27 November 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

EFECTUL DE NOISE IN HOTARARILE JUDECATORESTI – Prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca analizeaza fenomenul periculos al hotararilor diferite in spete similare: "Organul judiciar trebuie sa inteleaga ca scopul actului de justitie nu este bunastarea celor care populeaza sistemul, ci este realizarea actului de justitie in favoarea cetateanului". Se cere revenirea la complet colegial la judecatorie, efectivitatea cailor de atac, reducerea incarcaturii pe dosare si accesibilitate la jurisprudenta

Scris de: E.D. | pdf | print

21 February 2022 18:00
Vizualizari: 6019

"Au fost situatii in care doi coautori care se aflau in penitenciare diferite – sau chiar in acelasi penitenciar s-a intamplat – avand pedepse egale, unul a fost eliberat cu doi ani inaintea celuilalt. Va dati seama ce frustrare exista in sufletul unui condamnat care a nimerit la un alt judecator care a gandit altfel?

Este un dramatism, au existat cazuri de sinucidere pentru ca frustrarea a fost atat de mare incat au spus 'nu se poate'" prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca.


 

Pornind de la acest exemplu, prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca (foto), fondator al societatii de avocatura Hotca, Neagu, Situaru & Asociatii (HNSA) a expus pericolul "efectului de noise" in hotararile judecatoresti, efect care se traduce prin faptul ca in doua hotarari judecatoresti similare, daca nu chiar identice, sunt pronuntate solutii distincte, diametral opuse, de la achitare la condamnare la limita maxima.

Un astfel de fenomen este raspandit la scara larga in instantele din Romania, iar din pacate solutiile desi se intrevad, fiind expuse chiar de avocatul Mihai Adrian Hotca in prelegerea sa pe care o prezentam integral in randurile de mai jos, devin aproape imposibil de aplicat de catre un Stat care refuza sa adopte masurile pentru ajutoarea sistemului judiciar.

Caci, puncteaza prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca, efectul de noise are printre cauze, dincolo de factorul uman, lipsa implementarii unor solutii precum: revenirea la complet colegial la prima instanta, efectivitatea cailor de atac, conditii materiale serioase, incarcatura mai mica pe organ judiciar, dar si accesibilitatea la jurisprudenta.


Avocatul Mihai Adrian Hotca: "De multe ori exista ori o pierdere a unui grad de jurisdictie, ori o judecata superficiala"


Aplecandu-se asupra uneia dintre cauzele efectului de noise, respectiv efectivitatea cailor de atac, profesorul Mihai Adrian Hotca a apreciat ca aceasta ar trebui reconsiderata astfel incat Inalta Curte de Casatie si Justitie sa isi mareasca sfera de competenta, spre exemplu, in solutionarea recursurilor in casatie, aratand astfel ca in actuala situatie s-a creat posibilitatea existentei a nu mai putin de "16 inalte curti": "Daca ne uitam pe lista cauzelor de recurs in casatie o sa constatam ca foarte multe nelegalitati nu pot fi invocate si practic avem in tara, cand discutam despre hotarari definitive pronuntate de catre curtile de apel - avem 15 curti de apel, plus cea militara – putem spune ca avem 16 inalte curti. Pentru ca foarte multe aspecte nu mai trec de acolo, sa poata fi supuse Inaltei Curti, discutam de o practica, care uneori poate fi arbitrara. La fel, chiar daca dispozitiile procesuale sunt foarte generoase, cand discutam despre efectivitatea caii de atac a apelului, constatam de multe ori ca exista ori o pierdere a unui grad de jurisdictie, ori o judecata superficiala. Iar asta pentru ca textele din Codul de procedura penala permit asta".


Avocatul Mihai Adrian Hotca: "Nu poti trage concluzie diferita daca pleci de la aceleasi premise. Daca premisele sunt asemanatoare sau chiar identice, atunci si solutia trebuia sa fie egala"

 


Ingrijorarile, perfect intemeiate, credem noi, au fost exprimate de prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca in cadrul evenimentului organizat la finalul saptamanii trecute, pe 19 feruarie 2022, de societatea de avocatura Hotca, Neagu, Situaru & Asociatii (HNSA), cu sprijinul Grupului Editorial Universul Juridic la hotelul Athenee Palace Hilton din Bucuresti avand tema "Efectul de Noise si biasurile reflectate in variabilitatea hotararilor pronuntate in cazuri similare".


Conferinta, astfel cum au precizat organizatorii acesteia, reprezinta o continuare a seriei de evenimente marca societatii de avocatura HNSA, menite sa lanseze in dezbatere publica dinamica Dreptului penal din perspectiva teoretico-practica, invitand participantii la eveniment sa isi exprime opiniile, teoriile si chiar propunerile asupra proiectelor legislative care se resfrang asupra practicienilor Dreptului penal, cu efect direct in instante.

Inca de la anuntul conferintei "Efectul de Noise si biasurile reflectate in variabilitatea hotararilor pronuntate in cazuri similare", HNSA a pus pe tapet o chestiune arzatoare a zilelor noastre, respectiv realitatea din instante care arata ca in spete identice solutionate de judecatori diferiti, sau chiar de acelasi judecator, sunt pronuntate solutii diametral opuse, consecintele fiind nefaste pentru parti, si sinucigase, credem noi, pentru notiuni precum jurisprudenta, practica judiciara si echitate.


La conferinta "Efectul de Noise si biasurile reflectate in variabilitatea hotararilor pronuntate in cazuri similare" au luat astfel cuvantul:

-Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Fondator, partener coordonator, „Hotca, Neagu, Sitaru & Asociatii” – Scurta introducere despre cauzele efectului de noise si ale biasurilor in activitatea juridica;

-Jud. Mihail Udroiu, Curtea de Apel Oradea – Efectul de noise al erorilor jurisprudentiale de patern in materia liceitatii probei;

-Av. Norel Neagu, „Hotca, Neagu, Sitaru & Asociatii” – Gravitatea faptei sau periculozitatea faptuitorului? Relevanta pentru individualizarea pedepsei;

-Conf. univ. dr., av. Mirela Gorunescu, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucuresti – Criteriile de individualizare a pedepsei – mijloc de atenuare a arbitrariului si subiectivismului in activitatea judiciara;

-Av. Augustin Zabrautanu, Zabrautanu, Popescu & Asociatii – Reflectarea efectului de noise in solutiile din practica judiciara;

-Av. dr. psih. Gabriela Groza, Cadru didactic asociat, Facultatea de Psihologie si Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai; psihoterapeut si psiholog clinician in cadrul Colegiului Psihologilor din Romania; psiholog expert judiciar – Noise in domeniul expertizelor judiciare;

-Adrian Mantoiu, EMBA, Managing Director, Wolters Kluwer Romania – Analiza variatiilor in acordarea de daune morale – cu ajutorul Inteligentei Artificiale.


Partea a doua a conferintei a fost marcata de o lansare de carte, respectiv "Gasca de la Drept. O poveste din vremea studentiei" al carei autor este prof.univ.dr. av. Mihai Adrian Hotca.

Cu acest prilej, au luat cuvantul prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca, conf.univ.dr.av. Laura Maria Stanila si judecatorul Mihail Udroiu.


 

Publicam in continuare discursul sustinut de prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca in cadrul conferintei "Efectul de Noise si biasurile reflectate in variabilitatea hotararilor pronuntate in cazuri similare", organizata in parteneriat cu Grupul Editorial Universul Juridic:


"In primul rand, ii salut pe toti cei prezenti, in mod special pe toti cei care vor sustine prelegerea astazi si, de asemenea, vreau sa adresez un cuvant special editurii Universul Juridic pentru ca a facut posibila aceasta organizare, zic eu, in conditii speciale.

Eu cred ca vom scapa cat de curand de pandemie pentru ca omul a dovedit ca e mai destept decat pandemia, pana la urma, si cum spunea Darwin 'Nu este cea mai puternica specie care supravietuieste si nici cea mai inteligenta care supravietuieste. Este cel care se adapteaza cel mai bine la schimbare'. Pe langa cele doua calitati iti mai trebuie una foarte importanta. Daca le ai pe primele sunt formidabile: sa te poti adapta mediului in continua schimbare. Si cred ca asta vom incerca noi, sa ne adaptam.

Prin aceasta conferinta noi am incercat sa iesim din paradigmele manifestarilor de acest fel intalnite de regula. Am zis sa spargem un pic barierele, sa trecem de limitele juridicului pentru ca viata nu poate fi separata in activitate juridica, activitate economica, politica, culturala. Toate se intrepatrund pana la urma.

Tema de astazi, "Efectul de Noise si biasurile reflectate in variabilitatea hotararilor pronuntate in cazuri similare" eu cred ca desi are o stransa legatura, evident, foarte mare cu ceea ce inseamna fenomenul juridic, ea este o problema a intregii societati pentru ca atunci cand exista doua cazuri similiare si la final hotararile sunt diferite sau mult diferite este o mare problema. Nu discutam numai de corectitudine, ca e clara. Cel putin in unul din cele doua cazuri s-a procedat incorect. Dar daca s-a procedat in ambele incorect? Poate adevarul era undeva pe la mijloc. De aici plecam practic.

Actul cel mai important in domeniul juridic il reprezinta hotararea judecatoreasca definitiva. Cea care este lege si trebuie executata. Este cea deasupra careia nu mai exista nimic. Deasupra judecatorului care pronunta hotararea definitiva nu mai este nimeni. Poate demiurgul, dar in sistemul omenesc nu cred ca mai exista altceva. Si atunci, pentru ca procesul judiciar a fost una dintre cele mai formidabile inventii umane, intrucat a dus la limitarea in prima perioada a conflictelor, apoi la diminuarea din ce in ce mai consistenta, pentru ca oamenii nu si-au mai rezolvat singuri problemele, ci au apelat la Stat. La institutii statale si, pe masura ce institutiile statale si-au dovedit eficacitatea, oamenii au inceput sa aiba incredere.

Dar cand apar astfel de hotarari, ganditi-va la o situatie in care, in mai multe cazuri similiare, avem o hotarare de achitare, de absolvire de raspundere pe un limbaj mai comun, o condamnare la limita de jos a pedepsei, una la nivel mediu si una la nivel maxim. Ce o sa creada cei care stiu de existenta acestor hotarari? O sa spuna ca ceva nu este in regula.

Sigur, ca exista replica: fiecare caz e special! Nu poate fi atat de special un caz fata de altul pentru a avea intr-o ipoteza solutie de absolvire, in alta solutie de condamnare de un nivel maxim.

In doctrina de specialitate, mai ales in cea americana, pentru unele dintre situatii sunt considerate ca o consecinta a efectului de noise sau a biasurilor.

Foarte pe scurt, sa luam un exemplu din afara Dreptului: avem un tenismen care are serviciu si serveste de mai multe ori. Cand loveste bine, obtine punctul, dupa aceea poate da peste linie. Cand da regulat peste linie inseamna ca avem de-a face cu un bias. Adica are o predispozitie pentru greseala sau eroare. Aici vorbim, de pilda, de judecatorii care sunt foarte duri in solutii si stim ca sunt duri, practicienii spun: 'este un judecator foarte dur', sau 'un judecator bland' sau 'un judecator care da solutii situate in medie', iar aceasta este situatia cea mai fericita spre care trebuie sa tindem.

In momentul in care discutam despre un tenismen care cateodata nimereste, cateodata nu nimereste putem spune ca aici avem de-a face cu efectul de noise. In sensul ca, din diferite cauze, nu nimereste intotdeauna solutia corecta, nu ajunge la solutia corecta. El nu are o predispozitie spre eroare sau greseala, dar activitatea lui este bruiata de diversi factori si, daca ne referim la domeniul Dreptului penal, ajungem, daca se pune problema stabilirii verdictului intr-o speta, sa regasim solutii diferite in cazuri asemanatoare cand se pune problema raspunderii penale, a individualizarii sanctiunilor penale, cand avem situatii de liberare conditionata.

Au fost situatii in care doi coautori care se aflau in penitenciare diferite – sau chiar in acelasi penitenciar s-a intamplat – avand pedepse egale, unul a fost eliberat cu doi ani inaintea celuilalt. Va dati seama ce frustrare exista in sufletul unui condamnat care a nimerit la un alt judecator care a gandit altfel?

Este un dramatism, au existat cazuri de sinucidere pentru ca frustrarea a fost atat de mare incat au spus 'nu se poate'.

Apoi, avem situatii foarte discutabile cand se pune problema luarii sau mentinerii masurilor preventive, la arestul preventiv, la arestul la domiciliu, la controlul judiciar. Exista o cazuistica foarte fluctuanta in spete similare.

De asemenea, la luarea si mentinerea masurilor asiguratorii. De multe ori, asistam la situatii in care este indisponibilizata intreaga avere, desi nu se justifica acest lucru. Alteori nu se ia nicio masura. Iar oamenii se intreaba: 'de ce cazul meu e foarte diferit de altele, ca este foarte asemenator?'.

Sigur, pot exista elemente de diferenta, nu spun asta. Problema este cand ipotezele sau premisele sunt similare. Nu poti trage concluzie diferita daca pleci de la aceleasi premise. Daca premisele sunt asemanatoare sau chiar identice, atunci si solutia trebuia sa fie egala.

De asemenea, si aici doi distinsi colegi vor vorbi despre acest lucru: in materia administrarii si apoi a evaluarii probelor. Domnul judecator Udroiu va vorbi despre Noise-ul de patern in evaluarea probelor, iar doamna Groza va vorbi despre Noise in domeniul expertizelor. Expertizele sunt foarte importante pe teren probator.

Avem asadar astfel de situatii. Care sunt cauzele? De ce se ajunge la ratari cu impact major in practica asupra oamenilor, pentru ca actul judiciar este un act care vizeaza societatea si pe membri ei. Am identificat cateva cauze, nu vreau sa fiu exhaustiv, oricine poate adauga sau taia de pe lista.

Mi s-a parut ca la noi, pentru ca discutam de sistemul nostru judiciar, o cauza serioasa a acestor hotarari versatile in cauze similiare o reprezinta supraincarcarea judecatorilor, procurorilor, a sistemului judiciar. Este, cred eu, inadmisibil pentru Justitia secolului XXI ca un judecator intr-o sedinta de judecata in materie penala sa aiba 30 de dosare. Este un efort extraordinar. Nu le scoate pe toate cu solutii pe fond, dar doua, trei si tot sunt foarte multe cauze care sunt solutionate de un judecator.

Apoi cred ca o alta cauza este ca la instantele de fond, si mai ales la judecatorii, nu mai avem complet colegial. Este de discutat acest lucru pentru ca am constatat ca atunci cand sunt doi judecatori in complet, se tempereaza. Daca unul este dur, iar altul este mai putin dur, solutia este corecta. Se poate discuta, apropo de resurse. O societate care vrea o Justitie serioasa trebuie sa investeasca in aceasta si vreau sa va spun ca Justitia se poate autofinanta. Taxele judiciare, despre care se poate discuta daca sunt mari sau mici, reprezinta o sursa importanta de finantare a sistemului judiciar, dar avem, in opinia mea, o sursa in penal foarte importanta: cheltuielile judiciare. Acele cheltuieli judiciare care se stabilesc in cauzele penale la final, daca sunt adunate toate si daca sunt corect stabilite – pentru ca uneori constatam excese, alteori sunt ridicol de mici. Daca intr-adevar s-ar reflecta in munca depusa de procuror, in munca de urmarire, apoi in munca depusa de judecator ar trebui aproape sa acopere, ca asta este scopu lor. Nu banii sunt o problema.

O alta cauza cred ca o reprezinta logistica foarte slaba, conditiile materiale. Sunt convins ca tot sistemul judiciar sufera din acest punct de vedere. Este suficient sa intram in biroul unui judecator sa constatam cam cat spatiu are. Am avut o situatie in care am vazut intr-un birou de judecator, in afara de faptul ca erau mai multi judecatori in spatiul acela, ca nici macar nu aveau un geam cu lumina. Nu se poate! Evident ca este bruiat acel judecator in momentul in care da hotararea in astfel de conditii. Adaugam la asta si supraincarcarea. Adaugam la asta faptul ca nu dispun intotdeauna de un grefier. Judecatorul trebuie sa vada care este programul grefierului si in functie de asta sa isi planifice anumite activitati. Mi se pare ca este un lucru inacceptabil.

Apoi, cred ca efectivitatea cailor de atac ar trebui reconsiderata. Va dau cateva exemple. Un exemplu: avem recursul in casatie, care este de competenta Inaltei Curti ar trebui sa priveasca orice nelegalitate, in opinia mea, nu numai cateva selecate si cu un impact nu intotdeauna foarte mare. Daca ne uitam pe lista cauzelor de recurs in casatie o sa constatam ca foarte multe nelegalitati nu pot fi invocate si practic avem in tara, cand discutam despre hotarari definitive pronuntate de catre curtile de apel - avem 15 curti de apel, plus cea militara – putem spune ca avem 16 inalte curti. Pentru ca foarte multe aspecte nu mai trec de acolo, sa poata fi supuse Inaltei Curti, discutam de o practica, care uneori poate fi arbitrara. La fel, chiar daca dispozitiile procesuale sunt foarte generoase, cand discutam despre efectivitatea caii de atac a apelului, constatam de multe ori ca exista ori o pierdere a unui grad de jurisdictie, ori o judecata superficiala. Iar asta pentru ca textele din Codul de procedura penala permit asta. Si mai sunt si alte cauze, nu vreau sa insist foarte mult asupra lor.

Cert este ca se ajunge acest rezultat neplacut: o variabilitate nejustificata a hotararilor in cazuri asemanatoare. Si atunci, ce e de facut? Oarecum raspunsul sta in acordarea, sa spunem, a unui raspuns la fiecare dintre problemele ridicate. Eu as indrazni sa spun ca poate revenirea la complet colegial la prima instanta, efectivitatea cailor de atac, conditii materiale serioase si cat mai repede, si incarcatura mai mica pe organ judiciar, sa includem atat judecatorii si procurorii, si nu in ultimul rand accesibilitatea la jurisprudenta. Ar trebui sa se realizeze, in opinia mea, pentru a simplifica activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la actul de justitie, avocati, experti si asa mai departe, ghiduri de practica judiciara pe materii importante. Sunt solutiile accesibile relativ, sa spunem usor, unele, nu toate evident, si aici il provoc pe domnul Mantoiu sa ne spuna cum s-ar putea face o accesibilitate sporita la solutii relevante in spete similare. Asta este o solutie, cunoasterea este o arma foarte importanta si s-ar putea obtine rezultate vizibile.

Evident, totul pleaca din imperfectiunea umana. Este o superba iluzie sa credem ca niste solutii pe care noi le propunem astazi vor rezolva problemele noastre. Nu! Le pot estoma, le pot atenua intr-o masura rezonabila. De eliminat nu cred ca se pot elimina. Asta nu inseamna ca nu se poate incerca, dar e putin probabil, cat timp discutam de imperfectiunea umana si cei care implenteaza astfel de solutii au acelasi pacat sau viciu.

Un autor foarte important, alaturi de alti doi, ma refer la cei trei autori care au scris cartea 'Noise, un defect al judecatii' (n.red. - autori Daniel Kahneman, Olivier Sibony si Cass R. Sunstein), propun o solutie printr-o sintagma care mi-a placut foarte mult: igiena decizionala. (...) Ca esti in aparatul de stat, ca esti doctor care pune un diagnostic, trebuie sa ai o igiena decizionala si sa te gandesti ca scopul judecatii nu este expresa ta personala, ci este acuratetea. Adica, pe teren judiciar, organul judiciar trebuie sa inteleaga ca scopul actului de justitie nu este bunastarea celor care populeaza sistemul, ci este realizarea actului de justitie in favoarea cetateanului.

Apoi, sa se evite prejudecatile. Prejudecatile uneori ne determina sa luam decizii gresite. Cand sunt situatii dificile, complexe, ele trebuie fractionate si luate decizii pe fiecare parte pentru ca altfel, daca vedem in ansamblu problema de la inceput, exista acelasi risc de ratare.

Sa vedem cum judeca si altii, sa cunoastem solutiile medii, cam cum se intampla lucrurile".


Prelegerea prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca poate fi vizionata AICI.

Comentarii

# Av.TN date 21 February 2022 18:49 0

Spunea un distins judecător după aproape patru decenii de activitate (dl LP): „Nu-i pot înțelege pe tinerii care judecă acum de parcă sunt gardieni de lagăr nazist, care nu au nici minte, nici suflet și nici Dumnezeu”. - 7 Mai 2017.https.flux24.ro.basescu-si-mesajul-unui-judecator - Pentru că la INM li se spune că sunt „Dumnezei” și li se inoculează ura față de justițiabili și avocați (cu excepția celor recomandați de sistem).

# CARCOTAS date 21 February 2022 19:29 0

Principala cauză a manifestării spiritului discreționar la unii magistrați este lipsa oricărei răspunderi pentru eroarea profesională. Ca procuror, poți ''paradi'' destine și ieși liniștit la pensie; ca judecător, poți da o soluție cum vrei tu sau cum bate vântul iar apoi te mai și grozăvești, pe la inm, prin seminarii, la bere sau pe la facultățile de drept unde ți-ai aranjat să capeți și tu puțin ștaif și multe pile, cum i-ai pus tu la punct pe bandiți. Dacă i-ar deranja conditiile în care lucrează, ar striga. E ca la medicii de la Stat: accepți starea, căci îți pică și ție bine! Dacă sanctiunea ar fi concedierea, pierderea pensiei, rușinea față de oamenii pe care i-ai nedreptățit, atunci deca, muntean, man, matei, stegaru, crina, iulian, portocală, onea și ceilalți nu ar fi însemnat niciodată ceva în țara asta. S-au lăsat folosiți pentru că a meritat

# Prometheus date 21 February 2022 20:54 0

Ca tot e la moda inteligenta artificiala, eu as elimina complet judecatorii umani din justitie. Ca e clar ca sunt niste saci de carne si oase fara nici o consistenta. I-as inlocui pe toti cu niste algoritmi care sa judece strict pe lege si nimic altceva. Toata vrajeala asta cu interpretarea legii, ca vai ne trebuie un human touch, e doar calea spre dezastrul in care ne gasim. Legi putine, simple, judecabile de calculatoare. Nimic mai mult, nimic mai putin.

# lulu date 22 February 2022 10:58 0

Sa fie impletirea dintre dorinta de parvenire(boala nationala dupa'89) cu doctorate multe (2-3 la te miri ce,concomitente)si scoala putina.Gandirea,empatia,experienta profesionala doar pt adrenalina profitului si pentru ca"EU POT ORICE"-CULMEA DOAR IN FOLOSUL RECLAMATILOR, PRIETENI CUNOSTINTE SAU ,,UNDE SA MERITE" impletite cu lipsa totala a raspunderii -faptelor.Pt. ceilalti e LEGEA TRANSANTA AD LITTERAM-oarba,surda si fara empatia minima umana? Prostia este exclusa = gramada de diplome(atestate de om "destept". Mai ramane putreziciunea sistemului si micimea "actorilor".Atentie!-opinia celui cu 31 de ani de "comfruntare" cu SISTEMUL TICALOS platit si intretinut? probabil cu PIB-ul ROMANIEI DIN '89. ALOO! ALOO ! VENETIA.. UNDE DRACU' ESTI? -CA TOT E LA MODA!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.11.2022 – Judecatoare cu poze XXX (Galerie foto si video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva