16 September 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

JUDECATOAREA STOICESCU, FILATA IN DOSARUL GEORGESCU – PICCJ a pus-o sub supraveghere pe judecatoarea Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timisoara. Aceasta a fost monitorizata inclusiv in biroul de la instanta. Motivul: in 2019, Calin Georgescu i-a propus Adrianei Stoicescu sa intre in politica, lucru refuzat de judecatoare (Document)

Scris de: Valentin BUSUIOC – George TARATA | pdf | print

16 September 2025 13:00
Vizualizari: 6778

Bomba nucleara in dosarul in care procurorii Marius Iacob si Gheorghe Cornescu de la Parchetul General i-au trimis in judecata pe Calin Georgescu si Horatiu Potra pentru asa-zisa tentativa de rasturnare a ordinii constitutionale: PICCJ a pus-o sub supraveghere pe judecatoarea Adriana Stoicescu (foto) de la Curtea de Apel Timisoara.



Ne referim atat la interceptarea telefonului personal, cat si la filaj – deopotriva pe strada si la serviciu (sediul CA Timisoara).

Totul s-a desfasurat timp de trei luni, din februarie pana in mai 2025. Informatia apare in rechizitoriul Georgescu-Potra. Foarte important de precizat: judecatoarea Adriana Stoicescu nu are nicio legatura cu acuzatiile la adresa lui Georgescu, Potra sau a altui inculpat din cauza, ea fiind interceptata pentru simplul motiv ca in 2019 Calin Georgescu ii propusese sa intre in politica pentru a fi numita ministra Justitiei. Acest lucru a fost declarat de catre judecatoarea insasi, sub juramant, cand a fost audiata ca martora la PICCJ. In acea declaratie, Stoicescu a precizat ca a refuzat propunerea lui Georgescu.

De asemenea, Parchetul General justifica intruziva monitorizare a Adrianei Stoicescu prin relatia de prietenie dintre aceasta si unul dintre avocatii lui Calin Georgescu.

Nu in ultimul rand, precizam ca Adriana Stoicescu a fost cercetata pentru presupusa fapta de favorizare a faptuitorului, dar a primit clasare.

Incheiem, mentionand ca rechizitoriul nr. 6720/284/P/2024 a fost emis luni, 15 septembrie 2025 (vezi facsimil 1).

 


Iata principalele pasaje din rechizitoriu (vezi facsimile):

 

 


„La data de 18 decembrie 2024 a fost inregistrat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala, sub nr. 75/76/P/2024, dosarul penal avand ca obiect savarsirea infractiunilor de comunicarea de informatii false, fapta prev. de art. 404 Cod penal, presupus comisa de catre Georgescu Calin, si favorizarea faptuitorului, fapta prev. de art. 269 Cod penal, presupus comisa de catre judecatorul Stoicescu Adriana Petronela din cadrul Curtii de Apel Timisoara. (...)

Prin referatul nr. 75/76/P/2024 din data de 15 ianuarie 2025 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorul de caz a solicitat incuviintarea, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 15 ianurie 2025, pana la data de 13 februarie 2025, inclusiv, a masurilor de supraveghere tehnica, constand in:

- interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta, localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice si inregistrarea convorbirilor si comunicarilor telefonice si a traficului de date efectuate de la si catre postul telefonic cu nr. de apel (...), utilizat de catre magistratul judecator Stoicescu Adriana Petronela.

- supravegherea video, audio sau prin fotografiere si localizarea sau urmarirea prin mijloace fixe privind pe magistratul judecator Stoicescu Adriana Petronela.

Prin Incheierea din data de 15 ianuarie 2025 pronuntata in dosarul nr. 99/1/2025 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, judecatorul de drepturi si libertati a dispus autorizarea, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 15 ianuarie 2022 pana la data de 13 februarie 2025, inclusiv, a activitatilor de supraveghere tehnica solicitate prin referatul nr. 75/76/P/2024 din data de 15 ianuarie 2025, fiind emis mandatul de supraveghere tehnica nr. 1/UP din data de 15 ianuarie 2025.

Prin referatul nr. 6720/284/P/2024 din data de 05 martie 2025 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala s-a solicitat incuviintarea, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 05 martie 2025, pana la data de 03 aprilie 2025, inclusiv pentru masurile de supraveghere tehnica constand in:

- interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta, localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice si inregistrarea convorbirilor si comunicarilor telefonice si a traficului de date efectuate de la si catrr postul telefonic cu nr. de apel (...), utilizat de catre magistratul judecator Stoicescu Adriana Petronela;

- supravegherea video, audio sau prin fotografiere si localizarea sau urmarirea prin mijloace fixe privind pe magistratul judecator Stoicescu Adriana Petronela;

- patrunderea in sediul Curtii de Apel Timisoara, camera 258, situat in Timisoara, Piata Tepes Voda, nr. 2A, etaj 2, jud. Timis, in vederea supravegherii video, audio sau prin fotografiere a numitei Stoicescu Adriana Petronela, care isi desfasoara activitatea in acest birou, precum si pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite pentru executarea masurii supravegherii tehnice.

Prin Incheierea nr. 12 din data de 05 martie 2025 pronuntata in dosarul nr. 497/1/2025 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, judecatorul de drepturi si libertati a dispus incuviintarea, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 05 martie 2025, pana la data de 03 aprilie 2025, inclusiv a masurilor de supraveghere tehnica solicitate, fiind emis mandatul de supraveghere tehnica nr. 5/UP din data de 05 martie 2025.

Prin referatul nr. 6720/284/P/2024 din data de 03 aprilie 2025 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala, procurorul de caz a solicitat prelungirea Mandatului de supraveghere tehnica nr. 5/UP din data de 05 martie 2025 emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Penala pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 04 aprilie 2025 pana la data de 03 mai 2025, inclusiv.

Prin Incheierea nr. 25 din data de 03 aprilie 2025 pronuntata in dosarul nr. 771/1/2025 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, judecatorul de drepturi si libertati a dispus prelungirea Mandatului de supraveghere tehnica nr. 5/UP din data de 05 martie 2025, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 04 aprilie 2025, pana la data de 03 mai 2025, inclusiv, fiind emis mandatul de supraveghere tehnica nr. 64/UP din data de 03 aprilie 2025.

Prin ordonanta nr. 6720/284/P/2024 din data de 29 august 2025 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala s-a dispus autorizarea, cu titlu provizoriu, pe o durata de 48 de ore, incepand cu data de 29 august 2025, ora 11:25 pana la data de 31 august 2025, ora 11:25, a metodei speciale de supraveghere constand in accesul la un sistem informatic prin patrunderea in sistemele informatice / mijloacele de stocare a datelor informatice reprezentate de laptopul marca Apple MacBook Air, avand inscriptionate pe spatele carcasei urmatoarele elemente de identificare model A2681, EMC 4074, de culoare argintie, cu seria KY7J907FFR, memory stick-ul de culoare negru cu capac argintiu avand inscriptiile '2021' si '2023' si memory stick-ul de culoare argintie cu inscriptia SANDISK cu capacitate de 64 Gb cu seria BN2412008384Z.

Prin referatul nr. 6720/284/P/2024 din data de 01 septembrie 2025 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala, procurorul de caz a solicitat confirmarea ordonantei nr. 6720/284/P/2024 din data de 29 august 2025, iar prin Incheierea nr. 39 din data de 01 septembrie 2025 pronuntata in dosarul nr. 1822/1/2025 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, judecatorul de drepturi si libertati a admis cererea formulata si a confirmat ordonanta nr. 6720/284/P/2024 din data de 29 august 2024. (...)

Prin ordonanta nr 6720/284/P/2024 din data de 13 mai 2025 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala s-a dispus amanarea informarii pana la terminarea urmaririi penale in cauza a persoanei supravegheate Stoicescu Adriana Petronela. (…)

La data de 19 august 2025, a fost audiata, in calitate de martor, Stoicescu Adriana-Petronela, care a precizat ca, in cursul anului 2019, a fost contactata telefonic de catre Georgescu Calin, care a insistat in vederea stabilirii unei intalniri, aspect care s-a concretizat, prilej cu care acesta i-a propus sa intre in politica si sa ocupe functia de ministru al Justitiei, oferta declinata de catre martora. Discutia antereferita a mai avut loc inca o data, in cursul anului 2019, si de aceasta daca martora refuzand propunerea de a intra in politica. De asemenea, Stoicescu Adriana-Petronela a mai declarat ca de-a lungul timpului a primit mai multe oferte de a intra in politica.

Martora a mai sustinut ca nu cunoaste ce probleme judiciare are Georgescu Calin si nu i s-a solicitat de catre nimeni sa intervina in vreun fel in rezolvarea acestora si nu il cunoaste pe ofiterul de politie Ion Negoescu.

Fiind audiata in calitate de martor, la data de 22 august 2025, Petrovici Georgeta Catalina a mentionat ca o cunoaste pe judecatoarea Stoicescu Adriana de foarte multi ani si au colaborat de multe ori prin prisma profesiei pe care o are martora, aceea de jurnalist.

Martora a mai precizat ca, in data de 14 februarie 2025, s-a intalnit cu judecatoarea Stoicescu Adriana, la o cafenea pentru o discutie amicala, iar printre subiectele abordate au fost si candidatura lui Georgescu Calin si anularea alegerilor prezidentiale. In cadrul acestei discutii, martorei i s-a comunicat faptul ca, in urma cu cativa ani, Georgescu Calin i-a facut propunerea de a intra in politica, dar judecatoarea Stoicescu Adriana a refuzat-o.

Martora a mai sustinut ca judecatoarea Stoicescu Adriana avea o legatura mai apropiata cu unul dintre avocatii lui Georgescu Calin, motiv pentru care s-a oferit sa intermedieze o intalnire intre avocat si martora, in scopul realizarii unui interviu jurnalistic, dar pana in prezent nu s-a concretizat. (...)

 

Organele de cercetare penala delegate sa puna in executare ordonanta antereferita, in prezenta martorei Petrovici Georgeta-Catalina, au identificat cu prilejul accesarii memory stick-ului de culoare argintie cu inscriptia SANDISK cu capacitate de 64 Gb cu seria BN2412008384Z, o inregistrare audio denumita 'Inregistrare noua 2', iar procedand la derularea partiala a acesteia, a fost identificata ca fiind o discutie purtata de Petrovici Georgeta-Catalina cu Stoicescu Adriana, in data de 14 februarie 2025, la o cafenea din mun. Timisoara.

Prin referatul nr. 6720/284/P/2024 din data de 01 septembrie 2025 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala, procurorul de caz a solicitat confirmarea ordonantei nr. 6720/284/P/2024 din data de 29 august 2025, iar prin Incheierea nr. 39 din data de 01 septembrie 2025 pronuntata in dosarul nr. 1822/1/2025 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, judecatorul de drepturi si libertati a admis cererea formulata si a confirmat ordonanta nr. 6720/284/P/2024 din data de 29 august 2024.

Din cuprinsul proceselor-verbale incheiate la datele de 04 si 10 septembrie 2025, prin care a fost transcrisa integral discutia identificata la data de 29 august 2025, denumita 'Inregistrare noua 2', au rezultat o serie de aspecte de interes pentru cauza, circumscrise obiectului probatiunii, dar care nu devoaleaza acte de conduita contrare preceptelor legale exteriorizate de catre magistratul judecator. In esenta, datele informatice identificate reprezinta o discutie purtata de catre martorul Stoicescu Adriana cu martorul Petrovici Georgeta, revelatoare sub aspectul existentei unei interactiuni intre magistratul judecator si inculpatul Georgescu Calin, din care rezulta ca aceasta urma sa aiba un rol fundamental in agrenajul institutional imaginat de catre candidatul la alegerile prezidentiale, dupa preluarea parghiilor de putere.

Astfel, aspectele ce se desprind din economia conversatiei, concordante cu cele relatate de martorul Stoicescu Adriana, certifica faptul ca in anul 2019, a avut loc o intalnire fizica, personala intre aceasta si inculpatul Georgescu Calin, care a durat circa 5 ore ('...si el mi-a spus atunci, in urma cu cinci ani asta mi-a spus, ca el va fi presedintele Romaniei. Deci ... ideea este ca, cum l-am perceput eu, ca am stat 5 ore de vorba cu el...') si la care a asistat si sotia acestuia, in care inculpatul a incercat sa o convinga sa accepte functia de Ministru al Justitiei intr-un Guvern ce se va forma dupa ce el va castiga alegerile prezidentiale, conditionalitate pe care inculpatul i-a prezentat-o ca avand rang de certitudine:

'...A venit la un moment dat cu nevasta-sa, tipa de o modestie fantastica, foarte modesta, foarte mult bun simt, extraordinara, si m-a luat asa frontal, da cum cand o sa fiu presedintele Romaniei o sa accept sa fiu ministrul justitiei?...'

Ce este extrem de relevant de extras din aceasta conversatie este faptul ca inclusiv martorul Stoicescu Adriana a avut reprezentarea ca planul elaborat de catre inculpat a fost unul foarte laborios, scrupulos planificat si executat, cu etape precise, o desfasurare temporala adecvata, sprijin sustinut si de specialitate, astfel incat reusita sa sa fie viabila ('...El a fost pregatit de cu totul si cu totul alta forta, nu are legatura de ce e in tara. Deci, el a fost crescut de niste oameni grei... si chestia lui a fost pregatita de mult, asta este convingerea mea...'). (…)

V. Clasarea cauzei avand ca obiect savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului, fapta prev. de art. 269 Cod penal, retinuta prin ordonanta nr. 75/76/P/2024 din data de 14 ianuarie 2025 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si presupus comisa de catre magistratul judecator Stoicescu Adriana-Petronela din cadrul Curtii de Apel Timisoara, intrucat nu s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, iar actiunile supuse analizei nu au fost savarsite cu vinovatia prevazuta de lege”.

 

Comentarii

# Io nedumerit date 16 September 2025 13:43 +2

De interes public: Nedumerire: din comunicatul Parchetului ICCJ, de pe site ul oficial, referitoare la trimiterea in judecata a lui Georgescu si altii, rezulta ca faptele au fost dupa 7 dec.2024. Intrebare: de ce s-au anulat alegerile pe 6 dec 2024? In comunicat nu se spune nimic despre rusi.Ne lamureste Parchetul ce legatura este intre anularea alegerilor, inculparea lui Georgescu si rusii ? Din rechizitoriul care, la acest.moment, nu e public...

# santinela date 16 September 2025 13:48 +4

Unde-i bomba,unde-i nucleara ? Adriana este una din judecatoarele de mare clasa si profesionalism a Romaniei iar Iacob cred ca ar trebui sa se fereasca acum. Tam nisam,ca i se nazare parchetarului ceva pune oameni sub filaj,interceptari , ii patrunde in viata privata pe o simpla banuiala ? Sunt convins ca doamna nu va lasa lucrurile asa si nici nu trebuie sa o faca !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 15.09.2025 – Cine s-a gasit sa comenteze: Jean Corectu baga capul in poza

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva