25 June 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

PRESCRIPȚIE PENTRU JUDECĂTOR – CSM a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva judecătorului Vlad Andriescu de la Tribunalul București pe motiv de prescripție. Andriescu a fost acuzat de IJ că ar fi soluționat un dosar deși se afla în stare de incompatibilitate și ar fi trebuit să se abțină

Scris de: George TĂRÂȚĂ | pdf | print

25 June 2026 14:49
Vizualizari: 305

Decizie în dosarul disciplinar al judecătorului Vlad Andriescu de la Tribunalul București: acțiunea exercitată de Inspecția Judiciară (IJ) a fost respinsă de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară (foto).


 

Hotărârea a fost adoptată joi, 25 iunie 2026, judecătorii din CSM admițând excepția prescripției dreptului de a exercita acțiunea disciplinară invocată Andriescu. Mai exact, pretinsa faptă disciplinară de care a fost acuzat judecătorul TMB s-a prescris încă din 2020.

 

Art. 47 alin. 7 din Legea 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii stabilește că:

„Acțiunea disciplinară poate fi exercitată de către inspectorul judiciar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită”.


În ceea ce privește acuzațiile aduse judecătorului Vlad Andriescu de la Tribunalul Bucureești, Inspecția Judiciară a susținut că acesta a comis abaterea disciplinară constând în nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa”, abatere prevăzută de art. 271 lit. h) teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

Potrivit IJ, judecătorul Vlad Andriescu ar fi soluționat un dosar deși se afla în stare de incompatibilitate și ar fi trebuit să se abțină. Drept urmare, sentința pronunțată de Andriescu a fost desființată, iar cauza trimisă la rejudecare, aspect care a generat un risc de intervenire a prescripției.

 

Minuta hotărârii Secției pentru judecători a CSM în materie disciplinară (dosar 13/J/2025):


Admite excepția prescripției dreptului de a exercita acțiunea disciplinară invocată de pârâtul judecător Andriescu Vlad. Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Andriescu Vlad - judecător în cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit.h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca fiind prescrisă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

 

Informarea Secției pentru judecători a CSM în materie disciplinară privind soluția dispusă în dosarul judecătorului TMB Vlad Andriescu:


„Prin hotărârea nr. 6J pronunțată la data de 25 iunie 2026 Secția pentru judecători în materie disciplinară a admis excepția prescripției dreptului de a exercita acțiunea disciplinară invocată de pârâtul Andriescu Vlad – judecător în cadrul Tribunalului București și, pe cale de consecință, a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva acestuia pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit.h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca fiind prescrisă.

În esență, Inspecția Judiciară a reținut în sarcina pârâtului judecător săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit.h) teza I din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor motivat de faptul că nu a formulat declarație de abținere de la soluționarea dosarului penal cu care era învestit, deși cunoștea că se afla în stare de incompatibilitate.

Raportat la situația de fapt dedusă judecății disciplinare, Secția a reținut că momentul de la care a început să curgă termenul de 2 ani prevăzut de dispozițiile art.47 alin.(7) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii este momentul consumării abaterii disciplinare imputate, respectiv data la care domnul judecător Andriescu Vlad a cunoscut că există una dintre cauzele de incompatibilitate prevăzute de lege pentru a formula declarație de abținere în condițiile art.66 Cod procedură penală. Astfel, Secția a constatat că momentul la care domnul judecător Andriescu Vlad a cunoscut existența cazului de incompatibilitate este data de 11.12.2018, data pronunțării sentinței penale prin care a constatat existența faptelor și a dispus condamnarea unuia dintre inculpați, ce avea calitatea de complice în respectiva cauză penală. Prin urmare, exercitarea acțiunii disciplinare la data de 04.12.2025 s-a realizat după împlinirea termenului de prescripție de 2 ani prevăzut de dispozițiile art. 47 alin.(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii prin raportare la data săvârșirii faptei imputate pârâtului judecător, respectiv data de 11.12.2018”.

 

Comunicatul Inspecției Judiciare:


„Acțiune disciplinară Andriescu Vlad, judecător în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

S-a reținut că fapta domnului judecător, care, deși știa că, în raport de modul în care a conceput considerentele hotărârii de condamnare a complicelui în procedura simplificată, trebuia să formuleze declarație de abținere, a continuat totuși să judece acțiunile penale și civile exercitate împotriva inculpaților care nu au optat pentru această procedură și, pe parcursul judecății, a aplicat diferențiat regimul cererilor de recuzare, a respins toate probele solicitate în apărare și a pronunțat soluția în ciuda incidenței cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, reflectă un comportament unitar și continuu de nerespectare a obligației de abținere.

Pe plan procesual, neîndeplinirea obligației de abținere de către judecător a determinat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce a prelungit în mod considerabil durata procesului și a generat un risc concret de intervenire a prescripției răspunderii penale. Această conduită a afectat nu doar dreptul părților de a fi judecate de o instanță imparțială, ci a diminuat și încrederea publică în eficiența actului de justiție, afectând imaginea sistemului judiciar în ansamblul său”.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 24.06.2026 – Înfrângere grea pentru Kovesi. Procurorii CSM, fără cvorum

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva