INTERVIU - Avocatul Gheorghe Piperea: „Procesele in Romania sunt un joc de poker al avocatilor! Unele firme de avocatura recruteaza in calitate de parteneri rude importante ale unor judecatori!”

Maestrul Gheorghe Piperea, avocat in Baroul Bucuresti (foto) este fondatorul societatii “Piperea & Asociatii” si are o experienta profesionala de peste 13 ani. In perioada 1994 - 1996, Gheorghe Piperea a fost judecator la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, iar in 1996 a intrat in Baroul Bucuresti, fiind numit din 2007 membru in consiliul acestui barou. Gheorghe Piperea este specializat pe insolventa (a formulat peste 40 de amendamente la proiectul Legii insolventei) societati comerciale, piata de capital, legislatia in domeniul sanatatii, dreptul transporturilor si dreptul bancar. Autor a numeroase carti cu tematica juridica, Gheorghe Piperea este doctor in drept al Universitatii din Bucuresti si al Universitatii Sorbonne I – Pantheon din Paris, dar si profesor la Universitatea din Bucuresti. Avocatul Gheorghe Piperea a acordat in exclusivitate pentru Lumeajustitiei.ro un interviu pe problemele cetatenilor in relatia cu institutiile de credit, precum si pe cele ale avocaturii, interviu pe care il publicam in continuare.

Sunteti un avocat recunoscut ca militant pentru drepturile cetateanului in raport cu legile, bancile, institutiile statului. Ce v-a determinat sa va bateti cu morile de vant, ce doriti sa schimbati ca avocat si ce succese ati repurtat in aceste procese?

Adevarul este ca vrand-nevrand am capatat aceasta stampila, dar care nu ma deranjeaza, dimpotriva, ma onoreaza, pentru ca nu este un lucru de care sa te simti deranjat. Este adevarat ca am avut o gramada de pierderi din cauza acestei etichete. In momentul acesta nu mai pot fi avocatul unor banci care platesc onorarii uriase, dar acest lucru nu ma deranjeaza pentru ca lupt pentru drepturi si pentru ca sunt cel putin doua-trei domenii de drept pe care le stapanesc foarte bine si datorita carora unele banci nu ma pot ocoli: insolventa, piata de capital si dreptul societatilor comerciale. Ce m-a determinat sa fac acest lucru? In primul rand prin constitutia mea, sunt un luptator si sunt un luptator pentru drepturi. Sunt un om care valorizeaza meritul si care detesta ipocrizia. Criza economica in care ne-am afundat in ultimul timp mi-a aratat ca din minciuna si ipocrizie se pot stoarce foarte multe beneficii (toate autoritatile romanesti pana prin octombrie 2008 spuneau ca n-avem de ce sa ne tememe de criza, iar acum vorbesc despre criza tot timpul, cu titlu de scuza perfecta pentru orice). In septembrie 2007, am fost printre primii care, la o reuniune a consilierilor juridici de banci, atrageam atentia asupra iminentei crize si asupra necesitatii preventiei ei, dar toti participantii m-au privit cu indoiala si chiar ostilitate. In aceasta criza, revin, s-au vazut ca se pot scoate beneficii si s-a vazut ca lipsa meritelor, a valorilor este cea mai buna metoda de a face bani si cariera. In anul 2010, staful managerial al unei banci a primit cu 50% mai multi bani cu titlu de bonusuri si salarii, fata de 2009 si cu 100% fata de 2008, in conditiile in care Asociatia Romana a Bancilor deplangea faptul ca sistemul bancar ar fi suferit o pierdere de 900 milioane de euro in 2010. In acelasi timp, peste 800.000 de persoane imprumutate de banci in 2010 sunt in situatia de executare silita si peste 1 milion de astfel de consumatori sunt pe cale sa intre in 2011 din cauza ca nu mai au bani.

Daca tot ati atins subiectul executarilor silite, cum comentati faptul ca in cadrul procedurilor de incuviintare de la instanta, acest proces este netransparent si lumea nu stiu cum se vand imobilele sau alte bunuri ale debitorilor scoase la valorificare? Este legea deficitara sau avem un sistem profund corupt?

Si una si alta. Legea este deficitara, iar sistemul nu este neaparat corupt, pe cat este de opac. Iar in spatele acestei perdele de cerneala de sepia se pot ascunde lucruri urate. Am sa va dau doua exemple. Executorii bancari tin activele importante pentru un anumit grup de persoane in interiorul caruia circula informatia. Iar informatia este aur. Al doilea lucru, care este si mai grav, in general aceste active imobiliare nu sunt puse pe piata. De obicei aceste active imobiliare sunt intemnitate intr-o cusca pe care bancile o numesc SPV (Special Pourpose Vehicle). Filiale bancilor creditoare preiau aceste creante cu tot cu ipoteca la preturi de 10% din valoarea nominala, bani pe care aceste SPV-uri nu ii au, dar ii obtin cu imprumut de la societatea mama. Activele respective nu sunt executate (nu sunt puse pe piata) ci sunt atribuite in contul creantelor de catre aceste SPV-uri care, atentie, nu fac executarile silite printr-un executor judecatoresc, ci prin executorul bancar, care este salariatul bancii mama. Aceste active dobandite in contul creantelor sunt puse la pastrare ani de zile, in speranta, dupa parerea mea naiva, ca aceste active vor ajunge candva la valoarea aberanta din 2008, care a fost un varf de aisberg.

Ce hram poarta aceste SPV-uri de care cetateanul de rand nu stie mai nimic. Ce ne puteti spune despre ele?

SPV-urile sunt aparent o modalitate de management al riscului, la limita legalitatii. Sunt modalitati prin care banca ascunde problema creditelor performante, punand-o dintr-un buzunar in altul. Fata de BNR, in cazul in care s-a realizat o „externalizare” a unui bun supus executarii, care este de fapt o vanzare aparenta intrucat ramane in continuare in portofoliul bancii, creste indicele de solvabilitate si, in plus, provizionul constituit la momentul in care s-a declansat executarea silita se disponibilizeaza, crescand lichidatea. In felul acesta, sistemul cam triseaza, pentru ca pierderea nu este in mod corect tratata. Un eventual test de stres pe care ar trebui sa-l treaca sistemul bancar romanesc putand revela o realitate dezamagitoare: gunoiul din sistemul bancar romanesc este ascuns sub pres.

Ati avut procese contra unor banci importante. Despre ce este vorba si la ce rezultate ati ajuns, tinand cont de faptul ca sunteti un pionier al ideii de a aduna intr-o singura cauza cat mai mult clienti prejudiciati?

Grupurile de clienti nemultumiti de practicile abuzive ale bancilor s-au creat anul trecut dupa Ordonanta 50/2010. Initiativa nu mi-a apartinut mie. Acesti clienti, constituiti in sase, sapte grupuri m-au contactat dupa ce au facut un tur al marilor case de avocatura din Bucuresti pentru a le prelua cazul, toate aceste case refuzandu-i politicos. Unele dintre ele i-au orientat catre mine. Eu nu i-am refuzat, le-am indicat insa ca modalitate de organizare si gestionare a procesului sa formeze consortii procesuale, adica sa se reuneasca mai multe persoane intr-un grup, in asa fel incat costurile legale sa fie reduse „per capita”, pentru ca adunand sume mici de la multe persoane sa se permita angajarea unei case de avocatura suficient de notorie pentru a se putea bate de la egal la egal cu marile firme de avocatura care sunt angajate de catre banci. Pe modelul acesta, care presupunea reducerea costurilor si concentrarea litigiilor intr-un singur loc, pentru a se evita solutii contradictorii s-au organizat un numar de sapte procese de catre „Piperea si Asociatii”. Modelul meu a fost preluat si de alte case de avocatura din tara. Obiectul acestor procese concentrate il constituie faptul ca bancile au introdus clauze abuzive in contracte preformulate, clauze in baza carora costurile creditului au crescut exponential in perioada de criza. Desi prin reclama frumoasa pe care o faceau bancile la credite, rezulta ca singurul cost al creditului este o dobanda, sa-i zicem de 5%. In realitate, in contractul care il primeau la cateva luni dupa ce accesai creditul iti aparea pe o a doua coloana in dreptul dobanzii, o coloana in care erau trecute tot felul de comisioane. Printre acestea, dau ca exemplu, comisionul de cartografiere, cel de rezerva minima obligatorie si cel de risc. Toate aceste comisioane ulterioare sunt in fapt dobanzi mascate, tolerate prin politica BNR. Tin sa subliniez ca la nivelul Comisiei Europene s-a luat o decizie de sanctionare pecuniara foarte dura, impotriva unor banci din Austria care au filiale in Romania si care practicau acest stil de „bussines” considerat ilegal de instantele europene. Pentru ca este ilegal, instantele europene au interzis acestor banci sa-l mai practice in Austria si oriunde pe teritoriul UE, deci inclusiv in Romania. Nicio autoritate romana nu a luat vreo masura, nici BNR, nici Consiliul Concurentei, iar ANPC cand a vrut sa ia niste masuri i s-au retras prin lege, in decembrie 2010, toate aceste competente. Elementul comun al acestor procese este abuzul de putere economica al bancilor. Consumatorii pretind instantelor romane sa inlature acest abuz de putere economica si sa li se recunoasca drepturile, printre care cele mai importante sunt dreptul de a nu avea in contractele cu bancile clauze abuzive (legea romana dispune ca aceste clauze sunt considerate nescrise) si dreptul de a li se restitui platile efectuate in baza acestor clauze abuzive aplicate de catre banci fara exceptie, bazandu-se pe o facilitate acordata de legiuitorul roman bancilor - aceea care consta in caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar, adica posibilitatea de a executa silit, oricand si fara interventia instantei, un consumator care ar avea „tupeul” sa refuze sa plateasca aceste sume considerand ca ele sunt stabilite in baza unor clauze abuzive.

Cel mai pregnant lucru care se intampla in Romania la ora actuala este ca cei care detin puterea economica sau politica o utilizeaza cu o insistenta mult mai mare in aceasta perioada de criza, decat in perioada de dinainte de 2008.

In baza acestor contracte preformulate, bancile si-au transformat clientii in consumatori captivi. In acelasi timp, puterea politica folosind ca scuza criza economica, lipsa resurselor, a determinat prin lege reducerea sau neutralizarea unor drepturi pe care cetatenii le au si pe care le pot pretinde ca platitori de taxe si impozite. Este vorba despre pensionari, salariati bugetari, persoane aflate in ingrijirea copilului, bolnavi cronici, persoane cu dizabilitati. Contra acestui abuz de putere politica, oamenii s-au organizat in consortii procesuale si au formulat actiuni. Personal am mai multe procese pe rol de acest gen care implica peste 1000 de persoane. Anul 2010 a fost pe de o parte anul celor mai mari abuzuri de putere politica sau economica, dar si anul in care cetatenii au ajuns sa lupte impotriva acestui abuz apeland la sistemul judiciar. Si asta in pofida faptului ca statisticile arata un nivel scazut de incredere in Justitie.

Ce sanse aveti sa aparati cetateni de rand in fata unor firme si banci de renume, care au resurse financiare uriase si isi permit cele mai mari case de avocatura? Instantele de judecata le simtiti de partea cetateanului sau a marilor institutii financiare actionate in judecata?

Este evident ca cei pe care ii reprezint lupta impotriva Sistemului, care dispune de resurse financiare si logistice disproportionat de mari. Din aceasta perspectiva este evident ca lupta este inegala. Sunt instante in tara care pana in momentul acesta au dat dreptate, chiar pe fond, celor care se plang de abuzul de putere. Deocamdata, in Bucuresti, cu o singura exceptie, instantele au dat castig de cauza Sistemului. Consider ca atata vreme cat in acest joc nu se va trisa, sansele mele de a castiga sunt considerabile. Din pacate, procesele in Romania sunt un fel de joc de poker al avocatilor! Daca ai carti bune in mana castigi, dar poti castiga si la cacealma! Si una si alta este permisa ca solutie de regulile jocului. Ceea ce este insa ilegal si imoral este sa trisezi. Si trisezi cand intimidezi judecatorul, schimbi completul inlaturand principiul repartizarii aleatorii, determini judecatorul sa iti dea castig de cauza dandu-i de inteles ca va avea o cariera profesionala corespunzatoare. Si trisezi cand determini Guvernul, BNR, si in parte sistemul judecatoresc, sa te ajute sa castigi procesul in contra evidentei abuzului de putere pe care il exerciti. In aceste conditii, nu ai nevoie decat pentru fatada de avocati bine platiti, intrucat ai putea castiga procesul si daca te-ar reprezenta un mecanic de locomotiva.

Cand vor ajunge clientii dvs. sa aiba castig de cauza in actiunile lor, tinand cont de termenele foarte lungi care se acorda in procese?

Trebuie spus ca unul dintre motivele pentru care am indicat concentrarea mai multor persoane intr-un dosar a fost si pentru a evita aceste termene „obisnuite”. Stiti deja ca la Tribunalul Bucuresti, in litigiile comerciale si cele de munca, pentru care legislatia prevede celeritate maxima, termenele sunt in acest moment de minimum un an si jumatate (aceasta din cauza unei masuri administrative de neinteles a CSM, denumita repartizarea optima a dosarelor: in sistemul ECRIS s-a implementat o optiune care nu permite alocarea aleatorie a mai mult de 10 dosare per judecator, cauza din care s-a ajuns la termene aberante). Aceasta realitate este intimidanta pentru jusitiabili, insa uneori, datorita concentrarii de persoane intr-un dosar se mai accepta preschimbarea de termen. In dosarele de clauze abuzive exista sanse serioase ca fondul sa se judece pana la sfarsitul lunii mai 2011. Din pacate, in dosarele pensionarilor unde nu se accepta preschimbarea termenului, cel mai devreme se poate spera o solutie in martie 2012. Pentru stat e cea mai buna cale de a „castiga” procesul intrucat intre timp dispare fizic reclamantul.

Vin alegerile la Baroul Bucuresti si la UNBR si, desi problemele avocaturii sunt mai dureroase ca oricand, este o liniste asurzitoare. Cum vi se pare acest lucru?

Aceasta liniste este bizara, ca sa nu-i spun suspecta, comparativ cu campania pentru alegerea decanului din 2008, care a fost foarte zgomotoasa si in care s-au putut afla multe despre bucataria profesiei. Acum nici macar nu se cunosc candidatii la functia de decan. Cineva si-ar putea imagina ca jocurile sunt facute. O prezumtie in acest sens este faptul ca dupa alegerile din 2008 s-a instalat o foarte interesanta concordie la nivelul Baroului Bucuresti, dar si intre Baroul Bucuresti si UNBR, in conditiile in care inainte de 2008 principala problema a profesiei o constituia autonomia des clamata a Baroului Bucuresti in cadrul UNBR. Este o concordie care a permis deplasarea la UNBR a unor atribute care, in principiu, apartineau baroului conform clamatei autonomii. Exemplele sunt multiple: rolul baroului in organizarea examenelor a devenit secundar si, de asemenea, rolul Baroului Bucuresti in elaborarea normelor profesiei si in general a normelor juridice aproape ca a disparut in favoarea UNBR. Practic, UNBR a absorbit Baroul Bucuresti, mai ales ca multi dintre actualii consilieri cumuleaza si functii inalte la nivelul Uniunii.

Dati un pronostic cine va fi viitorul decan al Baroului Bucuresti?

Este limpede ca daca va candida, actualul decan isi va reinoi mandatul pentru ca a fost eficient. Iar UNBR il va sustine tocmai din acest motiv. Baroul Bucuresti este prafuit, asta e senzatia mea. Au fost atat de multe si atat de importante evenimente in perioada 2008 – 2011, inculsiv pe plan legislativ, fata de care reactia Baroului a fost inexistenta sau palida. Singurul lucru pe care l-a facut fara nicio eficienta, a fost sa organizeze niste seminarii de pregatire profesionala la care avocatii merg din obligatie si nu din interes profesional. Iar Uniunea nu a luat nicio masura contra marilor probleme ale avocaturii pe care o sa incerc sa le enumar: examenele de acces in profesie sunt ca de fiecare data, foarte dure la inceput, dupa care in faza de contestatii se inmoaie; Baroul este cu maxim doua-trei exceptii condus de acelasi grup de persoane care a fost ales prin anii '90 si care fara sa aiba neaparat o pregatire profesionala solida au ajus sa fie importante in profesie pentru ca au avut inteligenta sa se fixeze pur si simplu in Consiliu. Practic, locul sfinteste omul in cazul acestor persoane si nu invers. Acelasi lucru se intampla din pacate si la nivelul conducerii Uniunii, mai ales ca sunt cateva persoane care cumuleaza de peste 16 ani calitatea de membru in Barou si calitatea de membru al Uniunii; una din marile probleme ale profesiei, ma refer la concurenta profesionala neloiala practicata de unele firme de avocatura sau unii „demnitari” ai profesiei, prin recrutarea si promovarea in calitate de parteneri a unor rude importante a unor judecatori implantati la marile instante din tara a ramas nesanctionata, mai mult chiar, anul trecut, prevederile din legea avocaturii care impun niste incompatiblitati avocatilor sau firmelor de avocatura care au asfel de gen de relatii cu judecatori au fost indulcite in favoarea acestui gen de legatura, ceea ce ne face sa credem ca aceasta „concurenta” va persista in timp si dupa apropiatele alegeri. Revenind la aprecierea mea, conform careia procesele in Romania au devenit un joc de poker al avocatilor, este evident ca cineva triseaza in acest joc. Noi, avocatii obisnuiti, trebuie sa „concuram” cu un adversar care are in mana cinci asi si inca trei, patru ascunsi in maneca.

Considerati echitabil sau logic ca atunci cand astfel de adversari din breasla castiga procese, sa considere ca li se cuvine acest succes, in timp ce atunci cand in mod ocazional se intampla sa piarda, tot ei sa atace judecatorul cu plangeri la CSM sau cu plangeri penale, si avocatul care a indraznit sa castige, cu plangeri la Barou?

Sa stiti ca, intradevar, Baroul are atributii de control disciplinar, iar eu sunt un promotor al ideii de curatenie a profesiei, inclusiv prin acest gen de actiuni disciplinare. Dar, pe de alta parte, Baroul are obligatia de a te proteja fata de acest gen de intimidare, iar eu personal, in prezent consider ca aceasta liniste asurzitoare de care vorbeati nu este deloc incurajatoare pentru cei care inca mai spera ca in acest joc de poker se poate castiga fara sa triseze.