26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

GUVERN DE SECURISTI – Printre cele 132 de modificari din Codul de procedura penala, gasca lui Ciolos a strecurat articole care permit procurorilor sa anuleze hotarari judecatoresti, sa obtina datele financiare ale cetatenilor fara mandat si sa dea buzna in relatia avocat-inculpat: „Institutiile financiare sunt obligate sa predea inscrisurile sau informatiile la care se face referire in autorizatia emisa de procuror”. A disparut sintagma „cu incuviintarea prealabila a judecatorului”

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

19 May 2016 16:59
Vizualizari: 46113

Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea noilor coduri in materie penala - adoptata pe sest, fara dezbatere publica, de Guvernul condus de Dacian Ciolos (foto stanga) - contine dispozitii tipice unui stat politienesc, de netolerat intr-o tara cu pretentii democratice. Semnalul de alarma a fost tras in premiera joi dupa-amiaza, 19 mai 2016, de jurnalistii de la emisiunea Antena 3 "100 de minute", Sandra Stoicescu si Andreea Sava, care au remarcat o serie de incalcari grave ale Drepturilor Omului care se vor putea produce din cauza noii ordonante a Guvernului Ciolos.

Poate cel mai grav atentat impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului il reprezinta articolul 146 indice 1 din Codul de procedura penala, intitulat „Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane”. Prin aceasta noua dispozitie, Executivul le-a dat procurorilor puterea de a obtine, fara mandat de la instanta, datele financiare ale cetatenilor: „In cazurile in care exista urgenta, (...), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate... Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea inscrisurile sau informatiile la care se face referire (...) in autorizatia emisa de procuror”.


Noua institutie a obtinerii de catre procuror a datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane afecteaza inclusiv relatia dintre avocat si client. Protectia confidentialitatii dintre inculpati si aparatorii acestora este doar aparenta, exceptiile fiind extrem de numeroase: „Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor in care exista date ca avocatul savarseste sau pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2)”. Or, art. 139 alin (2) Cpp face trimitere la o paleta vasta de fapte penale: infractiuni contra securitatii nationale, trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, contra patrimoniului, santaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscala, infractiuni de coruptie si asimilate acestora, infractiuni impotriva intereselor financiare ale UE, infractiuni care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicatii electronice ori infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de minimum 5 ani.

Puteri mai multe pentru politisti. Sintagma „cu incuviintarea prealabila a judecatorului” a disparut

O alta dispozitie din Ordonanta de urgenta confera politistului, ca organ de urmarire penala, puterea de a transforma o persoana in suspect. Este vorba despre Art. II pct. 76, prin care Guvernul a modificat alineatele (1)-(3) ale articolului 305 din Codul de procedura penala:

(1) Cand actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege, organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita ori a carei savarsire se pregateste, chiar daca autorul este indicat sau cunoscut.

(2) Inceperea urmaririi penale si respectiv continuarea efectuarii urmaririi penale se dispun prin ordonanta care cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2) lit. a) - c) si g).

(3) Atunci cand exista probe din care sa rezulte banuiala rezonabila ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala si nu exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1), organul de urmarire penala dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de aceasta, care dobandeste calitatea de suspect. Masura dispusa de organul de cercetare penala se supune, in termen de 3 zile, confirmarii procurorului care supravegheaza urmarirea penala, organul de cercetare penala fiind obligat sa prezinte acestuia si dosarul cauzei.

In vechea reglementare, doar procurorul putea acorda unei persoane calitatea de suspect: „(3) Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala, procurorul dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de aceasta, care dobandeste calitatea de suspect”.

O alta confirmare a statului politienesc in toata splendoarea sa, daca mai era nevoie, o constituie disparitia sintagmei „cu incuviintarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati” de la art. 153 alin. (1) Cpp. Modificarea a fost operata de Guvern prin art. II punctul 31 din Ordonanta:

31. Alineatul (1) al articolului 153 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(1) Procurorul poate solicita unei institutii de credit sau oricarei alte institutii care detine date privind situatia financiara a unei persoane comunicarea datelor privind existenta si continutul conturilor unei persoane, in cazul in care exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni si exista temeiuri pentru a se crede ca datele solicitate constituie probe”.

Iata acelasi text de lege in reglementarea actuala:

Art. 153 - Obtinerea de date privind situatia financiara a unei persoane

(1) Procurorul poate solicita, cu incuviintarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, unei institutii de credit sau oricarei alte institutii care detine date privind situatia financiara a unei persoane comunicarea datelor privind existenta si continutul conturilor si a altor situatii financiare ale unei persoane in cazul in care exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni si exista temeiuri pentru a se crede ca datele solicitate constituie probe”.

Culmea stalinismului: Procurorul poate revoca o hotarare judecatoreasca!

In fine, o alta enormitate, pe care deja am semnalat-o cu ocazia prezentarii integrale a Ordonantei de urgenta, este modificarea operata, la art. 242 alin. (4) din Codul de procedura penala, prin articolul II punctul 57 din Ordonanta de urgenta, care efectiv ii da procurorului puterea de a anula o hotarare judecatoreasca in materia unor drepturi si libertati fundamentale (cum ar fi proprietatea si libertatea de miscare): „In cursul urmaririi penale, revocarea masurilor preventive ale controlului judiciar si controlului judiciar pe cautiune, precum si inlocuirea acestor masuri intre ele se dispune de procuror, chiar daca masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati”.

*Cititi aici integral Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara

Comentarii

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 19 May 2016 17:21 +18

voi va asteptati sa mermeleasca astia ceva mai bun?INSEAMNA CA ASTEPTATI CA MORTUL,,CIOLACUL,,

# Gica Contra date 19 May 2016 17:54 +15

Adica procurorul poate inlocui controlul judiciar cu controlul pe cautiune? Cine stabileste cautiunea in acest caz? (neplata cautiunii are evident ca efect arestul). Colegii, va rog sa ma ajutati sainteleg, imi scapa ceva.

# pelin date 19 May 2016 18:33 +11

Atunci cand un act normativ,sau eventuale modificari ori completari se adopta pe sest,fara dezbatre publica,este limpede ca se doreste a se ascunde ceva.Cam acelas lucru s-a intamplat si cu modificarile codului penal,ce au atras dupa sine numeroase critici si au dus la dezbateri aprinse pe scena politica.Acest lucru a facut ca ziua de 11.12.2013 sa fie cunoscuta drept MARTEA NEAGRA,modificarile au atras chear si critici externe,venite de la reprezentantii ambasadelor straine.O mica parte a po******tiei au organizat proteste,scandand lozinci precum "Minciuna,prostia si hotia ingroapa Romania"!"Democratie,nu aligarhie"si multe altele.In prezent,personal nu vad un lucru bun pe care l-ar putea face acest GUVERN,unul de rasu/plansul!!!!!!!!!!!!!

# Ion date 19 May 2016 19:03 -8

Masurile de mai sus se iau prin incheiere a judecatorului, nu prin hotarare judecatoreasca. Asa ca procurorii nu pot anula o hotarare a unui judecator, cum gresit s-a prezentat in titlul articolului.

# Doreleee date 19 May 2016 19:12 -15

Din moment ce tot procurorul da controlul pe catiune si il poate revoca logic ca si atunci cand il da judecatorul el il poate revoca..fiind in avantajul inculpstului...iar vreti sa schimbe legea in defavoarea inculpatilor..?railor

# chiar esti dorel date 21 May 2016 17:47 +2

daca nu stii lege de ce te bagi ca musca in .... calului, sa te faci de rusine ? Procurorul propune masuri, judecatorii spun DA sau NU

# ARGUS date 19 May 2016 21:25 +15

PROPUNERE PENTRU LUJU:rog solicitati Minmisterului de justitie,CSM-ului,ca in baza informatiilor de interes public,sa va comunice numele,,specialistilor,,care au conceput aceasta ordonanta a rusinii.Veti afla,daca vi se raspunde,lucruri interesante.

# mulder, aqentul mulder date 20 May 2016 08:58 +10

excelenta sugestie! Apoi sa solicitati si cv-urile respectivilor. 10000% ca au absolvit inm la ani!!!si sunt fosti procurori dna mutati disciplinar la mj! :eek:

# romanul scarbit date 20 May 2016 08:15 +11

Si uite asa ne-am intors la "epoca de aur" a securitatii din timpul lui Ceasescu! :sad: Oare nu a vrut poporul asta, nu a vrut un guvern de "tehnoratati" cu o traducatoare ajunsa ministru? Astept nu nerabdare cand va fi perchezitionat primul om pe strada sau cand un procuror anuleaza o hotarire a unui judecator! :cry:

# AndreiV date 20 May 2016 11:35 +8

Alo america si bruxelles SE AUDE?nU PENTRU CA EI PATRONEAZA SI APROBA TOT.pANA CAND VOM MAI RABDA?

# melu date 20 May 2016 21:52 0

Alo aici Vascautii din Deal .... ati uitat sa formati prefixul de state

# AndreiV date 20 May 2016 11:36 +10

CINE SESIZEAZA CURTEA CEA NECONSTITUTIONALA DE ACESTE ABUZURI?

# nae girimea date 20 May 2016 12:05 +13

A disparut sintagma „cu incuviintarea prealabila a judecatorului” Firesc , incuviintarea prealabila trebuie sa fie data de ambasador

# Bula date 20 May 2016 16:41 +6

cum securisti!? sunt sorosisti.

# YANY date 21 May 2016 09:52 +1

Iată-ne în Republica Comunistă România! Martirii Revoluției Române au primit Ordin să se întoarcă în mormînt cu fața în jos.O mare rușine națională.Cioloș și gașca TA........PLEACĂ!!!

# michiduță date 21 May 2016 12:56 +2

Da ce credeați voi copii Democrația este  imperfectă dictatura este perfectă  Democrația Cioloș este adevărata democrație originala nu cea  promovată de Regimul burghezo-moșiliesc .E doar începutul ani 50 or să pară parfum de tei.Organile veghează în câmpul tactic iar somnul națiunii naște monștrii ,aviz tinerilor revoltații din toamna trecută .Ca de obicei pe spatele lor s-au cocoțat unii mai noi sau mai vechi 

# Marga date 21 May 2016 13:15 +3

Bine ca nu am citit prea atent pana acum Codul de procedura penala.  Nu de alta, dar acum, dupa modificari,  mi-ar fi mult mai dificil: ar trebui intai sa uit ce am invatat si abia apoi sa invat iar. Sa ma anuntati cand terminati cu modificarile modificarilor, ca sa pot si eu  sa ma apuc de invatat temeinic.  :-*

# Gabriel date 25 May 2016 02:10 +2

pe bune?  :-? voi unde v-ati finalizat studiile juridice? asta daca le aveti... cum puteti sustine asemenea enormitati? vad asta pe un site juridic, ceea ce denota ori o lipsa crasa de orice cunostinte juridice elementare ori o mani******re grosolana... cica procurolul anuleaza hotarai judecatoresti :)))) nu asa se intampla si pana acum in ceea ce priveste obliatiile impuse in cadrul controlului judiciar? a fost si un RIL... dar dupa mintea voastra ar trebui sa cheltuiaca statul averi pentru respectarea unor principii goale de continut, unor forme fara fond, o mai mare lipsa de ratiune n-am vazut... e chiar in favoarea inculpatului o asemenea prevedere: procedura nepublica si necontradictorie in fata procurorului e de natura sa faca solutionarea cererii cu clertate, pe cand la JDL dureaza pana e legala procedura de citare...pana se fixeaza termen...pana se pronunta...  in contestatie o iei de la capat etc.. iar ala are nevoie de operatie in 2 zile in afara tarii...plus ca mai e si plange

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva