PROIECT PENTRU INDEPENDENȚA ENERGETICĂ – Camera de Comerț și Industrie a României susține relansarea proiectului AGRI pentru independența energetică a României. Proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector), conceput pentru transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, prin Azerbaidjan și Georgia, cu traversarea Mării Negre via nave metaniere, presupune construcția a două terminale de lichefiere specifice
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban (foto stânga centru), a avut miercuri, 15 aprilie 2026, o întâlnire oficială cu Excelența Sa Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Georgiei în România (foto dreapta).
Tema centrală a întrevederii a constituit-o proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector), conceput pentru transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, prin Azerbaidjan și Georgia, cu traversarea Mării Negre via nave metaniere, și care presupune construcția a două terminale de lichefiere specifice.
Președintele CCIR Mihai Daraban a declarat:
„Cifrele ne spun că relația economică dintre România și Georgia merge în direcția bună, dar ne arată și un potențial încă neexploatat. Georgia este principalul nostru partener comercial în Caucazul de Sud și, totuși, schimburile bilaterale rămân sub nivelul real al potențialului celor două economii — iar rolul CCIR este tocmai să reducă această distanță. AGRI nu este doar un proiect energetic — este un proiect care vizează independența energetică a României. Gazul natural lichefiat transportat prin această rută reprezintă o soluție sustenabilă și eficientă. Avem parteneri, avem ruta, avem tehnologia. Ce lipsește este voința politică la nivel european, iar CCIR va lucra să o construiască prin toate canalele disponibile, inclusiv prin sistemul cameral european”.
În completare, Excelența Sa Tamar Beruchashvili a reiterat importanța strategică a Coridorului de Mijloc – ruta comercială care leagă China și Kazahstan, traversează Marea Caspică, trece prin Azerbaidjan, Georgia și Turcia și ajunge în Europa, oferind o alternativă viabilă la rutele nordice și la Canalul Suez:
„Coridorul de Mijloc nu este doar o altă opțiune — este o necesitate strategică în contextul actual. Georgia se află în inima acestui coridor și este pregătită să joace rolul pe care geografia și determinarea noastră ni-l conferă: acela de punte între Asia și Europa”.

Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Prin Moldova de Sus, la braț cu cărțile mele (3)
Comentarii