România revine în mod accelerat la obsedantul deceniu. La anii în care binomul SRI-DNA tranșa disputele politice și comerciale. Nu legea. Nu dreptatea. Nu libera concurență. Și cu atât mai puțin morala. Printr-o adevărată prestidigitație, sarcina luptei împotriva evaziunii fiscale este pasată de la instituțiile statului create în acest scop către Serviciul Român de Informații.

Jongleria nu este nouă. Pentru a te răfui cu adversarii politici, cu opoziția prezentă și cu opoziția viitoare, într-un stat extrem de labil sub aspect democratic, este suficient să stabilești o țintă în ceea ce privește represiunea, să o motivezi cât de cât plauzibil și să creezi un instrument de forță adecvat. Or, Serviciul Român de Informații este întotdeauna la îndemâna celui care ocupă Palatul Cotroceni.

Fără îndoială, evaziunea fiscală este un fenomen de amploare în România. Se estimează că, anual, prin evaziune fiscală, de la bugetul statului se pierd circa 30 de miliarde de euro. Acești bani nu se duc pe apa sâmbetei. Ei intră, prin fel de fel de inginerii fiscale, în conturile „băieților deștepți”. Cele mai reușite evaziuni fiscale sunt realizate de către multinaționale, precum și de către marile societăți cu capital străin, care dispun de infrastructura internă și externă necesară pentru a-și diminua în mod artificial profiturile, pentru a raporta profit zero sau chiar pierdere și pentru a nu plăti nimic la trezoreria statului român. Cum s-ar explica altfel faptul că în România acționează sute de asemenea societăți și numai câteva dintre ele contribuie cu bani prin sistemul de impozitare? La prima vedere, o naivitate de-a dreptul criminală ne-ar putea conduce la prezumția că toate aceste societăți sunt, în esența lor, opere de caritate, de vreme ce nu rezultă din documentele contabile că realizează profit. Fără doar și poate că există și mari societăți cu capital autohton care au copiat la indigo practicile de mai sus. Fără a intra în alte detalii, e clar că finanțele statului sunt profund afectate și sunt lovite de un cancer căruia un guvern responsabil trebuie să îi pună capăt. Dar, pentru a-i pune capăt, un executiv trebuie să fie suficient de puternic și de determinat pentru a se lua în piept cu marii evazioniști.

Coincidență sau nu, dar mai degrabă da, orice investigație în profunzime asupra marii evaziuni fiscale ne conduce inevitabil către structuri deținute sau controlate de serviciile secrete — cele oficiale sau de serviciile secrete mai puțin oficiale — ale unor rezerviști „destoinici” și „iuți la mână”. Pe vremea când, aparent, aveam o majoritate solidă în Parlament, alcătuită din PSD și PNL — mă refer la USL —, în calitate de senator, am elaborat un proiect de lege prin care urmăream interzicerea existenței, și deci funcționării în România, a societăților comerciale deținute de serviciile secrete, precum și a fundațiilor și organizațiilor de tot felul susținute de acestea. Ajunsesem la concluzia — și de atunci până azi, societatea noastră nu s-a schimbat — că, în mod direct, dar mai ales în mod indirect, dar cât se poate de legal, însă imoral, serviciile secrete controlau o parte din economia statului nostru și o bună parte din societatea civilă, evaziunea fiscală fiind organizată chiar de către reprezentanți de marcă ai celor care fuseseră puși de statul român să păzească bostănăria. A fost un scandal uriaș în Parlament, generat de inițiativa mea legislativă, dar care a avut o durată foarte scurtă. În doar câteva zile, inițiativa mea a fost respinsă, aruncată la coșul de gunoi, iar batista a fost pusă pe țambal.

Acum, lui Nicușor Dan, care, fără doar și poate, este un produs al „sistemului”, i-a venit, vezi Doamne, ideea de a pune capăt evaziunii fiscale, utilizând Serviciul Român de Informații, care, în realitate, după cum se știe, este parte a acestei evaziuni. Și utilizează, în acest sens, un truc psihologic care se poate transforma rapid într-un truc legislativ. După ce a identificat dușmanul numărul unu, adică evaziunea fiscală, care mărește exponențial deficitul — despre care a tot vorbit în ultimele zile —, Nicușor Dan a eludat, pur și simplu, existența instituțiilor statului a căror misiune este combaterea evaziunii fiscale, a ignorat faptul că reprezentanții acestora au fost împiedicați să își facă datoria prin fel de fel de presiuni exercitate împotriva lor și s-a gândit, fără să întrebe Parlamentul, că ar fi util să schimbe, cu de la sine putere, strategia de apărare și de siguranță națională — la pachet cu obiectivul extern de natură militară pe care tocmai l-a enunțat, punând statul român în pericol.

Concret, la fel cum, la un moment dat, printr-o asemenea strategie elaborată sub președinția lui Traian Băsescu de Iulian Fota, presa a fost taxată drept pericol la siguranța națională și, deci, urma să fie monitorizată și reprimată, la fel acum Nicușor Dan intenționează să taxeze evaziunea fiscală drept pericol la siguranța națională, iar pentru combaterea acestui pericol, SRI, care, în mod direct și indirect, este chiar parte a marii evaziuni fiscale, ar urma să devină organ judiciar. Adică să facă fix ceea ce legile statului îi interzic: să facă anchete penale. Ceea ce deschide calea unor abuzuri greu de imaginat în acest moment, care ar urma să fie săvârșite de noul binom SRI-DNA. Nu-i mai rămâne lui Nicușor Dan decât să-l instaleze la butoane pe generalul Florian Coldea, care este mare meșter în așa ceva.

Sursa: Corect News