Cu aproape trei ani de închisoare executați și apoi achitată în calea revizuirii, avocata Mihaela Lupu, fostă Bodîrlău (foto) continuă relatările despre experiența trăită la Penitenciarul Târgșor.

Primul episod – intitulat „Primii pași în iad” - poate fi citit aici.

Redăm cele mai noi dezvăluiri făcute pe Facebook de avocata Mihaela Lupu despre perioada petrecută la Penitenciarul Târgșor și caricatura postată de aceasta:

„Ceasul 'periculos' și cea mai mare operațiune antidrog din Târgșor

Când trebuia să 'mi se bage mințile în cap' și să înțeleg cine este șeful, își făcea apariția personajul principal al zilei: șefa de la văcuțe. Așa am poreclit-o eu. Purta tabla aceea pe coadă cu atâta mândrie, încât aveai impresia că fără ea penitenciarul nu ar mai fi putut funcționa.

Într-o dimineață geroasă de ianuarie urma să ies, pentru câteva ore, din iadul numit Penitenciarul Târgșor. Eram citată la Parchetul General, unde aveam calitatea de persoană vătămată. Eram fericită. Nu pentru drum, ci pentru că aveam speranța că, în sfârșit, cei care îmi fabricaseră probe și îmi distruseseră viața vor răspunde pentru ceea ce făcuseră.

La ora șase dimineața am fost scoasă din camera 33 și dusă în celebrul PPD. Acolo mă aștepta șefa de la văcuțe. Mi-a făcut percheziția corporală și mi-a controlat rucsacul. La un moment dat și-a oprit privirea asupra mâinii mele și, cu un zâmbet ironic, a spus:

— Fă, creato, ce ceas frumos ai! Este Lolo…

Am ales să nu-i răspund. Era clar că orice replică ar fi fost inutilă.

După control mi-a spus:

— Hai, creato, mergem în cameră. Lași rucsacul. Acolo unde mergi nu ai nevoie nici de cărți, nici de coli de scris.

Ne-am întors în camera 33. A deschis vizeta și a strigat-o pe Borzoș – copilul PNT ului. Executa o pedeapsă pentru omor și era încadrată la GSR, fiind considerată o persoană cu grad ridicat de risc.

Paradoxal, dintre toți oamenii pe care i-am întâlnit în acea perioadă, tocmai ea avea să-mi ofere unul dintre cele mai frumoase gesturi de omenie.

Parcă presimțise că mă voi întoarce în cameră înainte de plecare. Îmi pregătise o pungă în care pusese un croissant, o pungă de covrigei, o sticlă de Cola și, ascunse cu grijă, patru coli de hârtie.

Mi-a întins punga și mi-a spus simplu:

— Mamă, ia-le. O să-ți prindă bine.

N-am apucat nici să-i mulțumesc. Șefa de la văcuțe a luat imediat punga, a început să o controleze și, râzând, a spus:

— Ia uite, fă, creato, ce grijă are Borzoș de tine…

Nu am băgat-o în seamă. Am luat punga și am urcat în dubă fără să bănuiesc că, peste doar câteva ore, acea pungă avea să declanșeze cea mai mare operațiune antidrog din istoria Târgșorului.

Am fost duși mai întâi la Curtea de Apel București, iar de acolo am fost preluată de escorta de la Rahova și transportată la Parchetul General.

Audierea a durat aproximativ o oră. Pentru prima dată după mult timp aveam senzația că respir alt aer decât cel dintre zidurile penitenciarului.

La final, procurorul a ieșit împreună cu mine pentru a mă preda escortei.

Și atunci și-a făcut din nou apariția șefa de la văcuțe.

— Fac percheziție!

Primul lucru asupra căruia și-a oprit privirea a fost… ceasul meu.

Același ceas cu care plecasem dimineață din penitenciar.

Același ceas pe care îl văzuse.

Același ceas pe care îl comentase ironic câteva ore mai devreme.

Numai că, dintr-odată, memoria îi dispăruse miraculos.

S-a purtat ca și cum nu aș fi avut acel ceas când plecasem din penitenciar și a început să insinueze că l-aș fi primit în timpul audierii, de la procuror.

Am rămas fără cuvinte. Cu doar câteva ore înainte îl văzuse, îl verificase și îl comentase. Acum se prefăcea că îl vede pentru prima dată.

A urmat controlul pungii primite de la Borzoș.

Interesant este că nu a verificat tot.

Croissantul nu prezenta niciun interes.

Sticla de Cola era perfect nevinovată.

În schimb, a desfăcut doar punga cu covrigei, unde a găsit niște pastile și un fond de ten.

Concluzia a venit instantaneu:

— Procurorul ți le-a dat!

În mintea mea mă întrebam dacă nu cumva urma să fie cercetat penal și croissantul pentru complicitate.

Drumul spre Târgșor a fost lung.

Pe tot parcursul lui îmi repeta:

— Stai liniștită, creato… este o greșeală.

Aveam să aflu foarte repede că nu era nicio greșeală.

Ajunsă înapoi la Târgșor, în jurul orei 15:30, șefa de la văcuțe a intrat triumfătoare, de parcă tocmai capturase cel mai periculos infractor din România.

A dat alarma în tot penitenciarul. După agitația creată, ai fi zis că descoperise un cartel internațional, nu o deținută care se întorcea de la Parchetul General.

În câteva minute au început să apară gardieni din toate turele. Cred că erau aproape șaizeci. Priveau spre mine de parcă urma să scoată cineva un arsenal de sub hainele mele.

Din momentul acela au început și înjurăturile.

— Cine p… mea ești tu?

— Ce p… mea ai crezut, că faci tu legea aici?

— Lasă că-ți băgăm noi mințile în cap!

— Te crezi prea deșteaptă? Ai ajuns unde trebuie!

Fiecare simțea nevoia să mai adauge o înjurătură sau o amenințare, de parcă participau la un concurs în care câștiga cel care mă umilea cel mai tare.

A urmat un șir nesfârșit de percheziții: dezbracă-te, îmbracă-te, întoarce-te, ridică mâinile, iar dezbracă-te… Totul a durat aproape opt ore.

La un moment dat mi-am spus în gând că, dacă tot au fost deranjați din 'grajdul' lor și mobilizați în asemenea efectiv, probabil intenția era să-mi 'umple frigiderul cu carne', cum se spune în popor, adică să mă bată zdravăn.

Norocul meu a fost că planul nu le-a ieșit. Când taurul cu grade s-a apropiat amenințător și era gata să treacă de la vorbe la fapte, un coleg de-al lui, un băiat firav și vizibil stânjenit, i-a spus:

— Șefu’, nu da… Este avocat și o să aveți probleme.

Pentru câteva clipe s-a făcut liniște. A fost suficient cât să scap de ceea ce părea inevitabil. Cum nu găseau nimic, taurul cu grade devenea tot mai nervos.

Amenințările nu funcționau.

Umilințele nu funcționau.

Așa că a trecut la următorul nivel.

A dispus sesizarea BCCO.

În scenariul lor devenisem o mare traficantă de droguri. Chipurile, procurorul îmi dăduse droguri, tehnică de înregistrare și cine mai știe ce. Cred că, dacă mai stăteam puțin, descopereau că eram și capul unei rețele internaționale.

Nici asta nu a fost suficient.

A ordonat percheziționarea întregii secții și le-a spus fetelor că 'creata le-a turnat', că eu aș fi spus că ascund produse cosmetice primite de la polițiste. Scopul era simplu: să le întoarcă împotriva mea și să mă lase pe mâna lor.

Numai că planul a eșuat.

Fetele nu l-au crezut.

Mă cunoșteau prea bine.

În tot acest haos și-a făcut apariția și taurul cel mare. Un bărbat masiv, gâfâind de nervi, care semăna izbitor cu Obelix. S-a apropiat de mine și, cu un limbaj care sigur nu se învăța la Academia de Poliție, mi-a spus:

— Ia ascultă, fă! Cine te crezi tu? Că-ți dau două…

În clipa aceea a apărut salvarea mea.

Un băiat firav și rușinat, care era și el acolo, i-a spus încet:

— Șefu’, nu da. Este avocat și o să aveți probleme.

Pentru câteva secunde s-a făcut liniște.

Și, datorită acelor câteva cuvinte, am scăpat de o bătaie care părea inevitabilă.

La sfârșitul zilei, marea operațiune antidrog se încheiase spectaculos.

Nu se găsiseră droguri.

Nu se găsise nicio tehnică de înregistrare.

Nu se confirmase niciunul dintre scenariile construite cu atâta înverșunare.

Rămăseseră doar câteva rapoarte, opt ore de umilință, un ceas care, în aceeași zi, fusese văzut, admirat, apoi 'uitat' convenabil, și o zi pe care nu o voi uita niciodată.

Și toate acestea doar pentru a-mi 'băga mințile în cap'”.

Dezvăluirile făcute de avocata Mihaela Lupu la Lumea Justiției: