Aplicarea hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pe prescriptie (C-107/23 din 24.07.2023) in toate cauzele de coruptie constituie un atac la ordinea juridica si la statul de drept. Concluzia se regaseste in decizia nr. 567 din 5 octombrie 2023, pronuntata in dosarul nr. 15635/3/2022, prin care judecatorii Lia Savonea, Adriana Ispas si Dan Andrei Enescu de la Inalta Curte au respins ca nefondat recursul in casatie formulat de DNA impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti 724/31 martie 2023, pronuntata in dosarul 15635/3/2022, prin care, in urma revizuirii, s-a dispus incetarea procesului penal fata de fostul viceguvernaor BNR Bogdan Olteanu (foto) pe motiv ca fapta de trafic de influenta (pentru care initial acesta fusese condamnat la 5 ani inchisoare cu executare) este prescrisa (click aici pentru a citi).

Decizia judecatorilor Savonea, Ispas si Enescu (atasata integral la finalul articolului) este cu atat mai importanta cu cat ea nu prezinta doar motivele pentru care recursul in casatie al DNA a fost respins ca nefondat, ci pentru ca este prima hotarare a ICCJ in care se explica de decizia CJUE pe prescriptie din 24 iulie 2023 nu poate fi aplicata in cauzele de coruptie. Inainte de a prezenta argumentele celor trei magistrati ICCJ, amintim ca prin hotararea din 24 iulie 2023, CJUE a stabilit ca instantele ar putea lasa neaplicate deciziile CCR si ICCJ pe prescriptie doar in cazul infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, si doar atunci cand exista un risc de impunitate (risc neprevazut de dreptul national) prin inchiderea a unui numar mare de procese.

Astfel, Inalta Curte arata ca infractiunea din cazul recursului in casatie formulat de DNA, si anume traficul de influenta, iese de sub incidenta hotararii CJUE din 24 iulie 2023, atat in baza interpretarii acesteia, cat si a jurisprudentei anterioare a Curtii de Justitie, infractiunile de coruptie putand intra sub incidenta dreptului Uniunii numai in cazul in care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se afla in legatura stransa cu astfel de fapte.

Totodata, asa cum CEDO a statuat, dreptul justitiabilului de a putea sti in ce conditii se poate angaja raspunderea sa penala si ce sanctiune risca a fost circumscris conditiei previzibilitatii legii penale, iar interpretarea extensiva sau prin analogie a legii penale in defavoarea inculpatului este interzisa, in conditiile in care orice condamnare si pedeapsa aplicata unei persoane trebuie sa aiba o baza legala, aceasta fiind expresia principiului “nicio pedeapsa fara lege”.

In acest context, arata judecatorii Lia Savonea, Adrian Ispas si Dan Enescu, o schimbare a domeniului de interpretare si aplicare a sintagmei “infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene” (stabilita de hotararea CJUE din 24 iulie 2023) si o extindere a lui la infractiunile de coruptie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciaza sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii ar anula precizia obligatorie pentru a se evita arbitrariul si, astfel, ar fi incompatibla cu standardele unui stat de drept. Concret, ICCJ subliniaza ca o validare a rationamentului DNA – care a cerut desfiintarea deciziei de incetare a procesului penal fata de Bogdan Olteanu in temeiul hotararii CJUE – ar insemna extinderea domeniului de interpretare si de aplicare a hotararii CJUE din 24 iulie 2023 la toate celelalte infractiuni de coruptie, ceea ce ar echivala cu incalcarea de catre instanta a ordinii juridice si cu instituirea arbitrariului, aspecte ce nu sunt compatibile cu statul de drept.

Iata un fragment din decizia ICCJ privind respingerea recursului in casatie al DNA in cazul Bogdan Olteanu (hotararea integrala este atasata la finaluln articolului):

“In limitele procesuale anterior mentionate, Inalta Curte de Casatie si Justitie va face examenul de legalitate al deciziei recurate dintr-o dubla perspectiva:

I. a incidentei, ratione materiae, a Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023), precum si a jurisprudentei anterioare a Curtii;

II. a respectarii cadrului legal de catre instanta de apel atunci cand a constatat ca raspunderea penala este inlaturata ca efect al intervenirii prescriptiei

Preliminar analizei, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca obiectul pe fond al cauzei il constituie o infractiune de coruptie, respectiv infractiunea de trafic de influenta, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie- Directia Nationala Anticoruptie (in continuare, DNA) urmareste, in esenta, valorificarea interpretarii CJUE dintr-o materie care se refera la protectia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

I. Incidenta Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene

In raport de problematica juridica relevata de recurenta (gresita incetare a procesului penal prin aplicarea unei decizii a ICCJ, respectiv a doua decizii pronuntate de CCR) si de argumentele prezentate (preeminenta dreptului Uniunii fata de dreptul intern), se impun cateva precizari:

Inalta Curte de Casatie si Justitie recunoaste, pe deplin si fara rezerve, suprematia dreptului Uniunii, si, in limitele competentelor legitime, aplica cu prevalenta, dispozitiile acestuia.

Astfel, instanta suprema urmareste ca, prin valorificarea interpretarilor date de Curtea de Justitie a Uniunii Europene (in continuare, CJUE) in deciziile pronuntate, sa le asigure eficienta practica, tinand seama, in mod corespunzator, de domeniul de aplicare al acestora.

In aceste coordonate, raportandu-se la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern si al dreptului Uniunii, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca infractiunea de coruptie ce face obiectul cauzei iese de sub incidenta Hotararii CJUE anterior mentionata, atat in baza interpretarii acesteia, cat si a jurisprudentei anterioare a Curtii de Justitie.

Asa cum rezulta din cuprinsul acesteia, Curtea de la Luxemburg furnizeaza elemente de interpretare circumscrise respectarii dreptului Uniunii in cazul 'infractiunilor de frauda grava care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene', avand drept coordonate datele furnizate de catre instanta de trimitere din litigiul de baza, ce a avut ca obiect infractinea de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin. (1) si (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (paragrafele 1, 79, 97, 98, 99, 116, 121, 124, 125 din Hotarare).

In acest context, este important de retinut ca infractiunea de trafic de influenta pentru care a fost trimis in judecata inculpatul A. este una de coruptie, fiind prevazuta de articolul 291 alin. (1) C. pen., ce face parte din Titlul V- Capitolul I 'Infractiuni de coruptie', cu retinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, text de lege cuprins, de asemenea, in sectiunea privitoare la infractiunile de coruptie (Sectiunea 2).

Sfera de aplicare a deciziilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene invocate de recurenta DNA atat in scris, cat si pe parcursul dezbaterilor in completare, se limiteaza la domeniul infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezulta cu evidenta atat din cuprinsul tratatelor si a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Conventia PIF 1995) precum si din cuprinsul hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene 'Uniunea si statele membre combat frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...'.

Conventia privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor [Uniunii] Europene (PIF) defineste frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestora prin art. 1 si 2, texte al caror continut a fost transpus in legislatia interna in cadrul art. 181- art. 185 din noua sectiune denumita 'Infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene' introdusa in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in anul 2003, prin Legea nr. 161/2003 (Cartea a II-a, Titlul I din Legea nr. 161/2003). In expunerea de motive a legii ce transpune prevederile Conventiei si incrimineaza infractiunile impotriva intereselor financiare ale UE, se detaliaza domeniul de aplicare si sfera subiectilor vizati de noua reglementare.

Infractiunile de coruptie intra sub incidenta dreptului Uniunii numai in cazul in care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se afla in legatura stransa cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034).

De altfel, notiunile de 'coruptie activa' si 'coruptie pasiva' sunt definite de art. 2, 3 din Conventia PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 si sunt circumscrise actiunilor functionarilor neconforme cu legea care prejudiciaza sau sunt susceptible sa prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusa prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infractiunile impotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse si la fraudele impotriva sistemului comun privind TVA.

Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidenta directa asupra legalitatii infractiunilor si pedepselor

Legalitatea infractiunilor si a pedepselor este un principiu fundamental atat in dreptul intern, cat si in dreptul Uniunii si in jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturilor Omului (in continuare, CEDO). Acesta implica cerinte privind accesibilitatea si previzibilitatea in ceea ce priveste definirea infractiunii si stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotararea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni impotriva Frantei, pct. 29, Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140, Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 91).

Mai mult, CJUE subliniaza ca cerintele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifica a principiului securitatii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esential al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atat ca valoare fondatoare a Uninii, cat si ca valoare comuna statelor membre (pct. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotararea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, pct. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul si Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 si 223).

In privinta protectiei drepturilor fundamentale, hotararea face referire la respectarea drepturilor garantate de Carta si la principiile generale ale dreptului Uniunii (pct. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023; Hotararea din 17 ianuarie 2019, Dzivev si altii, C-310/16, EU:C:2019:30, pct. 33, Hotararea din 21 dcembrie 2021, Euro Box Promoton si altii, C-357/19, C-378/19, C-547/19 si C-840/19, EU:C:22021:1034, pct. 204). Or, art. 52 alin. (3) din Carta prevede in mod expres ca 'in masura in care prezenta carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intelesul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele prevazute de conventia mentionata'.

In jurisprudenta instantelor europene, dreptul justitiabilului de a putea sti in ce conditii se poate angaja raspunderea sa penala si ce sanctiune risca, a fost circumscris conditiei previzibilitatii legii penale.

Functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai la indepartarea indoielilor ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor (cauza Kafkaris imp. Ciprului, pct. 141).

CEDO sanctioneaza interpretarea extensiva sau prin analogie a legii penale in defavoarea inculpatului. Orice condamnare si pedeapsa aplicata unei persoane trebuie sa aiba o baza legala, aceasta fiind expresia principiului 'nicio pedeapsa fara lege' [Del Rio Prada impotriva Spaniei (Marea Camera), pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52].

Subliniind importanta ca normele de drept sa fie clare si precise, iar aplicarea lor sa fie previzibila, mai ales atunci cand ele pot produce consecinte defavorabile, CJUE afirma ca aceste cerinte constituie o expresie specifica a principiului securitatii juridice (par. 114).

In aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare si aplicare a sintagmei 'infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene' si extinderea lui la infractiunile de coruptie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciaza sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii ar fi in mod vadit lipsita de precizia necesara pentru a evita arbitrariul si, astfel, ar fi incompatibla cu standardele unui stat de drept.

A admite sustinerile recurentei DNA si a extinde domeniul de interpretare si aplicare al Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infractiuni de coruptie ar echivala cu incalcarea de catre instanta suprema a ordinii juridice, a institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.

Drept urmare, in raport de argumentele retinute, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca litigiul de fata nu intra, ratione materiae, in sfera celor la care se refera Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023).

II. Evaluare respectarii cadrului legal de catre instanta de apel atunci cand a constatat ca raspunderea penala este inlaturata ca efect al intervenirii prescriptiei

In limitele procesuale mentionate, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca argumentele invocate de parchet in sustinerea cererii sale de recurs in casatie vizand faptul ca, raportat la perioada in care a fost savarsita fapta, respectiv iulie - noiembrie 2008, termenul de prescriptie a raspunderii penale nu trebuia considerat implinit la data solutionarii definitive a apelului, cand a fost pronuntata decizia penala nr. 1129/A din 29.10.2020 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, in dosarul nr. x/2017, sunt nefondate raportat la considerentele Deciziei nr. 67/25.10.2022 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, avute in vedere de instanta de apel.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstitutionalitatea solutiei legislative circumscrisa sintagmei 'oricarui act de procedura in cauza', intrucat aceasta era lipsita de previzibilitate si, totodata, contrara principiului legalitatii incriminarii, pentru ca sintagma are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale (paragraful 31).

Aceasta decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, intrucat instanta de contencios constitutional a sanctionat unica solutie legislativa reglementata prin dispozitiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la solutia legislativa cuprinsa in C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) si aceasta nu putea fi interpretata ca o permisiune acordata de catre instanta de contencios constitutional organelor judiciare de a stabili ele insele cazurile de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, 'fondul activ al legislatiei nu a continut vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale', ramanand incidente termenele de prescriptie generala reglementate de dispozitiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin deciza nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat ca normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial), supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art. 3 din C. pen., cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 5 din C. pen.

In consecinta, avand in vedere aspectele retinute cu privire la efectele deciziilor Curtii Constitutionale, Inalta Curte constata ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din C. pen. in forma in vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a carei natura a fost stabilita prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penala mai favorabila, ca efect al inexistentei unui caz de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale, cu consecinta incidentei exclusiv a termenelor generale de prescriptie prevazute de art. 154 din C. pen.

Inalta Curte constata ca pentru fapta inculpatului A. s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescriptia inlatura raspunderea penala atunci cand termenele prevazute la art. 154 din C. pen. sunt indeplinite.

Se retine din decizia recurata ca inculpatul A. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.. Inalta Curte constata ca pedeapsa prevazuta de lege pentru sanctionarea infractiunii de trafic de influenta, prevazuta de art. 291 alin. (1) din C. pen. este inchisoarea de la 2 la 7 ani si conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescriptie a raspunderii penale curge de la data incetarii actiunii ilicite de natura penala.

Prin urmare, termenul de prescriptie incident in cauza este cel prevazut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., si anume de 8 ani, care a inceput sa curga din luna noiembrie 2008, cand a incetat activitatea infractionala si s-a implinit inca din anul 2016, asa cum in mod corect a retinut Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala.

Cauza de fata prezinta, in plus, un aspect particular, deoarece hotararea recurata este rezultatul exercitarii unei cai extraordinare de atac (revizuirea) ca efect al invocarii de catre parte a unei exceptii de neconstitutionalitate care a fost admisa de Curtea Constitutionala a Romaniei (neconstitutionalitatea art. 155 alin. (1) C. pen.). Or, a admite recursul in casatie si a desfiinta decizia recurata ar echivala cu negarea efectelor concrete pe care trebuie sa le produca orice exceptie de neconstitutionalitate admisa celui care a ridicat-o in cadrul unui proces, ceea ce nu poate fi primit.

Raportat la cele aratate, Inalta Curte constata ca raspunderea penala pentru fapta inculpatului A. a fost inlaturata, prin urmare motivul de casare invocat de catre parchet este nefondat”.

* Cititi aici integral decizia ICCJ privind respingerea recursului in casatie al DNA in cazul Bogdan Olteanu