AVOCATI, LUATI AMINTE – Candidata la functia de decan al Baroului Bucuresti, Laura Voicu avertizeaza: “Avem nevoie sa fim condusi de oameni tineri si dedicati profesiei... Nu poti sa faci nimic atata vreme cat esti condus de marionete si papusari... Constat cu tristete si revolta problemele cu care se confrunta Baroul Bucuresti si breasla in general. Si aud doar promisiuni, din 4 in 4 ani... Se doreste instaurarea faraonismului in avocatura... Reformarea sistemului este imperios necesara”
Cu cateva zile inainte de alegerile de la Baroul Bucuresti, avocata Laura Voicu (foto), unul dintre cei 16 candidati la functia de decan, a oferit un interviu exploziv si extrem de interesant Lumeajustitiei.ro. Laura Voicu atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta Baroul Bucuresti si avocatii in general, subliniind ca este nevoie de oameni tineri si dedicati profesiei, nu de marionete si papusari.
Avocata Laura Voicu avertizeaza ca se doreste instaurarea faraonismului in avocatura si precizeaza ca reformarea sistemului este imperios necesara. In acelasi interviu, Laura Voicu remarca faptul ca a fost primul candidat care si-a prezentat programul electoral, dar ca 90% dintre punctele sale de vedere s-au regasit ulterior in programele celorlalti candidati, care insa si-au publicat oferta abia incepand cu saptamana trecuta.
Nu in ultimul rand, Laura Voicu vorbeste si despre atacurile lansate la adresa ei, atacuri care, multe dintre ele la persoana, au venit, coincidenta, chiar in preajma alegerilor pentru functia de decan. De altfel, Laura Voicu afirma ca a facut o solicitare catre decanul Baroului Bucuresti in legatura cu aceste atacuri in spatele carora afirma ca se afla unul dintre contracandidatii sai.
Prezentam interviul realizat cu Laura Voicu:
Suntem in ultima saptamana de campanie, duminica urmeaza sa se desfasoare procesul de votare pentru Baroul Bucuresti. Care este parerea ta despre campanie, despre ceea ce s-a intamplat in aceasta luna?
A fost o experienta constructiva aceasta luna. In primul rand am aflat care sunt adevaratele probleme in desfasurarea activitatii colegilor mei.
Eu identificasem personal o suma dintre ele, dar pe masura ce trece timpul, discutand cu o parte din confratii mei, in special cu avocatii de bara, am constatat ca s-au acumulat o serie de nemultumiri in anii ce au trecut si nimeni din conducerea Baroului Bucuresti nu le-a acordat vreo importanta.
Observ cu nemultumire ca, de fapt, toata lumea isi doreste o functie, fara sa realizeze ca functia respectiva te incarca cu responsabilitati fata de profesie, fata de cei care au votat, responsabilitati care te obliga la performanta manageriala.
Traim intr-o societate in deplina evolutie, dar la Baroul Bucuresti nu se constata decat o stare de imobilitate, o incremenire intr-un status quo al indeciziei.
Am avut si o experienta neplacuta, cu atacuri murdare pe un site in care isi fac publicitate o serie de avocati, am aflat apoi ca este un atac concertat realizat de unul dintre contracandidatii mei, care m-a atacat ca mama, ca femeie, dar a aruncat in derizoriu si intreaga noastră profesie. Nu stiu daca a facut-o din teama fata de popularitatea crescanda sau datorita faptului ca realizeaza ca ceea ce spun nu sunt doar vorbe aruncate in vant, si ca eu chiar am de gand sa fac ceea ce am propus in programul electoral; mizantropia de care sufera si pseudo-profesionalismul acestui personaj pe care nu am de gand sa-l nominalizez, deoarece nu vreau sa-l promovez nici macar negativ (poate chiar asta a urmarit, sa-si creasca traficul site-ului aruncand cu gunoi asupra numelui meu) justifica in opinia sa libertatea de a prejudicia prestigiul profesiei noastre si demnitatea unei femei.
Am facut o solicitare oficiala Decanului, referitor la acest articol, solicitare pe care am adus-o si la cunostinta confratilor, dar se pare ca se asteapta sfarsitul campaniei ca sa fie luata in seama, daca se va raspunde vreodata la ea.
Imi dau seama ca atunci cand am fost retinuta, daca as fi facut solicitare, asa cum mi s-a atras atentia de catre Decan, probabil ca as fi asteptat o eternitate sprijin din partea dumnealui. Am aflat ulterior ca unul dintre actualii consilieri a fost incunostiintat de ceea ce mi se intampla (inca nu se emisese ordonanta de retinere) de catre unul dintre aparatorii mei, insa atitudinea lui a fost una de ignorare completa a situatiei in care ma aflam.
Ai spus ca o mare parte din programul tau a fost preluat de contracandidati. Ce te face sa spui acest lucru?
Eu mi-am facut public programul inca de la inceputul campaniei, deoarece am considerat ca fiecare trebuie sa-l vada, sa-l evalueze, sa-mi transmita pareri asupra lui, insa contracandidatii mei abia de saptamana trecuta au inceput sa-si publice online oferta electorala si am vazut cu stupoare ca 90% erau punctele mele de vedere.
Acum nu stiu daca de fapt domnii respectivi m-au plagiat, ma sustin si-mi fac de fapt campanie sau sunt lipsiti de inspiratie.
Le-as transmite pe aceasta cale ca, daca de fapt ma sustin, o puteau face si in alt mod, iar daca au fost lipsiti de inspiratie, inseamna ca de fapt nu cunosc problemele cu care ne confruntam si au copiat un program despre care au vazut ca este dezbatut si apreciat.
Ca sa ințelegeti cam cat de lipsiti de inspiratie au fost va rog sa observati ca pana si sintagma “suntem avocati” (slogan de campanie) a fost copiata. Probabil ca sunt un model demn de urmat si abia acum isi dau seama de acest lucru.
Va spun sincer, nu mi-ar parea rau daca l-ar si pune in practica, pana la urma nu trebuie sa existe invingator si invinsi, indiferent cine castiga alegerile trebuie sa lupte pentru confratii sai si sa plece de la ideea ca suntem cu totii o echipa.
Insa atata vreme cat sunt mai preocupati de functie si nu de implicare reala si efectiva, permiteti-mi sa ma indoiesc de buna lor credinta.
Ai vazut ca unii dintre contracandidati si-au promovat echipe, si-au facut portofoliu de fotografii profesionale, au investit bani in imagine. Ce parere ai despre acest fapt?
Inca de la inceputul campaniei, am declarat ca eu fac echipa cu Daniel Caraman, care candideaza pentru demnitatea de consilier al Baroului Bucuresti.
Daniel este prietenul meu de o viata, un om minunat, un avocat respectat si un ideolog stralucit. Pasiunea pe care o pune in munca sa si maniera in care se dedica dosarelor in care lucreaza cu greu pot fi descrise in cateva cuvinte. Principial, demn, onest, consecvent in orice hotarare ar lua, si mai ales sufletist din cale afara, toate acestea reprezinta doar o parte din calitatile sale. Este extrem de conectat la ceea ce se intampla in profesia noastra si, ca si mine, isi doreste modernizarea profesiei si o cat mai buna transparenta decizionala. Sunt onorata ca il am alaturi de mine.
Referitor la modul in care contracandidatii mei au inteles sa se faca auziti, am observat ca unii deja cer sfaturi despre trend-urile designului interior, ca-si fac fotografii, utilizand concepte de campanie preluate din politica de peste Ocean, probabil visand la un post de Consilier la Casa Alba.
As vrea sa le spun ca in avocatura imaginea ti-o faci altfel. Profit de aceasta ocazie pentru a da un raspuns public celui/celor care cautau sa afle care este trendul anului si ce culoare sa capete biroul Decanului – in anul 2015 a venit vremea ca biroul Decanului sa fie decorat in culoarea realitatii si a simplitatii, a profesionalismului si a implicarii, culoare cu care niciunul dintre cei care au lansat asemenea intrebare nu au avut si nu au nimic in comun. Culoarea lor preferata a fost cea a lipsei de transparenta, a autosuficientei, a pseudo-profesionalismului si a distantarii de realitate, ca sa ma apropii, intr-o exprimare cromatică, de vremurile pe care le traim, “ei” au decolorat profesia conducand-o prin dezbinare si haos, aratand ca au folosit calea despotismului, si dovedind ca nu au nici cea mai vaga idee despre leadership. Am spus pe un site de socializare ca se doreste instaurarea faraonismului in avocatura romaneasca. Nu am exagerat cu nimic. Constat cu tristete si revolta problemele cu care se confrunta Baroul Bucuresti si breasla noastra in general. Si aud doar promisiuni, din 4 in 4 ani. Nu s-a schimbat nimic. Avem nevoie sa fim condusi de oameni tineri si dedicati profesiei pentru a reusi ce ne propunem cu totii. Nu poti sa faci nimic atata vreme cat esti condus de marionete si papusari. Si nici daca te implici in mai multe directii in acelasi timp. E greu sa cladesti atunci cand baza este instabila si erodata. Dar cand te gandesti la scopul demn si nobil pentru care confratii te aleg sa-i reprezinti cu cinste, si dai dovada de onestitate, transparenta, incredere in tine si in ei, caramizile se pun usor una peste cealalta.
Nu i-a impiedicat nimeni in ultimii 4 ani sa-si promoveze activitatea sau nemultumirile fata de conducerea Baroului. Unii dintre ei fac parte din conducere si sunt debusolati spunand ca s-au saturat sa stea in opozitie. Altii sunt atat de tacuti incat nici macar un punct de vedere nu au, dar sunt siguri de sustinerea lor si atunci de ce sa mai consume energie explicandu-ne strategii cand teoretic vorbind demnitatea le apartine?
Opozitia suntem noi, cei care nu ne-am aflat in Consiliul Baroului si am avut asteptari de la ei, dar ne-au dezamagit.
Pe mine ma cunosc confratii, nu am de ce sa recurg la tot felul de strategii, m-au promovat colegii si prietenii, iar echipa mea sunt ei, avocatii din Baroul Bucuresti.
Ai spus in interviul trecut ca tu reprezinti prezentul care poate construi viitorul. Ce inseamna viitorul pentru Baroul Bucuresti in viziunea ta?
Am avut surpriza neplacuta sa descopar un proiect de lege aflat in dezbatere la una din Camerele Parlamentului care, in loc sa aduca beneficii profesiei de avocat, reglementeaza de fapt anumite interese personale sau ale unui grup restrans. Surpriza a fost si mai mare cand am vazut un contracandidat printre initiatorii acestui proiect.
Cu surprindere am observat ca nu a existat nicio dezbatere in cadrul Baroului Bucuresti referitoare la aceste schimbari, nici macar o informare despre stadiul reformarii legislatiei noastre profesionale.
Este rusinos ca o profesie in care instrumentul de baza este legea, sa aiba in proiect o lege functionala atat de abuziva.
Asta ne arata o data in plus, ca pentru unii este important sa detina o functie, nu sa fie reprezentantul si vocea avocatilor, asa cum mi-am propus eu sa fiu.
Asa cum v-am spus, am observat de-a lungul activitatii mele ca avocat, problemele cu care se confrunta avocatii, atat cei nevazuti (avocatii de consultanta) dar si cei care exercita profesia prin optiune depusa la SAJ (n.r. - Serviciul de Asistenta Judiciara), si chiar am de gand sa le imbunatatesc modul de lucru, nu as vrea sa-mi fac din ei aliati doar pentru perioada alegerilor asa cum fac unii dintre contracandidatii mei.
Reformarea sistemului este imperios necesara, accelerarea etapelor de modernizare a devenit deja prioritate.
Am fi avut posibilitatea in ultimii ani sa absorbim fonduri nerambursabile sau, prin parteneriate cu alte barouri externe, sa atragem ajutor pentru a imbunatati infrastructura administrativa a Baroului, sa nu ne mai simtim prinsi intr-o bucla a timpului.
Degeaba ni se vorbeste de modernizarea sediului adminstrativ al Baroului, de lifturi, daca modul de lucru efectiv in cadrul baroului este din secolul trecut.
Interconectarea sistemului informational integrat al Baroului Bucuresti cu sistemele informationale integrate ale autoritatilor judiciare (instante, si parchete, primarii, autoritati fiscale, Ministerul Justitiei), trebuie realizat urgent, caci doar astfel se va realiza o circulatie rapida a informatiilor si a documentelor electronice, o procesare cat mai rapida a datelor.
Cu totii avem informatii despre desfasurarea activitatii in profesia de avocat in Europa si am vrea sa putem ajunge la acel nivel prin profesionalizare, prin adaptarea cat mai rapida si eficienta la cererile pietei.
Pentru a ocoli surprize neplacute precum proiectul modificarii Legii 51/1995 mai devreme criticat, am propus crearea unui corp de specialisti in cadrul Baroului, in sistem de voluntariat, care sa stranga informatii de la colegii nostri, sa observe vidul legislativ si sa poata proceda la imbunatatirea acestuia intr-un mod profesionist.
Avocatii nu au foarte mult timp liber, iar informatiile le culeg in special din mediul online, de aceea un sistem bine pus la punct, ii va tine conectati la tot ceea ce se intampla si asa s-ar putea obtine feedback rapid.
Perceptia publica a avocatului nu este una care ne face cinste intotdeauna. Si aici trebuie lucrat, oamenii pe care ii reprezentam si carora le dedicam zeci de ore de munca, de cele mai multe ori in detrimentul familiilor noastre, trebuie sa inteleaga si sa respecte munca noastra, trebuie sa realizeze ca nu suntem roboti de care pot dispune dupa bunul lor plac numai pentru faptul ca onoreaza obligatiile unui contract de asistenta juridica.
Apoi, cred ca la o noua concepție a sistemului de taxe se gandeste fiecare coleg al meu, exista discutii de ani de zile pe aceasta tema, dar nu exista transparenta, ierarhizare si nici nu exista vreo speranta ca se renunta la atitudinea de ”stat in stat” pe aceasta tema.
Pana la urma taxele se platesc din veniturile noastre, avem dreptul sa stim la ce anume se folosesc si cum arata strategia financiara pe urmatorii ani. Mai mult, sunt cateva taxe impovaratoare la care sunt convinsa ca se poate renunta.
Cand am spus ca sunt prezentul care poate construi viitorul, am spus-o cu convingere, deoarece pe parcursul derularii acestei campanii am avut ocazia sa observ cum anume se desfasoara activitatea Baroului Bucuresti, care ii sunt lipsurile, cat de inceata este administratia lui.
De asemenea in decursul activitatii de avocat am luat cunostinta de nemultumirile legate de sistem, de aceea programul meu este construit in asa fel incat sa aduca viitorul in prezent.
Vreau sa transmit un mesaj limpede despre mine: chiar nu am de gand sa schimb relatia pe care o am in prezent cu confratii in momentul in care voi ajunge Decan, asa cum, din pacate au facut-o unii in trecut, fie din pozitia de Decan, fie din aceea de Consilier al Baroului, dezamagind multi electori. Si chiar daca nu voi avea suficiente voturi asta nu inseamna ca o sa-mi schimb atitudinea, voi ramane acelasi om, constant in principii si luptator pentru crezul lui.
Va asigur ca noua cromatica a biroului Decanului va fi transparenta, egalitatea si comunicarea profesionala continua.
Suntem avocati!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Avocat 12 May 2015 09:46 0
# @Avocat 12 May 2015 11:17 -2
# urmasul lui Ramses II 12 May 2015 11:40 +2
# Iulia R 12 May 2015 11:58 -4
# Iulia R 12 May 2015 12:07 -1
# Laura Voicu 12 May 2015 12:44 +4
# Iulia R 12 May 2015 13:48 -5
# Dan L. 12 May 2015 14:01 +7
# Iulia R 12 May 2015 14:51 -3
# avocat UNBR-2004 12 May 2015 15:25 +2
# @Iulia R 12 May 2015 15:35 0
# cucuveaua firoscoasa 12 May 2015 15:47 +4
# Iulia R 12 May 2015 15:06 -1
# o pensionara 12 May 2015 16:41 +4
# Iulia R 12 May 2015 13:41 -1
# @Laura Voicu 12 May 2015 12:59 +4
# @Iulia R 12 May 2015 19:08 -1
# anonim nu avocat 12 May 2015 19:59 -2
# o pensionara 12 May 2015 22:42 +1
# Miroslav 12 May 2015 23:07 +1
# Florin 13 May 2015 00:27 +4
# rolland 13 May 2015 08:34 +1
# foarte bine punctat 13 May 2015 10:24 0