24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Candidat la CSM: Marele Dan Lupascu vrea sa-l elimine din Consiliu pe ministrul Justitiei

Scris de: | pdf | print

18 August 2010 13:29
Vizualizari: 6687

Fara indoiala unul dintre cei mai cunoscuti judecatori din Romania, magistratul Dan Lupascu, membru al CSM si primul presedinte al Consiliului in perioada 2005 – 2006, candideaza pentru un nou mandat de sase ani. Judecatorul Dan Lupascu este si presedinte (suspendat e drept) al Curtii de Apel Bucuresti – cea mai importanta curte de apel din tara. Veritabil lider in breasla sa, Dan Lupascu a fost si este cel mai activ membru al CSM, una din prioritatile sale constante fiind desprinderea Justitiei fata de factorul politic. Chiar si cu pretul unor divergente verbale cu presedintele Traian Basescu, atunci cand cel din urma, la sedintele Consiliului, a atacat sistemul judecatoresc. In calitatea sa de candidat la CSM, judecatorul Dan Lupascu a acordat un interviu exclusiv pentru Lumeajustitiei.ro, in care si-a expus prioritatile pentru viitorul mandat.  

 

 

 

Primul lucru care se reproseaza din interiorul sistemului judecatoresc actualilor membri ai CSM, care vor sa mai obtina un nou mandat, este ca o asemenea candidatura nu ar trebui validata. Cum comentati?

Constitutia revizuita in 2003 stabileste durata mandatului de sase ani, fara vreo precizare cu privire la interdictia de a avea si un alt mandat. Dupa dispozitia constitutionala, a fost adoptata Legea nr. 317/2004, in aceeasi formulare. Ulterior, prin Legea 247/2005 a fost modificata legea CSM-ului, introducandu-se interdictia pentru un alt mandat. Chestiunea in discutie ridica o eventuala problema de constitutionalitate, care ar putea fi transata in cadrul stabilit de Legea 47/1992 a Curtii Constitutionale, in ipoteza unui proces in curs, precum si o problema de aplicare a legii in timp, in sensul ca modificarea a intervenit in cursul mandatului. Asupra acestor probleme de drept, daca va fi cazul, se vor pronunta instantele legal investite.

Va asteptati sa vi se conteste candidatura si daca da, va exista timpul necesar ca instanta constitutionala sa se pronunte pe exceptia care va fi invocata?

Nu cred ca in mod special este vizata candidatura mea, ci se pune problema de principiu a posibilitatii de a avea un nou mandat pentru toti membrii in functie. Daca vor exista aceste contestatii, este posibil sa se prelungeasca procedura, insa legea prevede suficiente mijloace procedurale pentru o judecata care sa se incadreze in termenele stabilite de calendarul alegerilor CSM. Am in vedere, de exemplu, preschimbarea de termen si o judecata cu celeritate.

In cazul in care veti fi reales, va ramane in continuare blocat postul dvs. de presedinte al Curtii de Apel Bucuresti, care a ramas practic in suspensie?

Dupa parerea mea a fost o greseala instituirea caracterului permanent al activitatii la CSM, pentru ca intr-o oarecare masura se pierde contactul cu activitatea instantelor si parchetelor, si pentru destula vreme. Eu, practic, in 2007 am fost fortat sa optez pentru varianta activitatii permanente – reamintesc de criticile din raportul de tara de la acea vreme. In ipoteza in care voi fi reales, si am facut publica intentia mea, le-am spus clar colegilor ca voi demisiona imediat din functia de presedinte al Curtii de Apel Bucuresti unde mai am un rest de mandat de un an si sase luni, pentru a deschide competitia la functiile de conducere.

Cum ati caracteriza primul dvs. mandat si ce intentionati sa realizati suplimentar in cel de-al doilea, daca veti fi ales?

A fost un mandat destul de greu si, practic, am luat-o de la zero. Sa ne amintim de ianuarie 2005 cand Consiliul in actuala formula se punea pe picioare fara personal propriu, fara sediu, cu trei functionari de la MJ, avea o singura sala de sedinte, si aceea la INM, fara dotari. Pe langa conditiile de functionare au fost si atacurile nejustificate si permanente la care a fost supus CSM-ul, inclusiv din interiorul sistemului. Cu toate acestea institutia a reusit sa reziste taifunelor si a reusit in pofida unor critici sa aduca stabilitatea in sistemul judiciar si niste imbunatatiri majore cum ar fi: s-au pus bazele functionarii instantelor si parchetelor prin adoptarea legislatiei secundare; s-a instituit un nou sistem de promovare in functii de conducere si functii de executie; s-a constituit aparatul CSM si Inspectia Judiciara care a preluat atributiile de la Ministerul Justitiei, Parchetul General si parchetele curtilor de apel; s-a adoptat ghidul de bune practicii in comunicarea dintre magistrati si mass media; s-au constituit comisiile de specialitate etc. In cazul in care voi fi investit cu un nou mandat, principalele mele prioritati sunt urmatoarele: consolidarea independentei Justitiei in acord cu standardele internationale - si aici as puncta adoptarea unui act normativ care sa stabileasca pozitia si importanta Justitiei in cadrul democratiei constitutionale; transferul bugetului instantelor si a celorlalte elemente patrimoniale la Inalta Curte; delimitarea normativa a competentelor Inspectiei Judiciare fata de cele ale autoritatilor de audit public. In varianta revizuirii Constitutiei, voi milita pentru schimbarea componentei CSM, in sensul ca in locul ministrului Justitiei sa fie inclus un al treilea reprezentant al societatii civile, pentru inlaturarea oricarei influente politice si largirea participarii societatii civile, precum si conferirea dreptului CSM de a numi o parte dintre membrii Curtii Constitutionale (asemeni celorlalte autoritati statale). Am in vedere si ridicarea monitorizarii pe Justitie; redimensionarea schemelor de personal la instante si parchete in raport de media incarcaturii pe dosare, cu luarea in considerarea a volumului optim de activitate; imbunatatirea imaginii publice a magistratului si cresterea increderii in Justitie, prin masuri de consolidare a relatiei cu presa, inclusiv prin cresterea gradului de participare a reprezentantilor CSM si a purtatorilor de cuvant de la instante si parchete la activitatile mass-media; solutionarea cu celeritate de catre Inspectia Judiciara a lucrarilor privind semnalarile din presa in legatura cu pretinsa conduita necorespunzatoare a unui magistrat; angajarea de specialisti cu experienta in domeniul comunicarii.

Aveti in prima faza a campaniei electorale ca adversar pe judecatoarea Doina Anghel, tot de la Curtea de Apel Bucuresti, iar in faza a doua veti avea sapte contracandidati pe curtile de apel. Ce sanse va dati?

Egale cu ale tuturor celorlati candidati. Sunt un sustinator al egalitatii de sanse.

Exista speranta ca Justitia romana sa se faca vreodata bine? Care ar fi schimbarile de substanta care pot garanta un act de justitie profesionist si impartial?

In primul rand cred ca este gresita viziunea reformei Justitiei. In sensul ca in mare masura, viciile fundamentale ale sistemului (subfinantarea, sedii improprii, lipsa cronica de personal etc) nu si-au gasit o rezolvare pana in prezent. Justitia nu se poate infaptui in orice conditii, iar reforma reala se face zi de zi in salile de judecata, in unitatile de parchet. Trebuie asigurate in primul rand conditiile necesare, apoi legislatia si sunt mari asteptari de la cele patru coduri si alte legi, dar si pregatirea magistratilor si altele...

Si pe aspect disciplinar?

S-au adus o serie de modificari mecanismului disciplinar, unele benefice, altele discutabile. Ar putea fi multiplicata paleta de sanctiuni disciplinare, s-ar putea imbunatati reglementarea privitoare la prescriptia raspunderii disciplinare. Trebuie intarita capacitatea Inspectiei Judiciare. In momentul de fata, pentru judecatori si procurori exista o Inspectie cu 53 de posturi de inspectori, incluzand si cele trei functii de conducere, posturi care nu sunt ocupate decat intr-o proportie relativ redusa. Exista circa 5500 de magistrati. Schema de 53 de inspectori este la o patrime fata de nevoile reale ale sistemului, comparativ cu reglementarea anterioara care a existat pana in 2004, cand Inspectiile functionau la MJ, la curtile de apel si parchetele corespondente.

Sustineti ideea raspunderii materiale a magistratului?

Impreuna cu alti colegi din CSM si din asociatiile profesionale am elaborat un proiect de act normativ pe care l-am transmis de mai multa vreme Ministerului Jusdtitiei. El a fost insusit partial, ministerul introducand o serie de dispozitii noi, cu care nu suntem, de acord, cum ar fi raspunderea disciplinara pentru incalcarea normelor de drept material, sau intemeierea raspunderii materiale nu doar pe o hotarare penala de condamnare pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau din grava neglijenta, ci si pe o hotarare disciplinara. De asemenea, sustin ideea instituirii unui mecanism de asigurare prin efectul legii a magistratilor, pentru mal-praxis.

In timpul mandatul de la CSM ati avut diverse conflicte atat cu ex-ministrul Monica Macovei, cat si cu actualul ministrul Catalin Predoiu, dar mai ales cu seful statului Traian Basescu. Veti continua sa fiti consecvent ideilor personale, in raport cu cele pe care politicienii vor sa le impuna sistemului judecatoresc?

Nu au fost neaparat conflicte, ci diferente de opinii. Am incercat si voi continua sa procedez la fel. Sa-mi spun deschis opinia si sa sustin ideile in care cred, inclusiv aceea ca independenta Justitie nu poate fi tranzactionata.

V-au parvenit mesaje din zona politicului sau alte zone sa renuntati sa mai candidati?

Din zona politicului, categoric nu. M-a surprins insa o mentiune din raportul de tara, publicat recent, care atentioneaza asupra respectarii conditiilor de eligibilitate a membrilor CSM, cu referire doar la dispozitiile legii organice, nu si la cele ale Constitutiei Romaniei. Mesajele pe care le-am primit au fost mai degraba sa candidez, decat sa numai candidez.

Ce mesaj transmiteti judecatorilor de la care asteptati votul de reconfirmare?

Sa voteze fiecare dupa cum le dicteaza constiinta si nevoia de rezolvare a problemelor din sistemul judiciar. Ca orice om, am si eu defecte, dar consider ca experienta acumulata in construirea actualului CSM poate fi privita ca un atu.

Puteti citi aici proiectul de candidat la CSM al judecatorului Dan Lupascu.

Comentarii

# cris date 18 August 2010 20:53 -2

Da, o persoana care are multe de spus in justitie, ar fi bine sa se ia aminte la invataturile judecatoruui dr in drept Dan Lupascu. E nevoie de profesionisti ca dumnealui in justitie, din pacate sunt prea putini ca el, iar cei care sunt sunt se incearca a fi indepartati prin tertipuri politico-legislative, pacat.
Mult succes, sunteti unul dintre putinii care merita sa fie in cea mai inalta autoritate a sistemului si care poate reda CSM-ULUI imaginea reala iar justitiei independenta.

# Marean date 19 August 2010 15:25 +5

Serios? E profesionist? :eek:
pai daca a inventat autosupendarea mandatului de presedinte de ce nu ar inventa si posibilitatea de a fi reinvestit la CSM, chiar si prin vot.
Chiar nu se vede ca imaginea terfelita a CSM si Justitiei in general este opera domniei sale?
Un minim bun simt, evident juridic, il obliga sa nu isi depuna candidatura pentru un nou mandat la CSM, insa a preferat sa ignore/incalce dispozitii legale emise chiar sub mandatul sau!
Prin asta se traduce profesionalismului?
daca da, atunci propun numirea pe viata la CSM!Fara vot!

# pompiliu bota date 19 August 2010 08:25 +5

,,Marele" Dan Lupaşcu nu s-a săturat de câţi bani a supt de la CSM fără să facă nimic bun pentru justiţie? Lupaşcule, îţi aminteşti cum ai trimis judecătorilor indicaţii despre un recurs în interesul ,,şpăgii"? De ce te-ai luat de Cristi Dănileţ pentru că nu susţinea mafia din avocatură? Lasă-ne!!!!

# piedone date 19 August 2010 13:35 +6

La domnul lupascu nu se mai aplica incompatibilitatea de la chiujea? ca parca sunt in aceeasi situatie? sau cu lupascu sunteti prieteni?

# Dixit date 20 August 2010 10:13 +4

Lupascu este atat de "profesionist" incat ori NU cunoaste Legea 317/2004 ori merge pe principiul "daca tine, tine". Dupa argumentul emis de Vespazian: "Banii n-au miros" merge la fix si "Puterea n-are rusine. Puterea doar corupe."

# big gun date 21 August 2010 14:20 -1

imi place cum stau ochelarii pe nasuc
cochetzel , cochetzel
imi place
il votez 8)

# fost student date 23 August 2010 20:07 -3

Mult succes domnule profesor!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva