23 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Judecatorii Sectiei Penale de la Inalta Curte avertizeaza ca vor inceta lucrul, daca CSM nu va lua masuri urgente de ocupare a posturilor vacante!

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

23 March 2011 17:14
Vizualizari: 4753

Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a anuntat miercuri Consiliul Superior al Magistraturii, printr-un comunicat, ca in situatia in care nu vor fi promovati urgent judecatori la sectia penala, nu vor mai judeca nicio cauza penala, cu exceptia celor urgente, in care nu exista arestati. La Sectia Penala a ICCJ, in loc de 35 de judecatori cat prevede schema, in prezent sunt doar 25, motiv pentru care incarcatura de dosare pe cap de judecator a devenit insuportabila. In plus, din cauza actualului CSM care se joaca de-a gasirea unei noi formule de promovare la instanta suprema (care sa inlocuiasca interviul) nu se intrevad sperante apropiate de ocupare a posturilor vacante.


Magistratii au avut o intalnire cu presedintele instantei supreme, judecatorul Livia Stanciu (foto) in fata caruia si-au exprimat nemultumirea fata de lipsa de preocupare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la rezolvarea crizei acute de personal inregistrata la sectia penala a instantei supreme. Mai mult, judecatorii s-au aratat extrem de deranjati ca CSM nu a luat niciun fel de masura pentru a evita situatia de criza profunda de personal in care se afla judecatorii de penal de la instanta suprema, in ciuda asigurarilor primite in acest sens de la reprezentantii Consiliului, si in ciuda declararii de catre acestia a Inaltei Curti o prioritate a sistemului judiciar.

Dosarele fara arestati vor primi termene mai lungi, asa cum declara pentru Lumeajustitiei.ro presedintele sectiei penale

Conform comunicatului dat publicitatii de instanta suprema, presedintele sectiei penale, judecatorul Anton Pandrea, a dispus luarea unor masuri pentru a ajuta, macar pe termen scurt, judecatorii, sa poata sa judece cauzele urgente si sa redacteze incheierile de sedinta care nu sufera amanare. Insa, potrivit comunicatului, “judecatorii Sectiei penale si-au exprimat intentia ca, in situatia in care in perioada imediat urmatoare nu se va finaliza procedura de promovare a unor noi judecatori si totodata vor interveni alte posibile pensionari ale judecatorilor din cadrul sectiei, sa nu mai solutioneze decat cauzele cu inculpati arestati, in limitele unui volum optim de munca, in toate celelalte dosare urmand a acorda termene pana la ocuparea, cel putin in parte, a posturilor vacante”. Masurile dispuse de judecatorul Anton Pandreasunt exact aceleasi pe care presedintele sectiei penale le declara intr-un interviu luat de Lumeajustitiei.ro in urma cu cateva saptamani:limitarea numarului dosarelor nou intrate pe sedinta;acordarea unor termene mai lungi in cauzele cu inculpati nearestati ,redistribuirea/repartizarea hotararilor cu un grad de complexitate mai redus catre magistratii –asistenti, in vederea redactarii; acordarea unor termene mai lungi, in functie si de urgenta sau specificul cauzei si limitarea cauzelor care vor fi judecate pe timpul vacantei judecatoresti exclusiv la cele cu inculpati arestati. Judecatorii au avut o intrevedere, in cursul zilei de luni, cu presedintele instantei supreme, Livia Stanciu, exprimandu-si nemultumirea cu privire la ritmul in care sunt obligati sa judece cauzele, dar mai ales, la imposibilitatea de a redacta in timpul prevazut de lege hotararile,situatie care ii lasa pe judecatori vulnerabili in fata eventualelor sanctiuni disciplinare.

Judecatorii i-au reprosat lui Dumbrava ca nu si-a tinut promisiunile de la intalnirea din februarie 2011

Magistratii instantei supreme i-au reprosat voalat presedintelui CSM, judecatorul Horatius Dumbrava, ca, in ciuda promisiunilor facute in timpul intrevederii din februarie 2011, nu a facut nimic pentru a evita o situatie de criza la nivelul judecatorilor sectiei penale de la Inalta Curte. Judecatorii au sustinut ca “nu exista perspectiva ocuparii in urmatoarea jumatate de an a vreunuia dintre posturile vacante, in pofida asigurarilor date de presedintele CSM la intalnirea acestuia cu judecatorii sectiei din luna februarie 2011 si a preocuparii la nivel declarativ fata de prioritatile Inaltei Curti de Casatie si Justitie”. In ceea ce priveste numarul de dosare repartizate fiecarui judecator, conform comunicatului instantei supreme, “in perioada scursa de la inceputul anului 2011 si panain prezent, pe rolul Sectiei penale s-au inregistrat 1440 dosare, comparativ cu 1518 dosare inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care activitatea este asigurata de un numar de 25 judecatori, cu 10 mai mic decat in perioada de referinta”.

Cititi aici continutul integral al comunicatului instantei supreme

COMUNICAT - REFERITOR LA MASURILE INITIATE LA NIVELUL SECTIEI PENALE A INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE IN RAPORT DE NEOCUPAREA IN CONTINUARE A POSTURILOR VACANTE DE JUDECATOR

Luni, 21 martie 2011, judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie au initiat organizarea unei intalniri de lucru la care a participat si conducerea instantei supreme, in vederea analizarii situatiei generate de neocuparea in continuare a posturilor vacante de judecator si a stabilirii unor masuri organizatorice apte sa asigure functionarea sectiei in urmatoarea perioada.

Judecatorii si-au exprimat nemultumirea fata de lipsa de preocupare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru rezolvarea crizei acute de personal inregistrata la nivelul instantei supreme si, in special, la Sectia penala, in pofida asigurarilor date de reprezentantii acestuia si a declararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca o prioritate a sistemului judiciar.

Au fost analizate datele statistice din care reiese ca, in perioada scursa de la inceputul anului 2011 si pana in prezent, pe rolul Sectiei penale s-au inregistrat un nr. de 1440 dosare, comparativ egal cu nr. de 1518 dosare inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care activitatea este asigurata de catre un numar de 25 judecatori, cu 10 mai mic decat in perioada de referinta. De mentionat ca, pana la acest moment, au fost pronuntate 1563 hotarari, comparativ cu 1546 hotarari pronuntate in aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce denota un efort considerabil al judecatorilor in functie in vederea asigurarii judecarii in termene rezonabile a cauzelor aflate pe rol, in paralel cu acordarea unor termene foarte scurte in cauzele de coruptie la nivel inalt, pentru finalizarea cercetarii judecatoresti si indeplinirea sub acest aspect a obligatiilor impuse de conditionalitatile din cadrul MCV.

Mentinerea acestui ritm accelerat al judecatii s-a facut insa in detrimentul redactarii intr-un termen rezonabil a hotararilor, ceea ce este de natura a produce eventuale prejudicii partilor si a expune judecatorii unor sesizari in plan disciplinar.

Avand in vedere ca situatia deficitului de judecatori persista de circa un an si s-a amplificat urmare pensionarilor care au avut loc in acest interval de timp; ca nu exista perspectiva ocuparii in urmatoarea jumatate de an a vreunuia dintre posturile vacante, in pofida asigurarilor date de presedintele CSM la intalnirea acestuia cu judecatorii sectiei din luna februarie 2011 si a preocuparii la nivel declarativ fata de prioritatile Inaltei Curti de Casatie si Justitie; ca resursele fizice ale judecatorilor sunt limitate si ca acestia nu pot lucra intr-un ritm sustinut o perioada indelungata fara consecinte grave in planul sanatatii acestora, judecatorii Sectiei penale a ICCJ au decis luarea urmatoarelor masuri:

-limitarea numarului dosarelor nou intrate pe sedinta;

-acordarea unor termene mai lungi, in cauzele cu inculpati nearestati (in prezent primul termen de judecata este stabilit pentru luna mai 2011);

-redistribuirea/repartizarea hotararilor cu un grad de complexitate mai redus catre magistratii –asistenti, in vederea redactarii;

-in cazul amanarii cauzelor, acordarea unor termene mai lungi, in functie si de urgenta sau specificul cauzei;

-limitarea cauzelor care vor fi judecate pe timpul vacantei judecatoresti exclusiv la cele cu inculpati arestati;

Nu in ultimul rand, judecatorii Sectiei penale si-au exprimat intentia ca, in situatia in care in perioada imediat urmatoare nu se va finaliza procedura de promovare a unor noi judecatori si totodata vor interveni alte posibile pensionari ale judecatorilor din cadrul sectiei, sa nu mai solutioneze decat cauzele cu inculpati arestati, in limitele unui volum optim de munca in toate celelalte dosare urmand a acorda termene pana la ocuparea, cel putin in parte, a posturilor vacante”.

Biroul de Presa al ICCJ





Comentarii

# Desperados date 23 March 2011 21:45 +4

Afonii astia care au po******t cesemeul habar n-au pe ce lumea traiesc. Se dau mari ca fac ei ordine si cand colo fac numai dezordine. Unu-i dumbravean, altu-i necsean, altu-i hainean, si cu daniletul-fletul vai de mama lor de deontologi

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.04.2024 – Procurorul care a invins DNA se vrea primar (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva