Vorbe de fumoar – 13.01.2026 – USR, călare pe judecătorii ICCJ. Tic-tac pentru omul lui Nicușor de la CCR
* ANAF anunță care sunt cazurile în care românii pot fi păsuiți cu birurile. Așadar, click aici!
* A fost agitaţie zilele astea în Portul Constanţa, unde a sosit ceva ce va face deranj pe unde va trece. Dacă nu ne credeţi, daţi click aici, ca să vă convingeţi singuri!
* Așteptăm cu nerăbdare Plenul Consiliului Superior al Magistraturii de miercuri, 15 ianuarie 2026, ca să vedem ce soluție va fi adoptată la ultimul punct de pe ordinea de zi.
Este vorba despre avizul pe proiectul de lege inițiat de către 17 deputați și senatori USR – în frunte cu deputatul Adrian Echert (foto) – privind eliminarea art. 290 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au funcționat cel puțin 5 ani la această instanță și care au fost eliberați din funcție din motive neimputabile, pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen sau concurs”. Altfel spus: în plină campanie #rezist împotriva magistraților de la instanța supremă, useriștii vor ca judecătorii ICCJ pensionați să fie obligați să dea examen dacă vor să devină avocați ori notari.
Până una-alta, vă lăsăm să citiți proiectul de lege (PL-x nr. 567/2025) și expunerea de motive:




* Auzim că foarte curând va apărea ceva interesant despre judecătorul Dacian Dragoș de la Curtea Constituțională a României, numit la CCR de către președintele Nicușor Dan. Mai exact, despre persoana fizică autorizată pe care Dragoș a deținut-o din 15 octombrie 2016 până în 30 iulie 2025, la 17 zile după ce și-a început activitatea la CCR (vezi facsimil). Nu dăm detalii deocamdată. Stați pe fază!

Nota: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Minunații ani de liceu... (2)
Comentarii
# un mizantrop
13 January 2026 21:04
+3
# 1.Eliminarea acestui privilegiu al ÎCCJ e de bun simț
13 January 2026 21:14
+11
# 2. Eliminarea acestui privilegiu al ÎCCJ e de bun simț
13 January 2026 21:17
+11
# 3. Eliminarea acestui privilegiu al ÎCCJ e de bun simț
13 January 2026 21:18
+12
# judecător de tribunal
13 January 2026 21:27
+11
# Pele X
14 January 2026 03:25
0
# om de bine
14 January 2026 07:03
+46
# Selecția Organelor de Stat
14 January 2026 10:03
+1
# Cezar
14 January 2026 12:44
+35
# lege-faradelge
14 January 2026 15:46
+3