EXPLICAȚIILE SIMINEI NU AU CONVINS – Prima poziție a Înaltei Curți privind întâlnirii dintre șefa CCR Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan, înainte ca CCR să discute sesizările PNL-USR la Legea Integrității și conflictul juridic Guvern-ICCJ: „Caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care e susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, e de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții”
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut luni dimineață, 17 august 2026, o primă reacție în scandalul privind întâlnirea secretă dintre președinta Curții Constituționale a României Simina Tănăsescu și premierul demis Ilie Bolojan, întâlnire care a avut loc cu câteva zile înainte ca CCR să dezbată sesizările PNL-ului condus de Ilie Bolojan și ale USR-ului care îl sprijină pe Ilie Bolojan la Legea Integrității (lege care în forma votată în Parlament ar duce la pierderea mandatului de primar al liderului USR Dominic Fritz), și înainte ca CCR să discute conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și ICCJ, cu care a fost sesizată de Executiv în cazul procesului referitor la asigurarea sumelor pentru plata restanțelor salariale.
Instanța supremă condusă de judecătoarea Lia Savonea (foto) precizează că șefa CCR Simina Tănăsescu nu a oferit explicații convingătoare în legătură cu această întâlnire. Așa cum se cunoaște, Simina Tănăsescu a precizat că discuția cu Ilie Bolojan a privit doar aspecte „care țin de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției, în limitele competențelor prevăzute de lege”, nicidecum vreo cauză aflată pe rolul CCR.
Înalta Curte precizează că situația prezintă o gravitate instituțională aparte, subliniind că într-un conflict între puterile statului, arbitrul constituțional trebuie nu doar să fie independent și imparțial, ci să se situeze, fără echivoc, în afara oricărei aparențe rezonabile de influență sau de apropiere față de una dintre părți.
Or, arată ICCJ, caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții.
Comunicatul ICCJ:
„Comunicat privind necesitatea garantării imparțialității Curții Constituționale în soluționarea conflictului dintre Guvern și puterea judecătorească
Explicațiile oferite până în acest moment cu privire la întrevederea dintre președinta Curții Constituționale, doamna Simina Tănăsescu, și domnul Ilie Bolojan, prim-ministru, nu sunt de natură să clarifice pe deplin circumstanțele acesteia și nici să înlăture îngrijorările legitime generate în spațiul public și la nivelul autorității judecătorești.
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură preocupărilor exprimate la nivelul sistemului judiciar cu privire la necesitatea respectării exigențelor de independență, imparțialitate și transparență și consideră necesară clarificarea imediată și completă a circumstanțelor în care a avut loc această întrevedere.
Situația prezintă o gravitate instituțională aparte, în condițiile în care Curtea Constituțională este chemată să soluționeze, printre altele, un conflict juridic de natură constituțională declanșat chiar de către domnul Ilie Bolojan, iar președinta Curții participă la soluționarea cauzei în calitate de judecător.
Într-un conflict între puterile statului, arbitrul constituțional trebuie nu doar să fie independent și imparțial, ci să se situeze, fără echivoc, în afara oricărei aparențe rezonabile de influență sau de apropiere față de una dintre părți.
Separarea puterilor nu este un principiu declarativ. Ea presupune limite instituționale clare și respectarea lor cu atât mai strictă de către cei chemați să garanteze echilibrul constituțional.
Autoritatea unei decizii constituționale nu se întemeiază numai pe caracterul său obligatoriu, ci și pe încrederea că aceasta a fost adoptată la adăpost de orice influență sau aparență rezonabilă de influență.
Din această perspectivă, preocupările exprimate la toate nivelurile sistemului judiciar cu privire la necesitatea respectării acelorași exigențe de independență, imparțialitate și transparență la nivelul oricărei jurisdicții sunt legitime și reflectă o preocupare instituțională comună pentru protejarea încrederii în actul de justiție.
Caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții. Împrejurările în care s-a desfășurat întrevederea reclamă, la rândul lor, clarificări, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a avut loc la sediul niciuneia dintre instituțiile reprezentate de cei doi participanți și, potrivit informațiilor disponibile public, nu a fost anunțată în prealabil.
O asemenea situație nu poate rămâne neclarificată și nici fără consecințe instituționale pe măsura gravității sale. Atunci când conduita celui aflat în fruntea unei jurisdicții constituționale generează îndoieli legitime asupra aparenței de imparțialitate, responsabilitatea funcției impune asumarea consecințelor necesare, astfel încât asupra credibilității viitoarelor decizii ale Curții să nu planeze nicio suspiciune rezonabilă de influență sau de lipsă de imparțialitate”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Ce imagine de „reformă” ne vinde audiatul de DNA Ilie Bolojan?
Comentarii
# ioana
17 August 2026 14:18
-3
# om de bine
17 August 2026 17:35
+30
# dreptate și adevar
20 August 2026 00:08
0