Fosta judecătoare Camelia Bogdan de la Curtea de Apel București (foto) – exclusă din magistratură în 2022 – a pierdut procesul pe care i l-a intentat compania Grivco SA pentru o serie de afirmații făcute în 2024, într-un interviu. 

Prin decizia nr. 138 din 18 mai 2026, pronunțată în dosarul nr. 30172/3/2024, judecătoarele Ionela-Diana Faur și Felicia-Mirela Ivan de la Curtea de Apel Constanța au constatat că Bogdan a afectat imaginea Grivco SA după interviul acordat în 2024 publicației Epoch Times România, în care Cami a criticat hotărârea prin care Curtea de Apel București suspendase recuperarea prejudiciului din dosarul ICA / Telepatia, în care ea și judecătorul Mihai-Alexandru Mihalcea (pe atunci la CAB) l-au condamnat definitiv în 2014 pe omul de afaceri Dan Voiculescu, fondatorul Grivco. Și nu e doar atât: în același interviu, ex-magistrata a făcut următoarea afirmație: „Iar domnul Dan Voiculescu trebuie să aducă la stat nu doar prejudiciul ICA ci şi produsul infracţiunii delapidării fondurilor Securităţii, prin Crescent şi Grivco, estimat la 4.4 miliarde de dolari, ce urmează a fi actualizaţi cu rata inflaţiei. În prezent, în România, furtul banilor spălaţi de Securitate şi de continuatorii în drepturi, adică Serviciile, este secretizat. Or, nu poţi clasifica săvârşirea unei infracţiuni”.

Aceste fraze au determinat Grivco s-o acționeze în justiție pe Camelia Bogdan, cerând instanței s-o oblige la plata unor daune morale de 200.001 lei.

Prin sentința nr. 610 din 30 aprilie 2025, judecătoarea Nicoleta-Monica Bratu de la Tribunalul București a respins integral acțiunea reclamantei. Potrivit instanței de fond, Cami nu făcuse altceva decât să-și exercite dreptul la liberă exprimare despre un subiect de interes public.

Nu de aceeași părere a fost completul Faur-Ivan, care a constatat că fosta judecătoare a formulat acuzații de natură penală la adresa Grivco și a lui Dan Voiculescu – ceea ce, potrivit curții de apel, depășește limitele libertății de exprimare. De asemenea, Cami nu a făcut dovada că ar fi vorbit public în calitate de avertizor de integritate, mai notează CA Constanța.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Constanța a refuzat să acorde daune morale societății Grivco.

Prezentăm principalul pasaj din motivarea Tribunalului București:

„Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar şi a dispozițiilor legale incidente, instanţa de judecată reține următoarele:

Având în vedere obiectul, părţile şi cauza cererii de chemare în judecată, iar, astfel, analizând articolul de presă invocat de reclamantă, Tribunalul, constatând și reţinând că:

- reclamanta nu a negat şi/sau contestat faptul / afirmaţia / observația / premisa din conţinutul articolului publicat în ziarul online The Epoch Times, în data de 20.08.2024, cu titlul, textual: ‘Statul de drept e în disoluţie’... şi exprimat în sensul: ‘Contactată de Epoch Times, Camelia Bogdan, judecătoare care, reamintim, a fost suspendată din magistratură după condamnarea lui Voiculescu şi a fost apoi hărţuită ani de zile în instanţe de compania acestuia’;

- în continuarea premisei mai sus constatate şi menţionate, conținutul articolului şi, mai ales / exact, ansamblul conținutului articolului mai sus menționat vizează, în mod direct, Statul Român, prin autoritățile sale / Securitate / Servicii / Curte de Apel, dar şi, în mod indirect / adiacent, pe numitul Dan Voiculescu şi fapte exclusiv ale acestuia şi pentru care, de altfel, a şi fost condamnat definitiv, iar nicidecum fapte ale reclamantei (‘Iar domnul Dan Voiculescu trebuie să aducă la stat nu doar prejudiciul ICA, ci şi produsul infracțiunii delapidării fondurilor Securităţii, PRIN Crescent și Grivco, estimat la 4.4 miliarde de dolari, ce urmează a fi actualizați cu rata inflației’; or, simpla prepoziție ‘prin’ din cuprinsul articolului nu are nici natura și nici aptitudinea de a atribui în persoana actuală a reclamantei, direct, expres, neechivoc și exclusiv acesteia, vreo faptă anume / certă și de natura infracțională; în atare vădite condiţii obiective, se constată şi se reţine că reclamanta apreciează şi interpreteAză, în mod vădit subiectiv, trunchiat şi tendențios, exclusiv paragraful / alăturarea de cuvinte din articolul de presă invocat, respectiv extrăgându-L din contextul şi realitatea factuală şi obiectivă a acestuia;

- de altfel, se mai constată şi se reține faptul că, la solicitarea expresă a trustului de presă Epoch Times, pârâta, în virtutea calităţilor sale publice, notorii şi, implicit, necontestabile, atât de fost magistrat activ (ce a pronunţat chiar decizia definitivă de condamnare penală a numitului Dan Voiculescu), cât şi de expert internaţional în domeniul combaterii spălării banilor, cu activitate didactică / de cercetare actuală şi continuă sub acest aspect, în virtutea exercitării dreptului său la liberă exprimare (art. 10 CEDO) şi a exprimat o simplă opinie / o judecată de valoare / o apreciere personală (în privința căreia, potrivit chiar jurisprudentei CEDO, nu se impune proba verității), cu privire la o fază esențială a procesului penal, respectiv cea de executare, chiar şi silită, a unei hotărâri penale de condamnare, în care pârâta a pronunţat şi motivat / argumentat chiar hotărârea definitivă de condamnare, ansamblul opiniei / aprecierii (20.08.2024), având o bază factuală mai mult decât consistentă şi rezultând chiar din conținutul propriei hotărâri judecătoreşti nr. 888/08.08.2014 pronunţate în dosarul penal nr. 25497/3/2012**, dar şi din informațiile şi documentele publice expuse / menționate, printre altele, şi la punctele a) f) din întâmpinarea depusă în prezentul dosar, şi cu privire la care reclamanta nu a contestat caracterul lor real / existent.

Prin urmare, având în vedere şi istoricul factual mai sus prezentat, dar şi expertiza în domeniul său de cercetare / pregătire, pârâta are, deopotrivă, atât dreptul de a raționa, de a realiza / efectua propriile conexiuni raționale / intelectuale / profesionale prin raportare, dar şi prin coroborarea informaţiilor / a celor din documentele deja cunoscute prin prisma îndeplinirii funcţiei de magistrat, dar şi a celor publice deja existente, dar şi dreptul de a le expune publicului larg, şi, astfel, a satisface interesul acestuia, ori de câte ori îi este solicitat / se apelează la a sa expertiză, mai cu seamă de către și prin intermediul presei, care doreşte, dar şi trebuie să informeze / să aducă la cunoştinţa publicului informaţii şi/sau opinii avizate în domenii de larg, actual şi real interes pentru acesta.

Or, în condiţiile în care atât procesul penal (cel putin dosarul nr. 25497/3/2012**), dar şi obiectul, părţile / calitatea părţilor şi participanţii la acesta, deopotrivă au fost, dar şi sunt notorii şi de interes public pentru cetăţenii României, toate acestea făcând obiectul constant / periodic al ştirilor, presei scrise şi audio-vizuale, al dezbaterilor publice din presa importantă / mainstream din România, si, totodată, având în vedere, ca şi premise originare şi constante ale procesului penal, condiţiile speciale / extraordinare atribuite acestuia atât prin calitatea de persoană publică (şi, astfel, notorietatea numitului Dan Voiculescu, şi, implicit, a condamnării acestuia), dar și prin interesul real al publicului larg pentru modul în care Statul Român abordează, gestionează şi soluţionează actele de corupţie şi/sau în domeniul economic, în sensul lor larg, nici în prezenta speţă nu se mai poate pune în discutie şi/sau la îndoială văditul și actualul / constantul interes public şi pentru modul şi circumstanţele în care se desfăşoară / are loc efectiv o executare a unor dispoziții judiciare de condamnare, penale şi/sau civile, fie direct şi voluntar de către o persoană publică / notorie, condamnată definitiv, fie prin modul în care, la rândul său, Statul Român procedează la punerea în executare silită a unei astfel de hotărâri penale definitive.

Prin urmare, şi la data, momentul şi circumstanţele apariţiei articolului de presă (20.08.2024), opinia pârâtei – fost titular al completului de judecată, ce a cercetat, a apreciat şi a dispus asupra ansamblului probator în procesul penal – este, fără nicio îndoială, una care răspunde constantului interes general al publicului sub toate aspectele mai sus reţinute.

Or, prin citirea integrală /completă şi, astfel, prin înțelegerea obiectivă a titlului şi textului articolului / 20.08.2024, se constată că, în realitate, opinia / judecata de valoare a pârâtei este îndreptată, cu precădere şi, în esenţă, către Statul Român, atât ca observaţie / critică efectivă, dar şi ca simbol / mesaj general / public / social, dat fiind că, asemenea şi, totodată, în acord chiar cu titlul articolului „‘Statul de drept e în disoluție’ - Camelia Bogdan reacție dură după ce justiția a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Voiculescu”, atât tema, subiectul – ca persoană, contextul și fondul aprecierilor sale, al observaţiilor şi al mesajului său (‘Nu este pentru prima dată când Curtea de Apel Bucureşti decide în favoarea oligarhilor protejați de fosta Securitate, răsturnând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive. Statul de drept este oricum în disoluție în România, iar domnul Dan Voiculescu este caz de școală. Nu este vina lui, însă. Lupta împotriva corupției nu se poate derula pe nisipuri mişcătoare. În balanța de plăți a statului român trebuie incluse toate prejudiciile uzurpate prin conivenţa Statului... În prezent, în România, furtul banilor spălați de Securitate și de continuatorii în drepturi, adică Serviciile, este secretizat. Or, nu poţi clasifica săvârşirea unei infracțiuni’) sunt unele ce vizează şi aduc în discuţie, în esenţă şi în opinia pârâtei, lipsa unei autorităţi reale a Statului Român în exercitarea şi îndeplinirea rolului său complex din / în societatea civilă, precum cel privind descoperirea, investigarea şi sancţionarea infracţiunilor și a autorilor lor, dar şi cel privind punerea şi aducerea în executare efectivă și întocmai a unor hotărâri penale.

Prin urmare, contrar celor invocate și susținute de reclamantă, dacă cineva ar fi putut şi/sau fi trebuit să sesizeze creionarea unei imagini publice şi/sau sociale criticate şi criticabile și, totodată, și asociate, sub orice formă, cu o persoană condamnată penal în mod definitiv, iar, astfel / pentru aceste motive, și serios pusă la îndoială, acel cineva (şi singurul, de altfel) ar fi putut şi/sau ar fi trebuit să fie Statul Român, prin chiar autoritățile enumerate în articol, iar nicidecum reclamanta.

Prin urmare, raportat la ansamblul celor mai sus constatate și reţinute şi, astfel, în condiţiile în care nu s identificat nicio pretinsă faptă ilicită şi intenţionată ce ar fi fost comisă de pârâtă în dauna reclamantei, în condiţiile în care nu s-a dovedit îndeplinirea niciuneia dintre condiţiile cumulative ale unei răspunderi civile delictuale în persoana şi patrimoniul pârâtei, Tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă”.

Redăm fragmentele-cheie din decizia CA Constanța:

„Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu disp. art. 476-480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele care succed.

Cu privire la fondul cauzei, potrivit art.477 alin. 1 NCPC, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Efectul devolutiv nu vizează toate problemele de fapt şi de drept care s-au pus înaintea primei instanţe, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de către apelant. În opinia apelantului-reclamant, afirmaţiile arătate sunt denigratoare şi defăimătoare şi conţin afirmaţii factuale care trebuiau probate de intimata-pârâtă. Astfel, în limitele devoluțiunii legale dată de ceea ce s-a criticat, instanța de apel va analiza doar aceste aspecte.

În ceea ce priveşte starea de fapt incidentă în cauză, necontestată în apel, aceasta este cea reţinută de către prima instanţă, în cadrul unui interviu publicat în ziarul on line The Epoch Times, în data de 20.08.2024, cu titlul ‘Statul de drept e în disoluţie’, pârâta afirmând: ‘iar domnul Dan Voiculescu trebuie să aducă la stat nu doar prejudiciul ICA, ci şi produsul infracţiunii delapidării fondurilor Securităţii, prin Crescent şi Grivco, estimat la 4,4 miliarde de dolari, ce urmează a fi actualizaţi cu rata inflaţiei’.

Curtea reţine că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1349 Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală, acesta fiind temeiul în baza căruia se verifică în dreptul intern în ce măsură sunt întrunite sau nu condițiile pentru angajarea răspunderii civile în situația în care se invocă fapte ilicite prin care se aduce atingere dreptului respectarea propriei imagini. Reclamanta invocă un prejudiciu moral produs prin afirmațiile la adresa sa făcute de către pârâtă, cauzat de încălcarea acestui drept, aceasta considerând că i-a fost afectată imaginea socială și reputația și solicitând reparația acestui prejudiciu de natură nepatrimonială în temeiul dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. (...)

Trecând la analiza situaţiei de fapt incidente din cauză, prin prisma consideraţiilor de ordin teoretic anterioare, se reţine de către Curte, în ceea ce priveşte afirmaţiile pârâtei referitoare la reclamant, contrar primei instanţe, că este vorba despre declaraţii de fapt, care vizează imputarea explicită a unei conduite susceptibile de a îmbrăca forma unei acuzaţii de natură penală.

Curtea reține că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unei simple judecăți de valoare, exprimate într-un registru critic sau polemic, ci a unei imputări factuale stigmatizante. Afirmaţia litigioasă nu se limitează la formularea unei opinii, ci conturează, pentru cititorul obișnuit, imaginea unei persoane prin intermediul căreia s-ar fi săvârșit o infractiune de delapidare. Din această perspectivă, calificarea primei instanțe nu poate fi primită.

Prin urmare, Curtea constată că aceste afirmaţii nu se limitează la exprimarea unor opinii sau judecăți de valoare cu privire la o fază esenţială a procesului penal ori cu privire la lipsa unei autorităţi reale a Statului Român în exercitarea şi îndeplinirea rolului său complex în societatea civilă (astfel cum a reţinut prima instanţă), ci conțin, în mod evident, imputări factuale concrete, susceptibile de verificare, referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală sau asimilate acestora.

Astfel, în acord atât cu dezlegările Înaltei Curți, cât și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Radio France și alții împotriva Franței), asemenea afirmații, prin natura lor, nu pot fi tratate ca simple judecăți de valoare, ci reprezintă imputări factuale precise, pentru care autorul trebuie să dovedească existența unei baze factuale suficiente, în lipsa căreia acestea depășesc limitele protecției conferite de libertatea de exprimare.

Or, Curtea constată că pârâta nu a făcut dovada unei baze factuale suficiente care să susțină gravitatea acuzațiilor formulate. În acest sens, Curtea reţine, analizând probele administrate în cauză, extrasul ONRC (fila 183 vol. V dosar tribunal) din care rezultă beneficiarii reali ai reclamantei, precum şi adresa MJ (fila 192 vol. V tribunal) privind lipsa identificării unor informații referitoare la calitatea de beneficiar real al persoanei fizice. De asemenea, Curtea constată că înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 35-162 vol. II) de către pârâtă fac referire la ICE Dunărea şi Crescent, care nu sunt subiecte ale afirmaţiei deduse judecăţii. Prin urmare, există o discrepanță evidentă între conținutul real al datelor invocate și maniera absolută și certă în care acestea au fost prezentate publicului – ceea ce, în logica jurisprudenței europene, echivalează cu depășirea limitelor libertății de exprimare.

Chiar acceptând împrejurările reţinute de prima instanţă care ar justifica existența unui interes public, conform dezlegărilor Înaltei Curți și conform jurisprudenței constante a Curții Europene (inclusiv în cauza Bugan împotriva României), interesul public nu exonerează autorul afirmațiilor de obligația de a respecta exigențele bunei-credințe și de a dispune de o bază factuală suficientă, în special atunci când sunt formulate acuzații de natură penală.

Nu pot fi reţinute considerentele deciziei civile nr. 53A/17.01.2024, definitive (n.r. decizia dată de judecătorii CAB Camelia Bogdan și Mihai-Alexandru Mihalcea în dosarul ICA / Telepatia), sub aspectul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiului a vizat alte informatii inserate în acelaşi articol.

În consecință, în urma analizei concrete și individualizate a afirmației, Curtea constată că intimata pârâtă a depășit limitele libertății de exprimare (astfel cum acestea sunt conturate de art. 10 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 75 alin. (2) din Codul civil), fapta sa întrunind caracterul ilicit prevăzut de art. 1357 din Codul civil. Calitatea sa de fost magistrat, de expert internaţional nu suplinesc condiţia existenţei unei baze factuale. Nu în ultimul rând, nu pot fi aplicate nici normele mai largi de apreciere prin raportare la pretinsa activitate de avertizor de integritate a pârâtei. Dincolo de faptul că acest aspect a fost invocat doar în calea de atac, contrar dispoziţiilor art.478 alin.2 Cod procedură civilă, intimata nu a făcut dovada că ar fi acționat în calitate de avertizor de integritate.

Având în vedere cele expuse mai sus, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, Curtea reține că, potrivit art. 1357 din Codul civil, angajarea acesteia presupune existența cumulativă a unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției autorului. Or, în speță, fapta ilicită constă în formularea și difuzarea unor afirmații factuale grave, lipsite de o bază factuală suficientă, de natură a depăși limitele libertății de exprimare și a aduce atingere dreptului la reputație al reclamantului. Prejudiciul este unul moral, rezultând din afectarea onoarei, demnității și imaginii publice a acestuia, fiind prezumat în raport de gravitatea acuzațiilor și de amploarea difuzării lor. Legătura de cauzalitate este evidentă, întrucât atingerea adusă reputației reclamantului este consecința directă a afirmațiilor imputate pârâtului și a mediatizării acestora. În fine, sub aspectul vinovăției, Curtea constată existența culpei, întrucât pârâta a acționat fără a verifica în mod real și serios veridicitatea informațiilor, deși natura acuzațiilor impunea o diligență sporită. În consecință, toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt întrunite în cauză.

Referitor la cererea privind acordarea despăgubirilor, Curtea reţine că măsurile reparatorii de natură nepatrimonială în raport cu cele pecuniare trebuie să aibă prioritate şi, numai dacă celelalte măsuri nepatrimoniale nu sunt suficiente sau în cazul absenţei altei forme de reparaţie, se va recurge la despăgubirile prin echivalent bănesc despre care face vorbire art. 253 alin. (4), măsură văzută ca ultim remediu aplicabil în situația în care celelalte forme de reparație nu sunt suficiente. Astfel, instanțele nu sunt obligate în a opta pentru o reparaţie pecuniară a unui drept personal nepatrimonial încălcat, întrucât, astfel cum s-a arătat, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, de gravitatea încălcării drepturilor nepatrimoniale şi de întinderea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită reținută, au la dispoziţie mai multe forme de sancțiuni civile pentru repararea prejudiciului moral, pe care le pot aplica alternativ sau cumulativ. Or, raportat la circumstantele cauzei, admiterea capătului principal de cerere constituie, în sine, o reparație suficientă.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 253 alin.1 lit. b Cod civil, Curtea reţine că nu s-a făcut dovada faptului că încălcarea dreptului reclamantei încă se produce prin acțiunile pârâtei. De altfel, pretinsa conduită a pârâtei imputată de reclamantă şi considerate de aceasta denigratoare, ulterioară demarării acţiunii pendinte, constituie fapte distincte care nu fac obiectul cauzei. Având în vedere modalitatea de repararea a prejudiciului precum şi împrejurarea că afirmaţiile pârâtei nu au apărut într-o publicaţie scrisă, nu se impune obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de condamnare în condiţiile art. 253 alin.3 lit. a Cod civil.

În considerarea acestor argumente şi în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa civilă nr. 610/30.04.2025 a Tribunalului Bucureşti în sensul că va schimba în parte sentinţa civilă apelată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA GRUPUL INDUSTRIAL VOICULESCU ŞI COMPANIA SA în contradictoriu cu pârâtă BOGDAN CAMELIA, va constata caracterul ilicit al afirmaţiei realizate de pârâta la adresa reclamantei în data de 20.08.2024 (interviu Epoch Times), referitoare la infracţiunea de delapidare, urmând a fi respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Intimata-pârâtă a solicitat instanţei sesizarea CJUE (fila 196) în temeiul art. 267 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE), potrivit precizărilor depuse la dosarul cauzei (fila 196).

Conform dispoziţiilor art. 267 TFUE, când în faţa unei instanţe a unui stat membru UE se invocă o chestiune legată de interpretarea tratatelor (art. 1 lit. a) sau validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii (art. 1 lit. b), poate fi activat mecanismul procedurii preliminare. Prin această procedură, instanţa naţională poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară CJUE să se pronunțe cu privire la această chestiune.

Potrivit documentului intitulat ‘Recomandări în atenţia instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare’, publicat în Jurnalul Oficial al UE C 439, 25.11.2016, o trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă în special atunci când se ridică în fața instanţei naţionale o nouă chestiune de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau atunci când jurisprudența existentă nu pare să furnizeze clarificarea necesară într-un cadru juridic sau factual inedit.

Curtea reţine că instanţele naţionale nu sunt obligate să trimită o întrebare referitoare la interpretarea dreptului comunitar formulată în cauza dedusă judecăţii lor în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinenţă, în alţi termeni, în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, acesta nu ar putea avea nicio influenţă asupra soluţionării litigiului (Cauza CILFIT -C-283/81).

Or, raportat la întrebările şi argumentele invocate în susţinerea cererii de sesizare (aspecte penale ori referitoare la protecţia avertizorilor sau magistraţilor) şi la considerentele reţinute care au condus la admiterea apelului, Curtea constată că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, astfel încât va respinge cererea de sesizare a CJUE”.

* Citiți aici întreaga sentință a Tribunalului București

* Citiți aici întreaga decizie a CA Constanța