19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SURPRIZA LUI PREDOIU PENTRU MAGISTRATI – In timp ce asociatiile profesionale si magistratii din tara sunt lipsiti de reactie in fata modificarilor la Legile Justitiei, ministrul Predoiu a bagat pe sest o noua sanctiune. In proiectul viitoarei Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor adoptat de Guvern s-a decis ca magistratii pot fi pedepsiti disciplinar si pentru incalcarea Codului deontologic. Prevederea nu exista in proiectul trimis pentru consultari in instante, parchete si CSM

Scris de: George TARATA | pdf | print

25 August 2022 12:29
Vizualizari: 5491

Una a trimis in instante, parchete si la CSM ministrul Justitiei Catalin Predoiu, altceva se adopta in Guvern. In timp ce asociatiile profesionale sunt brusc lipsite de reactii, iar judecatorii si procurorii din tara tac asurzitor in fata modificarilor facute la Legile Justitiei, multe dintre ele scandaloase si care ii afecteaza direct, ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto) a introdus pe sest o noua sanctiune disciplinara. Si a facut-o fara ca instantele, parchetele si CSM sa fie consultate in legatura cu aceasta problema (este posibil ca CSM sa fie fost totusi consultat prin discutii informale purtate prin diverse birouri cu anumiti membri ai Consiliului).


 

Daca viitoarea Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor va fi adoptata de Parlament in forma propusa de ministrul Predoiu, atunci magistratii vor putea fi trasi la raspundere si sanctionati nu doar pentru abaterile disciplinare prevazute expres de lege, ci si pentru incalcarea Codului deontologic. Astfel, in proiectul noii Legi privind statutul judecatorilor si procurorilor, adoptat de Guvern miercuri, 24 august 2022, la capitolul “Raspunderea disciplinara” a fost inserata o noua prevedere. Mai exact faptul ca “nerespectarea dispozitiilor Codului deontologic al judecatorilor si procurorilor poate constitui abatere disciplinara”.


Iata forma noii Legi privind statutul judecatorilor si procurorilor adoptata de Guvern in ceea ce priveste raspunderea disciplinara a magistratilor (vezi facsimil 1):

“Art. 272 – (1) Constituie abateri disciplinare:

a) incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii;

b) atitudinile nedemne in timpul serviciului fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii;

c) desfasurarea de activitati cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in timpul serviciului;

d) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces;

e) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu;

f) nerespectarea de catre procuror a dispozitiilor procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea;

g) nerespectarea din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile;

h) nerespectarea indatoririi de a se abtine atunci cand judecatorul sau procurorul stie ca exista una din cauzele prevazute de lege pentru abtinerea sa, precum si formularea unor cereri repetate si nejustificate de abtinere;

i) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter, precum si a altor informatii de aceeasi natura de care a luat cunostinta in exercitarea functiei, cu exceptia celor de interes public, in conditiile legii;

j) absente nemotivate de la serviciu, in mod repetat sau care afecteaza in mod direct activitatea instantei ori a parchetului;

k) imixtiunea in activitatea altui judecator sau procuror;

l) nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente;

m) folosirea functiei detinute pentru a obtine un tratament favorabil din partea autoritatilor sau interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii;

n) nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

o) obstructionarea activitatii inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

p) participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor;

q) neredactarea sau nesemnarea hotararilor judecatoresti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege;

r) utilizarea unor expresii inadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor judiciare ale procurorului, lipsa totala a motivarii ori motivarea in mod vadit contrara rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de judecator sau procuror;

s) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta.

(2) Nerespectarea dispozitiilor Codului deontologic al judecatorilor si procurorilor poate constitui abatere disciplinara, in conditiile prevazute la alin. (1)”.

 


In prezent, conform Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor, incalcarea Codului deontologic nu se sanctioneaza disciplinar, tinandu-se in schimb cont de respectiva incalcare cu ocazia evaluarii magistratilor si promovarii acestora. De altfel, de-a lungul anilor au existat numeroase cazuri in care s-a constatat ca diversi magistrati au incalcat Codul deontologic, fara a fi sanctionati insa disciplinar. Odata cu noua lege a lui Predoiu, judecatorii si procurorii care incalca dispozitiile Codului deontologic vor putea fi pedepsiti cu avertisment, diminuarea indemnizatiei, mutarea disciplinara la alta instanta sau parchet, retrogradare profesionala, suspendare din functie sau excludere din magistratura.


Predoiu a bagat pe sest noua sanctiune


Interesant este ca aceasta noua prevedere privind faptul ca incalcarea Codului deontologic poate constitui abatere disciplinara nu exista in forma trimisa de Catalin Predoiu la instante, parchete si CSM pentru consultari, in iulie 2022. Cu alte cuvinte, Guvernul a adoptat miercuri, 24 august 2022, un proiect care contine o dispozitie pe care judecatorii, procurorii si membrii CSM nu au cunoscut-o si nu si-au expus observatiile.


In acest sens, prezentam forma articolului referitor la abaterile disciplinare din proiectul noii Legi privind statutul judecatorilor si procurorilor postat de Ministerul Justitiei in 21 iulie 2022 si trimis in instante, parchete si CSM pentru consultari (vezi facsimil 2):

“Art. 272 - Constituie abateri disciplinare:

a) incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii;

b) atitudinile nedemne in timpul serviciului fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii;

c) desfasurarea de activitati cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in timpul serviciului;

d) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces;

e) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu;

f) nerespectarea de catre procuror a dispozitiilor procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea;

g) nerespectarea din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile;

h) nerespectarea indatoririi de a se abtine atunci cand judecatorul sau procurorul stie ca exista una din cauzele prevazute de lege pentru abtinerea sa, precum si formularea unor cereri repetate si nejustificate de abtinere;

i) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter, precum si a altor informatii de aceeasi natura de care a luat cunostinta in exercitarea functiei, cu exceptia celor de interes public, in conditiile legii;

j) absente nemotivate de la serviciu, in mod repetat sau care afecteaza in mod direct activitatea instantei ori a parchetului;

k) imixtiunea in activitatea altui judecator sau procuror;

l) nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente;

m) folosirea functiei detinute pentru a obtine un tratament favorabil din partea autoritatilor sau interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii;

n) nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

o) obstructionarea activitatii inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

p) participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor;

q) neredactarea sau nesemnarea hotararilor judecatoresti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege;

r) utilizarea unor expresii inadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor judiciare ale procurorului, lipsa totala a motivarii ori motivarea in mod vadit contrara rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de judecator sau procuror;

s) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta”.

 



Formularea lasa loc la arbitrariu si abuzuri


In alta ordine de idei, modul in care este formulata prevederea privind sanctionarea disciplinara a magistratilor pentru incalcarea Codului deontologic lasa loc arbitrariului, interpretarilor si abzurilor. Ne referim la faptul ca incalcarea Codului deontologic “poate” constitui abatere disciplinara. Or, acel “poate” va da posibilitatea membrilor CSM sa stabileasca dupa propriul lor chef si in functie de magistratul vizat daca incalcarea Codului deontologic reprezinta sau nu abatere disciplinara.

Ca sa nu mai spunem ca introducerea posibilitatii ca un magistrat sa fie sanctionat si pentru incalcarea Codului deontologic, ale carui prevederi sunt extrem de largi se interpretabile, poate constitui o noua forma de presiune si de intimidare.

 


* Cititi aici forma proiectului noii Legi privind statutul judecatorilor si procurorilor din iulie 2022, trimisa in instante, parchete si la CSM pentru consultari

* Cititi aici forma proiectului noii Legi privind statutul judecatorilor si procurorilor adoptata de Guvern in 24 august 2022

* Cititi aici Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor

Comentarii

# santinela date 25 August 2022 14:48 +113

Sa se lamureasca si magistratii cit de josnic este.Acum toti (magistratii fara h-rezistii evident) trebuie sa adreseze o scrisoare dechisa Parlamentului in care sa se exprime si sa atraga atentia PSD-ului si UDMR-ului sa nu fie timpiti ! Ciolacu sa-si vada de treaba lui si sa nu mai fie sluga lui Iohanis si sa-i dea peste bot acestui NIMENI,recte Ministrul Justitiei LIBERAL !

# DODI date 25 August 2022 22:28 +13

Cât de rău a decăzut justiția românească dacă unii magistrați îi cântă ode pupincuristului fruntaș PERDOIU!

# vanatoarea de vrajitoare date 29 August 2022 10:54 0

Avem justitie? Nu,cred.Avem o 'unealta de pedeapsa', a dublei masuri.Prevederile "ambigue" mai mult decat interpretabile(si,deja fara perdea) consider ca sunt o pata pe obrazul totalitatii magistratilor(respectarea"ordinului" nu tine , e acceptul).Gaselnita, poarta coruptiei,"Codul Deontologic" SI care primeaza Constitutiei, legilor penale si civile Impuse po******tiei ,legilor interationale universal recunoscute. Magistratilor le este impusa "legea" de catre "sa zisul politic".Nu mai conteaza nimic sub auspiciile asa zisei "globalizari", nici macar re.....de sine , e rusinos. Conteaza Puterea nelimitata data de bani si protectia legilor mult hulite (care doar aici se respecta! deoarece "organele" NU raspund ca peste tot in lume -mai putin in Dictaturi ). Dar "JURAMANTUL" e perimat si el? Onoarea si recunostinta societatii? de ce mai sunt IMPUSE CETATEANULUI? sub amenintare?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva