Lectorul universitar dr. Andrei Tinu (foto) de la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București – fiul regretatului ziarist Dumitru Tinu – a lansat în luna august, la editura Universul Juridic, cartea „Pravila de obște (1788). Codul penal iosefin în Bucovina și începuturile limbajului penal românesc”. 

Volumul readuce în atenţia publică un document emis pe vremea împăratului Iosif al II-lea, care a fost în vigoare timp de 130 de ani (1788-1918) în Bucovina ocupată de austrieci (habsburgi), apoi de austro-ungari (după 1867).

Lumea Justiției prezintă atât cuvântul-înainte al autorului (intitulat „Argument”), cât și prefața semnată de profesorul universitar dr. Mihai Bădescu, membru corespondent al Academiei de Științe Juridice din România, unde conduce Secția de Filosofie, Teorie și Istoria dreptului.

Redăm cuvântul-înainte al juristului Andrei Tinu:

„Argument

Prezenta lucrare s-a născut din dorința de a readuce în circuitul științific un text juridic românesc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, aflat la întâlnirea dintre dreptul penal modern central-european, administrația habsburgică și formarea limbajului juridic românesc: Pravila de obște asupra faptelor rele și a pedepsirii lor, tipărită la Viena în anul 1788.

Geneza acestei lucrări este legată de existența exemplarului digital al Pravilei de obște, disponibil în Biblioteca Digitală a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în colecția „Carte veche românească”. Izvorul mi-a fost adus inițial la cunoștință de domnul prof. univ. dr. Nicolae Dură, căruia îi adresez mulțumiri, pe această cale, pentru semnalare, pentru discuțiile purtate și pentru sugestiile bibliografice oferite în etapa preliminară a proiectului. De asemenea, adresez mulțumiri doamnei conf. univ. dr. Cătălina Mititelu pentru identificarea exemplarului digital, împrejurare care a contribuit la orientarea atenției asupra acestui text important pentru istoria dreptului penal și pentru istoria limbajului juridic românesc.

Lucrarea nu este doar o reproducere a unui text vechi și nici numai un exercițiu de transliterare. Ea propune o abordare integrată, alcătuită din trei componente: un studiu juridic introductiv, ediția paralelă a textului chirilic și a formei transliterate, precum și studiul lingvistic realizat de doamna prof. Cătălina Cotoman.

În studiul juridic introductiv am urmărit încadrarea Pravilei de obște în contextul reformismului penal iosefin și al traducerilor legislației austriece din Bucovina habsburgică. Textul din 1788 este analizat ca traducere românească a codului penal iosefin din 1787, dar și ca moment de transfer juridic și cultural, prin care conceptele dreptului penal modern au fost exprimate într-o limbă română aflată încă în proces de fixare terminologică. O atenție specială a fost acordată locului acestei pravile în istoria dreptului românesc. Deși nu aparține legislației interne a Moldovei sau Țării Românești, ci spațiului bucovinean aflat sub administrație habsburgică, textul are o importanță care depășește aplicarea sa teritorială. El permite observarea felului în care noțiuni precum fapta incriminată, vinovăția, tentativa, participația, proporționalitatea pedepsei, cauzele de neimputabilitate și stingerea răspunderii au fost transpuse în limba română juridică. Pentru a evita izolarea pravilei în contextul strict al anului 1788, studiul juridic o așază în dialog cu tradiția juridică românească și cu primele forme de codificare modernă. Sunt avute în vedere Carte românească de învățătură, Îndreptarea legii, Pravilniceasca Condică, Sobornicescul Hrisov, practica Departamentului Criminalicesc din Moldova, Criminaliceasca Condică, Codul Calimach, Legiuirea Caragea și, în perspectivă mai amplă, problema pluralismului penal provincial de după Marea Unire. Prin această comparație, Pravila de obște poate fi privită nu ca un text izolat, ci ca parte a unei istorii mai ample a modernizării juridice românești.

Partea a doua a lucrării pune la dispoziția cititorului textul pravilei în forma sa chirilică și în transliterarea realizată de doamna prof. Cătălina Cotoman. Am optat pentru prezentarea paralelă a originalului și a transliterării pentru ca cititorul să poată confrunta forma grafică veche cu redarea modernă și să formuleze propriile observații filologice, juridice sau terminologice. Transliterarea nu substituie originalul, ci îl însoțește și îl face accesibil.

Studiul lingvistic al doamnei prof. Cătălina Cotoman completează această ediție printr-o analiză de specialitate a limbii textului. Demersul său pornește de la principiile transcrierii fonetice interpretative, cu accent pe fidelitatea față de text și pe redarea valorii fonetice a slovelor. Sunt analizate inventarul grafematic, semnele diacritice, punctuația și greșelile de tipar, iar apoi particularitățile fonetice, morfologice și sintactice ale pravilei. Această analiză pune în lumină caracterul de tranziție al textului. Pe de o parte, pravila păstrează trăsături ale limbii române vechi și ale scrierii chirilice românești; pe de altă parte, ea reflectă efortul unui traducător cult, Ion Budai-Deleanu, de a exprima în română concepte juridice moderne provenite dintr-un sistem normativ german. Studiul lingvistic urmărește, între altele, valorile slovelor, grafiile duble, opțiunile de transcriere, vocalismul, diftongii, consoanele, formele substantivului, articolului, adjectivului, pronumelui, verbului, prepoziției și conjuncției, precum și structura sintactică specifică textului juridic. Un element deosebit de util îl constituie glosarul, care reunește termeni vechi, ieșiți astăzi din uz, precum și cuvinte păstrate în limba actuală, dar cu sens diferit. Prin acest instrument, cititorul poate înțelege mai bine atât vocabularul juridic al pravilei, cât și lumea conceptuală în care textul a fost redactat și tradus.

Prin reunirea acestor trei componente — studiul juridic, ediția paralelă a textului și analiza lingvistică — lucrarea se înscrie în tradiția cercetărilor consacrate vechilor izvoare ale dreptului românesc, așa cum au fost ele cultivate, în timp, în mediul academic românesc. Edițiile de pravile, condici și legiuiri vechi au arătat că istoria dreptului nu poate fi separată de istoria limbii, de istoria instituțiilor și de istoria culturii scrise. În același spirit, prezenta lucrare încearcă să ofere o lectură juridică și filologică a unui text care merită readus în atenție.

Caracterul inedit al lucrării stă în abordarea sa integrată. Pravila de obște a fost cunoscută în literatura de specialitate mai ales ca traducere a legislației penale habsburgice și ca document de istorie a limbii juridice. Aici ea este tratată simultan ca text penal, ca act de traducere juridică, ca document lingvistic și ca reper al circulației conceptelor moderne de drept penal în limba română.

Dacă această lucrare va contribui la redeschiderea interesului pentru Pravila de obște și, mai larg, pentru izvoarele vechiului drept penal românesc, scopul ei va fi fost atins. Textul din 1788 nu aparține doar istoriei legislației habsburgice, ci și istoriei limbii române juridice. El marchează unul dintre momentele în care româna începe să poarte, cu propriile sale mijloace, conceptele dreptului penal modern”.

Prezentăm prefața profesorului Mihai Bădescu:

„Există lucrări care se nasc din preocuparea firească a cercetătorului pentru o temă și lucrări care, dincolo de această preocupare, răspund unei nevoi reale a culturii juridice. Volumul domnului Andrei Tinu, Pravila de obște (1788). Codul penal iosefin în Bucovina și începuturile limbajului penal modern românesc, face parte din această a doua categorie. El readuce în atenția cititorului un text vechi de drept, aparent îndepărtat de preocupările juridice actuale, dar care se dovedește, la o lectură atentă, deosebit de important pentru înțelegerea modului în care dreptul modern a început să fie exprimat în limba română.

Dreptul nu există în afara limbii care îl exprimă. De aceea, cercetarea unui text precum Pravila de obște asupra faptelor rele și a pedepsirii lor, tipărită la Viena în anul 1788, nu are doar o valoare documentară, ci și una conceptuală. Ea ne permite să observăm cum o limbă juridică aflată încă în proces de fixare terminologică a fost pusă în situația de a reda concepte penale moderne, provenite dintr-un sistem normativ central-european.

Textul analizat în această carte reprezintă versiunea românească a codului penal iosefin din 1787. Această împrejurare îi conferă o poziție aparte. Pe de o parte, Pravila aparține contextului reformator habsburgic și trebuie înțeleasă în cadrul administrației Bucovinei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pe de altă parte, prin limba în care a fost tipărită și prin soluțiile terminologice pe care le propune, ea intră în istoria culturii juridice românești. Tocmai această dublă apartenență face ca textul să fie interesant: nu este o pravilă internă a Moldovei sau a Țării Românești, dar este un document important pentru evoluția limbajului juridic românesc.

Autorul a înțeles corect această particularitate și nu forțează natura juridică a izvorului cercetat. El nu transformă Pravila într-un cod penal românesc în sens propriu, ci o examinează ca traducere a unei legi imperiale habsburgice, comunicată în limba română într-un spațiu românofon aflat sub administrație austriacă. Această precizare este esențială, deoarece evită confuziile istorice și permite o analiză echilibrată. Importanța textului nu constă în apartenența sa formală la legislația Principatelor, ci în faptul că, prin el, limba română începe să exprime, într-o formă tehnică, instituții și concepte ale dreptului penal modern.

Studiul introductiv așază Pravila în contextul reformismului iosefin, al traducerilor legislative austriece și al vechiului drept românesc. Raportarea la Pravilniceasca Condică, la Sobornicescul Hrisov, la practica Departamentului Criminalicesc din Moldova și la Criminaliceasca Condică oferă cititorului un cadru comparativ necesar. Prin această comparație se observă diferența dintre normativitatea tradițională, încă legată de obicei, de autoritatea domnească și de practica judecătorească, și modelul codificării penale moderne, construit în jurul legii scrise, al faptei imputabile și al sancțiunii prevăzute de normă.

Un loc important îl ocupă analiza sancțiunii juridice. Pravila de obște aparține unei epoci de tranziție. Ea păstrează pedepse severe, unele corporale sau infamante, specifice unui timp în care dreptul penal nu se desprinsese pe deplin de logica intimidării publice. În același timp însă, textul exprimă tendința de raționalizare a pedepsei. Sancțiunea nu mai apare numai ca reacție de forță a autorității, ci ca instrument juridic așezat într-un sistem de reguli. Sunt avute în vedere fapta, vinovăția, împrejurările săvârșirii ei, persoana făptuitorului și proporția dintre abatere și pedeapsă. Această tensiune dintre vechi și nou reprezintă una dintre dimensiunile cele mai interesante ale Pravilei.

Din perspectivă juridică, autorul pune în lumină elemente care anunță o gândire penală modernă: legalitatea incriminării, existența vinovăției, delimitarea tentativei, formele participației, cauzele care pot înlătura imputabilitatea, personalitatea răspunderii și individualizarea sancțiunii. Firește, aceste noțiuni nu apar în limbajul dreptului penal contemporan, dar fondul lor este recognoscibil. Tocmai aici stă interesul cercetării: în identificarea acelor forme vechi prin care conceptele moderne încep să se contureze.

La fel de importantă este componenta lingvistică a volumului. Termeni precum „fapte rele”, „cuget rău”, „voie slobodă”, „făcătoriu de rău”, „judecătorie criminală”, „pedeapsă”, „despăgubire”, „sentenție” sau „prescripție” nu sunt simple curiozități lexicale. Ei arată efortul de adaptare a limbii române la un vocabular juridic nou. O asemenea cercetare ne amintește că modernizarea dreptului nu înseamnă doar adoptarea unor instituții, ci și crearea limbajului capabil să le exprime.

Lucrarea nu izolează Pravila în anul 1788, ci o leagă de evoluția mai amplă a dreptului românesc și de circulația modelelor juridice europene. În același timp, nu pierde din vedere faptul că orice text de drept vechi trebuie citit în propriul său context, cu limbajul, instituțiile și limitele epocii sale.

Publicarea acestei cărți este bine-venită. Ea contribuie la recuperarea unui izvor important și la înțelegerea unui moment în care cultura juridică românească se afla la întâlnirea dintre tradiția veche și formele moderne de codificare. Volumul este util juriștilor interesați de istoria dreptului în general și a dreptului penal în special, istoricilor dreptului, filologilor și tuturor celor preocupați de evoluția limbii juridice românești.

Într-o vreme în care cercetarea juridică este adesea orientată aproape exclusiv spre dreptul pozitiv actual, asemenea lucrări au rolul de a ne reaminti că instituțiile juridice au o istorie, iar conceptele pe care le folosim astăzi s-au format treptat, prin traduceri, adaptări, confruntări și sedimentări succesive. Pravila de obște din 1788 este un asemenea moment de sedimentare. Ea arată cum româna juridică începe să poarte, cu propriile sale mijloace, ideile dreptului penal modern.

Pentru aceste motive, consider că volumul domnului Andrei Tinu – de altfel, un recunoscut cercetător al scrierilor religioase și juridico-canonice – reprezintă o contribuție valoroasă la cercetarea istoriei dreptului românesc, a limbajului juridic românesc. Este o carte necesară, bine documentată și utilă, care readuce în circuitul științific un text vechi, dar nu învechit, deoarece problemele pe care le ridică – raportul dintre drept, limbă, sancțiune și modernizare – rămân importante pentru orice reflecție serioasă asupra dreptului”.