MAGISTRATII VOR LEGEA GRATIERII – Contrar propagandei institutiilor de forta, asociatiile profesionale ale magistratilor au transmis ministrului Justitiei ca este necesara o lege a gratierii. Asociatia Procurorilor din Romania: "Toate opiniile exprimate au fost in favoarea unei legi a gratierii pedepselor, dar opiniile au fost impartite in privinta necesitatii unei legi a amnistiei... In privinta raspunderii magistratului s-a convenit sa fie analizate dispozitiile legale"
Asociatiile profesionale ale magistratilor s-au intalnit marti, 10 ianuarie 2017, la Ministerul Justitiei cu noul ministru Florin Iordache, dupa ce acesta a chemat reprezentatii celor mai importante asociatii care reprezinta interesele si drepturile judecatorilor si procurorilor pentru a discuta modificarile care se impun cu privire la Legile Justitiei si nu numai. La scurt timp dupa finalizarea discutiilor, Asociatia Procurorilor din Romania condusa de procurorul Constantin Sima (foto) a transmis redactiei Lumeajustitiei.ro un comunicat de presa in care anunta ca in cadrul discutiilor s-a vorbit despre legea raspunderii magistratilor, despre salarizarea magistratilor, dar si despre posibilitatea adoptarii unei legi privind amnistia si gratierea.
Potrivit comunicatului semnat de prof.univ.dr. procurorul Constantin Sima, in cadrul discutiilor cu ministrul Justitiei Florin Iordache, membrii asociatiilor profesionale ale magistratilor s-au exprimat in favoarea unei legi de gratiere a pedespelor. Pozitia reprezentantilor magistratilor vine in contradictie cu informatiile lansate in spatiul public de anumite institutii de forta, care au sustinut pana recent ca magistratii nu isi doresc o lege a gratierii.
In acelasi comunicat APR precizeaza ca asociatiile profesionale ale magistratilor si-au exprimat acordul cu privire la constituirea unui grup de lucru care sa analizeze legile privind organizarea justitiei dar si Codul de procedura penala si Codul de procedura civila.
Prezentam in continuare comunicatul Asociatiei Procurorilor din Romania din data de 10 ianuarie 2017:
"Azi, 10 ianuarie 2017, Ministrul Justitiei, domnul Florin Iordache, a invitat asociatiile profesionale ale magistratilor la o intalnire de lucru.
Mai exact, ministrul justitiei a dorit sa cunoasca problemele pe care asociatiile profesionale le considera prioritare la acest inceput de mandat.
Au participat judecator Andreea Ciuca, Vicepresedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Judecator Mariana Croitoru si judecator Madalina Afrasinie, membri in Consiliul Director al Asociatiei Magistratilor din Romania, judecator Dana Garbovan, Presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, procuror Constantin Sima, Presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania.
Fiecare participant si-a exprimat opinia cu privire la problemele foarte importante cu care se confrunta azi magistratii.
Astfel, s-a convenit sa fie examinate cu atentie erorile in aplicarea legii salariale si sa fie indreptate in conformitate cu decizia Curtii Constitutionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
Asociatiile profesionale au fost de acord cu constituirea unui grup de lucru care sa revada legile privind organizarea justitiei dar si Codul de procedura penala si Codul de procedura civila.
In privinta raspunderii magistratului s-a convenit sa fie analizate dispozitiile legale in vigoare in raport cu prevederile legislatiei europene in domeniu.
Toate opiniile exprimate au fost in favoarea unei legi a gratierii pedepselor, dar opiniile au fost impartite in privinta necesitatii unei legi a amnistiei.
Asociatia Procurorilor din Romania si-a exprimat acordul cu privire la eventualitatea adoptarii unei legi de gratiere pentru unele infractiuni si amnistie pentru alte infractiuni, cu conditia ca infractiunile in cauza sa fie de o gravitate mica sau moderata."
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Adevarul 10 January 2017 15:39 +15
# mitică 10 January 2017 18:44 +9
# unul din lumea cea mare 11 January 2017 00:29 -1
# DODI 10 January 2017 15:40 +14
# avocat traditional 10 January 2017 15:50 +8
# Sergiu 10 January 2017 16:54 +11
# Sandu 10 January 2017 17:52 +9
# Gogu 10 January 2017 18:09 -2
# Dya 10 January 2017 18:29 +4
# Ionut 10 January 2017 18:58 +1
# Ultimul Charlot 10 January 2017 19:28 -4
# Relu Mielu 10 January 2017 19:48 -3
# ION 10 January 2017 20:00 +8
# steluta 10 January 2017 20:12 +5
# ION 10 January 2017 21:01 +7
# Nicu 11 January 2017 01:58 +1
# livia 11 January 2017 07:39 0
# Adina 11 January 2017 16:32 0
# Edelweiss - Rarinc de Bucovina 11 January 2017 17:09 +1