1 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

NORMAREA MUNCII NU TREBUIE SA AFECTEZE JUSTITIABILII – Asociatia Magistratilor din Romania, dezbatere la Ministerul Justitiei pentru incurajarea medierii ca metoda alternativa de solutionare a litigiilor: „MJ a subliniat intentia de promovare a unui proiect de act normativ care sa contribuie la descongestionarea instantelor prin dezvoltarea metodelor alternative de solutionare a cauzelor, urmand a se avea in vedere si o regandire a sistemului taxelor judiciare de timbru” (Galerie foto)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

11 December 2023 13:44
Vizualizari: 3704

Faptul ca normarea muncii este un deziderat al intregii magistraturi romane s-a vazut inca din 2022, cand toti candidatii pentru CSM au abordat aceasta tema. Totusi, normarea muncii nu trebuie sa afecteze justitiabilii.



De aceea, Asociatia Magistratilor din Romania – prin judecatorii Cezar Filip (foto stanga) si Ciprian Tita (foto dreapta), vicepresedinti ai AMR – a organizat vineri, 8 decembrie 2023, o dezbatere la Ministerul Justitiei, avand ca tema dezvoltarea metodelor alternative de solutionare a litigiilor, in contextul in care normarea muncii va prelungi procesele, constrangand judecatorii sa acorde termene indepartate unul de celalalt. Este vorba in special de promovarea medierii.

De altfel, reprezentantii Ministerului Justitiei s-au angajat sa elaboreze un proiect de lege care sa incurajeze medierea, concomitent cu o reforma a taxelor de timbru si a ajutorului judiciar.

Alta directie pe care s-a axat discutia a fost extinderea competentei Centrului de solutionare alternativa a litigiilor in domeniul bancar (CSALB). Este vorba in special despre litigiile bancare privind IMM-urile care nu se incadreaza in notiunea de „consumator”.

Totodata, dezbaterea a avut in vedere simplificearea si accesibilitatea procedurii privind administrarea probelor de catre avocati in cadrul procedurii de mediere, precum si dezvoltarea unei colaborari intre instante, consiliul de mediere si CSALB, astfel incat sa se contureze o practica de indrumare a partilor catre solutionarea amiabila a cauzelor, in acord cu dispozitiile art.21 alin.(2) din Codul de procedura civila: „In tot cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii”.

Incheiem, mentionand ca, in afara de vicepresedintii AMR Cezar Filip si Ciprian Tita, la dezbatere au luat parte: senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Tagarlas (presedintele Comisiei juridice din Senat), Liviu Vladimir Fenoghen (directorul CSALB), Alexandru Nicolae Paunescu (presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB si reprezentantul Bancii Nationale a Romaniei in acest Colegiu), Alexandru Berea (General Legal Manager la BCR). De asemenea, din partea Consiliului de Mediere au fost prezenti vicepresedintele Claudiu Ignat, membrii Dragos Radulescu si Simona Petcu, precum si Mihai Munteanu, presedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Bucuresti.


Prezentam comunicatul AMR (vezi galerie foto):


La initiativa Asociatiei Magistratilor din Romania, prin vicepresedintii Ciprian Tita si Cezar Filip, a avut loc in data de 8 decembrie 2023 o masa rotunda de dezbateri in sala de consiliu a Ministerului Justitiei, avand ca tema eficientizarea si dezvoltarea metodelor alternative de solutionare a litigiilor in contextul existentei unui volum foarte ridicat de activitate al instantelor judecatoresti si al normarii acestuia, care va avea drept consecinta cresterea duratei efective de solutionare a litigiilor pe parcursul tuturor etapelor procesuale (fond si cai de atac).

Intrunirea a avut loc cu participarea initiatorilor, a doi secretari de stat din Ministerul Justitiei, a doi consilieri ai ministrului Justitiei, a presedintelui Comisiei juridice din Senatul Romaniei, a unor membri din forurile de conducere ale BNR, CSALB, BCR, Consiliul de Mediere, precum si a reprezentantilor unor societati de avocatura.

Discutiile s-au centrat pe identificarea unor masuri concrete in vederea eficientizarii si dezvoltarii metodelor alternative de solutionare a litigiilor, fiind dezvoltate propuneri privind medierea specializata, reglementarea unor facilitati la plata taxelor judiciare de timbru si ajutorul public judiciar in materia medierii, extinderea competentei CSALB si in privinta litigiilor bancare privind intreprinderile mici si mijlocii care nu se incadreaza in notiunea de consumator, modificarea procedurii administrarii probelor de catre avocati in sensul simplificarii si accesibilitatii acesteia in cadrul procedurii de mediere ca alternativa la incuviintarea de catre instanta la primul termen de judecata, dezvoltarea unei colaborari intre instante, consiliul de mediere si CSALB, astfel incat sa se contureze o practica de indrumare a partilor catre solutionarea amiabila a cauzelor in acord cu dispozitiile art.21 alin.(2) din Codul de procedura civila.

Reprezentantii MJ au subliniat intentia Ministerului Justitiei de a avea in vedere propunerile facute in cadrul dezbaterilor, pentru promovarea unui proiect de act normativ care sa fie intocmit in perioada urmatoare si pus in dezbatere publica, si care sa contribuie la descongestionarea instantelor prin dezvoltarea metodelor alternative de solutionare a cauzelor, urmand a se avea in vedere si o regandire a sistemului taxelor judiciare de timbru in acest context.

De asemenea, s-a subliniat ca Ministerul Justitiei are in lucru si un proiect de constientizare publica a cailor alternative de solutionare a cauzelor in randul justitiabililor, asteptandu-se la o implicare reala si constructiva din partea corpului magistratilor si a organismelor implicate in solutionarea alternativa a cauzelor (Consiliul de Mediere, CSALB).

Asociatia Magistratilor din Romania (A.M.R.) isi manifesta intentia de a continua proiectul initiat in vederea gasirii unor solutii eficiente, astfel incat sa putem asigura in continuare performanta si celeritatea actului de justitie”.


Comentarii

# maxtor date 11 December 2023 19:37 -1

"eficientizarea si dezvoltarea metodelor alternative" adica obligarea la mediere: le dorim numai divortzuri!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 30.04.2024 – Judecatoare trimisa la control psihiatric

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva