contrafabrica probe și tot ceea ce fac procuririi in Romania este sa fabrice dosare penale la comanda!

# Static date 9 October 2022 14:00 +192

!? ok-ok, dar daca in fond si/sau in apel s-a invocat DCZ CCR CCR 297/2018 si/sau 358/2022 si nu s-a aplicat corect aritmetic prescriptia, din N motive (executie, culoar, rea credinta, indolenta, indiferenta, jude activist, nestiinta de carte, rautate etc.) de ce nu mai poate omu' sa mearga pe contestatie in anulare ?! Ramane condamnat, prescris fiind, si intreb si eu, retoric, ce cale de atac are ? Ori este ori nu mai este ! Este lege penala mai favorabila si merge pe contestatie in anulare, ori nu mai este si sta omu' prescris la puscarie ?! Luminati-ma si pe mine cu faclia legii, ca nu mai inteleg nimic. Stiu ca doi juristi au trei pareri, dar ...

# dulapul pelticiunii, scutelnitei si pierzaniei nationale date 9 October 2022 14:15 +322

TRAIASCA JUDECATORII ROMANI LIBERI! TRAIASCA SUVERANITATEA CONSTITUTIEI! NU LASATI SECUREALA IEFTIN A SA INLOCUASCA SI SA ISI BATA JOC DE STIINTA DE CARTE! NU BAGATI CEA MAI INALTA INSTANTA DIN TARA IN ZONA ANALFABETISMULUI PROFESIONAL! ARATATI CA A MAI INALTA INSTANTA DIN TARA ESTE CHIAR CEA MAI INALTA si. aiccidente penibile si jegoase gen «presedinta partenera dna» sunt doar exemple de analfabetism profesional si obedienta ramoasa ! TOATA CONSIDERATIA PENTRU JUDECATORII STIUTORI DE CARTE si CU CARACTER! ACUM se vor deconspira toti oamenii securelii! Nu mai e nevoie nici de poligraf! CEI CARE NU RESPECTA CONSTITUTIA N-AU CE CAUTA IN MAGISTRATURA! CUM RESPECTA TARA NOUA SECUREALA DACA FACE CEVA PE CONSTITUTIE! NU DISTRUGETI SI ULTIMA BRUMA DE SUVERANITATE-CE A MAI RAMAS, ADICA ANUME CONSTITUTIA ca restul ,raul , ramul toate le-au luat strainii!Chiar si aerul e al lor ! aista-i o opinie

# Gica contra sistemului date 9 October 2022 23:05 +24

Mulți citesc, putini înțeleg, pentru ca nu știu carte. Citând din deciziile CCR judecatorul spune ca datorita pasivitatii legiuitorului după Decizia CCR 297/2018, unele instante substituindu-se acestuia au apreciat ele situațiile de întrerupere a prescripției si au aplicat legea penala prin analogie. Ori, cel mai slab student la Drept știe ca legea penala nu se aplica prin analogie. CCR ul simțindu-se vinovat de confuzia creata o da și el de gard dând vina pe legiuitor. Și mai spune judele ca legea penala mai favorabila in privința prescripției răspunderii penale se stabilește prin raportarea la o singura norma legala și nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive. Deci rămâne cum am spus, Decizia 358/2022 a statuat neconst. art 155, alin 1, CP. Ați văzut bai aceștia ca Gica a avut dreptate. Puneți mana pe carte dacă vreți sa postați la LUJU.

# dragos barna date 9 October 2022 23:12 +5

cred ca, domnul judector, ar trebui pus sa ii evalueze pe cei incompetenti detasati la ICCJ si sa i trimita de unde au venit, ca prea s a exagerat cu abuzurile si astia toti care actioneaza la ordin si fac pe.profesionistii in drept urmare cursurilor la ITA, ne tin departe de schengen si ne creeaza imaginea unei tari cvasi corupte. ar trebui SUPC intatita sicInsp Judiciara desfiintata, ca pierdem.aiurea bani , timp si toner pentru sprijinirea structurilor infractionale din justitie.

# Anghel date 10 October 2022 13:55 +695

Domnul.....Gica contra sistemului, sincer vă felicit pentru apercierile dumneavoastră, este drept că aceste apreciri sunt tipice unui procuror tîmpit! Bănuiesc că faceți parte din cercul acestor cozi de topor, spun acest lucru căci în toate postările acestor somități se aseamănă cu poastarea dumnevoastră! Nu vreau să introduc în cercul procuroril tîmpiți și procurorii care mai știu carte, doar pe panarame, chiar și dumneavoastră faceți parte din același cerc de idioți! Locul vostru este la BĂLĂCEANCĂ. Numai bine domnule Gica contra sistemului și vă doresc o viață lungă sa aveți precum morcovul 8)

# catre gica date 10 October 2022 15:01 +563

E cea mai ciudata propozitie pe tema asta, decizia CCR a devenit definitiva si a eliminat articolul prin neinterventia legiuitorului. Ori daca o lege este data neconstitutionala si nu este modificata 4 ani de zile, ea devine nula in cele 45 de zile de interventie OBLIGATORIE. Pasivitatea a pus decizia din 2022 in claritate, ca dupa cele 45 de zile au creat un efect in lant din vina parlamentului.

# George Vasiliu date 11 October 2022 17:39 0

Felicitări magistraților ICCJ pentru profesionalism!Nu puteau să lase ca actul de justiție să se desfășoare sub imperiul haosului și/sau anarhiei.Se pare că mai sunt șanse ca actul de justiție din România să se desfășoare respectând spiritul și litera legii raportat bine-nțeleagă la Constituție.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 12.12.2024 – Ponta, executat la cererea lui Portocala

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva