20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

TAXA DE PROTECTIE: FLORI PENTRU „PORTOCALA” – Declaratie sub juramant la SIIJ. Directorul SC Gospodarire Urbana Ploiesti SRL i-ar fi dat procurorului Mircea Negulescu 100 buchete de flori, ca sa-si asigure protectia. „Portocala” le-a impartit colegelor de la DNA Ploiesti si angajatelor SRI: „Directorul n-avea probleme penale. I-a oferit buchetele de teama, pentru a-si asigura sprijinul procurorului... Au fost oferite de 1/8 martie angajatelor DNA Ploiesti si DJI Prahova” (Document)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

6 February 2023 18:41
Vizualizari: 4873

Taxa de protectie poate consta chiar si in buchete de flori. Nu o spunem noi, ci un martor care a declarat sub juramant ca beneficiarul acestei taxe de protectie a fost procurorul Mircea Negulescu „Portocala” (foto 1) pe vremea cand acesta activa la DNA Ploiesti.



Informatia apare in declaratia de martor data in 23 ianuarie 2019 la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) de catre fostul ofiter SRI Adrian Ovidiu Radu (foto 2), patronul publicatiei locale Incisiv de Prahova. Ne referim la dosarul nr. 21/P/2018, in care SIIJ avea sa-i trimita in judecata atat pe Mircea Negulescu, cat si pe seful acestuia de la DNA Ploiesti, procurorul Lucian Onea. Atentie: daca data trecuta v-am prezentat declaratii de persoane vatamate, de data aceasta este vorba despre o declaratie de martor – asadar, una data sub juramant.

Mai exact, potrivit depozitiei lui Adrian Radu, procurorul Mircea Negulescu ar fi primit de la SC Gospodarire Urbana Ploiesti SRL (firma aflata in subordinea consiliului local) nu mai putin de 100 de buchete de flori, a cate 150 de lei bucata, pe care „Portocala” le-a oferit atat colegelor de la DNA Ploiesti, cat si angajatelor de la SRI Prahova. Motivul acestui cadou este ca directorul de la firma primariei se temea de Negulescu si a vrut, prin acest gest, sa-i castige bunavointa, a mai afirmat proprietarul site-ului Incisiv de Prahova la SIIJ.


Un ofiter DGA a relatat acelasi lucru


In caz ca subiectul va suna cunoscut, amintim ca el apare si in alta declaratie din acelasi dosar instrumentat de SIIJ. Este vorba despre declaratia de parte vatamata data de catre ofiterul DGA Ionut Adrian Radulescu, fost adjunct al IPJ Prahova, caruia Mircea Negulescu i-a fabricat un dosar. Interesant este ca, spre deosebire de Adrian Radu, Ionut Radulescu insereaza un detaliu – si anume: faptul ca directorul de la Gospodarire Urbana Ploiesti (Donald Constantin) i-a oferit lui Negulescu acele buchete de flori nu din proprie initiativa, ci la cererea procurorului (click aici pentru a citi):

„Totodata, mai cunosc faptul ca Negulescu Mircea i-a pretins numitului Constantin Donald un numar de cateva sute de fire de flori, cu ocazia zilei de 01 sau 08 martie, in conditiile in care acesta din urma era implicat in mai multe dosare instrumentate la nivelul D.N.A. – S.T. Ploiesti.

Acesta a indeplinit solicitarea procurorului Negulescu Mircea, ba mai mult decat atat, pentru a ridica acest flori a folosit cartea de identitate a unui ofiter de politie judiciara din cadrul D.N.A. – S.T. Ploiesti, pe nume Marin Marcel Doru. Acest lucru l-a facut cu scopul de a nu se afla cine este beneficiarul acestor foloase”.


„Portocala”, acuzat ca a falsificat domiciliul fiului


Revenind la Adrian Radu: acesta a mai declarat la SIIJ ca procurorul Mircea Negulescu i-a stabilit fiului domiciliul in satul prahovean Strejnicu (resedinta comunei Targsoru Vechi), astfel incat juniorul sa intre in posesia unei suprafete de teren din aceasta comuna, pe care sa-si ridica o casa. Mai mult: casa ar fi fost ridicata inclusiv cu bani de la camatari, potrivit fostului ofiter SRI.


Iata ce a declarat Adrian Radu la SIIJ:


Am calitatea de jurnalist la ziarul Incisiv de Prahova. In aceasta calitate, am efectuat o investigatie jurnalistica, cu doua luni inainte de a formula primul denunt. In urma acestei investigatii, a rezultat ca domnul procuror Negulescu Mircea a intrat in posesia unei suprafete de teren situate in intravilanul comunei Strejnic, jud. Prahova, iar posesia asupra acestei suprafete nu s-a dobandit cu respectarea dispozitiilor legale si a normelor impuse de Primaria Comunei Strejnic.

Eu stiu ca autoritatile comunei Strejnic a hotarat, printr-o Hotarare de Consiliu Local, sa concesioneze catre persoanele domiciliate in comuna suprafete de teren situate in intravilanul localitatii, in scopul edificarii unor imobile. Una dintre conditiile impuse de Consiliul Local, prin Hotarare, se referea la necesitatea ca persoanele carora li se concesionau aceste suprafete de teren, nu numai sa aiba domiciliul in comuna Strejnic, dar sa faca dovada calitatii de cetatean al comunei pe o perioada anterioara de cativa ani.

Pentru a beneficia de aceasta facilitate, domnul Negulescu Mircea i-a stabilit domiciliul fiului sau, Negulescu Dragos Alin, in comuna Strejnic, la locuinta unei femei in varsta, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre luarea in spatiu a acestei persoane. Fac mentiunea ca, in felul acesta, stabilirea domiciliului numitului Negulescu Dragos Alin s-a facut in fals, fara ca proprietarul imobilului sa aiba cunostinta despre demersurile facute, cu atat mai mult cu cat femeia la care s-a stabilit domiciliul este oarba.

Pe parcursul anchetei jurnalistice in colaborare cu postul de televiziune Romania TV, s-a procedat la identificarea si intervievarea acelei femei, care a sustinut in mod public ca nu a primit niciun chirias si nu cunoaste nimic despre acest demers.

Mentionez ca pe aceasta suprafata de teren, domnul Negulescu Mircea si-a edificat un imobil destul de mare, iar edificarea imobilului s-a facut cu ajutorul camatarilor din judetul Prahova, unul dintre acestia fiind numitul Cantemir Nicolae. Cand spun ca edificarea imobilului s-a facut cu ajutorul camatarilor, am in vedere faptul ca domnul procuror Negulescu Mircea a participat la mai multe intalniri private, zilnice sau saptamanale, care aveau loc la restaurantul Bravo si acolo, impreuna cu oameni de afaceri, anumiti ziaristi, anumiti interlopi, punea la cale arestarea unor persoane indezirabile acestui grup si/sau exonerarea de raspundere penala a persoanelor apropiate membrilor acestui grup.

In schimbul acestor avantaje / favoruri, pe care Cantemir Nicolae le obtinea in beneficiul sau sau a membrilor grupului sau de la Negulescu Mircea, acesta din urma a obtinut favoruri de la Cantemir Nicolae, in sensul ca acesta din urma i-a furnizat materialele de constructii pentru imobil, precum si forta de munca.

Intr-o emisiune televizata de postul de televiziune Romania TV, in care domnul Gelu Visan, fost parlamentar, se afla in platou si l-a intrebat pe Cantemir Nicolae despre serviciile aduse lui Negulescu Mircea, acesta a recunoscut public. Pot pune la dispozitia organelor judiciare datele de identificare ale unui martor care a asistat in repetate randuri la discutii care aveau drept subiecte fie modul de fabricare a unor dosare penale, fie incercarea de exonerare de raspundere penala a unor persoane.

In cadrul anchetei jurnalistice, am aflat ca geamurile imobilului au fost confectionate, fara sa fie achitate, de un domn pe nume Bacanu. Eu am purtat o corespondenta scrisa cu oficialitatile comunei Strejnic, cu prilejul efectuarii anchetei jurnalistice, si am constatat, ca urmare a raspunsurilor oficiale primite, ca domnul Negulescu Dragos Alin nu indeplinea, in afara oricarui dubiu, conditiile legale de concesionare a acestei suprafete de teren.

Un alt denunt pe care l-am formulat se refera la primirea cu titlu de mita de catre domnul procuror Negulescu Mircea a unui numar de 100 de buchete de flori, in valoare de cate 150 lei bucata, de la S.C. Gospodarire Urbana Ploiesti. Eu stiu ca directorul de la S.C. Gospodarire Urbana Ploiesti nu avea niciun fel de problema penala, dar ca i-a oferit domnului procuror Negulescu Mircea aceste buchete de flori de teama si pentru a-si asigura sprijinul procurorului Negulescu Mircea. Existau multe persoane la nivelul judetului Prahova care, intr-un anumit moment, alegeau sa-l sprijine in felul acesta pe domnul Negulescu Mircea, datorita temerilor pe care le manifestau fata de procuror.

Pe parcursul anchetei jurnalistice pe care am efectuat-o, conducerea S.C. Gospodarire Urbana Ploiesti mi-a confirmat faptul ca se acordasera acele buchete de flori, cu titlu gratuit, domnului procuror Negulescu Mircea. Buchetele de flori s-au ridicat de la S.C. Gospodarire Urbana Ploiesti de catre numitul Marin Marcel Doru, care si-a lasat cartea de identitate pe biroul directorului de la acel moment de la S.C. Gospodarire Urbana Ploiesti.

Eu stiu ca Marin Marcel Doru este sau era la acea data ofiter de politie judiciara la D.N.A. – S.T. Ploiesti, fiind detasat de la I.P.J. Dambovita. Calitatea acestuia de ofiter de politie judiciara a fost negata de catre Biroul de Informare si Relatii Publice al D.N.A., in momentul in care eu am cerut oficial, prin intennediul publicatiei Incisiv de Prahova, sa mi se comunice daca exista aceasta persoana si daca are calitatea de ofiter de politie judiciara detasat la D.N.A. – S.T. Ploiesti. In ciuda informatiilor fumizate de Biroul de Informare si Relatii Publice, eu am asistat, personal, in ziua de 18.01.2017, la efectuarea perchezitiei domiciliare la locuinta lui Sever Petre, fost ofiter S.R.I., perchezitie domiciliara care a fost realizata de Marin Marcel Doru.

Buchetele cu flori au fost oferite cu prilejul zilelor de 01/08 martie tuturor angajatelor D.N.A. – S.T. Ploiesti si D.J.I. Prahova.


* Cititi aici intreaga declaratie de martor a lui Adrian Radu

Comentarii

# santinela date 7 February 2023 06:55 0

Neterminatul asta (vorba unei clasice in viata) mai face inca umbra pamintului ?

# orange county date 7 February 2023 11:06 0

Probabil ca portocala a cerut florile pentru ca s-a gandit ca cei de la peisagistica s-ar putea sa le fure sau nu. Si ca sa fie sigur ca nu le fura angajatii primariei, le-a adus la sediul dna unde le-a impartit colegilor ca sa le supravegheze cu mare atentie. Defapt cred ca portocala a salvat la bugetul primariei cel putin 15 mii ron care ar fi putut fi furati sau nu. Astept de la presedintele wuhanis sa-l medalieze pentru actiunea lui indrazneata si proactiva. Daca nu el poate ambasada suediei, sau a olandei, sau a americii sau cine mai distribuie tinichele la praduitori.

# Sa dea la dna si sri date 14 February 2023 23:47 0

De ce nu a dat din banii lui flori la dna si sri? Facea dosare cu sri?

# Ba p-a matii date 15 February 2023 09:08 0

Avand in vedere ca Radulescu este beneficiarul unui dosar instrumentat de catre Negulescu va asteptati sa-i faca vreun laudatio la SIIJ procurorului? Ce probe exista pentru cele declarate de catre Radulescu?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva