5 august 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Aleluia cu proba inregistrarilor! INEC a recunoscut in dosarul ex-procurorului DNA, Ion Ciofu, ca in Romania nu se poate stabili cu certitudine daca o inregistrare este autentica! (Expertiza)

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

1 mai 2011 13:48
Vizualizari: 14344

Dosarul in care a fost trimis in judecata de catre procurorii anticoruptie fostul procuror din Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, Ion Ciofu (la randul sau fost procuror DNA - foto 1), impreuna cu afacerista Maricica Iovita (foto 2), pentru luare, si respectiv dare de mita, dosar aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie este la un pas sa arunce in aer toate dosarele instrumentate de procurori, care au la baza probatoriului interceptarile audio. Asta pentru ca Gheorghe Pop, unul dintre expertii INEC-ului, desemnat de instanta Inaltei Curti sa analizeze mai multe discutii interceptate dintre Ciofu si Iovita, a scris negru pe alb in raportul sau de expertiza “actualmente nu exista metodologii sau standarde prin intermediul carora sa se stabileasca cu certitudine daca o inregistrare audio/video obtinuta prin interceptarea comunicatiilor este autentica!” Prin urmare, atata timp cat in Romania nu exista o cale certa prin care sa se confirme fara putinta de tagada autenticitatea unei inregistrari, aceasta nu poate fi considerata autentica, si, pe cale de consecinta, trebuie inlaturata ca proba, pentru ca dubiul trebuie sa ii profite inculpatului conform principiului “in dubio pro reo”.


Expertul Pop, desemnat sa spuna daca inregistrarea este autentica, a cerut raspuns instantei la aceasta problema

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, printr-o incheiere din 7 decembrie 2010, pronuntata in dosarul numarul 745/1/2007, in care au fost inculpati pentru fapte de coruptie fostul procuror DNA Ion Ciofu si Maricica Iovita, ca un expert din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice (INEC) sa se pronunte asupra autenticitatii interceptarilor din acest caz, mai cu seama ca acestea fusesera contestate de cei doi inculpati. In 1 martie 2011, la dosarul de la Inalta Curte a ajuns adresa cu numarul 1026/2010, transmisa de INEC, cu semnatura expertului Gheorghe Pop, care, in mod surprinzator, solicita instantei sa spuna daca inregistrarile puse la dispozitia sa pentru expertiza sunt autentice sau nu. Adica exact ceea ce trebuia stabilit prin expertiza. “Va rugam totodata sa certificati autenticitatea inregistrarilor sau sa confirmati daca inregistrarile puse la dispozitie reprezinta inregistrarile originale, ori duplicate eliberate de autoritati competente”.

Pop: “Nu se poate stabili cu certitudine daca o inregistrare audio/video obtinuta prin interceptarea comunicatiilor este autentica”

In raportul de expertiza nr 46, din 21 martie 2011, intocmit si semnat de catre expertul Gheorghe Pop, acesta a ajuns la cateva concluzii interesante, printre care si aceea ca, in acest moment, in Romania nu se poate determina, fara putinta de tagada, autenticitatea unei interceptari. Ba mai mult, daca de la momentul interceptarii unei discutii pana la momentul expertizarii interceptarii a trecut prea mult timp, s-ar putea ca aceasta sa fie distrusa in totalitate, din cauza conditiilor improprii de stocare. Este interesant de vazut daca instantele din Romania, dupa acest raport de expertiza, vor incepe sa refuze interceptarile ca probe in dosarele penale, sau ii vor crede pe procurori pe cuvant, cam ca si pana acum.

Iata concluziile expertului Pop:“Actualmente nu exista metodologii sau standarde prin intermediul carora sa se stabileasca cu certitudine daca o inregistrare audio/video obtinuta prin interceptarea comunicatiilor este autentica. Pentru ca acestea sunt stocate pe discuri dure sau alte suporturi digitale, interventia asupra lor este posibila, iar detectia urmelor unei interventii nu este sigura in acest caz”. Mai mult, cu privire la prezervarea unor astfel de probe, expertul a sustinut ca: “(…) este posibil ca inregistrarile in litigiu sa reprezinte copii dupa inregistrari autentice, insa nu se poate verifica daca in intervalul scurs de la capturarea evenimentelor acustice continute de inregistrarile in litigiu, acestea au fost alterate in sensul modificarii continutului”.

* Cititi aici adresa expertului INEC catre Inalta Curte!

* Cititi aici Raportul de expertiza criminalistica al expertului Gheorghe Pop, de la INEC!

Comentarii

# bianca date 1 mai 2011 14:23 -2

ciofu e dovada ca, in ciuda faptului ca interviurile pt dna incearca sa selecteze doar procurori integri , tot mai patrund unii nechemati in aceasta structura . e valabil si pt diicot.

# grecu date 1 mai 2011 14:44 -2

fugiti bre de aici cu expertu lu ..... daca nu stie carte luati din vest, adica la ala kaltabosii au fost din camila nu din pork? fugi de aici : excrocul tot escroc! trebuie dat cu boata toti pungasii, ascultarea moarte n'are! - tara e plina de hoti, si voi va feriti sa-i prindeti??!!

# rusinica date 1 mai 2011 17:15 +3

nu stie daca e autentica, nu stie daca e o copie, nu poate constata daca s-au efectuat modificari pe inregistrare dar in schimb face aprecieri subiective ca nu exista metodologii si standarde de stabilire a autenticitatii unei inregistrari audio-video si ca e posibil sa se fi facut interventii pe inregistrare dar nu poate stabili daca acestea au fost chiar efectuate. O mizerie de ,,expertiza" iar individa asta nu are pregatirea necesara pentru a fi expert. Expertul trebuia sa se pronunte numai din punct de vedere tehnic-ingineresc asupra obiectivelor cerute. Prin faptul ca si/a depasit competentele facand aprecieri asupra aspectelor de ordin legislativ ori asupra vinovatiei/nevinovatiei unei persoane demonstreaza pe deplin ca tovarasa expert a ,,pus botu la savarina".

# cleste date 1 mai 2011 20:14 0

rusine celor de la dna...facatura ordinara ...pacat ca anumiti procurori din dna platesc pentru anumiti borfasi cu legitimatie portocalie...barfe...doar barfe...madam procuror de la dna care l=a executat pe ciofu il are pe sotu proc la piccj...apoi cucoana a fost pusa de Z. la csm...mare rusine ptr cei de la dna...cucoana respectiva cred ca are o mare slabiciune ptr av mihai b @ company...la fel si sotul doamnei

# Bily date 1 mai 2011 23:38 +2

Cand spune directoarea Chivu adevarul? In adresa catre instanta sau in 17.01.2011 in comunicatul INEC de pe site-ul institutiei?

# Joel date 2 mai 2011 02:27 +3

Directoarea Chivu de la INEC este o infractoare, Tribunalul Constanta i-a anulat o expertiza pentru ca s-a intalnit cu partea inainte de finalizarea expertizei. Pare-se ca Predoiu si Bica, cu acordul marsaj al SRI, numesc la conducerea INEC numai infractori, ca sunt usor de santajat si de manevrat. Dupa Dumitrescu Cristian acum au gasit alta scursura din INEC, pe Chivu Marilena.

# John date 2 mai 2011 07:45 +4

Gheorghe Pop este unul dintre "expertii" minune de la INEC, angajati peste noapte si declarati experti la apelul bocancilor, pentru a face expertize la comanda. Pazea ca mai vin si alte expertize audio/video "Made in INEC", cu dedicatii speciale pentru greii care nu bat din calcaie unde trebuie.

# Catani date 2 mai 2011 08:40 +2

Mafia din INEC loveste fara retineri atunci cand este santajata. Predoiu si Bica, subordonati serviciilor, vor trage sfori in continuare prin intermediul INEC. Cele mai potrivite persoane pentru a conduce INEC-ul sunt nulitatile. Nu veti gasi pe Internet nicio lucrare stiintifica publicata de Chivu, Betiu, Dumitrescu sau alti analfabeti din INEC, dar in schimb isi dau cu parerea despre expertizele audio/video.

# Catani date 2 mai 2011 08:56 -1

Mafia din INEC loveste fara retineri atunci cand este santajata. Predoiu si Bica, subordonati serviciilor, vor trage sfori in continuare prin intermediul INEC. Cele mai potrivite persoane pentru a conduce INEC-ul sunt nulitatile. Nu veti gasi pe Internet nicio lucrare stiintifica publicata de Chivu, Betiu, Dumitrescu sau alti analfabeti din INEC, dar in schimb isi dau cu parerea despre expertizele audio/video.

# Corrado date 2 mai 2011 12:03 -4

Inseamna ca nu stiti unde sa cautati pe internet. Mai sapati, veti gasi lucrari.

# Catani date 3 mai 2011 00:59 +2

2 Mai 2011, cautari Google de articole stiintifice (expert, expertiza, grafica, criminalistica, forensic, forensic handwriting, car crash accidents) publicate de Chivu Marilena, Betiu Grigoras, Dumitrescu Cristian: rezultate zeo (zero). Conform HG 458/2009, INEC nici nu mai are ca obiect de activitate cercetarea stiintifica, astfel ca publicarea de articole stiintifice nu are relevanta d.p.d.v. al legislatiei INEC. Nu toti suntem fraieri, stim foarte bine ce scursuri zac in INEC si pe ce criterii politice se rotesc la conducerea INEC.

# Bily date 3 mai 2011 22:30 +1

Da-ne tu link-ul cu articole publicate de triada. Eu am gasit doar un articol scris de Rusitoru si Betiu si publicat in revista Sandei (R. Stanoiu), revista care este scrisa pe hartie igienica, nu are comitet director si nu are nici un fel de clasificare. 

# Catani date 4 mai 2011 07:12 +1

Revista doamnei "Sanda" nu este clasificata CNCSIS, iar hartia acelei reviste suporta multe... Vedeti aici ce inseamna reviste clasificate CNCSIS sau ISI, factor de impact s.a.: http://systems.cs.pub.ro/resources/phd/module-studiu/phd2008-1-capacitate-publicare/capitolul-1-clasificarea-publicatiilor-stiintifice.pdf

# dorina date 2 mai 2011 14:17 +1

Raportul de expertiză la care se face referire ( nr.46 din data de 21 martie 2011 întocmit de expert Gheorghe Pop) a fost întocmit în Dosarul nr. 10753/1/2008 al ICCJ, dosar privind pe Păcuraru Paul (fost ministru al muncii) şi Morega Dan şi nicidecum în dosarul invocat în articol.

# NUTI date 2 mai 2011 14:37 -2

Dorina, revino-ti! Uita-te cu atentie si-o sa vezi ca CIOFU si IOVITA au fost chemati la INEC, pentru ACEASTA expertiza. Asta ca sa vezi ca nu e in dosarul in care zici tu.

# dorina date 2 mai 2011 14:43 0

Nu am de ce să îmi revin. Verifică pe portalul ICCJ şi vei observa că dosarul despre care vorbeşti are nr. 745.1/1/2007 şi priveşte pe Ciofu, iar raportul de expertiză a fost efectuat în cauza cu nr. 10753/1/2008

# Stefy date 2 mai 2011 16:38 0

E o problema majora acolo. Raportul de expertiza indica alt numar de dosar decat cel al lui Ciofu. In plus, se refera la convorbiri din 2007, or lui Ciofu i se retinusera in sarcina fapte savarsite pana in 2006. Acum nu stiu daca s-a depus gresit la dosar alt raport ori a gresit reporterul :D

# DOREL date 3 mai 2011 02:41 +2

Nu va certati pe amanunte, este intr-adevar vorba de dosare diferite (1. Ciofu-Iovita 2. Pacuraru- Morega), ceea ce vrea sa spuna articolul e ca DNA + INEC joaca alba - neagra cu inregistrarile: ba sunt originale, ba nu sunt originale, ba sunt copii ale unor originale, ba sunt clone, ba sunt prelucrate, asa ca sa-i zapaceasca pe judecatori. Bineinteles ca unii dintre ai de-abia asteapta sa fie zapaciti, ca sa aiba cum sa se spele pe maini ! Istorie: asa au fost condamnati Lidia Peter (av.), Bojinca, Acatrinei, Fesiuc (magistrati !), pe inregistrari trucate, Flavius Crasnic (procuror anchetator) si Irina Kuglay (procuror de sedinta) stiu cum a fost ! Poate ne spun cum dorm ei noaptea, nu-i viseaza niciodata pe nevinovatii care au facut ani de inchisoare pe inregistrari falsificate ?

# Felix date 3 mai 2011 22:16 +2

Indiferent de dosarul in care a fost facuta, aceasta expertiza este aberanta ! Acesta este doar unul din efectele angajarilor frauduloase la INEC facute prin incalcarea OMJ. Stati sa vedeti ca dupa patru ani de facaturi in INEC, expertii lu' peste, facuti la apelul bocancilor de Predoiu si Bica, vor deveni experti criminalisti autorizati. Atunci sa te tii, cand oamenii vor avea nevoie sa se apere cu experti criminalisti autorizati dar acestia vor fi exact actualii experti din INEC, oameni acoperiti ai SRI si care habar n-au sa faca o expertiza.

# Messi date 3 mai 2011 22:28 0

Oare cum dorm judecatorii care au acceptat in instanta ca traducerea sa fie facuta de o persoana care nu cunoaste limba inculpatului, dar are o autorizatie emisa fraudulos de MJ ? Sau cum dorm judecatorii cand dispun expertize audio/video la INEC desi stiu ca expertii acestei institutii au fost angajati fraudulos si sunt niste ilustri incompetenti in acest domeniu ? Unde mai este intelepciunea judecatorului in aceste conditii ? Si buna sa credinta ? Dar a procurorilor care si-au construit dosarele pe inregistrari audio/video trucate si expertize frauduloase la INEC ? Ce vor face peste ani aceeasi procurori si judecatori care astazi se fac ca nu vad neregulile din INEC, daca vor ajunge ei insisi victime in baza unor inregistrari expertizate fraudulos la INEC ? Propun sa facem o lista cu magistratii care abuzeaza de expertizele audio/video frauduloase ale INEC si, daca vor avea probleme personale peste ani sau vor deveni avocati si vor contesta expertizele INEC, sa le amintim de propriile lor abuzuri din trecut.

# CG date 3 mai 2011 22:40 -2

Exista literatura internationala de specialitate si manuale de bune practici care permit expertizarea inregistrarilor audio/video digitale. Unele dintre ele sunt dezvoltate chiar de un roman: http://www.aes.org/e-lib/browse.cfm?elib=15502, http://www.forensicav.ro/download/ENFSI-FSAAWG-BPM-ENF-001-20090615.pdf, http://www.aes.org/e-lib/browse.cfm?elib=14835.

# horia date 3 mai 2011 22:50 0

Sa vedem cum raspunde acum Bica. Nu cu mult timp in urma se lauda ca expertii pe audio-video de acum din INEC nu sunt facuti la apelul bocancilor, ci au facut aceleasi cursuri si au aceleasi programe cu Grigoras!!!!!!!!!! Dar de la Grigoras nu a plecat nicio aberatie ca cea din acest raport. Sa vedem cum raspunde si de banii cheltuiti de MJ si INEC cu deplasari in SUA pt acestia. Au plecat boi si s-au intors vaci. Ba nu, au venit insotiti de hamali pt cumparaturile din listele lui Bica, Dumitrescu, Chivu, Betivu si restul gastii

# CG date 3 mai 2011 23:06 -3

Exista literatura internationala de specialitate si manuale de bune practici care permit expertizarea inregistrarilor audio/video digitale. Unele dintre ele sunt dezvoltate chiar de un roman: http://www.aes.org/e-lib/browse.cfm?elib=15502, http://www.forensicav.ro/download/ENFSI-FSAAWG-BPM-ENF-001-20090615.pdf, http://www.aes.org/e-lib/browse.cfm?elib=14835.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.08.2021 – Ambasadorul si-a pus poza cu tatucul Iohannis (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva