29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

LUPTA JUDECATORILOR VANATI DE MAN – ICCJ a dispus rejudecarea apelului in procesul judecatorilor Florica Roman, Denisa Vidican, Raluca Beatrix Cuc si Ovidiu Galea. Reclamantii cer cate 50.000 euro daune morale pentru cele 600 de zile in care au stat suspendati din cauza dosarului de la DNA Oradea, soldat cu clasari definitive. Tribunalul Arad a respins actiunea, rastalmacind temeiul invocat de reclamanti. CA Timisoara a mentinut sentinta, cu o motivare telegrafica (Hotararile)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

3 October 2022 16:49
Vizualizari: 3927

Judecatoarele Madalina Jebelean si Ana-Maria Nica de la Curtea de Apel Timisoara au motivat superficial apelul prin care au mentinut sentinta magistratei Mirela Achimescu de la Tribunalul Arad, de a respinge actiunea de daune morale a patru judecatori, victime ale fostului sef DNA Oradea Ciprian Man, zis „Manelistul DNA” (foto 3). Nu o spunem noi, ci judecatoarele Lavinia Dascalu, Adina Nicolae si Mariana Hortolomei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care la 25 mai 2022 au dispus rejudecarea apelului dintr-o cauza mai mult decat dramatica. Primul termen al rejudecarii va avea loc la 12 octombrie 2022.



Ne referim la cauza in care petenti sunt judecatorii Florica Roman (foto 1) si Raluca Vidican de la Curtea de Apel Oradea, precum si Raluca Beatrix Cuc si Ovidiu Galea (foto 2) de la Tribunalul Bihor. Amintim ca Man le-a trimis in judecata pe primele trei, acuzandu-le ca ar fi luat mita pastravi, whiskey, un ceas cu cuc etc. ca sa solutioneze favorabil mai multe dosare. In acelasi timp, DNA (dar de data aceasta Structura Centrala, nu Serviciul Teritorial Oradea) a disjuns in favoarea PICCJ cauza vizandu-l pe Ovidiu Galea. Cauza Roman-Vidican-Cuc a picat in camera preliminara, apoi a sfarsit prin clasare definitiva, in timp ce dosarul Galea nici n-a mai apucat sa fie trimis in judecata, Parchetul General dandu-i direct clasare. Lucratura „Manelistului DNA” s-a dovedit cu atat mai revoltatoare, cu cat ambele clasari au fost dispuse pe „fapta nu exista” (art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedura penala) – click aici si aici pentru a citi.


DNA Oradea i-a nenorocit atat pe judecatori, cat si pe familiile lor


Dupa primirea celor doua ordonante de clasare, cei patru judecatori au depus o actiune comuna la Tribunalul Arad, la 11 iunie 2020, solicitand despagubiri morale de cate 50.000 de euro de persoana. Concret, petentii au reclamat atat incalcarea dreptului la un proces echitabil, cat si durata excesiva a procesului penal (dosarul deschis de DNA Oradea in 2012 a fost trimis in judecata in 2014, apoi clasat abia in 2018) si mai ales dificultatile financiare la care au fost supusi in cele 600 de zile (1 an si 8 luni) cat a durat suspendarea lor din functie, cauzata de trimiterea in judecata.

Insistam pe aceasta perioada de suspendare, intrucat ea a avut efecte dramatice atat asupra celor patru judecatori, cat si asupra familiilor lor. Dupa cum veti vedea in argumentele din actiunea petentilor (citate in motivarea sentintei de la Tribunalul Arad), sotul judecatoarei Florica Roman, „afectat de situatia sa si a carierei sale, s-a imbolnavit grav, a suferit mai multe atacuri cerebrale minore si a devenit, in decurs de circa 1 an, un alt om, de nerecunoscut pentru prietenii si cunostintele acestora, astfel ca, dintr-o persoana vesela, optimista, implicata si plina de viata, a devenit o persoana absenta, delasata, rupta de realitate si care abia isi gaseste cuvintele sa se exprime”, dupa cum a explicat petenta in actiune (argumentele fiind citate in motivarea sentintei de la Tribunalul Arad).

In conditiile in care sotul sau nu a mai putut sa lucreze pentru a realiza venituri, bolnav fiind, iar aceasta era suspendata din functie, fara nici un venit, s-au mutat la tara, in casa mostenita de la parintii sai, pentru a-si reduce costurile de trai”, a mai punctat Florica Roman.

La randul lui, magistratul Ovidiu Galea a aratat ca din cauza „situatiei materiale disperate si a umilirii publice, sanatatea i s-a deteriorat intr-o asemenea maniera, incat a ajuns in mai multe randuri la Serviciul de Urgente al spitalului din Oradea”. Ca sa nu mai vorbim despre ratele la banci si copiii aflati in intretinere – situatie cu care s-a confruntat si judecatoarea Raluca Cuc.

La toate acestea se adauga terfelirea imaginii celor patru judecatori, DNA emitand comunicate inchizitoriale si scurgand in presa de casa detalii din cauza, simultan cu interzicerea accesului suspectilor la propriul dosar, au explicat magistratii-reclamanti.

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate atat motivarea instantelor de fond si de apel, cat si pe cea a ICCJ, privind rejudecarea.


Tribunalul Arad a tratat speta cu spatele


Dupa cum veti vedea mai jos, judecatoarea Mirela Achimescu de la Tribunalul Arad nu s-a lasat impresionata de drama celor patru colegi de breasla. Mai mult: magistrata a ignorat faptul ca reclamantii si-au bazat actiunea pe art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (privind dreptul la un proces echitabil) si pe art. 73 din Codul civil (legat de dreptul la propria imagine). In schimb, judecatoarea fondului a invocat art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, in forma aflata in vigoare inainte de marile modificari ale legilor justitiei din 2018.


Articolul prevedea in felul urmator:


(1) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

(3) Cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala.

(4) Dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale nu se va putea exercita decat in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara.

(5) Nu este indreptatita la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului, a contribuit in orice mod la savarsirea erorii judiciare de catre judecator sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

(7) Dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat in temeiul hotararii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in toate cazurile prevazute de prezentul articol este de un an”.


ICCJ nu a inghitit incropeala de la CA Timisoara


Bineinteles: judecatoarea Achimescu a rationat ca textul legal de mai sus se aplica doar in cazul prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Or, in cazul de fata cele doua dosare au urmat un curs normal, garantiile procesuale fiindu-le respectate inculpatilor. Aceasta argumentatie telegrafica a fost preluata fara nicio problema de catre magistratele Madalina Jebelean si Ana-Maria Nica de la Curtea de Apel Timisoara, care au respins apelul intr-o motivare propriu-zisa intinsa pe mai putin de patru pagini.

In recurs, Inalta Curte a constatat ca instanta de apel nu s-a aplecat deloc asupra argumentelor prezentate de reclamanti, motiv pentru care se impune rejudecarea, cele trei judecatoare supreme explicand pas cu pas ce idei din actiune trebuie sa urmareasca, in rejudecare, Curtea de Apel Timisoara.


Jebelean si Nica au incercat sa se abtina in rejudecare


Inainte de a va lasa sa cititi motivarile celor trei instante, prezentam minuta fiecarei hotarari judecatoresti pronuntate in dosarul nr. 1048/108/2020. De asemenea, mentionam ca la rejudecare, cauza nr. 1048/108/2020* a nimerit tot la judecatoarele Madalina Jebelean si Ana-Maria Nica. Ele au facut cereri de abtinere, insa colegii lor le-au respins in data de 1 august 2022. Primul termen propriu-zis al rejudecarii a fost fixat pentru ziua de 12 octombrie 2022.


I. Sentinta nr. 290/2020 a Tribunalului Arad:


Respinge actiunea exercitata de reclamantii Roman Florica, Cuc Raluca Beatrix, Galea Ovidiu Daniel si Vidican Denisa in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, avand ca si obiect daune morale.

Fara cheltuieli de judecata. Cu apel in 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Arad. Pronuntata in sedinta publica din 24.11.2020, prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei”.


II. Decizia nr. 108/2021 a CA Timisoara:


Respinge apelul formulat de apelantii-reclamanti Roman Florica, Cuc Raluca Beatrix, Vidican Denisa si Galea Ovidiu Daniel in contradictoriu cu intimatul parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor impotriva Sentintei civile nr.290 din 24.11.2020 pronuntate de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1048/108/2020.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmand a fi depus obligatoriu la Curtea de Apel Timisoara. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 23 iunie 2021”.


III. Hotararea nr. 1162/2022 a ICCJ:


Admite recursul declarat de reclamantii Cuc Raluca Beatrix, Vidican Denisa, Roman Florica si Galea Ovidiu Daniel impotriva deciziei nr. 108 din 23 iunie 2021 a Curtii de Apel Timisoara, Sectia I civila.

Caseaza decizia atacata si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de apel.

Definitiva. Pronuntata astazi, 25 mai 2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 Cod procedura civila”.


Iata principalele pasaje din sentinta Tribunalului Arad:


In motivarea cererii, arata ca solicita doar repararea prejudiciului moral care le-a fost cauzat, prejudiciu mult mai grav decat cel material. Arata ca, judecatori fiind, intre anii 2013-2018 au fost suspecti, inculpati, trimisi in judecata, suspendati din functie 600 de zile, din nou cercetati de DNA, dosarul fiind apoi clasat, pentru toti cei 4 reclamanti, in temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) CPP, adica faptele ce le-au fost imputate nu au existat. Precizeaza ca si in conditiile in care pe parcursul procesului penal au achitat onorarii de avocati si alte cheltuieli ocazionate de proces, prejudiciile materiale le apreciaza ca nesemnificative raportat la vatamarea vietii private, a reputatiei si prestigiului profesional, a independentei functionale ca judecatori si a independentei sistemului judiciar, garantie a respectarii drepturilor si libertatilor constitutionale ale cetatenilor. Considera ca Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice are calitate procesuala pasiva in cauza. Invoca art.223 alin. 1 Cod civil, art. 94 din Legea 303/2004 si art. 1373 Cod civil. Arata ca acest ultim text de lege prevede clar ca angajarea raspunderii comitentului pentru prepusii sai implica doar existenta unui raport de prepusenie si a unui prejudiciu cauzat de un prepus in exercitarea functiei sau atributiilor, incredintate de comitent, nefacandu-se nici o referire la conditia faptei ilicite ori culpei prepusului pentru angajarea raspunderii civile delictuale a comitentului. Considera ca raspunderea comitentului este o raspundere civila obiectiva, directa, principala si autonoma in raport cu raspunderea prepusului. In concluzie, arata ca statul, prin Ministerul Finantelor, in calitate de comitent, raspunde civil pentru orice prejudiciu cauzat de prepusii sai – procurorii, in acest caz – pentru orice vatamare cauzata de acestia in exercitarea functiei in care statul i-a desemnat, prin urmare paratul are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.

Arata ca, prin rechizitoriul din data de 20.06.2014, in dosarul nr. 37/P/2012 al DNA Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea in judecata a reclamantilor in calitate de judecatori, dupa cum urmeaza: Florica Roman pentru comiterea infractiunilor de trafic de influenta si favorizarea faptuitorului, Cuc Raluca, Beatrix si Vidican Denisa pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului, respectiv Galea Ovidiu pentru comiterea a doua infractiuni de abuz in serviciu, doua infractiuni de fals intelectual, o infractiune de uz de fals, o infractiune de participatie improprie la infractiunea de fals intelectual, o infractiune de participatie improprie la infractiunea de fals informatic iar urmare acestui fapt, prin Hotararea nr. 679/30 iunie 2014, Hotararea nr. 680/30 iunie 2014, Hotararea nr. 681/30 iunie 2014, Hotararea nr. 682/30 iunie 2014, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din functia de judecatori. Dosarul a fost inregistrat la Curtea de Apel Cluj cu nr. 854/33/2014, aceasta fiind instanta desemnata sa solutioneze cauza in urma solicitarii DNA – Serviciul Teritorial Oradea. Prin incheierea penala nr. 298 din 18.06.2015, in faza cererilor si exceptiilor pe camera preliminara, judecatorul Curtii de Apel Cluj a dispus excluderea unor probe, a sanctionat acte de urmarire penala, a constatat neregularitatea actului de sesizare al instantei, solicitand remedierea acestor deficiente de catre DNA Serviciul Teritorial Oradea. Ulterior, prin incheierea penala nr. 333/02.11.2015 a Curtii de Apel Cluj, dosarul a fost restituit la DNA Serviciul Teritorial Oradea, intrucat nu au fost remediate deficientele constatate.

In urma solutionarii contestatiilor formulate, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in mod definitiv la data de 19.02.2016, prin incheierea nr. 231/2016 pronuntata in dosar 854/33/a1, restituirea cauzei la parchet. Ulterior restituirii definitive a cauzei la procuror, au fost repusi in functia de judecator de catre Sectia pentru judecatori a Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotararea nr. 4756 din data de 24 februarie 2016, prin care insa li s-a respins solicitarea de a fi repusi in situatia anterioara in ceea ce priveste vechimea in magistratura, drepturile salariate si dreptul la concediu de odihna pentru perioada suspendarii.

Ca urmare, arata ca au fost nevoiti sa efectueze demersuri pentru castigarea acestor drepturi, adresandu-se cu plangere prealabila Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar mai apoi cu actiune in contencios administrativ la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin decizia civila nr. 2650/18.10.2016, ICCJ a admis contestatia, Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat sa emita o hotarare prin care sa fie repusi in situatia anterioara in privinta drepturilor salariale si vechimii in magistratura intre data suspendarii din functie – 30 iunie 2014 – si data repunerii in functie – 24.02.2016. Dupa restituire, dosarul a fost preluat de DNA – Serviciul Teritorial Oradea, institutie care a continuat seria abuzurilor la adresa noastra. Astfel, arata ca procurorul de caz de la DNA – Structura Teritoriala Oradea a continuat sa instrumenteze dosarul cu incalcarea Codului de procedura penala si a considerentelor din incheierea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ceea ce a determinat preluarea dosarului de Structura Centrala a DNA prin ordonanta din 2 iunie 2016. Prin ordonanta procurorului nr. 331/P/2016 din data de 06.04.2017 a Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala, s-a dispus clasarea cauzei fata de Roman Florica in baza dispozitiilor art. 16 lit. a) CPP – fapta nu exista – fata de Cuc Raluca Beatrix si Vidican Denisa in baza dispozitiilor art. 16 lit. b) CPP, retinandu-se faptul ca nu este intrunita tipicitatea infractiunii din perspectiva vinovatiei, in conditiile in care nu rezulta de nicaieri ca Cuc Raluca Beatrix si Vidican Denisa ar fi cunoscut caracterul „fals” al inscrisurilor in baza carora au pronuntat hotararea. Prin aceeasi ordonanta s-a dispus disjungerea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea fata de Galea Ovidiu Daniel, insasi Structura centrala a DNA confirmand ca faptele pentru care a fost cercetat nu erau de competenta acestui parchet. Prin ordonanta nr. 2115/C/2017 a Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ s-a dispus preluarea dosarului nr. 171/P/2017 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea in vederea efectuarii urmaririi penale de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ la nivelul carui dosarul a fost inregistrat sub nr. 396/P/2017.

Prin ordonanta din 07.11.2017 a Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ, s-a dispus clasarea cauzei fata de Galea Ovidiu Daniel, in baza dispozitiilor art. 16 lit. a) CPP – fapta nu exista. Arata ca reclamantele Cuc Raluca Beatrix si Vidican Denisa au formulat plangere la prim procuror, iar apoi la judecatorul de camera preliminara solicitand schimbarea temeiului de drept al solutiei de clasare atacate, in cel prevazut de art. 16 lit. a) – fapta nu exista. Prin incheierea penala nr.29 din data de 01.03.2018 pronuntata de Curtea de Apel Cluj s-a admis plangerea petentelor Cuc Raluca si Vidican Denisa in sensul schimbarii temeiului solutiei de clasare din art. 16 lit. b) CPP in art. 16 lit. a) CPP – fapta nu exista.

Concluzionand, arata ca, fata de toti cei 4 judecatori, cercetati penal timp de peste 4 ani, trimisi in judecata si suspendati din functie, s-a dispus, in final, solutii de clasare in temeiul art. 16 lit. a) CPP, fapta nu exista, ceea ce demonstreaza ca au fost victimele unor abuzuri din partea procurorilor DNA Oradea.

Privitor la consecintele concrete si efective ale inculparii de catre DNA asupra reclamantilor, arata ca distinct, succint si cat mai obiectiv prezinta in continuare care a fost impactul psihic si financiar asupra fiecaruia dintre reclamanti, modul cum inculparea, trimiterea in judecata si suspendarea din functie le-au afectat viata privata, statutul profesional si profilul social. Astfel, reclamanta Florica Roman arata ca din derularea dosarului si a modului in care presa l-a prezentat, urmare a „scurgerilor in presa”, a rezultat ca este tinta principala. Precizeaza ca a fost prima citata la DNA, colegilor Raluca Cuc si Denisa Vidican li s-a sugerat sa dea declaratii impotriva sa, iar colegului Ovidiu Galea i s-a spus ca “este victima colaterala”. Arata ca, mai apoi, presa locala a prezentat cu acuratete intreaga stare de fapt retinuta de DNA in dosar inca din ianuarie 2013, in contextul in care a fost desemnata sa judece cererea DNA de arestare a unui judecator. La acea data, insa, nici unul dintre reclamanti nu avea cunostinta despre existenta dosarului, aceasta fiind citata la DNA abia in septembrie 2013, iar ceilalti colegi in anul 2014. Mentioneaza ca, concentrata fiind asupra situatiei juridice si-a ignorat familia, astfel ca sotul sau, afectat de situatia sa si a carierei sale, s-a imbolnavit grav, a suferit mai multe atacuri cerebrale minore si a devenit, in decurs de circa 1 an, un alt om, de nerecunoscut pentru prietenii si cunostintele acestora, astfel ca, dintr-o persoana vesela, optimista, implicata si plina de viata, a devenit o persoana absenta, delasata, rupta de realitate si care abia isi gaseste cuvintele sa se exprime. Arata ca a doua mentiune pe care doreste sa o faca priveste fragilizarea statutului de judecator pe care au resimtit-o fiecare in perioada anterioara trimiterii in judecata din anul 2014, dar si ulterior restituirii dosarului la DNA, pana la clasarea acestuia. In aceasta perioada, aproape 2 ani, avea calitatea procesuala de inculpati si, in acelasi timp, erau judecatori in exercitiu, reprezentau sistemul judiciar, pronuntau hotarari in care oamenii trebuiau sa aiba incredere. Precizeaza ca inculparea a avut efecte nu doar pe durata procesului penal, ci are efecte si in prezent astfel cum, mai jos, a detaliat argumentat si concret reclamanta Denisa Vidican. Nu in ultimul rand, arata ca, la toate acestea s-a adaugat stresul suplimentar creat de situatia materiala din perioada respectiva. Pe scurt spus, in conditiile in care sotul sau nu a mai putut sa lucreze pentru a realiza venituri, bolnav fiind, iar aceasta era suspendata din functie, fara nici un venit, s-au mutat la tara, in casa mostenita de la parintii sai, pentru a-si reduce costurile de trai.

Reclamanta Raluca Cuc arata ca in momentul suspendarii avea doi copii de 11 ani si 7 ani, contractase doua credite financiare. Pentru ca se afla in imposibilitatea de a mai achita ambele rate a imprumutat suma de 7.000 euro de la numita Bob Nicoleta, conform contractului autentificat sub nr. 1756/15.07.2014, respectiv 3.500 euro de la numita Dan Anamaria, conform contractului autentic nr. 1757/15.07.2014. Cu acesti bani a restituit suma ramasa din creditul total de 23.000 euro imprumutat de la Volksbank (contract 287/20.02.2004). Intrucat pentru celalalt credit, in cuantum de 85.000 euro, contractat de la ING Bank (credit de investitii imobiliare 881034/07.07.2011), achita la vremea respectiva o rata lunara de 640 euro si nu avea resurse financiare pentru a-si asigura intretinerea familiei, in special a celor 2 minori, aflati in clasa a V-a respectiv a I-a, a fost nevoita sa se angajeze la Cabinetul de avocatura Doseanu Razvan, ca asistent manager, obtinand un venit considerabil mai mic decat venitul de judecator. Precizeaza ca dupa reintegrare a fost nevoita sa solicite transferul in alta sectie, astfel ca dupa 20 de ani de activitate ca judecator in materie penala a fost mutata in sectia comerciala, profesional fiind nevoita sa depuna un efort major pentru a-si dezvolta capacitatea de lucru, abilitatile si competentele profesionale intr-o materie noua. Arata ca pentru a dovedi aspectele sus-enuntate a solicitat administrarea de probe precizand referitor la martora propusa ca aceasta cunoaste consecintele in plan psihic si financiar ale trimiterii sale in judecata.

Reclamanta Denisa Vidican invedereaza ca orice persoana care stie ca nu a comis nicio infractiune si care este urmarita penal si apoi trimisa in judecata sufera un prejudiciu moral. Dat fiind ca prin actiunea prezenta invoca si incalcarea prezumtiei de nevinovatie, arata ca se va referi strict la prejudiciul de imagine si astfel arata ca orice judecator trebuie sa se bucure de o buna reputatie, conditie impusa chiar de lege. Precizeaza ca reputatia unui judecator este grav afectata atunci cand se spune despre acesta ca este corupt (concept oricum nepotrivit in raport de acuzatiile care i s-au adus, niciuna din cele doua infractiuni care au facut obiectul procesului penal pornit impotriva sa nu fac parte din categoria infractiunilor de coruptie) si a trebuit sa traiasca cu acest stigmat atat toata perioada suspendarii, cat si ulterior. Arata ca atat de puternic a fost ecoul pe care l-a generat „prezumtia de vinovatie” indusa de catre parchet, incat la reintegrarea in functie, dupa restituirea dosarului la DNA, timp de cateva luni a fost desemnata doar in complet de contestatii, in conditiile in care toti ceilalti colegi de sectie aveau si complet de apel si de prima instanta. Apreciaza ca era de asteptat o noua trimitere in judecata, probabilitate generata si de aceea ca in ordonanta 151/II-1/26.05.2016 de reluare a urmaririi penale emisa de procuror sef al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul Structurii Centrale a DNA se mentiona, printre actele de urmarire penala care urmau a se efectua in cauza, si “emiterea rechizitoriului”. Mai mult decat atat, arata ca, in conditiile in care in urma solutiei judecatorilor de camera preliminara se exclusese singura declaratie care ar fi putut fi folosita ca proba impotriva sa (declaratie prin care se incalcase secretul deliberarii), era evident ca trimiterea in judecata va fi pur arbitrara, fara nicio legatura cu probatoriul. Afirmarea la momentul reluarii urmaririi penale ca se impune emiterea rechizitoriului, de catre procurorul ierarhic superior, inainte de reluarea administrarii probelor, duce in mod neechivoc la concluzia ca procurorii erau decisi deja asupra solutiei, administrarea probelor fiind pur formala. Precizeaza ca includerea sa intr-un complet de apel s-a realizat la aproximativ 3 luni de la reintegrarea in functie, iar acest lucru s-a intamplat doar pentru ca promovase un alt judecator caruia trebuia sa i se constituie completuri pentru toate fazele procesuale (Hotararea nr.15/05.05.2016 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Oradea) iar ca aceasta este ratiunea rezulta, pe de o parte, din pasivitatea manifestata la revenirea sa in raport de urgenta de care s-a dat dovada la promovarea colegului, iar, pe de alta, din efemeritatea completului (a judecat impreuna apeluri doar aproximativ o luna, dupa care componenta a fost schimbata). Arata ca este adevarat ca dupa acest moment, dupa vacanta judecatoreasca, a fost inclusa intr-un alt complet de apel, la insistentele sale, dar doar pentru ca mai promovase inca un coleg, iar ceilalti erau nemultumiti de modul inechitabil de repartizare a muncii in sectia penala (Hotararea nr. 27/09.09.2016 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Oradea). Mai arata ca nici macar dupa pronuntarea solutiei definitive de clasare in cauza, efectele stigmatului pus nu au incetat si astfel, orice solutie pe care o da (singura sau in complet colegial) daca vizeaza o cauza de interes public, articolele de presa mentioneaza faptul ca a fost trimisa in judecata de D.N.A., lasand sa planeze suspiciuni asupra corectitudinii sale. Invedereaza ca si si in cazul structurii de parchet mentionate s-au facut afirmatii devenite publice din care rezulta, printre altele, ca impartialitatea sa este iluzorie, inexistenta iar in acest sens dovada sunt declaratiile procurorilor in sedinta informala a D.N.A. Oradea din data de 18.01.2018, a carei inregistrare a devenit publica un an mai tarziu, din continut reiesind clar ca face parte dintre Judecatorii incomozi” care trebuie „cumintiti”, care le studiaza dosarele fila cu fila cu scopul de a le face „varza”, iar solutia la care se face in mod direct trimitere in inregistrare ar fi bazata pe legatura sa de prietenie cu avocatul unuia dintre inculpati, in opinia procurorilor DNA. Ramanand in continuare in cadrul sectiei penale arata ca este necesar un efort suplimentar pentru a contracara „prezumtia de vinovatie” generata pe parcursul procesului penal desfasurat impotriva sa.

Reclamantul Galea Ovidiu arata ca la momentul suspendarii din functie avea doi copii, de 23 ani respectiv 14 ani, si contractase doua credite financiare. Fiul cel mare era student, iar cel mic era elev in clasa a VIII-a impreuna cu sotia aveau doua credite, unul in valoare de 176.000 Euro, celalalt in valoare de 85.000 lei, cu rate lunare de 940 de euro, respectiv 1.000 lei. Mentioneaza ca la momentul trimiterii in judecata salariul era de 7.709 lei, care echivala cu ratele lunare la care se adaugau o parte din facturile curente si cheltuielile cu intretinerea fiului sau student intr-o alta localitate. Dupa trimiterea in judecata a ramas cu salariul sotiei, cu care cu greu a putut sa acopere aceste cheltuieli, ramanand practic fara mijloace de subzistenta. Arata ca au fost nevoiti sa imprumute lunar bani de la colegi si familie si tot ca efect al trimiterii in judecata, a fost nevoit sa faca fata si altor cheltuieli generate de deplasarea si cazarea la termenele de judecata, si cu onorariile aparatorilor alesi. Mentioneaza ca datorita situatiei materiale disperate si a umilirii publice, sanatatea i s-a deteriorat intr-o asemenea maniera, incat a ajuns in mai multe randuri la Serviciul de Urgente al spitalului din Oradea. Precizeaza ca intreaga familie a avut de suferit, fiind suficient a aminti ca fiul cel mare a fost lipsit la Cluj de conditiile elementare pentru a studia si locui in Cluj-Napoca, iar fiul meu cel mic a fost obligat sa se pregateasca pentru examenul de capacitate in niste conditii greu de descris. Arata ca dupa reintegrare a suferit o alta nedreptate, fiind nevoit sa solicite transferul in alta sectie, astfel ca dupa 16 de ani de activitate ca procuror si mai apoi judecator in materie penala a fost mutat in sectia de contencios administrativ, fiind nevoit sa depuna un efort exemplar pentru a se specializa intr-o materie atat de diferita pentru a-si putea desfasura activitatea profesionala in conditii rezonabile in aceasta noua materie. Precizeaza ca a solicitat mutarea din sectia penala, fiind constrans sa faca acest pas, deoarece, anterior trimiterii in judecata, desi a existat Hotararea Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor nr.13/07.04.2014, prin care s-a constatat existenta conflictului de interese dintre acesta si DNA Structura Oradea, personal i-au fost respinse repetat declaratiile de abtinere de la judecarea cauzelor acestei unitati de parchet in perioada in care avea calitatea de inculpat, inclusiv de la judecarea dosarelor instrumentate de procurorul care, contemporan, il cerceta penal. Arata ca efectul acestei mutari nedorite intr-o alta specializare i-a bulversat cariera si i-a alterat satisfactia de a munci in materia pe care o indragea si o stapanea.

Invoca art. 20 din Constitutia Romaniei, art. 6 paragraf 1, 2 si 3 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 47 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – Pact International din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile si politice, art. 14 alin. 2, alin. 3 lit. a, c, e, art. 11. Pentru a dovedi incalcarile dispozitiilor conventionale citate prezinta argumentele pe care isi intemeiaza sustinerile aratand ca incalcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare derulate impotriva reclamantilor a inceput cu debutul dosarului penal in anul 2012, prima citata in dosar de catre DNA fiind, in luna septembrie 2013, reclamanta Florica Roman, in luna martie 2014, dupa 6 luni, au fost citati toti reclamantii la DNA si li s-a adus la cunostinta calitatea de suspecti. Au fost trimisi in judecata in luna iunie 2014, suspendati din functie, iar judecata nu a trecut niciodata de camera preliminara. Pe durata procedurii camerei preliminare, intrucat termenul de 60 de zile prevazut de art. 343 Cod procedura penala a fost mult depasit, reclamantii Ovidiu Galea si Florica Roman au formulat contestatie la ICCJ, in temeiul art. 488/1 Cod procedura penala, contestatie care a fost admisa prin incheierea nr. 821/28.10.2015 pronuntata in dosarul nr. 1015/1/2015, stabilindu-se termen pentru judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel Cluj pentru finalizarea procedurii data de 20.11.2015. Arata ca procedura camerei preliminare a durat din luna iulie 2014 pana in luna februarie 2016, timp in care au fost suspendati din functia de judecator, iar in luna februarie 2016 ICCJ a dispus definitiv restituirea dosarului la parchet. In luna iunie 2016, dosarul a fost preluat de structura centrala a DNA si in luna aprilie 2017 s-a dispus clasarea dosarului fata de reclamante si disjungerea fata de reclamantul Ovidiu Galea.

Reclamantele arata ca au contestat solutia de clasare, initial la procurorul ierarhic si ulterior in instanta, solutia definitiva in dosar fiind pronuntata in 2018 de judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel Cluj si in noiembrie 2017 de catre Parchetul de pe langa ICCJ cu privire la reclamantul Ovidiu Galea. Arata ca dosarul 37/P/2012 a fost finalizat definitiv in anul 2018, dupa 6 ani, termen care nu a inclus o judecata pe fond, ci doar procedura camerei preliminare. Considera ca o astfel de durata a procesului este excesiva si nerezonabila cu atat mai mult cu cat infractiunile imputate reclamantilor nu implicau o probatiune complexa, efectuarea unor expertize, comisii rogatorii ori alte probe care ar fi necesitat timp pentru a fi administrate. Invedereaza ca singurele probe pe care DNA si-a intemeiat acuzatiile contra reclamantilor au fost inscrisuri declarate ab initio false de catre procurorii DNA, pe nelegalitate unor hotarari sau incheieri judecatoresti, considerate axiomatic ca fiind nelegale de catre procurori, pe declaratiile unor martori si inregistrarile facute de aceiasi martori inca din anul 2013.

In fapt, arata ca martorii, membri ai unei familii sau apropiati ai acestora, urmare unor dispute legate de o mostenire, s-au inregistrat intre ei, acestea fiind singurele probe in temeiul carora au fost trimisi in judecata, aceiasi martori fiind reaudiati si dupa restituirea dosarului la DNA, fara a se administra nici o alta proba. In concluzie, arata ca nicio circumstanta a cauzei nu justifica prelungirea unor proceduri judiciare in contra unor judecatori timp de aproape 6 ani din care, cu exceptia unui 1 an si 8 luni cat au fost suspendati din functie, a trebuit sa isi exercite profesia de judecatori, stigmatizati fiind de acuzatiile DNA.

Privitor la incalcarea prezumtiei de nevinovatie in derularea anchetei penale, arata ca in luna ianuarie 2013, reclamanta Florica Roman, fiind pe lista de permanenta, prezida o sedinta de judecata in materie penala. Cu acea ocazie, procurorul Man Ciprian, reprezentantul DNA – Structura Teritoriala Oradea si procuror de sedinta, a formulat cerere de recuzare impotriva reclamantei, sustinand ca nu putea fi impartiala, deoarece l-a reclamat la CSM. Mai mult, cu acea ocazie i-a adus la cunostinta ca la randul sau a depus o sesizare la CSM impotriva ei iar in conditiile in care procurorul de sedinta i-a comunicat o copie a sesizarii formulate la CSM, judecatoarea Florica Roman a formulat imediat cerere de abtinere, care i-a fost admisa, iar in cauza a intrat un alt coleg si astfel, dupa cateva zile, in presa locala, in special saptamanalul Bihoreanul, a aparut intreaga stare de fapt din dosarul penal 37/P/2012, exact in modalitatea in care a fost retinuta la trimiterea reclamantilor in judecata, dupa aproape 2 ani, in anul 2014.

Invedereaza ca prin articolele de presa s-a acreditat despre Florica Roman faptul ca este o infractoare periculoasa, a luat bani si a facut trafic de influenta pe langa judecatori de la Tribunalul Bihor, pentru ca acestia sa pronunte o solutie favorabila unui inculpat iar presa locala si centrala au preluat stirea, au dat amanunte din dosarul penal cu privire la starea de fapt, probe, informatii pe care nu le cunosteau la data respectiva, cand nici nu stiau ca sunt cercetati penal de DNA. Arata ca organele de urmarire penala au „scurs in presa” dosarul penal pe care il instrumentau si prin comunicatele oficiale postate pe site-ul DNA le-a incalcat grav prezumtia de nevinovatie.

Astfel, arata ca, in data de 31.03.2014 a aparut comunicatul de presa al DNA nr. 338/VIII/3 in care a mentionat: „suspecta Roman Florica, judecator la Curtea de Apel Oradea, a primit de la Jurca Gheorghe o suma de bani nedeterminata sub aspectul cuantumului si alte foloase (pastravi, whisky) si a pretins de la acesta un ceas cu cuc vechi, pentru a-si exercita influenta fata de judecatori de la instanta inferioara in grad, Tribunalul Bihor, astfel incat acestia sa pronunte hotarari favorabile unui condamnat, in scopul de a nu executa pedeapsa aplicata (...) Ca urmare a inscrisurilor false sus mentionate, care au fost depuse la dosar de Mihoc Mariana Dorina si a exercitarii influentei suspectei Roman Florica, la data de 4 martie 2011, completul de judecata format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela si un alt judecator, cu opinia separata a acestui judecator, a admis contestatiile in anulare formulate de condamnat si de partea vatamata Roman Florina Nicoleta impotriva deciziei din 2 iunie 2010, pe care au anulat-o in totalitate, fixand termen pentru rejudecarea recursului. (...) Cele doua judecatoare care au refuzat sa participe la deliberari, au apreciat drept probe concludente inscrisurile care erau vadit false, aspecte mentionate si in opinia separata. La termenul din 8 aprilie 2011 s-a rejudecat recursul si s-a decis incetarea procesul penal (...) La data de 9 iulie 2010, presedintele completului de judecata de la Tribunalul Bihor, judecatorul Galea Ovidiu, a dispus preschimbarea termenului de judecata al contestatiei in anulare formulata de Mihoc Mariana Dorina in numele condamnatului, din data de „24 septembrie 2010” in data de „16 iunie 2010”, in cuprinsul incheierii atestandu-se imprejurarea necorespunzatoare adevarului ca preschimbarea termenului a avut la baza cererea formulata de cel condamnat. Ca urmare a inscrisurilor false depuse la dosar de avocata Mihoc Mariana Dorina, respectiv „Act de impacare”, „Declaratia” privind retragerea plangerii prealabile si „Adeverinta” emisa de SC GEOASSET SRL si a exercitarii influentei de catre judecatoarea Roman Florica, prin Decizia penala din 4 martie 2011, completul de judecata format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela si alt judecator, cu opinia separata a acestuia din urma, a admis contestatiile in anulare formulate impotriva deciziei penale din 2.06.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor, pe care au anulat-o in totalitate, fixand termen pentru rejudecarea recursului pentru data de 08.042011. Judecatoarele Cuc Raluca Si Vidican Denisa au desconsiderat toate argumentele expuse de cel de-al treilea judecator in opinia separata si au apreciat ca probe concludente inscrisurile vadit false care au insotit contestatiile in anulare.” iar prin comunicatul din data de 02 iulie 2014, nr. 938/VIII/3, DNA a mentionat: “Inculpata Roman Florica, judecator la Curtea de Apel Oradea, a primit de la Jurca Gheorghe o suma de bani nedeterminata sub aspectul cuantumului si alte foloase (pastravi, whisky) si a pretins de la acesta un ceas cu cuc vechi, pentru a-si exercita influenta fata de judecatori de la instanta inferioara in grad, Tribunalul Bihor, astfel incat acestia sa pronunte hotarari favorabile unui condamnat, in scopul de a nu executa pedeapsa aplicata. Totodata, in conditiile in care toate mijloacele de aparare legale fusesera epuizate, judecatoarea Roman Florica a sfatuit-o pe avocata Mihoc Mariana Dorina ce demersuri sa intreprinda pentru a-l ajuta pe condamnat sa nu execute pedeapsa pentru savarsirea tentativei la infractiunea de viol. (...) La data de 9 iunie 2010, presedintele completului de judecata, judecatorul Galea Ovidiu a falsificat incheierea data in Camera de consiliu, atestand fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului, in sensul ca a dispus preschimbarea termenului de judecata al contestatiei in anulare (...) din data de „24 septembrie 2010” in data de „16 iunie 2010”, pe motiv ca preschimbarea termenului a avut la baza o cerere formulata de catre condamnat. in realitate, la dosar nu a existat nicio asemenea cerere de preschimbare a termenului de judecata. In acest fel, inculpatul Galea Ovidiu si-a exercitat in mod defectuos atributiile de serviciu, aducand atingere grava interesului general de infaptuire a justitiei si implicit intereselor legitime ale Tribunalului Bihor, afectand grav increderea justitiabililor in aceasta institutie chemata sa aplice legea si sa infaptuiasca actul de justitie. Ca urmare a exercitarii influentei inculpatei Roman Florica, la data de 4 martie 2011, completul de judecata format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela si un alt judecator, cu opinia separata a acestui judecator, a admis contestatiile in anulare formulate de condamnat si de partea vatamata impotriva deciziei din 2 iunie 2010, pe care au anulat-o in totalitate, fixand termen pentru rejudecarea recursului. Cele doua judecatoare care au refuzat sa participe la deliberari, au apreciat drept probe concludente inscrisurile care erau vadit false, aspecte mentionate si in opinia separata a celui de-al treilea judecator” si tot in comunicat s-a mai aratat ca: “Intr-un context separat, inculpatul Galea Ovidiu, judecator in cadrul Tribunalului Bihor, a atestat fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului intr-un act juridic intitulat incheierea din Camera de consiliu din data de 13.01.2014, in conditiile in care sedinta de judecata nu s-a desfasurat. In plus, judecatorul Galea Ovidiu i-a dat dispozitie unei grefiere sa introduca respectivul act juridic fals in sistemul informatic ECRIS al Tribunalului Bihor. Acel act fals a fost folosit de acelasi judecator pentru a motiva o sentinta penala”.

Considera ca aceste comunicate nu respecta minimul standard al prezumtiei de nevinovatie iar DNA nu si-a respectat obligatia de rezerva, de a nu-i prezenta pe cei pe care ii urmaresc ca fiind vinovati inca din momentul in care sunt suspecti. Astfel, arata ca aceste comunicate folosesc doar verbe tari la perfectul compus, ce nu lasa nici o umbra de indoiala si cu impact mediatic puternic: a primit, a pretins, a admis, a falsificat, au refuzat, etc, formulari ce induc opiniei publice vinovatia reclamantilor ca fiind deplin stabilita, judecata care trebuia sa urmeze fiind doar formala. Precizeaza ca urmarea a fost ca informatiile din comunicatele de presa au fost preluate masiv de presa si in tot cursul urmaririi penale si al procedurii de camera preliminara, referindu-se la cele doua comunicate au aparut articole de presa vadit denigratoare, care ii prezentau ca fiind deja vinovati.

In acest sens, prezinta cateva asemenea exemple, respectiv: in data de 07.04.2014 in saptamanalul Bihoreanul a aparut articolul intitulat „Justitie contra DNA” vadit denigrator la adresa reclamantilor; in data de 12.05.2014 in saptamanalul BIHOREANUL a aparut articolul intitulat „Atacul robelor” – Judecatorii Curtii de Apel Oradea si ai Tribunalului Bihor s-au plans la Consiliul Superior la Magistraturii ca procurorii le lezeaza independenta”; in timpul derularii procedurii de camera preliminara, in Ziarul de Cluj a aparut la data de 19 mai 2015 articolul ”Judecatori ai Curtii de Apel Cluj in vizorul DNA”, in care se preciza ca: “Judecatori ai Curtii de Apel Cluj se afla in vizorul DNA, alaturi de colegi de-ai lor de la Curtea de Apel Oradea, sub suspiciuni de interventii pe marginea unor dosare de coruptie deschise pe numele unor magistrati. Informatia provine din surse apropiate serviciului teritorial Oradea al DNA, care a instrumentat in ultima perioada mai multe anchete sonore de coruptie ce au vizat procurori si judecatori bihoreni.”; in data de 06.07.2015 in saptamanalul BIHOREANUL a aparut articolul cu titlul: ”ATAC LA DNA -Curtea de Apel Cluj a trantit rechizitoriul DNA impotriva celor 4 judecatori oradeni acuzati ca au scos un violator din inchisoare: FLORICA ROMAN, DENISA VIDICAN, RALUCA CUC SI OVIDIU GALEA”; in data de 09.11.2015 in saptamanalul BIHOREANUL a aparut articolul cu titlul: “Dosarul celor 4 judecatori oradeni acuzati ca au scos un violator din inchisoare returnat la DNA”; in data de 16.11.2015 in saptamanalul BIHOREANUL a aparut articolul intitulat: „Vanatoare de judecatori” in care se arata ca alti colegi „intregesc lotul de 7 judecatori ai Tribunalului Bihor si au Curtii de Apel Oradea scosi pe tusa de in ultimii doi ani de procurorii DNA Oradea”; miercuri 2.12.2015 a aparut in Vocea Transilvaniei articolul: „Coruptia judecatorilor de la Curtea de Apel Oradea. Sentinte vandute cu zeci de mii de euro, partide de sex, ceas cu cuc, pastravi sau whiskey”. In cuprinsul articolului, se arata ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Oradea au pornit un razboi dur cu magistratii corupti, astfel ca primele capete au inceput sa cada, lucru ce arata cat de mare este cuibul de corupti al celor ce ar trebui sa faca dreptate.

Invedereaza ca presa, in cautare de cititori, folosindu-se de comunicatele DNA, pe care le-au citat constant, le-a prezentat ca fiind vinovati inainte de a fi judecati. Arata ca dat fiind ca profesia de magistrat este imperativ asociata unei reputatii profesionale si morale impecabile, iar aceasta, odata afectata, este practic imposibil de restabilit, in opinia publicului ramanand impresia negativa indusa de acuzatiile devenite publice, persoana fiind considerata, in general, “compromisa” definitiv la nivel profesional. Considera ca dreptul de a beneficia de prezumtia de nevinovatie a fost incalcat si mai grav si flagrant prin faptul ca la nici o saptamana de la momentul audierii lor in calitatea de suspecti, pe data de 19.03.2014, DNA Serviciul Teritorial Oradea a si sesizat ICCJ, la data de 26.03.2014, pentru stabilirea instantei care sa judece rechizitoriul. Precizeaza ca nici nu dobandisera la data respectiva calitatea de inculpati, nu li s-a permis sa studieze dosarul si sa propuna probe in aparare, dar procurorul DNA cunostea exact ce solutie urma sa o dispuna in dosar. Invedereaza ca fara sa cunoasca probele pe care se intemeiau acuzatiile – deoarece doar in luna mai li s-au admis cererile de studiere a dosarului, toate cele anterioare fiind respinse a devenit evident ca procurorul de caz, de la bun inceput, a vizat exclusiv trimiterea lor in judecata, acesta neavand nici o disponibilitate in a asculta si verifica apararile.

Arata ca un alt argument ca le-a fost incalcata grav prezumtia de nevinovatie il constituie continutul ordonantei de reluarea a urmarii penale, nr. 151/II-1/26.05.2016, emise de procuror-sef al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul Structurii Centrale a DNA, dupa restituirea dosarului la DNA in cuprinsul caruia, dupa enumerarea actelor de urmarire penala ce se impun a fi efectuate, la punctul 3 procurorul a dispus: „rechizitoriul va fi refacut cu respectarea structurii prev. de art. 328 CPP” de unde rezulta ca retrimiterea reclamantilor in judecata era doar o chestiune formala, de timp. Totodata, arata ca toate imprejurarile pe care le-au prezentat anterior dovedesc ca procurorii care i-au anchetat sau au efectuat acte procedurale in dosarul nostru penal, anterior preluarii dosarului la DNA structura centrala, nu au avut nici un dubiu cu privire la vinovatia acestora, singura solutie pe care au anticipat-o fiind trimiterea in judecata, desi aflarea adevarului este scopul si regula de baza a procesului penal, astfel cum prevede art. 5 CPP.

Invoca in sprijinul sustinerilor si cauzele CEDO Didu contra Romaniei (paragrafele 7 si 38) si cauza Y.B si altii contra Turciei. Concluzioneaza ca modul in care procurorii DNA au prezentat public informatii despre dosarul penal al reclamantilor, corelat cu modul in care au efectuat acte de urmarire penala, denota ca acuzatorii nu au fost interesati de aflarea adevarului, i-au prezumat vinovati de la inceputul si pe tot parcursul anchetei, au transmis aceasta prejudecata si opiniei publice, fapt ce le-a incalcat grav dreptul fundamental de a beneficia de prezumtia de nevinovatie a incalcat dreptul reclamantilor la un proces echitabil, la aparare, la a fi cercetati penal de un magistrat impartial, a dreptului de a li se aduce la cunostinta de indata, complet si concret invinuirile.

Considera ca derularea evenimentelor si a anchetei penale au devoalat ca tinta acestui dosar a fost reclamanta Florica Roman, iar Vidican Denisa, Cuc Raluca si Galea Ovidiu, fiind victime colaterale in conditiile in care nu au „cooperat cu organele de ancheta” pentru a se obtine probe impotriva doamnei Roman.

Astfel, arata ca, in luna noiembrie 2012, numitul Jurca Gheorghe (unul din coinculpatii trimisi in judecata impreuna cu reclamantii), consatean cu familia Roman, i-a comunicat sotului reclamantei Florica Roman ca a fost ridicat de DNA, dus la sediul din Oradea, unde a fost supus unor presiuni uriase, a fost amenintat, i s-au facut promisiuni, totul pentru a declara ca i-ar fi dat judecatoarei Roman o suma de bani, in vederea „rezolvarii” unei cauze penale aflate pe rolul Tribunalului Bihor motiv pentru care a doua zi reclamanta Roman a formulat sesizare la CSM, in atentia d-nei Alina Ghica, presedinte al CSM la acea data, sesizare care a fost trimisa la Inspectia Judiciara, care a dispus clasarea acesteia, cu motivarea ca in dosarul penal nr. 37ZP/2012 al DNA – ST Oradea se fac cercetari cu respectarea dispozitiilor procedurale, clasarea fiind semnata indescifrabil de un inspector judiciar care nu si-a precizat numele.

Precizeaza ca reclamanta Florica Roman, in luna ianuarie 2013, in timp ce prezida o sedinta de judecata in materie penala, urmare a faptului ca intreaga sectie penala se abtinuse, dl. procuror Man, reprezentantul DNA si procuror de sedinta, a formulat o cerere de recuzare impotriva sa, sustinand ca nu poate fi impartiala, deoarece l-a reclamat la CSM. Mai mult, cu acea ocazie i-a adus la cunostinta ca, la randul sau, a depus o sesizare la CSM impotriva sa, motiv pentru care a formulat imediat cerere de abtinere, care i-a fost admisa, iar in cauza a intrat un alt coleg. Invedereaza ca in timp ce la sesizarea pe care a facut-o, in atentia presedintelui CSM de la acea data, Alina Ghica, aceasta nu i-a raspuns vreodata, i-a raspuns in schimb Inspectia Judiciara in mai putin de 90 de zile, la sesizarea facuta de procurorul Man Ciprian impotriva sa, Inspectia Judiciara i-a comunicat solutia de clasare dupa mai mult de un an si dupa numeroase insistente. Arata ca dupa sedinta din ianuarie 2013, presa s-a dezlantuit impotriva reclamantilor, au fost supusi unui adevarat linsaj mediatic, cu date si informatii din dosarul penal pe care le-au aflat dupa mai mult de 1 an. Totodata, arata ca incepand cu luna martie 2014 reclamantii au fost citati la DNA, au devenit suspecti si ulterior au fost inculpati si, cu toate ca au formulat cereri repetate pentru a consulta dosarul, acestea le-au fost respinse, doar cu citarea dispozitiilor art. 94 alin. (4) CPP, procurorul preluand mecanic prevederile acestui articol, retinand ca prin consultarea dosarului „s-ar putea aduce atingere bunei desfasurari a urmaririi penale” fara nici o motivare efectiva si concreta a refuzului.

Invedereaza ca conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte si la care au facut referire in precedent, dar si articolul 6 alin. 1 privind Dreptul la informare cu privire la acuzare din cuprinsul Directivei nr. 2012/13/UE din 22 mai 2012, privind dreptul la informare in cadrul procedurilor penale, prevad ca statele-membre trebuie sa asigure ca persoanele suspectate sau acuzate primesc informatii cu privire la fapta penala de a carei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informatiile respective se furnizeaza cu promptitudine si cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor si exercitarea efectiva a dreptului la aparare. Or, arata ca, detaliile concrete si complete ale acuzarii, faptele imputate, circumstantele acestora, pot ajunge la cunostinta celor acuzati doar atunci cand acestia au acces la dosar, cunosc detaliile acuzarii putand astfel sa isi construiasca o aparare pertinenta si eficienta, garantie a unui proces echitabil. Arata ca in cazul reclamantilor nu a fost asigurat dreptul la a fi informati, componenta a dreptului la aparare si implicit la un proces echitabil, rezultand din considerentele incheierii definitive nr. 231/2016 a ICCJ, in care, la fila 109, s-a retinut ca:

Prin jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, intrucat informatiile continute in acuzatie cu privire la detaliile esentiale privind locul si timpul savarsirii infractiunii erau vagi si contradictorii, a fost incalcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit sa garanteze reclamantului oportunitatea si posibilitatea de a se apara intr-o modalitate concreta si efectiva (cauza Mattocia c. Italiei – hotararea din 25.07.2000). Astfel, Curtea a considerat ca o informare precisa si completa cu privire la faptele care se reproseaza acuzatului si calificarea juridica reprezinta o conditie esentiala pentru echitatea procedurilor judiciare, iar acest lucru trebuie sa caracterizeze actul de acuzare care nu trebuie caracterizat prin imprecizie cu privire la detalii esentiale. Verificand continutul rechizitoriului 37/P/2012 din 20.06.2014 astfel cum a fost remediat prin ordonanta din 12.10.2015, in acord cu judecatorul de camera preliminara din cadrul curtii de apel, se constata ca actul de sesizare nu satisface toate exigentele impuse de art.328 alin. 1 CPP si art.6 din Conventie, in situatia inculpatilor Roman Florica, Jurca Gheorghe si Galea Ovidiu Daniel (examinare efectuata in limitele efectului devolutiv al contestatiei)”.

Arata ca cele citate in precedent, dar si cele privind lipsa de claritate si precizie a infractiunilor imputate reclamantilor (neprecizarea datei cand au fost savarsite infractiunile, lipsa de descriere a acestora, imprejurarea ca reclamantei Florica Roman i s-a imputat ca a primit “o suma nedeterminata de bani” si o cantitate neprecizata de whisky, precum si alte considerente din incheierea ICCJ) au determinat restituirea dosarului la DNA. Mai arata ca dupa punerea in miscare a actiunii penale, in luna mai 2014, li s-a aprobat, in sfarsit, cererea de consultare a dosarului, ocazie cu care au aflat, oficial, ca presa cunostea in detaliu dosarul inaintea lor si ca faptele ce li se imputau erau, in esenta, urmatoarele: reclamantei Florica Roman, ca si-ar fi traficat influenta pentru a-l favoriza pe un condamnat penal in schimbul unei sume nedeterminate de bani, a unor cantitati neprecizate de pastravi si whisky si promisiunea unui ceas vechi cu cuc; reclamantelor Raluca Cuc si Denisa Vidican ca ar fi pronuntat o hotarare judecatoreasca nelegala, prin aceasta savarsind infractiunea de abuz in serviciu si favorizarea infractorului; reclamantului Ovidiu Galea ca ar fi admis, in recurs, o cerere de preschimbare de termen care nu exista la dosar si ca ar fi fost intr-o duminica la serviciu si ar fi redactat o alta incheiere care a fost transpusa in sistemul ECRIS lunea, cand reclamantul nu ar fi fost la serviciu, fapte in baza carora s-a retinut in sarcina reclamantului comiterea a 2 infractiuni de abuz in serviciu, 2 infractiuni de fals intelectual, o infractiune de uz de fals, o infractiune de participatie improprie la infractiunea de fals intelectual, o infractiune de participatie improprie la infractiunea de fals informatic. in fapt, fara nici o legatura cu faptele imputate restului reclamantilor, dupa 4 ani, reclamantului Galea i s-au imputat 4 infractiuni pentru ca ar fi pronuntat o hotarare intr-o zi in care nu ar fi fost la instanta. Cum, cu privire la reclamantele Cuc si Vidican, in parte si cu privire la reclamantul Galea, ancheta penala viza un asa zis abuz in serviciu privind hotarari pronuntate in exercitarea atributiilor de serviciu, apreciate de procurori ca fiind nelegale, acestia erijandu-se practic intr-o suprainstanta, reclamantii arata ca s-au adresat Inspectiei Judiciare si astfel, reclamantul Galea Ovidiu a aratat ca i se imputa preschimbarea unui termen de judecata, insa s-a omis faptul ca o astfel de preschimbare se decide doar de cei 3 judecatori care formeaza completul de recurs.

Acesta a mai aratat ca dupa formularea apararii in cauza, aparare in care a fost invocat aspectul din precedent, procurorul a gasit de cuviinta sa extinda urmarirea penala sustinand ca i-ar fi indus in eroare pe ceilalti membri ai completului, acreditand ideea ca acestia nu si-ar fi respectat atributiile de serviciu de a verifica actele de la dosar.

De asemenea, reclamantele Cuc si Vidican au aratat in sesizare urmatoarele:

Sustinerea ca „am fi refuzat sa deliberam” nu doar ca nu este sustinuta de materialul probator; mai mult, constituie o modalitate fatisa de dezinformare si denigrare, cata vreme intr-o astfel de ipoteza nu s-ar fi putut pronunta o hotarare judecatoreasca, respectiv formula o opinie separata de catre cel de al treilea judecator, acest din urma aspect demonstrand ca deliberarile au avut loc, cu precizarea ca in declaratiile date nu au inteles sa raspunda la intrebari legate de deliberarea in sine”.

Arata ca s-a sustinut in continuare ca au apreciat drept probe concludente inscrisurile vadit false ori, atributul de a stabili caracterul fals al unor inscrisuri nu apartine procurorului ci exclusiv unei instantei de judecata conform art. 25 alin 3 cod procedura penala. Invedereaza ca astfel cum rezulta din comunicatul de presa sunt in prezent cercetate alaturi de autorii actelor ce se prezuma ca fiind false, dar cu toate acestea din comunicat rezulta ca procurorul a si stabilit deja caracterul vadit fals al inscrisurilor desi pana in acest moment nu s-a pronuntat vreo instanta cu privire la acest aspect. Nu in ultimul rand, arata ca s-a sustinut ca au desconsiderat argumentele expuse in opinia separata ori este de notorietate faptul ca redactarea opiniei separate se realizeaza dupa redactarea opiniei majoritare iar inspectia Judiciara nu a raspuns pana in prezent sesizarilor formulate.

Revenind la dosarul penal, in data de 02.04.2014 arata ca reclamantele Raluca Cuc si Denisa Vidican au fost chemate din nou de organul de urmarire penala in scopul completarii declaratiilor date in 19.03.2014. De aceasta data, procurorul a transformat audierea noastra intr-un “interogatoriu”, asa cum s-a si consemnat in procesul-verbal intocmit cu acea ocazie, iar „interogatoriul” din 02.04.2014 nu a reprezentat o audiere propriu-zisa cu privire la baza factuala retinuta in acuzare, intrebarile procurorului vizand procesul cognitiv al deliberarii, formarea convingerii intime a acestora cu privire la o anumita cauza, aspecte care nu pot forma niciodata obiectul unei anchete, secretul deliberarii fiind esenta independentei judecatorului.

In aceste conditii, arata ca reclamanta Cuc Raluca s-a adresat atat Plenului CSM, cat si Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Oradea, iar Adunarea Generala a judecatorilor din cadrul Tribunalului Bihor, respectiv Adunarea Generala a judecatorilor din cadrul Curtii de Apel Oradea, au decis sesizarea CSM precum si a fiecarui membru in parte solicitandu-le, in esenta, sa se pronunte daca un judecator poate fi intrebat in cursul unei anchete penale despre deliberari si modul cum acestea au decurs si daca in atare cazuri nu este incalcata independenta justitiei. Urmare a acestei sesizari, chestiunea privind inadmisibilitatea audierii judecatorului cu privire la procesul cognitiv propriu-zis al deliberarii a fost transata de catre CSM in sedinta din 19.05.2014.

De asemenea, arata ca, pe parcursul urmaririi penale toate cererile formulate de reclamanti in probatiune au fost respinse nemotivat, inclusiv cererea de a fi audiati martorii in prezenta aparatorilor (ordonanta din 07.04.2014, anexata). Considera ca o proba utila, relevanta si esentiala dosarului, pe care au predat-o procurorului de caz, si care ar fi impiedicat trimiterea in judecata, a fost inlaturata abuziv din dosarul de urmarire penala. Astfel, arata ca, pentru a subzista infractiunile de abuz in serviciu, de care erau acuzati reclamantii Cuc, Vidican si Galea, era indispensabila existenta unei pagube si a unei parti vatamate. Procurorii DNA au sustinut ca Tribunalul Bihor este parte vatamata in cauza, iar paguba ar consta in atingerea pe care au adus-o prestigiului si autoritatii acestei instante, precum si justitiei prin pronuntarea unor hotarari si incheieri judecatoresti nelegale insa aceste alegatii au fost contrazise de Hotararea Adunarii Generale a Judecatorilor Tribunalului Bihor din 05.05.2014, in care s-a consemnat ca Tribunalul Bihor nu este parte vatamata sau civila in dosar, ca nu s-a formulat vreo reclamatie impotriva acestora in dosarul nr. 37/P/2012 si ca nu s-a transmis vreun act de la instanta in care sa faca referire la existenta vreunui prejudiciu. Invedereaza ca dupa ce au comunicat la dosar hotararea prin care Tribunalul a respins o asemenea ipoteza, procurorii DNA au sustras-o, inlaturand astfel o proba esentiala a apararii, care dovedea inexistenta infractiunilor de care i-au invinuit.

Arata ca dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva reclamantilor, la data de 25.04.2014, reclamantul Galea nu a mai fost citat pentru a fi audiat, incalcandu-i-se astfel dreptul la aparare si astfel reclamantul Ovidiu Galea, constatand ca procurorii de caz nu vor sa il audieze pentru a-si expune pozitia procesuala fata de actul inculparii, astfel cum prevede legea, a solicitat in scris sa fie audiat, insa cererea i-a fost respinsa prin Ordonanta din 29.04.2014. Mentioneaza ca, pe parcursul anchetei, nu a refuzat sa dea declaratii si nu s-a sustras urmaririi penale, iar respingerea cererii de audiere a unui inculpat, care solicita expres sa fie audiat, este fara precedent, dovedind clar ca procurorii DNA nu au fost niciodata interesati de aflarea adevarului, ci doar de trimiterea in judecata si suspendarea din functiile de judecatori.

Arata ca toti reclamantii au depus cereri de recuzare, au facut demersuri repetate pentru ca dosarul sa fie preluat de structura centrala a DNA sau sa fie trimis la un alt serviciu teritorial insa o parte din cereri au fost respinse, fara absolut nicio motivare, iar cand una dintre solutiile de respingere a fost motivata, considerentele acesteia nu aveau nicio legatura cu ce au solicitat. Invedereaza ca dupa restituirea dosarului la DNA, procurorul de la Oradea a procedat la efectuarea unor acte de urmarire penala: intocmirea ordonantelor de extindere a urmaririi penale, schimbari de incadrari juridice si audierea inculpatilor in legatura cu noile invinuiri, fara a respecta dispozitiile art. 334 alin. (2) CPP, care prevede ca, dupa restituirea unui dosar la parchet, “conducatorul parchetului sau procurorul ierarhic superior dispune prin ordonanta reluarea urmaririi penale”.

Precizeaza ca avocatul reclamantei Raluca Cuc i-a solicitat procurorului DNA sa ii comunice copie de pe ordonanta emisa in temeiul art. 334 alin. (2) CPP, solicitare la care procurorul a replicat ca nu exista o astfel de ordonanta si ca nici nu este necesara insa, la scurt timp, procurorul a realizat caracterul nelegal al actelor procedurale pe care le efectuase in absenta ordonantei de reluare a urmaririi penale si, la 2 zile de la audierea reclamantei Cuc, in data de 18 mai 2016, a solicitat personal Directiei Nationale Anticoruptie, Structura Centrala, infirmarea actelor de urmarire penala invocand ca le-ar fi administrat „din eroare” in lipsa unei ordonante de reluare a urmaririi penale.

La data de 26.05.2016, Structura Centrala a DNA a dispus prin ordonanta anularea tuturor actelor efectuate de procurorul din cadrul DNA Oradea iar ulterior, in data de 02.06.2016, DNA Structura Centrala a preluat dosarul de la DNA Oradea, ceea ce probeaza justetea cererilor repetate pe care le-au formulat in timp privind preluare a dosarului la orice alta unitate egala in grad sau Structura Centrala pentru a ne putea exercita dreptul la aparare si a ni se garanta dreptul la un proces echitabil. Precizeaza ca preluarea dosarului la DNA Bucuresti dovedeste si ca toate sustinerile reclamantilor fata de lipsa de impartialitate a procurorilor de la DNA Oradea au fost deplin fondate. In concluzie, arata ca, pe parcursul urmaririi penale, procurorii DNA le-au incalcat drepturi fundamentale. Considera ca incalcarea independentei functionale a judecatorilor-reclamanti Raluca Cuc si Denisa Vidican si a independentei sistemului judiciar, garantie a respectarii drepturilor si libertatilor constitutionale ale cetatenilor Romaniei.

Arata ca prin incheierea penala 231/2016 a ICCJ, definitiva, s-a retinut:

Potrivit art.91 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 303/2004, judecatorii si procurorii sunt obligati sa respecte secretul profesional, iar potrivit alin.2 al aceluiasi articol, judecatorul este obligat sa pastreze secretul deliberarilor si al voturilor la care a participat inclusiv dupa incetarea exercitarii functiei. Prin hotararea nr.846 bis/3.07.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a hotarat ca judecatorul poate fi audiat cu privire la fapte care vizeaza orice interferente exterioare procesului cognitiv al deliberarii, care pot avea caracter ilicit, dar nu si cu privire la procesul cognitiv propriu-zis al deliberarii. Martorul Musta Ovidiu, judecator, care a facut parte din compunerea completului ce a solutionat impreuna cu inculpatele Cuc Raluca Beatrix si Vidican Denisa Daniela, contestatiile in anulare formulate de Bodin Viorel Danut si Roman Florina Nicoleta, in dosarul 4672/111/2010 al Tribunalului Bihor, a fost audiat la datele de 27.09.2013 si 11.03.2014. Declaratiile martorului releva ca obiectul audierii l-a constituit modalitatea in care judecatorii din compunerea completului au hotarat asupra solutiei. (...). Procedura penala nu prevede pentru judecator posibilitatea “de a fi dezlegat” de obligatia de a pastra secretul profesional”.

Asadar, arata ca in dosar, pe parcursul anchetei, procurorii l-au determinat pe judecatorul Musta Ovidiu sa dezvaluie modul cum acesta, impreuna cu reclamantele Cuc si Vidican, au adoptat o solutie intr-un dosar cu care erau investiti, motiv pentru care inalta Curte, in acord cu Curtea de Apel Cluj, a dispus excluderea din dosar a declaratiei judecatorului care a incalcat secretul deliberarii. Apreciaza ca in cazul in care un stat accepta ca judecatorul poate fi chestionat despre deliberare si poate fi inculpat pentru solutiile pronuntate, cu atat mai mult cu cat nu exista nici un indiciu al coruperii judecatorului ori al existentei unui interes privat al acestuia in pronuntarea hotararii, acel stat nu mai este unul in care domneste legea, ci un stat in care procurorii, aflati sub controlul ierarhic al ministrului justitiei, s-au transformat intr-o suprainstanta care poate cenzura orice hotarare judecatoreasca si, daca nu le convine, il pot acuza penal pe judecatorul care a pronuntat-o. Considera ca nu exista o presiune mai mare asupra judecatorului decat posibilitatea inculparii sale pentru solutiile pe care le pronunta, iar o astfel de presiune nu se exercita doar asupra judecatorului anchetat efectiv, ci si asupra tuturor judecatorilor si procurorilor, asupra intregului sistem judiciar iar acesta este motivul pentru care in anul 2014 peste 50 de judecatori de la Tribunalul Bihor si Curtea de Apel Oradea s-au adresat CSM, iar Plenul a adoptat hotararea 846 bis/3.07.2014846 la care au facut referire in precedent.

Arata ca in Principiile de la Bangalore Privind Conduita Judiciara 2002, se prevede ca “judecatorul trebuie sa isi exercite functia judiciara in mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor si in concordanta cu spiritul legii, fara influente externe, sugestii, presiuni, amenintari si fara vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni si sub ce motiv”.

Totodata, arata ca prin incheierea 231/2016 ICCJ si nr. 333/2015 a judecatorului de camera preliminara de la Curtea de Apel Cluj, in ce le priveste pe reclamantele Raluca Cuc si Denisa Vidican, instantele au retinut faptul ca, pentru a strange probe contra lor, procurorii de caz au ignorat secretul profesional al avocatilor si confidentialitatea dintre avocat si client, in conditiile in care i-au audiat ca martori pe avocatii Kiss Janos, Filip Mihai si Doseanu Razvan. Procurorii au atribuit calitatea de martor celor trei avocati si i-au obligat in mod nelegal, ca sub juramant, sa divulge informatii confidentiale, desi aveau reprezentarea defectuozitatii actelor pe care le indeplinesc (fila 101- incheierea ICCJ) si a retinut in incheiere ca:

Cumulativ, din actele si lucrarile dosarului nu rezulta ca martorii avocati au primit dezlegarea prealabila, expresa si scrisa din partea clientilor interesati in cauza respectiva, pentru a furniza relatii in legatura cu cauza”.

Or, arata ca garantiile principale ale respectarii dreptului constitutional la aparare sunt asigurarea unui avocat din oficiu inculpatului lipsit de mijloace materiale si prezervarea confidentialitatii dintre client avocat. In concluzie, arata ca, cu scopul inculparii cu orice pret, procurorii DNA au exercitat presiuni asupra judecatorilor reclamanti, urmarindu-i penal pentru solutiile pronuntate dar si asupra altor judecatori, i-au chestionat cu privire la deliberare si, cu acelasi scop, i-au determinat pe avocati sa-si incalce obligatia profesionala de a nu divulga informatiile pe care le-au aflat de la clientii lor. [...]

In deliberare asupra exceptiilor procesuale ale lipsei calitatii procesuale pasive si a inadmisibilitatii actiunii invocate de parat, instanta retine urmatoarele:

Angajarea raspunderii civile delictuale impune intrunirea cumulativa a conditiilor ce decurg din prevederile art. 1349 coroborat cu art. 1357 Cod civil, si anume: fapta ilicita, prejudiciul, vinovatia si raportul de cauzalitate dintre fapta si paguba.

Prin fapta ilicita se intelege actiunea sau inactiunea care are ca rezultat incalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Faptele ilicite reclamate in cauza sunt: incalcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare derulate impotriva reclamantilor, incalcarea prezumtiei de nevinovatie raportat la doua comunicate de presa ale Directiei Nationale Anticoruptie (DNA, in continuare), incalcarea dreptului reclamantilor la un proces echitabil si incalcarea independentei functionale a judecatorilor reclamanti Raluca Cuc si Denisa Vidican.

Prin prejudiciu se intelege orice rezultat daunator, prejudiciabil, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, ce constituie efecte ale incalcarii drepturilor subiective si intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind sa fie cert, respectiv, existenta lui sa fie sigura, neindoielnica si sa poata fi evaluata in prezent.

Reclamantii au cerut repararea urmatoarelor prejudicii nepatrimoniale:

- cel adus aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane fizice, paguba invocata de toti reclamantii raportat la cele doua comunicate ale DNA

- reclamanta Florica Roman a invocat „stresul suplimentar cauzat de situatia materiala din perioada respectiva”, adica stresul psihic cauzat de starea materiala precara, ce reprezinta o atingere adusa dreptului la sanatate si integritate psihica; suferinta familiei sale, mai ales imbolnavirea sotului pe fondul concentrarii reclamantei asupra situatiei sale juridice cu consecinta ignorarii familiei.

- reclamanta Cuc Raluca a invocat „consecinte in plan psihic si financiar ale trimiterii” sale in judecata raportat la reducerea veniturilor in perioada suspendarii (avand doua credite bancare si doi copii s-a angajat in munca la un cabinet avocatial obtinand un venit mai mic decat cel de judecator) si la schimbarea specializarii prin mutarea, la cererea sa, la sectia comerciala ce i-a impus „un efort major” pentru a-si „dezvolta capacitatea de lucru, abilitatile si competentele profesionale intr-o materie noua”.

- reclamantul Galea Ovidiu a invocat, la fel ca si reclamanta Cuc Raluca, pierderea venitului din munca dupa trimiterea in judecata, familia fiind sustinuta financiar din salariul sotiei, aratand ca a ramas fara mijloace de subzistenta, fiind nevoit sa imprumute bani. A reclamat, in plus, prejudiciul adus sanatatii fizice, dar si suferinta familiei, respectiv efortul depus pentru schimbarea specializarii profesionale ca urmare a mutarii la sectia de contencios administrativ, aratand ca „Efectul acestei mutari nedorite intr-o alta specializare mi-a bulversat cariera si mi-a alterat satisfactia de a munci in materia pe care o indrageam si o stapaneam”.

Pentru antrenarea raspunderii civile delictuale este absolut necesar ca intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, respectiv, prejudiciul cauzat unei anumite persoane sa fie consecinta faptei ilicite savarsite de o alta persoana.

De asemenea, este necesar ca fapta ilicita sa fie imputabila autorului ei, sa fi fost savarsita din culpa acestuia, culpa fiind definita in doctrina ca atitudinea psihica a autorului faptei ilicite si pagubitoare fata de fapta respectiva si fata de urmarile acelei fapte.

In plus, in cazul raspunderii civile delictuale intemeiate pe prevederile art. 1373 Cod civil, pe langa conditiile mai sus mentionate, este necesar sa fie intrunite alte doua cerinte speciale: existenta raportului de prepusenie intre comitent si prepus si savarsirea faptei ilicite si prejudiciabile de catre prepus in cadrul functiilor incredintate de comitent.

Prin raport de prepusenie se intelege un raport de subordonare intre prepus si comitent, concretizat prin incredintarea de catre comitent a unor functii in sarcina prepusilor.

Reclamantii au invocat raspunderea civila delictuala a comitentului pentru fapta prepusului in conditiile dreptului comun (Codul civil), dar si raspunderea speciala a statului pentru erorile judiciare reglementata de Legea nr. 303/2014 republicata si modificata raportat la activitatea procurorii DNA ce au instrumentat cauza penala in care au fost cercetati, mai ales a celor de la DNA Oradea.

In cauza sunt aplicabile prevederile art. 96 ale Legii nr. 303/2014 in forma anterioara modificarii prin Legea nr. 242/12 octombrie 2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, avand in vedere faptul ca faptele ilicite reclamate s-au produs in intervalul 2013 – 01.03.2018, conform principiului tempus regit actum (actul / faptul juridic este reglementat de legea in vigoare la momentul realizarii acestuia) si dispozitiile art. 6 alin. 1 si 2 din Codul civil: „(1) Legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva. (2) Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor”.

Reclamantii au invocat fapte ilicite incepand cu luna ianuarie 2013 (cand sustin ca a fost incalcata prezumtia de nevinovatia, continuand cu comunicatul de presa al Directiei Nationale Anticoruptie din 31.03.2014) si incetand la 06.04.2017 pentru reclamanta Roman Florica cand, prin ordonanta procurorului nr. 331/P/06.04.2017 a DNA – Structura Centrala, s-a dispus clasarea cauzei penale fata de aceasta in baza art. 16 lit. a Cod procedura penala (CPP), la 07.11.2017 fata de reclamantul Galea Ovidiu cand prin ordonanta Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus clasarea cauzei fata de acesta in baza aceluiasi text de lege de mai sus (fapta nu exista), respectiv, la 01.03.2018, cand prin incheierea penala nr. 1/01.03.2018 a Curtii de Apel Cluj s-a stabilit acelasi temei al clasarii cauzei penale fata de reclamantele Vidican Denisa si Cuc Raluca Beatrix.

Art. 96 din Legea nr. 303/2014 republicata si modificata (forma in vigoare in perioada 2013 – 01.03.2018) continea urmatoarea reglementare:

(1) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

(3) Cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala.

(4) Dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale nu se va putea exercita decat in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara.

(5) Nu este indreptatita la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului, a contribuit in orice mod la savarsirea erorii judiciare de catre judecator sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

(7) Dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat in temeiul hotararii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in toate cazurile prevazute de prezentul articol este de un an”.

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementata de art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, conform caruia: „Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta”, precum si de dispozitiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, ce completeaza in mod obligatoriu normele de drept comun in materia raspunderii civile delictuale.

Din examinarea tuturor acestor reglementari, rezulta ca raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare revine direct si nemijlocit statului. Victima erorii judiciare nu are actiune in repararea prejudiciului impotriva magistratului – judecator sau procuror – ori impotriva altei persoane careia i-ar putea fi imputabila savarsirea erorii judiciare sau, dupa caz, fapta care a provocat eroarea judiciara in cauza.

Raspunderea statului intervine pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si pentru cele cauzate in alte procese decat cele penale. Raspunderea statului este o raspundere civila delictuala speciala, directa, nemijlocita si independenta de eventuala vinovatie a magistratului sau a altei persoane a carei fapta a produs sau determinat eroarea judiciara care a cauzat prejudiciul. De asemenea, este o raspundere obiectiva, fara vinovatie, fiind intemeiata pe obligatia de garantie in sarcina Statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de infaptuire a justitiei.

Dupa repararea prejudiciul suferit de victima erorii judiciare, statul are actiune in regres impotriva aceluia care cu rea-credinta sau din grava neglijenta a provocat sau savarsit acea eroare judiciara (art. 96 alin. 7 Legea nr. 303/2004 republicata si modificata).

In cazul raspunderii civile delictuale pentru erorile judiciare savarsite in procesele penale, normele generale (art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, si art. 96 din Legea nr. 303/2004) se coroboreaza cu cele dispozitiile art. 538 – 542 CPP, ce reglementeaza eroarea judiciara in urmatoarele situatii: achitarea prin hotarare definitiva, in rejudecare, dupa anularea/desfiintarea unei hotarari de condamnare; achitarea, prin hotarare judecatoreasca definitiva, in cazul redeschiderii procesului dupa condamnarea definitiva, in cazul condamnatul judecat in lipsa; in situatia privarii nelegale de libertate a inculpatului achitat prin hotarare definitiva conditionat, insa, de constatarea explicita, prin acte jurisdictionale, a caracterul nelegal al masurilor preventive privative de libertate astfel cum s-a stabilit prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 15/2017 – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Raspunderea civila a statului in cazul erorilor judiciare produse in alte procese decat cele penale prezinta anumite particularitati, conform art. 96 alin. 4 si 8 din Legea nr. 303/2004:

- art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 republicata si modificata (forma anterioara modificarii aduse de Legea nr. 242/12 octombrie 2018) limita dreptul la reparatie al persoanei vatamate printr-o asemenea eroare judiciara doar la prejudiciile materiale;

- raspunderea statului este antrenata doar dupa stabilirea, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, a raspunderii penale sau disciplinare, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului si a imprejurarii ca fapta respectiva este de natura sa determine o eroare judiciara;

- termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in repararea prejudiciului material suferit de persoana vatamata este de 1 an si curge de la ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a stabilit raspunderea penala sau disciplinara a magistratului pentru o fapta savarsita in cursul procesului care a fost de natura sa determine eroarea judiciara, astfel cum rezulta din coroborarea alin. 8 cu alin. 4 al art. 96 din Legea nr. 303/2004 republicata si modificata in vigoare in intervalul de timp dedus judecatii de reclamanti.

In cazul de fata, nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 538 – 542 CPP privitoare la eroarea judiciara savarsita in procesele penale, nefiind incidente prevederile art. 540 alin. 5 CPP („Reparatia este in toate cazurile suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice”), coroborate cu cele ale art. 538 din acelasi cod, intrucat reclamantii nu au suferit o condamnare penala definitiva, ulterior desfiintata printr-o cale de atac extraordinara, urmata de achitarea lor prin alta hotarare judecatoreasca penala definitiva.

Cu privire la toti reclamantii s-a dispus clasarea cauzei in baza art. 16 alin.1 lit. a CPP („Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca: a) fapta nu exista”) prin urmatoarele acte de procedura:

- prin ordonanta din 06.04.2017 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie DNA (dosar nr. 331/P/2016) mentinuta prin ordonanta din 16.05.2017 (dosar nr. 141/II-2/2017) a procurorului sef al sectiei de combatere a coruptiei din cadrul DNA s-a dispus clasarea cauzei penale fata de reclamanta Roman Florica;

- prin ordonanta din 07.11.2017 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia de urmarire penala si criminalistica (dosar nr. 396/P/2017) s-a dispus clasarea cauzei fata de reclamantul Galea Ovidiu;

- prin incheierea penala nr. 1/01.03.2018 a Curtii de Apel Cluj Sectia Penala si de minori (judecatorul de camera preliminara) pronuntata in dosarul nr. 293/35/2017 a fost admisa plangerea formulata de reclamantele Vidican Denisa si Cuc Raluca Beatrix impotriva ordonantei din 06.04.2017 emisa in dosarul nr. 331/P/2016 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie mentinuta prin ordonanta din 16.05.2017 data in dosarul nr. 145/II-2/2017 a procurorului sef al sectie ide combatere a coruptiei din cadrul DNA privitor la cele doua petente, fiind schimbat temeiul juridic al solutiei de clasare din dispozitiile art. 16 alin. 1 lit. b CPP in art. 16 alin. 1 lit. a din acelasi cod.

Sunt relevante in cauza si considerentele deciziei nr. 263/2015 a Curtii Constitutionale (publicata in Monitorul Oficial nr. 415 din 11 iunie 2015), prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate privitoare la dispozitiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor:

27. In cazul de fata, nemultumirea autorului exceptiei izvoraste dintr-o cauza in care un procuror a emis un rechizitoriu care nu s-a fundamentat pe fapte care sa intruneasca elementele constitutive ale vreunor infractiuni. Pentru a fi pusa in discutie o eventuala reparare de prejudicii, ar trebui sa existe o eroare judiciara in materie penala. Or, eroarea judiciara consta, atat potrivit dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala din 1968, cat si potrivit dispozitiilor art. 538 din actualul Cod de procedura penala, intr-o condamnare definitiva si pentru care, in urma rejudecarii, s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. Prin urmare, nu poate fi pus semnul egalitatii intre un rechizitoriu care doar dispune trimiterea in judecata si o hotarare definitiva de condamnare, deoarece, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (11) din Constitutie, 'Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata', prezumtie care nu poate fi inlaturata de existenta unui act de trimitere in judecata, care, de altfel, poate fi supus cenzurii, partea interesata avand posibilitatea 'de a arata judecatorului in ce consta nelegalitatea comisa' (a se vedea Decizia nr. 412 din 7 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 3 iunie 2011)”.

In cazul erorii judiciare savarsite in alte procese decat cele penale, repararea prejudiciilor produse in activitatea judiciara de catre magistrati revine exclusiv statului, raspunderea sa fiind conditionata de stabilirea, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, a raspunderii penale sau disciplinare, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara conform art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 republicata si modificata (forma anterioara modificarii prin Legea nr. 242/12 octombrie 2018).

Or, in speta, nu este indeplinita niciuna din conditiile mentionate de textul de lege, ce reprezinta sediul materiei pentru repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale.

Cu privire la acest text de lege, Curtea Constitutionala a retinut, prin Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014 (publicata in Monitorul Oficial nr. 279 din 16 aprilie 2014), ca raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este o raspundere care nu este bazata pe culpa, fiind fundamentata pe rolul statului de garant al activitatii autoritatii judecatoresti, insa este conditionata de existenta unei hotarari definitive de atragere a raspunderii penale sau de sanctionare disciplinara a judecatorului sau a procurorului, pentru o fapta savarsita in cursul judecarii procesului, si care a fost de natura a determina eroarea judiciara, conditie reglementata de textul de lege mentionat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 republicata si modificata (forma in vigoare in primele luni ale anului 2018), atat judecatorii, cat si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, motiv pentru care orice nesocotire a principiului legalitatii este de natura sa atraga raspunderea lor penala, disciplinara sau civila. In acest sens sunt si prevederile art. 94 din aceeasi lege, potrivit carora „judecatorii si procurorii raspund civil, disciplinar si penal, in conditiile legii”.

Orice persoana interesata are deplina libertate de a formula impotriva judecatorului / procurorului o actiune, care poate imbraca fie forma unei plangeri penale, fie forma unei sesizari adresate Inspectiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 317/2004. Art. 97 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 reglementeaza dreptul oricarei persoane de a „sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducatorii instantelor ori ai parchetelor, in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare a judecatorilor sau procurorilor, incalcarea obligatiilor profesionale in raporturile cu justitiabilii ori savarsirea de catre acestia a unor abateri disciplinare”.

Exercitarea atributiilor specifice cu rea-credinta sau grava neglijenta reprezinta o abatere disciplinara prevazuta la art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004, iar potrivit dispozitiilor art. 134 alin. 2 din Constitutie, competenta de a se pronunta in domeniul raspunderii disciplinare a procurorilor si de a identifica in concret existenta unei erori judiciare in alte cauze decat cele penale revine in exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii, care, in astfel de situatii, indeplineste rol de instanta de judecata.

Prin urmare, instanta de judecata investita cu actiunea in repararea prejudiciului nu poate cerceta in cadrul actiunii in raspundere civila delictuala, prevazute de art. 1349, art. 1357 Cod civil, activitatea desfasurata de procuror in legatura cu urmarirea penala, intocmirea rechizitoriului privitor la reclamanti, in considerarea dispozitiilor legale speciale mai sus retinute.

Incalcarea normelor de drept de catre procuror, prin exercitarea atributiilor specifice cu rea-credinta sau grava neglijenta, trebuie sa se stabileasca in prealabil in cadrul procedurii speciale, reclamantii nedovedind o atare situatie ca premisa pentru antrenarea raspunderii statului.

Reclamanta Roman Florica a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, in anul 2013, privitor la „comportamentul incalificabil al domnului procuror DNA” referitor la faptul ca in seara zilei de 25.11.29012 numitul Jurca Gheorghe i-a spus sotului reclamantei ca a fost chemat la DNA Oradea de catre un procuror care l-a intrebat ce sume de bani i-a dat reclamantei, ca procurorul a facut presiuni asupra lui pentru a declara ca i-a dat mita o suma de bani neprecizata, amenintandu-l ca il trimite in judecata pentru trafic de influenta daca nu depune denunt impotriva reclamantei.

Prin rezolutia din 21.01.2013 (inregistrata sub nr. 4500/IJ/1310/DIP/2012), Inspectia Judiciara a dispus clasarea memoriului reclamantei Roman Florica, in considerarea faptului ca Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea efectua acte premergatoare in dosarul nr. 37/P/2012 avand ca obiect savarsirea unor fapte de coruptie, „iar din verificari nu a rezultat vreo activitate sau conduita necorespunzatoare ori vreo incalcare a obligatiilor profesionale sau savarsirea unor abateri disciplinare din partea procurorului-sef” in cursul instrumentarii dosarului nr. 37/P/2012 al DNA Serviciul Teritorial Oradea, constatand ca martorul Jurca Gheorghe a fost audiat cu respectarea prevederilor sart. 78 din urmatoarele Cod procedura penala.

Reclamanta Cuc Raluca Beatrix a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, la 08.04.2014, formularea unui punct de vedere cu privire la interpretarea legii privind continutul sintagmei „secretul deliberarii” si in ce masura un judecator poate fi obligat sa raspunda in fata procurorului DNA la intrebari legate de modalitatea de deliberare, inclusiv despre opinia separata a altui coleg. Solicitarea a fost facuta in contextul interogatoriului ce i-a fost administrat in dosarul nr. 37/P/2012 in calitate de suspect, apreciind ca intrebarile care i s-au pus aduceau atingere dispozitiilor art. 2 alin. 3, art. 91 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, art. 392 alin. 2 CPP si art. 16 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.

Curtea de Apel Oradea a sesizat, de asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii, la 07.04.2014 (prin adresa nr. 1090/22/A/07.04.2014), cu rugamintea de a exprima un punct de vedere privitor la 2 aspecte: daca un judecator poate incalca secretul deliberarii in cadrul declaratiilor pe care le da intr-o ancheta penala; daca se impune ca judecatorii care sunt anchetati pentru pretinse fapte penale in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu trebuie sa se abtina de la solutionarea cauzelor de competenta organului penal ce ii ancheteaza, respectiv, daca acestia se afla intr-un conflict de interese, in conditiile in care cererile de abtinere ale judecatorilor sunt interpretate de mass-media ca un refuz de judecata a sesizarilor DNA; daca aceste aspecte sunt de natura sa afecteze imaginea si independenta justitiei.

O sesizare similara a fost adresata Consiliului Superior al Magistraturii de catre Tribunalul Bihor (adresa nr. 1892/17/A/2014 din 09.04.2014).

Reclamantul Galea Ovidiu a sesizat Inspectia Judiciara, la 03.06.2014, pentru a exprima un punct de vedere referitor la afectarea imaginii si independentei justitiei prin comunicatul de presa al DNA din 31.03.2014 nr. 338/VIII/3, in cuprinsul caruia se arata ca, in data de 09.07.2010, in calitate de presedinte a completului de judecata, a dispus preschimbarea termenului de judecata a contestatiei in anulare din 24.09.2010 in 16.06.2010, desi a probat procurorului ca acest aspect a fost decis de intregul complet de judecata. Arata, in continuare, ca in conditiile probatiunii pe care a inteles sa o administreze, procurorul de caz a extins urmarirea penala fata de el privitor la o noua infractiune, sustinand ca i-ar fi indus in eroare pe colegii de complet. In acelasi comunicat de presa, arata ca a adus la cunostinta publicului ca prin incheierea din 16.06.2010 a Tribunalului Bihor, reclamantii Galea Ovidiu si Vidican Denisa si un alt judecator au dispus admiterea „in principiu a contestatiilor in anulare (fara ca instanta sa-si motiveze solutia), s-a dispus suspendarea executarii sentintei penale si punerea de indata in libertate a condamnatului”, precum si faptul ca din completul de judecata care a pronuntat aceasta solutie a facut parte reclamantul care in urma cu 2 saptamani fusese presedintele completului de recurs care a pronuntat condamnarea aceluiasi inculpat la pedeapsa inchisorii. Fata de aceste afirmatii, reclamantul a apreciat ca se urmarea denigrarea a doi membri ai completului de judecata din 16.06.2020 ca si cum al treilea nu ar fi dat solutia in cunostinta de cauza.

Prin adresa nr. 4796/17/A/2014 din 30.07.2014, Tribunalul Bihor a comunicat reclamantei Cuc Raluca Beatrix raspunsul Consiliului Superior (adresa nr. 7732/21.07.2014) la sesizarea de mai sus, cuprinzand urmatoarele concluzii: obligatia judecatorului de pastrare a secretului deliberarii in legatura cu fapta cu privire la care este cercetat penal inceteaza in momentul in care, potrivit art. 307 Cod penal, i se adus la cunostinta, inainte de prima sa audiere, calitatea de suspect, fapta pentru care este suspectat, incadrarea juridica a acesteia, drepturile procesuale prevazute de art. 83 din acelasi cod; judecatorul poate fi audiat ca martor intr-un proces al carui obiect este savarsirea unei infractiuni in legatura cu procesul deliberarii; judecatorul fata de care s-a inceput urmarirea penala pentru savarsirea unor fapte de coruptie ar trebui sa se abtina de la solutionarea pricinilor cu aceasta natura pana la clarificarea situatiei sale, intrucat se incalca aparenta de impartialitate si obiectivitate de care orice judecator este raspunzator.

In finalul acestei adrese, se arata ca „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca afirmatiile cuprinse in comunicatul de presa emis de Directia Nationala Anticoruptie la data de 31.03.2014 (nr. 338/VII/3) nu sunt de natura sa afecteze imaginea si independenta justitiei, fiind vorba despre o informare a opiniei publice despre proceduri penale aflate in derulare, care prezinta probleme de interes public in activitatea instantelor si parchetelor, data publicitatii conform principiului 4 al recomandarii Rec 82003 a Comitetului Ministrilor catre statele membre al Uniunii Europene.

Considerentele care au stat la baza adoptarii solutiilor mentionate se regasesc in cuprinsul Hotararii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 846 din 3 iulie 2014 si pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/index.php?lb=ro, la rubrica 'Hotarari ale CSM'”.

Comunicatul de presa emis de Directia Nationala Anticoruptie la data de 31.03.2014 (nr. 338/VII/3) este unul dintre cele doua comunicate de presa prin care reclamantii considera ca li s-a incalcat dreptul la demnitate.

In sedinta publica din 24.11.2020, avocatul reclamantilor a aratat, la solicitarea instantei, ca partile pe care le reprezinta nu au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, Inspectiei Judiciare cercetarea disciplinara a procurorului de a carui activitate jurisdictionala sunt nemultumiti.

Asadar, reclamantii nu au obtinut o hotarare definitiva de condamnare penala sau disciplinara a procurorului / procurorilor prin care sa se stabileasca ca faptele deduse judecatii reprezinta infractiuni sau abateri disciplinare, de natura sa determine o eroare judiciara.

In aceste conditii, tribunalul, in baza art. 194 CPC, admite ambele exceptii invocate de parat. Cele doua exceptii procesuale au in comun motivul lipsei calitatii de comitent al Statului roman, respectiv neintrunirea conditiilor cumulative prevazute de art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 republicata si modificata (forma din prima jumatate a anului 2018) pentru atragerea raspunderii obiective a statului pentru erori judiciare produse in alte procese decat cele penale.

Legitimarea procesuala este una dintre conditiile esentiale ale dreptului la actiune, conform art. 32 Cod procedura civila (CPC), in absenta acesteia neputand fi cercetat fondul pricinii.

Conform art. 36 teza I-a CPC, „Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii”.

In cazul de fata, nu exista identitate intre calitatea de parat si cea de parte obligata in raportul juridic izvorat din raspunderea civila delictuala, intrucat nu este intrunita conditia prevazuta de art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 (forma din prima jumatate a anului 2018), reclamantii neproband existenta unei hotarari penale sau disciplinare de condamnare a procurorului / procurorilor DNA carora le imputa faptele ilicite deduse judecatii in acest litigiu, hotarari care sa stabileasca imprejurarea dorita de reclamanti, si anume ca aceste fapte deduse judecatii au fost savarsite in cursul procesului lor penal si au fost de natura sa determine o eroare judiciara.

Neindeplinirea acestei conditii legale atrage si inadmisibilitatea actiunii civile.

Asa cum am aratat deja, nu apartine instantei civile competenta de verificare a raspunderii penale sau disciplinare a procurorului.

In cadrul actiunii in raspundere civila delictuala obiectiva a statului pentru eroarea judiciara comisa de un procuror in activitatea sa jurisdictionala, instanta civila hotaraste asupra prejudiciului si a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, cercetarea celorlalte elemente ale raspunderii (fapta ilicita si vinovatia, inclusiv in sensul savarsirii abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004, dar si sub aspectul concluziei ca fapta ilicita savarsita in cursul judecatii procesului este de natura sa determine o eroare judiciara) aflandu-se in competenta instantei penale (in cazul infractiunilor) sau a Consiliului Superior al Magistraturii (in ipoteza abaterilor disciplinare).

De asemenea, statul nu raspunde pentru eroarea judiciara in calitate de comitent al procurorului, in conditiile in care acesta nu este un prepus al institutiei unde este incadrat, asa dupa cum rezulta in mod expres din prevederile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, potrivit cu care „in solutiile dispuse, procurorul este independent, in conditiile legii”, astfel incat, in absenta unui raport de subordonare in sensul prevazut de art. 1373 Cod civil fata de parchetul in cadrul caruia activeaza procurorul, nu se poate retine o astfel de relatie intre acesta si stat.

Raspunderea obiectiva a statului intervine in calitatea sa de garant al infaptuirii justitiei.

In plus, instanta are in vedere si faptul ca reclamantii au dedus judecatii doar prejudicii nepatrimoniale, or, conform art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 (forma din prima jumatate a anului 2018), statul are obligatia de a repara doar pagubele materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul va respinge actiunea civila, ca neintemeiata.

Vazand ca reclamantii nu au avut castig de cauza, neindeplinind astfel conditiile ce decurg din prevederile art. 453 CPC, instanta va respinge si solicitarea accesorie a acestora avand ca obiect cheltuielilor lor de judecata (cate 100 lei taxe judiciare de timbru)”.


Redam cel mai important fragment din decizia CA Timisoara:


Deliberand asupra cererii de apel, atat prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel retine urmatoarele:

Apelantii-reclamanti au sustinut, in esenta, ca prin actiunea civila formulata au solicitat instantei obligarea paratului la despagubiri civile, in temeiul raspunderii civile delictuale, in baza art. 1349 coroborat cu art. 1373 Cod civil, faptele ilicite invocate, respectiv incalcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare derulate impotriva lor, incalcarea prezumtiei de nevinovatie, incalcarea dreptului la un proces echitabil, incalcarea independentei functionale a judecatorilor sunt fapte ilicite, dand nastere, prin ele insele, prejudiciului pretins si trebuind analizate ca atare din perspectiva dreptului comun si nu doar din perspectiva actiunii in repararea unei erori judiciare, iar tribunalul le-a respins actiunea ca inadmisibila, considerand ca nu sunt incidente in speta dispozitiile legale privind eroarea judiciara, fara a analiza daca sunt incidente dispozitiile de drept comun privind raspunderea civila delictuala, invocate pin cererea de chemare in judecata, prima instanta ignorand astfel principiul inadmisibilitatii denegarii de dreptate instituit de art. 5 din Codul civil si principiul constitutional si conventional privind garantarea liberului acces la justitie, prevazute de art. 21 din Constitutia Romaniei, respectiv art. 6 din CEDO.

Curtea constata, examinand considerentele primei instante, ca aceasta a analizat actiunea reclamantilor astfel cum fost intemeiata in fapt si in drept, a identificat si interpretat actele normative care reglementeaza modalitatea in care statul raspunde pentru prejudiciile care pot fi cauzate de magistrati in cadrul exercitarii atributiilor specifice reglementate de lege si conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru stabilirea obligatiei de dezdaunare si a concluzionat, conform principiului 'specialia generalibus derogant', ca in aceasta materie exista dispozitii legale speciale care deroga de la dreptul comun, data fiind vointa legiuitorului de a nu se recurge exclusiv la dispozitiile de drept comun in materia raspunderii civile delictuale, respectiv la art. 1349 si urm. Cod civil, tocmai in scopul de a consolida independenta corpului magistratilor.

De asemenea, contrar sustinerilor apelantilor, Curtea retine ca tribunalul a solutionat cauza prin prisma dispozitiilor legale aplicabile in speta, concluzionand ca pentru situatia de fapt invocata de reclamanti nu sunt incidente dispozitiile dreptului comun al raspunderii civile delictuale, respectiv cele ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, invocata de apelantii reclamanti care ar presupune, ab initio, tocmai stabilirea savarsirii unei fapte ilicite de catre magistrati, ci sunt aplicabile dispozitiile legii speciale edictate tocmai in scopul stabilirii raspunderii statului in aceste situatii particulare. Asadar, tribunalul nu a incalcat dispozitiile art.5 NCPC si nici ale art.10 Cod civil.

Contrar sustinerilor apelantilor, tribunalul in mod corect a analizat dispozitiile legale care reglementeaza stabilirea raspunderii statului pentru erorile judiciare, in cauzele penale sau non-penale, tocmai pentru a argumenta faptul ca legiuitorul a avut in vedere stabilirea unor reguli concrete, imperative si derogatorii de la dreptul comun in baza carora sa poata fi atrasa raspunderea statului pentru faptele imputate magistratilor.

Curtea retine ca tribunalul nu a incalcat accesul la justitie al reclamantilor, deoarece art. 6 din Conventie garanteaza dreptul fiecarei persoane 'la un tribunal', dar el nu este absolut, fiind compatibil cu limitari implicite si statele dispun in aceasta materie de o marja de apreciere, in aceasta marja plasandu-se si analizarea actiunii din perspectiva indeplinirii cerintelor prevazute de lege vizand stabilirea raspunderii statului in ipoteza invocata de reclamanti, pentru fapte imputate magistratilor in exercitarea functiei, precum si respectarea principiilor constitutionale si a raportului dintre legea speciala si actiunea de drept comun pentru stabilirea raspunderii civile delictuale, deci inclusiv sub aspectul admisibilitatii acesteia. Limitarile mentionate sunt impuse de puterea de stat, ele avand scopul protejarii altor interese, ca de exemplu cele privind domeniul de reglementare a activitatii magistratilor, si astfel, aceste limitari ale dreptului de acces la justitie sunt implicite exercitarii normale a acestuia, motiv pentru care acestea sunt recunoscute atat la nivelul practicii judiciare interne, cat si la cel al jurisprudentei CEDO.

Edificatoare in acest sens sunt si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr.263 din 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care a statuat ca:

'Analizand sustinerile autorului exceptiei, Curtea constata ca din perspectiva tragerii la raspundere juridica a magistratilor pot fi identificate doua situatii dupa cum izvorul generator de prejudicii se gaseste in viata civila sau profesionala a acestora. Astfel, in masura in care un cetatean magistrat nesocoteste / lezeaza cu prilejul exercitarii drepturilor sale civile / personale drepturile altor persoane (de exemplu, a construit un imobil fara autorizatie, a produs un accident de circulatie etc.), atunci acesta, asemeni celorlalti cetateni ai Romaniei, poate fi chemat in judecata penala sau civila, in functie de incidenta normelor specifice, dreptul comun fiind operabil in conditii egale. Prin urmare, din aceasta perspectiva, nu poate fi identificata o diferenta de tratament din perspectiva raspunderii civile sau penale a magistratilor, deoarece calitatea profesionala nu are nicio relevanta.

22. In ce priveste incalcarea unor drepturi sau vatamarea unor interese legitime ale altor persoane care isi au izvor in activitatea profesionala a magistratilor, Curtea constata ca potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, atat judecatorii, cat si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, motiv pentru care orice nesocotire a principiului legalitatii este de natura sa atraga raspunderea lor penala, disciplinara sau civila. In acest sens sunt si prevederile art. 94 din aceeasi lege, potrivit carora „judecatorii si procurorii raspund civil, disciplinar si penal, in conditiile legii”.

23. Faptul ca in aceasta situatie judecatorii si procurorii raspund penal, civil si disciplinar numai in conditiile instituite de Legea nr. 303/2004 nu echivaleaza cu incalcarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, intrucat diferenta de reglementare are o justificare obiectiva si rationala ce tine de consolidarea independentei functionale si personale a corpului membrilor magistratilor.

24. Asa fiind, in raport cu aceste prevederi legale, Curtea identifica trei tipuri de raspundere a magistratilor generata de exercitarea functiei specifice, si anume penala, disciplinara si civila. In ce priveste raspunderea penala sau disciplinara, Curtea constata ca orice persoana interesata are deplina libertate de a formula impotriva judecatorului/procurorului o actiune, care poate imbraca fie forma unei plangeri penale, fie forma unei sesizari adresate Inspectiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Prin urmare, din perspectiva raspunderii penale nu exista nicio diferenta de tratament intre magistrati si alti cetateni, intrucat, daca sunt lezate valorile sociale ocrotite de legea penala, acestia, indiferent ca sunt sau nu magistrati, pot fi incriminati ca subiecti activi ai unor infractiuni. Totodata, nici din perspectiva raspunderii disciplinare nu poate fi primita critica referitoare la incalcarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, deoarece nu poate fi pus semnul egalitatii intre situatia juridica in care se afla magistratii si situatia juridica a altor categorii socioprofesionale ale caror statute sunt reglementate de alte legi speciale.

25. In ce priveste cea de-a treia forma de raspundere a magistratilor, respectiv cea civila, Curtea constata ca este indisolubil legata de activitatea desfasurata in exercitarea atributiilor de serviciu si presupune o greseala care imbraca forma unei erori judiciare . Pentru a se putea solicita dreptul la despagubiri fundamentat pe o eroare judiciara este necesar ca aceasta sa fie dovedita. Potrivit art. 52 alin. (3) din Constitutie, raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, in raport cu victima prejudiciata, revine, intotdeauna si fara exceptie, direct si nemijlocit, statului. Victima erorii judiciare nu are la dispozitie posibilitatea formularii unei actiuni directe in repararea prejudiciului impotriva magistratului – judecator sau procuror – caruia i-ar putea fi imputabila savarsirea erorii judiciare. De altfel, in acord cu art. 3 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie, ratiunea recunoasterii unei erori judiciare nu consta in tragerea la raspundere civila, penala sau disciplinara a unui magistrat, ci in acordarea dreptului persoanei vatamate la despagubirile aferente. Acest fapt nu inseamna ca raspunderea magistratului este inlaturata de plano, deoarece, dimpotriva, judecatorul sau procurorul vinovat de producerea erorii judiciare raspunde in subsidiar, dar numai fata de stat, care, potrivit art. 52 alin. (3) teza finala din Constitutie reflectat in art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, are impotriva sa o actiune in regres, admisibila daca sunt intrunite anumite conditii.

26. Din perspectiva repararii prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, legiuitorul a distins dupa cum acestea sunt o consecinta a existentei erorii in procese penale sau in alte procese. In ce priveste eroarea judiciara din procesele penale, dispozitiile legale criticate – art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 – au facut trimitere la dispozitiile din Codul de procedura penala, iar in ce priveste eroarea judiciara ce a izvorat din alte procese, aceleasi norme – art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 – au instituit dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciului dupa ce in prealabil a fost pronuntata o hotarare definitiva (penala sau disciplinara) impotriva judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecarii procesului cu conditia ca aceasta sa fi fost de natura sa determine eroarea. Este firesc sa fie asa, deoarece numai in procesele penale eroarea judiciara reprezinta o evidenta in masura in care, dupa condamnarea definitiva prin hotarare, s-a pronuntat o noua hotarare definitiva de achitare.

(...)

28. Cu toate acestea, Curtea constata ca poate exista o eroare judiciara, dar nu fundamentata pe tipul de eroare din procesele penale, ci pe tipul de eroare ce izvoraste din alte procese. Astfel, in masura in care un procuror isi exercita atributiile specifice cu rea- credinta sau grava neglijenta, acesta poate fi raspunzator disciplinar in conditiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, putand fi sesizata, asa cum s-a aratat anterior, Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, intrucat potrivit art. 99^1 din aceeasi lege "exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane", si "exista grava neglijenta atunci cand judecatorul sau procurorul nesocoteste din culpa, in mod grav, neindoielnic si nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Prin urmare, in acord cu dispozitiile art. 134 alin. (2) din Constitutie, competenta de a se pronunta in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor si de a identifica in concret existenta unei erori judiciare in alte cauze decat cele penale revine in exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii care, in astfel de situatii, indeplineste rol de instanta de judecata, Curtii Constitutionale nefiindu-i atribuita o astfel de posibilitate. Totodata, in masura in care, in exercitarea atributiilor specifice, un magistrat savarseste o infractiune, atunci hotararea penala de condamnare a acestuia poate constitui temei al actiunii directe impotriva statului pentru prejudiciile cauzate unei persoane prin acea fapta daca s-a stabilit ca fapta comisa a fost de natura sa determine o eroare judiciara. Prin urmare, si acest tip de fapte generatoare de prejudicii poate intra sub incidenta erorii judiciare, fiind vorba asadar de raspunderea statului in conditiile instituite de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar identificarea erorii judiciare in astfel de situatii reprezinta atributul exclusiv al instantelor de drept comun, tinand de specificitatea fiecarui caz in parte.

29. In concluzie, nu poate fi primita critica referitoare la incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece, pe de o parte, situatia juridica a cetatenilor care au fost vatamati printr-o eroare judiciara nu este identica cu cea a celor care au fost vatamati de conduita magistratilor in alte cazuri decat cele la care se refera art. 96 din Legea nr. 303/2004 si, pe de alta parte, spre deosebire de faptele ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de alti cetateni (de exemplu, raspunderea medicului pentru culpa medicala) care pot fi chemati direct in judecata, pentru magistrati, Constitutia, si nu legea, consacrand principiul raspunderii directe a statului, a instituit cu titlu de exceptie raspunderea subsidiara a acestora'.

Curtea retine ca raportul juridic dintre stat si magistrat are ca temei obligatia statului de a organiza justitia, in virtutea delegarii puterii din partea cetatenilor sai. Fapta magistratului care intruneste conditiile unei erori judiciare este savarsita in exercitarea atributiilor sale de magistrat, si nu inafara acestora.

Astfel, conform art.52 alin.3 din Constitutie, „(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta”.

Potrivit art.96 din Legea nr.303/2004 (in forma in vigoare la data faptelor invocate de reclamanti):

(1) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta. (3) Cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala. (4) Dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale nu se va putea exercita decat in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara. (5) Nu este indreptatita la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului, a contribuit in orice mod la savarsirea erorii judiciare de catre judecator sau procuror. (6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice. (7) Dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat in temeiul hotararii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii. (8) Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in toate cazurile prevazute de prezentul articol este de un an”.

Totodata, potrivit art.97 din aceeasi lege:

(1) Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducatorii instantelor ori ai parchetelor, in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare a judecatorilor sau procurorilor, incalcarea obligatiilor profesionale in raporturile cu justitiabilii ori savarsirea de catre acestia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevazut la alin. (1) nu poate pune in discutie solutiile pronuntate prin hotararile judecatoresti, care sunt supuse cailor legale de atac”,

iar conform art.99 lit.t), „constituie abatere disciplinara exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava-neglijenta”.

Art.99 ind.1 prevede ca: „(1) exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane, (2) exista grava neglijenta atunci cand judecatorul sau procurorul nesocoteste din culpa, in mod grav, neindoielnic si nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

In consecinta, Curtea constata ca in ipoteza raportului dintre legea speciala si dreptul comun se aplica legea speciala, conceptia contrara ignorand principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala – specialia generalibus derogant – si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala, neputandu-se sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta.

Avand in vedere ca motivele de apel, astfel cum au fost formulate, nu sunt intemeiate, conform art.480 alin.1 NCPC, Curtea va respinge apelul formulat de apelantii reclamanti Roman Florica, Cuc Raluca Beatrix, Vidican Denisa si Galea Ovidiu Daniel impotriva Sentintei civile nr.290 din 24.11.2020 pronuntate de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1048/108/2020.


Prezentam argumentele prin care ICCJ a dispus rejudecarea:


Analizand criticile deduse judecatii, Inalta Curte constata caracterul fondat al acestora, in sensul si in limitele considerentelor ce vor fl aratate:

Este justificata critica recurentilor conform careia, cu ignorarea cadrului procesual fixat prin cererea de chemare in judecata si, in continuare, prin motivele de apel formulate impotriva sentintei tribunalului, instanta de apel nu a tinut seama de faptul ca ceea ce s-a dedus judecatii nu a fost raspunderea statului pentru prejudicii cauzate prin savarsirea de erori judiciare.

In acest context, validand solutia de prima instanta – care a admis, deopotriva, exceptia de inadmisibilitate a actiunii, ca si pe aceea a lipsei calitatii procesuale pasive a Statului –, decizia din apel si-a insusit, in mod gresit, argumentele care au stat la baza pronuntarii sentintei, conform carora 'cele doua exceptii au in comun neintrunirea conditiilor cumulative prevazute de art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, pentru atragerea raspunderii obiective a statului pentru erori judiciare produse in alte procese decat cele penale'. Statuarea instantei de apel este gresita, avand in vedere imprejurarea ca cele doua exceptii nu pot coexista, intrucat stabilirea inadmisibilitatii unei actiuni se constituie intr-un fine de neprimire si, ca atare, nu mai permite o analiza ulterioara, legata de cadrul procesual pasiv (raportat la care o actiune inadmisibila nu se mai poate desfasura). Rezulta ca au fost nesocotite dispozitiile art. 248 C.pr.civ., care impun instantei ca, atunci cand sunt invocate simultan mai multe exceptii, sa determine ordinea de solutionare a lor, in functie de efectele pe care le produc.

In acelasi timp, modalitatea de rezolvare a admisibilitatii demersului judiciar, prin aplicarea principiului 'specialia generalibus derogant' si retinerea, ca incidente cauzei, a dispozitiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, ale caror conditii de angajare a raspunderii statului pentru erori judiciare s-a retinut insa ca nu sunt indeplinite, este una care ignora fundamentul juridic al pretentiilor reclamantilor.

Astfel, potrivit actiunii deduse judecatii, reclamantii nu au invocat angajarea raspunderii statului pentru savarsirea unei erori judiciare, pentru a se pune problema analizei continutului art. 96 din Legea nr. 303/2004 si, in continuare, problema raportului dintre legea generala si cea speciala. Desi au indicat si o raspundere a statului, in calitate de comitent pentru fapta prepusului (impropriu si inadecvat din punct de vedere juridic, intrucat raportul dintre stat si reprezentanti ai Ministerului Public, ale caror actiuni sunt reclamate, nu este unul specific relatiei de supraveghere, directie si control caracteristice celei de prepusenie, data fiind independenta de care se bucura procurorii in exercitarea functiei), in acelasi timp si in mod determinant, conform motivelor actiunii, reclamantii au sustinut incalcarea dreptului lor la un proces echitabil. Astfel, cu trimitere la dispozitiile art. 6 par. 1, 2 si 3 lit. a din C.E.D.O., art. 4 7 din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 14 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, art. 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, reclamantii au pretins ca dreptul la un proces echitabil le-a fost nesocotit prin incalcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare, prin incalcarea prezumtiei de nevinovatie in derularea anchetei penale, prin incalcarea dreptului la aparare, la a fi cercetati de un magistrat impartial, a dreptului de a li se aduce la cunostinta, de indata, complet si concret invinuirile, precum si prin incalcarea independentei functionale a reclamantilor, in calitatea lor de judecatori.

Or, privit ca obligatie ce revine tuturor statelor contractante prin aderarea la Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, dreptul la un proces echitabil poate fi analizat ca un veritabil drept substantial, cu sanctiunea specifica – aceea a angajarii raspunderii statelor, atunci cand sunt nesocotite elemente componente ale procedurii echitabile. Aceasta intrucat dreptul la un proces echitabil este parte a principiului preeminentei drepturilor intr-o societate democratica, statele semnatare ale Conventiei asumandu-si obligatii de natura sa asigure ca drepturile garantate de aceasta sa fie efective, nu teoretice si iluzorii.

De aceea, fara sa fie vorba despre o eroare judiciara, situatie in care legea speciala recunoaste victimei o actiune directa impotriva statului, in acelasi timp, un asemenea demers in instanta, cum este cel al reclamantilor, este deopotriva admisibil, intrucat, prin invocarea nesocotirii dreptului la un proces echitabil, se sustine o incalcare a obligatiilor asumate de stat prin aderarea la Conventia europeana si, deci, o raspundere obiectiva care se antreneaza in sarcina acestuia. Ca atare, solutia instantelor fondului care au statuat asupra inadmisibilitatii actiunii este eronata, ignorand cadrul judecatii si facand aplicarea unei norme speciale – doar pentru a trage concluzia neindeplinirii conditiilor acesteia privind eroarea judiciara – in contextul in care, ceea ce s-a reclamat, in principial, a fost nesocotirea dreptului reclamantilor la un proces echitabil, in reperele date de art. 6 C.E.D.O. si de jurisprudenta dezvoltata de instanta europeana in materie.

De aceea, vazand dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 5 si 8 C.pr.civ., recursul va fi admis, decizia casata si cauza trimisa spre rejudecare aceleiasi instante de apel.

La reluarea judecatii se va avea in vedere, in ce priveste elementele procesului echitabil pretins nesocotite, ca, in primul rand, s-a sustinut nesocotirea duratei rezonabile, avand in vedere ca dosarul penal ar fi fost inregistrat in anul 2012, o solutie definitiva fiind pronuntata in cauza in anul 2018, fara a fi avut loc o judecata pe fond, ci doar procedura camerei preliminare. Se va tine seama, in evaluarea acestui element, de imprejurarea ca prin impunerea respectarii unui termen rezonabil in termenii Conventiei inseamna ca justitia trebuie administrata fara intarzieri de natura a-i compromite eficacitatea si credibilitatea, dar si de faptul ca aprecierea asupra duratei rezonabile a unei proceduri judiciare trebuie realizata in fiecare cauza in parte, in functie de circumstantele sale, precum si prin raportare la criteriile consacrate in jurisprudenta Curtii europene (complexitatea cauzei in fapt si in drept; comportamentul autoritatilor, dar si al partilor).

Cu referire la elementele punctuale ale spetei, se va avea in vedere ca, desi se reclama o durata a procedurii de 6 ani, pe parcursul acesteia au intervenit, asa cum reclamantii insisi mentioneaza, hotarari ale CSM (nr. 4756/24 februarie 2016) si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia nr. 2650/18.10.2016), prin care s-a dispus repunerea acestora in functia de judecatori si, respectiv, repunerea in situatia anterioara in privinta drepturilor salariale si vechimii in magistratura intre data suspendarii din functie (30.06.2014) si data repunerii acestora in functie (24.02.2016).

Tot ca parte a procesului echitabil si ca o garantie specifica a desfasurarii lui cu respectarea acestei exigente, a fost instituita, prin art. 6 par. 2 din C.E.D.O., prezumtia de nevinovatie, a carei nesocotire in speta a fost invocata. Sub acest aspect, instanta de rejudecare urmeaza sa analizeze, raportat la elementele factuale invocate de parti, masura in care a fost incalcata prezumtia de nevinovatie, precum si in sarcina cui poate fi activata o raspundere civila delictuala.

Astfel, se va avea in vedere, pe de o parte, imprejurarea ca reclamantii au invocat ca pe site-ul D.N.A. au fost postate comunicate de presa care, prin continutul lor, le-ar fi incalcat grav prezumtia de nevinovatie si, pe de alta parte, ca informatiile din aceste comunicate 'au fost preluate masiv de presa', aparand 'articole vadit denigratoare, care ii prezentau pe reclamanti ca fiind deja vinovati'. Se va tine seama de faptul ca art. 6 par. 2 din C.E.D.O. nu poate fi invocat spre a impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchete penale in curs, dar, in acelasi timp, ca ele trebuie sa procedeze cu toata grija si rezerva impuse de respectarea prezumtiei de nevinovatie atunci cand furnizeaza astfel de informatii.

De asemenea, fata de modalitatea concreta in care este imputata nerespectarea prezumtiei de nevinovatie (prin comunicate postate pe site-ul D.N.A., de unde au fost preluate de presa) si de dispozitiile art. 223 C.civ. invocate de catre reclamanti in actiune, se va stabili daca pe acest aspect este vorba despre o raspundere directa, nemijlocita a statului sau despre faptele ilicite proprii ale persoanei juridice de drept public care ar fi dat publicitatii informatii intr-o maniera incompatibila cu respectarea prezumtiei.

In acest sens, se va tine seama de cadrul normativ care reglementeaza organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 63/2013, art. 80-81 din Legea nr. 304/2004), ca structura cu personalitate juridica in cadrul Parchetului de pe langa I.C.C.J., independenta in raport cu instantele si cu parchetele de pe langa acestea, exercitandu-si atributiile in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia, precum si daca ceea ce se reclama in concret este o omisiune a statului in a asigura, la nivel de reglementare, toate garantiile atasate actului de justitie in materie penala (inclusiv prezumtia de nevinovatie), apta sa angajeze raspunderea obiectiva a acestuia.

De aceea, instanta de rejudecare va lamuri, in functie de faptele ilicite concrete imputate, conditiile raspunderii obiective a statului, in ce masura acesta a asigurat garantiile desfasurarii procesului penal cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei sau, dimpotriva, in sensul dispozitiilor art. 223 C.civ., de care s-au prevalat insisi reclamantii, raspunderea este stabilita in sarcina altui organ al statului, care ar fi nesocotit, prin activitatea sa, norme ale dreptului obiectiv menite sa asigure protectia drepturilor subiective ale persoanei.

De asemenea, ca parte componenta a dreptului general la un proces echitabil, reclamantii au invocat nesocotirea dreptului lor de a li se aduce la cunostinta de indata, complet si concret, invinuirile (art. 6 par. 3 lit. a C.E.D.O.), aspecte ce urmeaza a fi analizate, la rejudecare, in functie de elementele factuale indicate de parti, precum si de reperele rezultate din jurisprudenta instantei europene, in sensul ca un asemenea drept, de a fi informat cu privire la natura si cauzele acuzatiei, trebuie privit in lumina dreptului recunoscut acuzatului de a-si pregati apararea.

In ce priveste lipsirea reclamantilor de dreptul lor de a fi cercetati penal de un magistrat impartial, urmeaza sa se deceleze, in functie de datele concrete relevate de catre parti (referitoare la modalitatea in care s-a desfasurat audierea, la faptul ca intrebarile procurorului au vizat procesul cognitiv al deliberarii, formarea convingerii intime a judecatorului, cu incalcarea secretului deliberarii; modalitatea in care au fost cenzurate si respinse nemotivat toate cererile in probatiune ori cererile de recuzare) daca este vorba despre invocarea nesocotirii unor garantii ale procesului sau, dimpotriva, despre intocmirea unor acte procedurale penale supuse ca atare controlului jurisdictiei penale.

Se va aprecia in ce masura astfel de acte si legalitatea intocmirii lor pot intra sub puterea de apreciere a unei alte jurisdictii (cea civila), pentru a se trage concluzii pe planul pretins de catre reclamanti – acela al lipsei de impartialitate in instrumentarea cauzei si, corelativ, al acordarii de despagubiri civile pentru ca nu s-ar fi respectat procedura judiciara penala echitabila.

In ce priveste pretinsa incalcare a independentei functionale a judecatorilor, in termenii in care a fost formulata, ea nu se circumscrie niciunui aspect care sa vizeze procesul echitabil si, ca atare, sa faca obiect de verificare la reluarea judecatii. Astfel, pretinzand ca a fost afectata independenta functionala in cauza, reclamantii nu fac referire la dreptul lor la un tribunal independent si impartial, in sensul art. 6 par. 1 din C.E.D.O., ci la situatia lor de judecatori, carora le-ar fi fost afectata independenta prin modalitatea de desfasurare a procedurii penale impotriva lor.

In acest sens, s-a aratat ca a fost incalcat secretul deliberarii, prin aceea ca procurorii l-au determinat pe unul dintre judecatorii completului sa dezvaluie modul in care acesta, impreuna cu ceilalti membri ai completului, a adoptat o solutie intr-o cauza cu care fusesera investiti (ceea ce a si condus ulterior la excluderea din dosarul penal a declaratiei judecatorului care a incalcat secretul deliberarii).

Or, ceea ce pretind reclamantii cu privire la situatia lor personala, de judecatori carora le-ar fi fost afectata independenta, este un aspect care excedeaza limitele prezentei judecati, care pune in discutie dreptul la un proces echitabil din pozitia lor de victime, carora li s-au incalcat drepturi fundamentale in legatura cu desfasurarea procedurii penale, iar nu din pozitia de judecatori in propria cauza.

Pentru afectarea statutului lor profesional, asa cum pretind, reclamantii au la dispozitie alte parghii procedurale, avand posibilitatea sa formuleze plangere penala ori sesizare disciplinara pentru incalcarea obligatiilor profesionale ale procurorilor in instrumentarea cauzei. Sub acest ultim aspect, este corecta referirea pe care o face instanta de apel la dispozitiile art. 96 alin. 4, art. 97 din Legea nr. 303/2004, in sensul ca, in astfel de ipoteze, nesubsumabile erorii judiciare din procesul penal, pentru a fi angajata raspunderea statului este necesar ca, in prealabil, sa existe o hotarare definitiva, penala sau disciplinara, care sa sanctioneze conduita necorespunzatoare a judecatorilor sau procurorilor, incalcarea obligatiilor profesionale ale acestora in raporturile cu justitiabilii.

In concluzie, potrivit considerentelor expuse anterior, solutia va fi de casare cu trimitere spre rejudecare, pe temeiul dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 si 8 C.pr.civ. (retinandu-se, deopotriva, solutionarea gresita a exceptiilor procesuale invocate, cu nesocotirea cadrului judecatii, dat de pretinsa incalcare a dreptului la un proces echitabil, precum si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, in privinta tuturor actiunilor ilicite reclamate, indiferent ca erau sau nu subsumabile notiunii de proces echitabil si incalcarilor pretins aduse acestuia).

La reluarea judecatii se va tine seama, potrivit art. 501 alin. 1 C. pr. civ., de dezlegarile date problemelor de drept si reperele jurisdictionale transate, in limitele carora va fi rejudecata cauza”.


* Cititi aici motivarea Tribunalului Arad

* Cititi aici motivarea CA Timisoara

* Cititi aici motivarea ICCJ

Comentarii

# dulapul pelticiunii, scutelnitei si pierzaniei nationale date 3 October 2022 17:40 +263

Uitati ce a produs luluta! Pe astia tebuia sa i ia cu ea! Va dati seama ce ecsperta era e in drepti de a dezvoltat astfel de discipolica astia si tot felul de portocale imputite! Da ce sa invete ea de la mentora ei cacavei, printesa hastag! De ce nu vii tu putin putien si pe la noi sa le scoti bruxelismul de rahat din cap! Secureala de tot rahatul! Serviciul roman de rahat sau secureala tortionar bolsevica! Au nenorocit tzara securistii astia neorezistenti ! aista-i o opinie!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva