Vorbe de fumoar – 2.10.2026 – Procurorii de la Constanța rămân în arest. AI-ul și justiția (Galerie foto)
* Din păcate pentru procurorii Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Înalta Curte de Casație și Justiție nu vrea să le dea drumul de după gratii.
Judecătoarea supremă Maricela Cobzariu a admis vineri, 2 octombrie 2026, propunerea PICCJ privind prelungirea arestării preventive a celor doi procurori suspendați. Și nu doar pentru ei, ci și pentru fostul consilier județean PSD Dumitru-Daniel Learciu, directorul AFIR Constanța. Arestul a fost prelungit din 12 octombrie până la 10 noiembrie, inclusiv.
Hotărârea judecătoarei Cobzariu este atacabilă cu contestație.
Iată minuta încheierii ICCJ nr. 365/2026 din dosarul nr. 1811/1/2026:
„În baza art. 236 din Codul de procedură penală, admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, cu privire la inculpaţii Ştefan Gigi Valentin, Niţă Teodor şi Learciu Dumitru Daniel, în dosarul de urmărire penală nr. 85/76/P/2025.
În baza art. 234 şi urm. din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 202 alin. (1) - (3) şi art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: - ŞTEFAN GIGI VALENTIN (...), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 (privind relaţia infracţională cu inculpatul Popa George Dorel), trafic de influenţă, în formă continuată (4 acte materiale), faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (privind relaţia infracţională cu inculpatul Learciu Dumitru), trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 (privind relaţia infracţională cu Cartali Mihale) şi trafic de influenţă, în formă continuată (8 acte materiale), faptă prev. de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (privind faptele din perioada decembrie 2025 – mai 2026, altele decât cele privind pe cumpărătorii de influenţă Popa George Dorel, Learciu Dumitru şi Cartali Mihale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal; - NIŢĂ TEODOR (...), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, faptă prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 13/2 din Legea nr.78/2000, şantaj, faptă prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal rap. la art. 13 ind. 1 din Legea 78/2000 cu referire la art. 1 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, şantaj, faptă prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal cu referire la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, instigare la abuz în serviciu, faptă prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, uzurparea funcţiei, faptă prev. de art. 300 Cod penal şi cercetare abuzivă, faptă prev. de art. 280 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal; - LEARCIU DUMITRU DANIEL (...), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată (4 acte materiale), faptă prev. de art. 292 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 octombrie 2026, până la data de 10 noiembrie 2026, inclusiv.
În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 02 octombrie 2026, ora 12:00”.
* Judecătorul Claudiu Drăguşin (foto) din Consiliul Superior al Magistraturii a participat săptămâna trecută în Letonia la summitul „Impactul inteligenței artificiale asupra sistemului judiciar” („The Impact of AI on the Judiciary”), organizat de către Rețeaua Europeană de Formatori Judiciari (EJTN) la Academia Judiciară din Riga.
Membrul CSM a vorbit despre resursele de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru profesioniștii din justiție, precum și despre integrarea garanțiilor statului de drept în utilizarea AI și gestionarea zonelor de incertitudine generate de fenomenul „Shadow AI” („inteligența artificială din umbră”). Este vorba despre folosirea AI-ului de către angajați fără aprobarea sau supravegherea șefilor ori a specialiștilor IT – ceea ce poate duce la scurgeri de informații din companii sau instituții.
Redăm comunicatul CSM (vezi galerie foto):
„AI și justiția: între oportunitate, responsabilitate și garantarea valorilor fundamentale
În perioada 24–25 septembrie 2026, la Riga, Letonia, s-a desfășurat AI Summit – ‘The Impact of AI on the Judiciary’, eveniment organizat de European Judicial Training Network (EJTN) și găzduit de Judicial Academy din Letonia. Reuniunea a adus împreună judecători, procurori, reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor profesionale, cercetători și experți în tehnologie, pentru a analiza impactul inteligenței artificiale asupra sistemelor judiciare europene.
Consiliul Superior al Magistraturii din România a fost reprezentat de domnul judecător Claudiu Drăgușin, membru ales CSM, participant în cadrul evenimentului din partea European Network of Councils for the Judiciary (ENCJ), rețea în cadrul căreia este desemnat să reprezinte Consiliul.
Domnul judecător și-a adus contribuția în cadrul panelului dedicat resurselor de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru profesioniștii din justiție, precum și la sesiunile de lucru privind integrarea garanțiilor statului de drept în utilizarea AI și gestionarea zonelor de incertitudine generate de fenomenul ‘Shadow AI’.
Pe parcursul celor două zile, dezbaterile au abordat atât oportunitățile oferite de inteligența artificială – eficientizarea activității judiciare, accesul rapid la informație și sprijinirea proceselor de lucru –, cât și provocările pe care utilizarea acesteia le ridică în materia independenței justiției, transparenței și protecției drepturilor fundamentale, imparțialității și responsabilității. Un accent important a fost pus pe identificarea nevoilor de formare ale profesioniștilor din justiție și pe schimbul de experiență și bune practici la nivel european, pe care România le integrează în sesiunile sale de formare a magistraților.
Într-un domeniu aflat într-o evoluție tehnologică extrem de rapidă, utilizarea inteligenței artificiale în justiție trebuie să rămână compatibilă cu valorile statului de drept și cu garanțiile fundamentale ale procesului judiciar. Utilizarea AI poate constitui un instrument de sprijin pentru judecător și poate contribui la creșterea eficienței sistemului, însă controlul și responsabilitatea asupra actului de justiție trebuie să rămână umane.
Participarea la astfel de reuniuni europene este o preocupare constantă a CSM și contribuie la conectarea sistemului judiciar român la dezbaterile și proiectele privind transformarea digitală a justiției și la dezvoltarea unei abordări comune, responsabile și adaptate provocărilor pe care inteligența artificială le aduce deja în activitatea judiciară”.






Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Ce imagine de „reformă” ne vinde audiatul de DNA Ilie Bolojan?
Comentarii