19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DNA L-A FACUT PE AVOCATUL PROCURORULUI BALAICAN - DNA l-a pus sub control judiciar pe avocatul Avram Adrian, pentru favorizarea faptuitorului, pe motiv ca ar fi incercat sa convinga un inculpat minta in instanta: „I-a propus sa-si schimbe declaratiile date in fata procurorilor in sensul de a declara in instanta ca suma de 500 de euro remisa fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta pretul traficarii influentei, ci un imprumut anterior”

Scris de: Gilda POPA | pdf | print

1 March 2017 16:14
Vizualizari: 8039

Procurorii DNA Constanta au dispus masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile fata de avocatul Adrian Avram, din Baroul Constanta, pentru o pretinsa infractiune de favorizare a faptuitorului. DNA sustine ca Adrian Avram (foto) „in calitate de avocat si aparator ales al inculpatului Balaican Vasile (n.r. - fostul procuror de la PT Constanta trimis in judecata pentru trafic de influenta) l-a abordat pe inculpatul Dimoftache Razvan, caruia i-a propus o intelegere frauduloasa, de natura a determina pronuntarea unei solutii favorabile ambilor inculpati”.


Mai precis, avocatul i-ar fi cerut sa isi schimbe declaratiile date in fata procurorilor „in sensul de a declara in instanta ca suma de 500 de euro remisa fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta pretul traficarii influentei, ci un imprumut anterior”, cu scopul de a obtine solutii de achitare.

Iata comunicatul DNA:

"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta au dispus masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, incepand cu data de 27 februarie 2017 pana la data de 27 aprilie 2017, fata de inculpatul AVRAM ADRIAN, avocat in cadrul Baroului Constanta, sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului.

Din ordonanta privind masura controlului judiciar intocmita de procurori a rezultat ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de 7 decembrie 2016, inculpatul Avram Adrian, in calitate de avocat si aparator ales al inculpatului Balaican Vasile (trimis in judecata de catre D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanta pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, vezi comunicat nr. 738/VIII/3 din 31 mai 2016) l-a abordat pe inculpatul Dimoftache Razvan, caruia i-a propus o intelegere frauduloasa, de natura a determina pronuntarea unei solutii favorabile ambilor inculpati.

Astfel, inculpatul Avram Adrian i-a propus lui Dimoftache Razvan sa-si schimbe declaratiile date in fata procurorilor in sensul de a declara in instanta ca suma de 500 de euro remisa fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta pretul traficarii influentei, ci un imprumut anterior. In opinia inculpatului Avram Adrian, in conditiile in care ambii inculpati ar fi declarat ca suma remisa reprezinta un imprumut restituit, se puteau obtine solutii de achitare.

Aceasta precizare a fost facuta dupa ce inculpatul Avram Adrian, practician al dreptului, a afirmat ca a studiat dosarul si prevede ca se va ajunge la condamnari. De asemenea, acesta a precizat expres ca este necesar ca ambii inculpati sa isi insuseasca teza mincinoasa a imprumutului.

Ulterior, in alte doua randuri, inculpatul Avram Adrian i-a transmis expres lui Dimoftache Razvan ca este bine sa isi insuseasca apararea formulata de Balaican Vasile, in sensul ca banii dati acestuia din urma au reprezentat un imprumut si nu pretul traficarii influentei.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Avram Adrian trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:

a) sa se prezinte la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta, ori de cate ori este chemat;

b) sa informeze de indata Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta, cu privire la schimbarea locuintei;

c) sa se prezinte la Inspectoratul Judetean de Politie Constanta, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta;

e) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;

f) sa nu ia legatura cu persoanele mentionate in ordonanta procurorilor si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect pe nicio cale;

Inculpatului Avram Adrian i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Inculpatului Avram Adrian i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala"

 

Comentarii

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 1 March 2017 21:46 +3

ASTA/I DIN CLANUL BERCEA SAU MOROIUL???

# mai stie cineva ce insemna rusine? date 6 March 2017 15:41 0

este rusinos sa incerci cuvintele aceste, indiferent de orice limbajul decentei trebuie sa primeze.Nu stiu daca este corect sa facem trimiteri rasiale la napasta unui om care din nefericire e avocat.Nu stiu daca este un avocat excelent dar cu siguranta a intrat intr-un joc pe care nu avea cum sa il gestioneze.Nu e nici primul si nici ultimul care plateste.Caligii e caz de manual, el e mic.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva